ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1511/2024
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1511/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 18 septembrie 2024
Asupra contestației în anulare, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 27 iunie 2024, sub nr. x/2024, A. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 2044 din 11 octombrie 2023, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019.
Contestația în anulare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 503- 508 C. proc. civ.
Intimatele nu au depus întâmpinare.
Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 C. proc. civ., aspectele legate de nulitatea cererii față de lipsa semnăturii, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:
Art. 148 alin. (1) teza I C. proc. civ. statuează că orice cerere adresată instanțelor de judecată trebuie să fie formulată în scris și să cuprindă, între altele, și semnătura, iar teza a II-a a aceluiași text de lege dispune că cererile adresate, personal sau prin reprezentant, instanței judecătorești pot fi formulate și prin înscris sub semnătură electronică, în condițiile legii.
Rolul semnăturii este acela de a atesta voința părții cu privire la conținutul înscrisului pe care l-a semnat. Or, din actele dosarului nu se deduce care este această voință deoarece înscrisul care materializează cererea contestatoarei nu conține nici semnătura olografă a acesteia și nici nu îndeplinește condițiile Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică pentru a fi calificat drept înscris sub semnătură electronică.
Pentru aceste considerente, față de lipsa semnăturii, Înalta Curte de Casație și Justiție va da eficiență prevederilor art. 196 C. proc. civ. și va anula cererea formulată de contestatoarea A..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 2044 din 11 octombrie 2023, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 septembrie 2024.