ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1824/2024

Pretenția dedusă judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Sector 5 București, la data de 14.04.2022, declinată prin sentința civilă nr. 7724/18.10.2022 la Tribunalul București – secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Filiala Casei de Asigurare a Avocaților București – Ilfov, să se constate intervenită prescripția de 5 ani, conform legii speciale nr. 72/2016, cu privire la datoriile rezultate din neplata contribuțiilor de asigurări sociale la fondurile sistemului de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților, precum și la accesoriile acestora, pentru activitatea prestată în anul 2015, (perioada februarie – decembrie), în anul 2016, (perioada ianuarie – decembrie) și în anul 2017, (perioada ianuarie, februarie, martie și restul lunilor care urmează) până la rămânerea definitivă a hotărârii ce va pronunța. La data de 18.04.2022, reclamanta a depus la dosar o completare la cererea de chemare în judecată, prin care a solicitat să se constate că pentru perioada februarie 2015 – martie 2017 a intervenit prescripția extinctivă a dreptului pârâtei de a încasa contribuția (creanțe + penalități egale cu creanța) la fondul de pensii și, pe cale de consecință, să se constate inexistența dreptului de a o obliga la plata respectivelor contribuții (constituite atât din creanță, cât și din penalitățile corespunzătoare acestor creanțe, formate în interiorul perioadei februarie 2015 – martie 2017). La data de 19.09.2022, reclamanta, în cadrul unei cereri de probatorii, a formulat noi petite, solicitând obligarea pârâtei la radierea din evidențele fiscale ale acesteia a debitului prescris și la eliberarea unei foi fiscale de stingere a acestei datorii. La data de 09.02.2023, pârâta a depus întâmpinare la cererea adițională, prin care a calificat cererea adițională ca fiind un răspuns la întâmpinare.

Hotărârea pronunțată în primă instanță Prin sentința civilă nr. 1122 din data de 06.03.2023, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2022, cererea reclamantei a fost respinsă, ca neîntemeiată.

Hotărârea pronunțată în apel Împotriva acestei sentințe civile au declarat apel atât reclamanta A., cât și pârâta Casa de Asigurări a Avocaților Filiala București-Ilfov, cererile de apel fiind înregistrate pe rolul Curții de Apel București. Prin decizia civilă nr. 2333 din 13.05.2024, Curtea de Apel București, secția a VII a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale. A fost respinsă cererea de suspendare, ca neîntemeiată. A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-reclamantă A., împotriva sentinței civile nr. 1122 din data de 06.03.2023, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu Casa de Asigurări a Avocaților Filiala București-Ilfov. A fost respins, ca rămas fără obiect apelul declarat de apelanta-pârâtă Casa de Asigurări a Avocaților Filiala București-Ilfov, declarat împotriva aceleiași sentințe.

Recursul formulat în cauză Împotriva acestei decizii civile, cu privire la soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale, la data de 15.05.2024 a declarat recurs reclamanta A..

Apărările formulate în cauză La data de 07.10.2024, intimata pârâtă Casa de Asigurări a Avocaților Filiala București-Ilfov a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 17.07.2024 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 4, astfel cum reiese din fișa Ecris. În cauză, a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 22.07.2024, s-a fixat termen de judecată la data de 15.10.2024, în ședință publică, cu citarea părților. La termenul din 15.10.2024, după dezbateri contradictorii, instanța a rămas în pronunțare asupra excepției nulității recursului, invocată din oficiu, în raport de nesemnarea și nemotivarea cererii de recurs. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 494, raportat la art. 482 și la art. 248 alin. (1), coroborat cu art. 486 alin. (1) lit. e), lit. d) și alin. (3) din C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată din oficiu, constată următoarele: Prioritar, se impune precizarea că obiectul recursului îl reprezintă, astfel cum a indicat și recurenta A., soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale, pronunțată prin decizia nr. 2333 din 13.05.2024, de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale. Înalta Curte reține că, potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) și lit. e) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, printre alte mențiuni, semnătura părții sau, după caz, a mandatarului părții, a reprezentantului legal al părții sau a consilierului juridic și motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Conform alin. (3) al aceluiași articol, mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2), sunt prevăzute sub sancțiunea nulității. Totodată, art. 148 alin. (1) teza I C. proc. civ. statuează că orice cerere adresată instanțelor de judecată trebuie să fie formulată în scris și să cuprindă, între altele, și semnătura, iar teza a II-a a aceluiași text de lege dispune că cererile adresate instanței judecătorești, personal sau prin reprezentat, pot fi formulate și prin înscris sub semnătură electronică, în condițiile legii, nesemnarea cererii adresate instanței fiind sancționată cu nulitatea conform art. 196 alin. (1) C. proc. civ. De asemenea, conform art. 489 alin. (1) C. proc. civ., "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar alin. (2) al aceluiași articol dispune "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488". În cauza de față, deși recurentei i s-a comunicat, prin citație, la 25.07.2024, conform dovezii aflate la dosar, obligația de a depune un exemplar al cererii în original, semnată, și a motivelor de recurs, acesta nu s-a conformat obligației stabilite de instanță în sarcina sa. Pentru a se conforma dispozițiilor instanței de judecată, recurenta-reclamantă avea posibilitatea, fie de a transmite prin e-mail cererea de recurs, e-mail care să aibă atașat o semnătură electronică validă, fie avea posibilitatea de a expedia, prin poștă un exemplar al cererii formulate, care să poarte semnătura sa, a reprezentantului legal sau convențional. În lipsa semnăturii părții, o atare cerere, privată de unul dintre elementele necesare și esențiale, nu poate determina o legală învestire a instanței de judecată. Întrucât rolul semnăturii este acela de a atesta voința părții cu privire la conținutul înscrisului respectiv, iar din actele dosarului nu se poate deduce această voință, deoarece cererea de recurs nu conține nici semnătura olografă a recurentei, nici pe cea electronică reglementată de Legea nr. 455/2001, devine incidentă sancțiunea nulității căii de atac. În ceea ce privește cerința motivării recursului, instanța supremă rețină că aceasta implică, în mod necesar, ca recurenta să formuleze critici de nelegalitate prin raportare directă la soluția și motivele cuprinse în hotărârea recurată, nefiind suficientă mențiunea potrivit căreia hotărârea recurată este netemeinică și nelegală. Cererea de recurs trebuie să conțină critici pertinente la adresa hotărârii atacate, fiind necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în ipotezele normative de la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. și, în același timp, să se raporteze la ceea ce s-a statuat prin hotărârea atacată pentru ca instanța învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar efectiv. Prin urmare, instanța de recurs nu poate examina decât susținerile ce reprezintă veritabile critici de nelegalitate la adresa hotărârii pronunțate în apel care să permită încadrarea acestora în vreunul dintre motivele de recurs strict și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din actul normativ menționat, normă de ordine publică. În cauza pendinte, se constată că recurenta nu a indicat niciun motiv de recurs, nicio împrejurare care ar afecta, în opinia acesteia, validitatea deciziei recurate, menționând în cuprinsul cererii de recurs faptul că va motiva recursul ulterior comunicării hotărârii instanței de apel, susținere ce nu a fost îndeplinită. Decizia atacată vizează soluția privind respingerea ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale. Simpla nemulțumire generică a recurentei, față de hotărârea recurată, sub aspectul unei pretinse nelegalități a hotărârii atacate, iar, pe de altă parte, lipsa totală a motivelor de recurs, nu sunt apte de a conduce la casarea hotărârii recurate. Prin urmare, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecății nu se regăsesc critici la adresa deciziei pronunțate în apel și nici nu se arată în ce constă nelegalitatea deciziei atacate, prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele arătate de instanță în fundamentarea acesteia, care să permită încadrarea acestora, de către instanță, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., într-unul din motivele de recurs strict și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. Față de considerentele reținute, în temeiul art. 486 alin. (1) lit. d) și lit. e) și alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va aplica sancțiunea nulității și va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 2333 din 13.05.2024, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.