ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1200/2020

Ședința publică din data de 30 iunie 2020

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la 8 decembrie 2014, sub nr. x/2014, reclamanta Casa de Asigurări a Avocaților - Filiala București chemat în judecată pe pârâta A., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la (i) declararea veniturilor brute lunare încasate, începând cu luna septembrie 2012 și până la zi; (ii) plata cotei de contribuție individuală la fondul sistemului de asigurări, potrivit declarației de venit și a penalităților de întârziere în cuantum de 6.413,36 RON; (iii) plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2719 din 9 aprilie 2015, Judecătoria Sectorului 5 București a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale la 1 iulie 2015, sub nr. x/2015.

Prin sentința civilă nr. 11450 din 14 decembrie 2016, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și a respins ca prescrisă acțiunea în privința penalităților aferente perioadei cuprinse între februarie 2002 și decembrie 2009; a admis în parte cererea formulată de reclamanta Casa de Asigurări a Avocaților - Filiala București și a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamantă a penalităților de întârziere aferente perioadei cuprinse între ianuarie 2010 și decembrie 2014; a respins ca rămas fără obiect primul capăt de cerere.

Împotriva acestei sentințe, pârâta A. a declarat apel, prin care a solicitat admiterea căii de atac și anularea în parte a sentinței atacate.

Prin decizia civilă nr. 4619/2018 din 1 noiembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a constatat perimat apelul declarat de pârâtă A. împotriva sentinței primei instanțe.

Pârâta a formulat recurs împotriva acestei decizii.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență următoarele:

Recurenta-pârâtă consideră nelegală decizia instanței de apel întrucât comunicarea unei hotărâri judecătorești este un act de procedură care trebuie îndeplinit de instanță și care determină momentul de început al termenului de 6 luni înăuntrul căruia partea interesată trebuie să formuleze cerere de repunere pe rol a cauzei suspendate, pentru a înlătura efectele perimării.

Autoarea recursului arată că a formulat o astfel de cerere în termen de 6 luni de la data comunicării încheierii de suspendare a judecării cauzei și că aprecierea instanței de apel în sensul că această cerere ar fi trebuit formulată în termen de 6 luni de la data pronunțării respectivei încheieri nu este corectă. În final, menționează că cerere de repunere pe rol a fost formulată în termenul de 6 luni și că instanța de apel ar fi trebuit să procedez la judecarea apelului.

În drept, recurenta-pârâtă a indicat motivele prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Intimata Casa de Asigurări a Avocaților - Filiala București a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca tardiv, iar, în subsidiar, ca nefondat.

Pe baza cererii de recurs și a întâmpinării depuse, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat, prin care recursul a fost considerat admisibil.

Prin încheierea din 8 octombrie 2019, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului declarat, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Părțile nu au depus puncte de vedere cu privire la raport.

Prin încheierea din 4 februarie 2020, a fost respinsă excepția tardivității recursului și a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă A. împotriva deciziei civile nr. 4619/2018 din 1 noiembrie 2018 și s-a fixat termen de judecată la 24 martie 2020, în vederea soluționării acestuia în ședință publică. La acest termen, Înalta Curte a constatat suspendarea judecății cauzei de plin drept, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 din Decretul nr. 195/2020. Ulterior, în temeiul art. 63 alin. (13) din Decretul nr. 240/2020, s-a fixat termen la 30 iunie 2020, cu citarea părților.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când, prin horărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Înalta Curte reține că, prin memoriul de recurs, a fost invocată greșita stabilire a momentului de la care curge termenul de perimare. Astfel recurenta-pârâtă susține că data ultimului act de procedură, de la care curge termenul de perimare, este 27 martie 2018, data la care i-a fost comunicată încheierea de ședință din 15 martie 2018, prin care curtea de apel a suspendat judecata apelului formulat de recurenta-pârâtă împotriva sentinței civile nr. 11450 din 14 decembrie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale. Mai arată recurenta-pârâtă că în interiorul termenului de 6 luni, prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei și astfel sancțiunea perimării nu a intervenit.

Criticile sunt nefondate.

Conform dispozițiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, inclusiv apel, se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții de timp de 6 luni. Alineatul 2 al aceluiași articol stabilește că termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță, care nu a mai fost urmat, din vina părții, de alte acte de procedură, în scopul continuării judecării cauzei.

Înalta Curte observă că prin încheierea de ședință din 15 martie 2018, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a suspendat judecata apelului formulat de recurenta-pârâtă împotriva sentinței civile nr. 11450 din 14 decembrie 2016 în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., respectiv pentru lipsa părților. Mai observă că recurenta-pârâtă a formulat cerere de repunere pe rol la 25 septembrie 2018, cu depășirea termenului de 6 luni.

Așadar, condițiile perimării așa cum se desprind din dispozițiile art. 416 C. proc. civ. au fost îndeplinite în cauză, de la 15 martie 2018 - data ultimului act de procedură - și până la 1 noiembrie 2018 - data deciziei de constatare a perimării, trecând un termen mai mare de 6 luni, termen în care recurenta-pârâtă nu a mai formulat nicio cerere, fiind în culpă procesuală.

Nu pot fi primite susținerile recurentei-pârâte potrivit cărora termenul de 6 luni curge de la data comunicării încheierii de ședință prin care s-a suspendat judecarea apelului, deoarece dispozițiile art. 416 alin. (2) C. proc. civ. stabilesc cu precizie data de la care începe să curgă termenul de perimare ca fiind data ultimului act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță și nu data comunicării actului de procedură. În speță, termenul de perimare a început să curgă la 15 martie 2018 (data pronunțării încheierii de suspendare a judecării apelului) și, conform dispozițiilor art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., s-a împlinit la 15 septembrie 2018.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recurenta-pârâtă A. împotriva deciziei civile nr. 4619/2018 din 1 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Față de soluția de respingere a recursului, în temeiul art. 494, raportat la art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă a sumei de 800 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, conform dovezii aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă A. împotriva deciziei civile nr. 4619/2018 din 1 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Obligă recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 800 RON, reprezentând onorariu avocat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 iunie 2020.