Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.10.2023

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1708/2023

HOTĂRÂRE
19.10.2023
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1708/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 19 octombrie 2023 Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I civilă Prin decizia nr. 843 din 16 mai 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I civilă în dosarul nr. x/2019, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul A. împotriva deciziei nr. 684 din data de 27 septembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în ceea ce privește soluția de anulare, ca netimbrat, a recursului. A fost respins, ca tardiv, recursul declarat de pârâtul A. împotriva aceleiași decizii, în ceea ce privește soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale.

2. Calea de atac formulată în cauză Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul A.. Prin cererea de recurs, recurentul a criticat soluția dată asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată în cauză. 3. Procedura derulată în fața Înaltei Curți Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I civilă la data de 04 august 2023 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 10, astfel cum reiese din fișa Ecris aflata la dosarul de recurs. Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin rezoluția de primire din 31 august 2023, a dispus comunicarea recursului către intimată și citarea recurentului cu mențiunea să semneze cererea de recurs sau să depună un exemplar semnat al acesteia, potrivit art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc.

civ., sub sancțiunea anulării cererii potrivit art. 486 alin. (3) C. proc. civ. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând recursul în raport cu excepțiile procesuale invocate, Înalta Curte constată următoarele: II.1. Cu privire la excepția nulității recursului pentru lipsa semnăturii, invocată din oficiu, se constată următoarele: Potrivit art. 486 alin. (1) lit. e) din C. proc. civ.: "Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: e) semnătura părții sau, după caz, a mandatarului părții, a reprezentantului legal al părții sau a consilierului juridic." Conform art. 486 alin. (3) C. proc. civ.: "Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității". Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că recurentul a depus calea de atac prin e-mail, la data de 4 august 2023, recursul nepurtând semnătura olografă sau electronică a recurentului.

În cauză, recurentului i s-a comunicat, în data de 7 septembrie 2023, obligația de a semna cererea de recurs sau de a depune un exemplar semnat al acesteia, potrivit art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., sub sancțiunea anulării, în temeiul art. 486 alin. (3) C. proc. civ. Cum recurentul-pârât nu și-a îndeplinit obligația comunicată de instanță, de a semna cererea de recurs, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite condițiile de formă ale recursului prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., recursul necuprinzând semnătura părții (a reprezentantului acesteia), motiv pentru care se impune anularea recursului în temeiul art. 486 alin. (3) C. proc. civ. II. 2. Cu privire la excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu, se constată următoarele: Dispozițiile art. 483 alin. (1) din C. proc.

civ. dispun în sensul că "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului". Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii.

În speță, recurentul a formulat cerere de recurs împotriva deciziei nr. 843 din 16 mai 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I civilă în dosarul nr. x/2019, prin care a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul A. împotriva deciziei nr. 684 din data de 27 septembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în ceea ce privește soluția de anulare, ca netimbrat, a recursului, respectiv a fost respins, ca tardiv, recursul declarat de pârâtul A. împotriva aceleiași decizii, în ceea ce privește soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale. Întrucât hotărârea atacată a fost pronunțată în calea de atac a recursului, Înalta Curte reține că reiterarea aceleiași căi de atac este inadmisibilă, având în vedere că în dreptul procesual român sistemul căilor de atac este guvernat de principiul legalității, respectiv al unicității.

Potrivit principiului legalității căii de atac consacrat de art. 457 din C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta. O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea însăși a acestora trebuie să se realizeze în condițiile legii. Prin urmare, întrucât decizia atacată în prezenta cauză este o decizie definitivă, pronunțată în soluționarea unui recurs, partea nu mai are deschisă calea de atac a recursului, având în vedere dispozițiile art. 460 alin. (1) C. proc.

civ. care stipulează expres că o cale de atac poate fi exercitată împotriva unei hotărâri o singură dată. Având în vedere aceste excepții procesuale, precum și efectele pe care acestea le produc, aplicând art. 248 alin. (2) raportat la art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte va admite, ca fiind prioritară, excepția nulității recursului pentru lipsa semnăturii. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul declarat de reclamantul pârâtul A..

D E C I D E Anulează recursul declarat de pârâtul A. împotriva deciziei nr. 843 din 16 mai 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I civilă în dosarul nr. x/2019. Definitivă. Pronunțată astăzi, 19 octombrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-10-15
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2192/2024
Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie Prin decizia civilă nr. 1464A din 17 noiembrie 2023, Curtea de Apel București – Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins
ÎCCJ 2024-04-23
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1181/2024
dispus amânarea judecării cauzei la data de 27 octombrie 2023 și revenirea cu adresă către Tribunalul București, secția a III-a civilă, pentru înaintarea dosarului nr. x/2017 Prin decizia civilă nr. 884R din data de 27 octombrie 2023, pronu
ÎCCJ 2024-03-19
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 767/2024
te de Curtea de Apel București, în recurs: Prin decizia nr. 672 din 22 septembrie 2022, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis recursul formulat de recurenții-pârâți B. și C. împotriv
ÎCCJ 2025-02-11
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 349/2025
apelată, în sensul că s-a respins cererea principală, ca neîntemeiată. Au fost păstrate celelalte dispoziții ale sentinței. 1.4. Decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Prin decizia nr. 1310 din 14.06.2022, pronunțată de Î
ÎCCJ 2022-10-18
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1929/2022
RON, cheltuielile avansate de stat constând în ajutorul public judiciar încuviințat reclamantului rămânând în sarcina statului. I.6. Decizia pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de famil
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă