ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1489/2024
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1489/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 17 septembrie 2024
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, secția I civilă la 25.01.2024, sub nr. x/2024, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală, solicitând: 1. recalcularea și plata indemnizației de încadrare raportat la un indice de valoare sectorială de 605,225 RON + 25% (VRS 756,53), majorare prevăzută de art. 38 alin. (3) din Legea 153/2017 și care nu a fost aplicată de ordonatorii de credite prin raportare la drepturile salariale deja dobândite, de la data de 01.01.2018 și în continuare, cu depășirea plafonării prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea 153/2017; 2. repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispozițiilor legale reprezentat de diferența salarială rezultată dintre noua indemnizație de încadrare și indemnizația actuală de încadrare începând cu 01.01.2018 și în continuare, până la plata efectivă a noii indemnizații de încadrare (prin obligarea pârâtului la plata, respectiv la alocarea fondurilor necesare plății diferențelor bănești corespunzătoare), sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, până la data plății efective.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 38 alin. (3) lit. a) și (6) din Legea nr. 153/2017, art. 1.535 din C. civ., art. 166 alin. (4) și art. 266 și urm. din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, decizia nr. 36 din 4 iunie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale.
Prin încheierea civilă nr. 95/CC/F/2024 din 28 martie 2024, Tribunalul Alba, secția I civilă a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj.
În motivarea soluției, instanța a reținut că acțiunea introductivă este formulată de reclamantul care își desfășoară efectiv activitatea în cadrul D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Gorj, prin care se solicită drepturi salariale circumscrise materiei dreptului muncii, astfel că nu sunt incidente dispozițiile art. 127 C. proc. civ., iar instanța competentă teritorial este Tribunalul Gorj, fiind incidente dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social raportat la art. 269 din Codul muncii.
De asemenea, tribunalul a subliniat că în cauză nu se aplică dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., întrucât, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (2) și (3) din O.U.G. nr. 78/2016, D.I.I.C.O.T. are o structură organizatorică de sine-stătătoare, subunitățile acesteia nefiind arondate instanțelor, astfel că ipoteza avută în vedere la instituirea art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. nu-și găsește aplicabilitatea în cauzele în care magistrații sunt părți.
Nici calitatea de pârâtă a D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală nu face aplicabile dispozițiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ. raportat la alin. (2
1
) și alin. (3) ale aceluiași articol, având în vedere că pârâta nu este instituție/parchet arondat instanței competente material și teritorial să soluționeze cauza, respectiv Tribunalul Gorj.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, care prin sentința nr. 1251/2024 pronunțată la 15 mai 2024, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba, a constatat ivit conflictul negativ de competență și, în consecință, a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență, sens în care a dispus suspendarea judecății cauzei.
Pentru a hotărî astfel, instanța, dând eficiență principiului disponibilității și dispozițiilor art. 127 C. proc. civ. coroborat cu considerentele deciziei Curții Constituționale nr. 290 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 638 din 23 iulie 2018, a reținut că nu se aplică dispozițiile art. 269 din Codul muncii și că reclamantul a sesizat o instanță învecinată cu instanța de care aparține structura teritorială în care își desfășoară efectiv activitatea, respectiv Tribunalul Alba.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la data de 14 iunie 2024.
Constatând existența conflictului negativ de competență, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., ivit între două instanțe care și-au declinat reciproc competența să judece litigiul, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, pentru următoarele considerente:
În cauză, reclamantul A., în calitate de procuror în cadrul D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Gorj, cu domiciliul în Târgu Jiu, județul Gorj, a chemat în judecată pârâta D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală, acțiunea având ca obiect acordarea de drepturi salariale.
Articolul 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, invocat de instanțele aflate în conflict, prevede că "Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea", rațiunea normei fiind aceea de a înlătura orice suspiciune de soluționare părtinitoare a cauzei, din pricina calității părții.
Este adevărat că, potrivit alin. (3) al aceluiași articol, dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor, însă sintagma "se aplică în mod corespunzător" vizează desfășurarea activității în cadrul unei unități de parchet ce funcționează pe lângă instanța arătată la art. 127 alin. (1) C. proc. civ.
Or, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1)-(3) din O.U.G. nr. 78/2016, D.I.I.C.O.T. este o structură specializată în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, care își exercită atribuțiile pe întreg teritoriul României, funcționând în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și având sediul în municipiul București.
Prin urmare, organizarea D.I.I.C.O.T. în structură centrală, structuri teritoriale și birouri teritoriale nu îngăduie concluzia că cele din urmă ar funcționa pe lângă alte instanțe decât Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel că ipoteza avută în vedere la instituirea art. 127 alin. (1) C. proc. civ. nu își găsește aplicabilitatea în cauză, în care reclamantul este procuror în cadrul unui birou teritorial, respectiv Biroul Teritorial Gorj.
De asemenea, Tribunalul Gorj nu figurează în cauză în calitate de pârât, pentru a fi atrasă incidența dispozițiilor art. 127 alin. (2
1
) prin raportare la art. 127 alin. (2) C. proc. civ.
Așa fiind, competența teritorială trebuie stabilită conform dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, în vigoare la data sesizării, și revine instanței de la domiciliul, reședința sau locul de muncă ori, după caz, sediul reclamantului.
În considerarea celor anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 septembrie 2024.