ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1457/2024

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale, la 28.05.2010, sub nr. x/2010, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.A., obligarea acesteia la plata salariului restant aferent perioadei august 2008 - iulie 2009, a daunelor-interese pentru întârzierea nejustificată a plăților, precum și a cheltuielilor de judecată. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 154 alin. (3), art. 156, art. 161 alin. (4) și ale art. 269 alin. (1) din Codul muncii. Prin sentința civilă nr. 4620 din 28 mai 2010, Tribunalul București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale a declinat competența sa teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman, secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și contencios administrativ și fiscal - Complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale, la 15.07.2010, iar prin încheierea din 15 septembrie 2010, în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, a dispus suspendarea judecății cauzei. Ulterior, prin încheierile succesive din 2 octombrie 2013 și din 29 aprilie 2015, s-a menținut măsura suspendării dispusă în baza aceluiași temei de drept. Prin sentința nr. 65 din 7 februarie 2024 pronunțată de aceeași instanță, s-a admis excepția perimării, invocată din oficiu, și s-a constatat perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B. S.A., prin administrator judiciar Casa de Insolvență Transilvania Filiala București S.P.R.L.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A.. Prin încheierea din 19 iunie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a dispus suspendarea judecății recursului declarat de recurentul-reclamant A., în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. de la 1865.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamantul A., prin care a solicitat să se ia act de calea de atac exercitată, cu consecința repunerii pe rol a dosarului nr. x/2010 În motivarea cererii de recurs, recurentul a arătat că din cauza lipsei cunoștințelor juridice nu a solicitat în mod expres, anterior perimării acțiunii introductive, judecarea cauzei în lipsă, precum și faptul că nu a primit nicio informare în legătură cu încetarea efectelor produse de art. 36 din Legea nr. 85/2006 și reluarea cauzei, în afară de citația pentru termenul la care s-a discutat această excepție. Învederează că, la termenul de judecată la care s-a perimat cauza, s-a aflat în imposibilitate fizică de a se deplasa la sediul instanței și de a își expune punctul de vedere, precizând că exercitarea recursului constituie dovada interesului acestuia pentru soluționarea dosarului nr. x/2010 Cererea de recurs nu a fost motivată în drept. Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la 17.07.2024, sub nr. x/2010/a1. Intimata-pârâtă nu a formulat întâmpinare în cauză.

Înalta Curte, examinând recursul declarat în cauză, în raport cu excepția inadmisibilității, a cărei analiză este prioritară, în temeiul art. 137 alin. (1) raportat la art. 244 1 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, constată următoarele: Cauza are ca obiect recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 19 iunie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2010, prin care s-a dispus suspendarea judecății recursului pentru lipsa părților, în baza art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. de la 1865. Principiul legalității căilor de atac, prevăzut de dispozițiile art. 129 din Constituția României, presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta. Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României. Potrivit dispozițiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională. Relevante în cauză sunt prevederile art. 244 1 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, potrivit căruia "asupra suspendării judecării procesului, instanța se va pronunța prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs în mod separat, cu excepția celor pronunțate în recurs." Textul legal enunțat statuează, așadar, că încheierea de suspendare poate fi atacată cu recurs, în mod separat, cu excepția celei pronunțate în recurs. În consecință, Înalta Curte constată că, în cauză, este incidentă teza legală care exclude de la exercițiul căii extraordinare de atac încheierile de suspendare a judecății cauzei pronunțate de o instanță de recurs. Deși în finalul dispozitivului încheierii atacate există mențiunea "cu recurs pe toată durata suspendării", aceasta nu îndreptățește partea să declare calea de atac indicată, deoarece ar constitui atât o încălcare a principiului legalității, cât și a principiului constituțional al egalității în fața legii, ceea ce este inadmisibil în ordinea de drept. Astfel, întrucât stadiul procesual este recursul, iar hotărârea care soluționează cauza este irevocabilă, și încheierea prin care se dispune suspendarea judecății dobândește acest caracter, urmând soarta hotărârii finale. Pentru considerentele expuse anterior, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 19 iunie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2010. PENTRU ACESTE MOTIVE,