ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1356/2024

Ședința publică din data de 18 iunie 2024

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a Civila la data de 11.11.2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L. la repararea integrală a prejudiciului cauzat reclamantei prin faptele anticoncurențiale sancționate de Consiliul Concurentei din România prin Decizia nr. 74/18.12.2018. În acest sens, a solicitat:

(i) obligarea pârâtei la plata de despăgubiri pentru prejudiciul material constând în:

- profitul nerealizat în cadrul Contractului de servicii de mentenanță preventivă, mentenanță corectivă, precum și, după caz, achiziționarea de piese de schimb pentru sistemele de navigație, comunicații și supraveghere proiect OPV 6610 (Lotul I) în valoare de 79.378,86 RON (echivalentul a 16.737,06 euro) și pentru Lotul II sisteme de navigație, comunicații și supraveghere proiect C. în valoare de 87.265,68 RON (echivalentul a 18.400,00 euro), în total în cuantum de 166.644,54 RON;

- costuri cu serviciile de consultanță pentru participarea la licitație în sumă de 25.199,27 RON;

(ii) obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare la valoarea prejudiciului material, calculată potrivit Ordonanței Guvernului nr. 13/2011 de la data notificării pârâtei, respectiv 07.08.2019, și până la data plății integrale;

(iii) obligarea pârâtei la plata de despăgubiri morale pentru prejudiciul nepatrimonial suferit de reclamantă în cuantum de 200.000 euro, constând în afectarea reputației societății;

(iv) obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces, în temeiul dispozițiilor art. 453 din C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 410 din data de 04.03.2022, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 166.644,54 de RON reprezentând contravaloare profit nerealizat; la plata sumei de 25.199,27 de RON reprezentând contravaloare servicii de consultanță; a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 100.000 de RON reprezentând contravaloare despăgubiri pentru daune de natură nepatrimonială constând în afectarea dreptului la imagine și reputație; a obligat pârâta la plata către reclamantă a dobânzii legale penalizatoare calculate asupra debitului principal în cuantum total de 291.843,81 de RON, de la data de 07.08.2019 și până la data achitării integrale a debitului principal; de asemenea, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei 23.903,86 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru de 8.903,86 de RON și onorariu de avocat de 15.000 de RON.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta B. S.R.L., solicitând admiterea apelului și, în principal, anularea hotărârii instanței de fond ca fiind pronunțată cu încălcarea competenței teritoriale a acesteia cu consecința trimiterii cauzei spre judecare instanței competente din punct de vedere teritorial, respectiv Tribunalul Constanța; în subsidiar, a solicitat modificarea în parte a hotărârii instanței de fond în sensul admiterii în parte a petitului cererii introductive de instanță vizând obligarea B. la plata contravalorii serviciilor de consultantă și a dobânzii legale penalizatoare aferentă acesteia, pe de o parte, în limita sumei de bani reprezentând contravaloarea serviciilor de consultanță și asistentă juridică ce i-au fost prestate reclamantei în vederea susținerii intereselor sale în fața Consiliului Concurenței și, pe de altă parte, în limita dobânzii legale penalizatoare raportată la suma de bani reprezentând contravaloarea serviciilor de consultantă și asistență juridică ce i-au fost prestate reclamantei în vederea susținerii intereselor sale în fața Consiliului Concurenței și aferentă perioadei de timp cuprinse între data de 07.08.2019 data achitării efective a acesteia. De asemenea, a solicitat obligarea intimatei-reclamante, în temeiul prevederilor art. 453 din C. proc. civ., la plata cheltuielilor de judecată angajate în ambele cicluri procesuale.

Cererea de apel a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă la data de 29.05.2023, sub nr. x/2023.

Prin decizia civilă nr. 1786 din 17 noiembrie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 410/04.03.2022 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a schimbat în parte sentința, în sensul că a respins capătul de cerere privind daunele morale de 100.000 RON, ca neîntemeiat; a obligat pârâta B. S.R.L. la plata sumei de 20798,86 RON cu titlu de cheltuieli de judecată și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței. Totodată, a obligat intimata să plătească apelantei suma de 1552,5 RON cu titlu de cheltuieli de judecată - taxa de timbru.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta B. S.R.L., solicitând, în principal, casarea în tot a deciziei, admiterea excepției necompetenței teritoriale a Tribunalului București cu consecința trimiterii cauzei la Tribunalul Constanța spre competentă soluționare în prim ciclu procesual, iar, în subsidiar, casarea în parte a deciziei și admiterea în tot a apelului exercitat.

În motivarea memoriului de recurs, recurenta-pârâtă a apreciat că sunt incidente motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3 și pct. 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea primului motiv de casare, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., recurenta-pârâtă a apreciat faptul că hotărârea este nelegală sub aspectul încălcării competenței de ordine publică a altei instanțe, invocându-se nerespectarea dispozițiilor art. 107 alin. (1) din C. proc. civ. prin raportare la cele ale art. 147 alin. (4) din Constituție și ale art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, cu referire la nerespectarea efectelor ex nunc al hotărârilor Curții Constituționale.

A argumentat recurenta-pârâtă că instanța de fond a respins excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București reținând că, potrivit dispozițiilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ., competența instanței se verifică la data sesizării, respectiv noiembrie 2019, în timp ce Decizia CCR nr. 239/03.06.2020, prin intermediul căreia a fost declarată neconstituțională O.U.G. nr. 39/2017, a fost pronunțată în cursul anului 2020. Astfel că, la momentul la care a fost învestită cu prezenta cauză competența a fost stabilită prin raportare la dispozițiile prevăzute de art. 4 din O.U.G. nr. 39/2017.

Soluția a fost menținută și de către instanța de apel, reținându-se, în esență, că potrivit dispozițiilor art. 25 din C. proc. civ. schimbarea competenței în cursul judecății procesului, fie și în virtutea efectelor declarării neconstituționalității unei dispoziții legale, nu determină necompetența instanței inițial legal investite.

Analizând o serie de decizii pronunțate de către Curtea Constituțională, autoarea recursului a concluzionat că neconstituționalitatea unui text este o sancțiune de drept constituțional ce se aplică imediat situațiilor pendinte, nu doar situațiilor juridice născute ulterior momentului publicării deciziilor în Monitorul Oficial; prin acceptarea tezei potrivit căreia efectele unei decizii a Curții Constituționale nu se produc cu privire la o situație juridică născută anterior publicării deciziei în Monitorul Oficial ar avea loc înfrângerea efectului direct și general obligatoriu al deciziei Curții și implicit prevalența unei prescripții normative în fata unei norme de rang constituțional.

În opinia autoarei recursului, în cauză nu au relevanță prevederile art. 25 alin. (1) și (2) C. proc. civ., la care a făcut trimitere instanța de apel, întrucât ipoteza reglementată de către legiuitor este cu totul alta decât cea supusă analizei, respectiv situația în care, în cursul judecării litigiului, legiuitorul intervine și modifică dispozițiile procedurale originare vizând competența generală, materială și teritorială a instanțelor judecătorești.

Subsumat motivului de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut, cu privire la obligarea sa la plata sumei de 166.644,54 RON reprezentând contravaloarea profitului nerealizat, că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prejudiciului pentru a putea face obiectul reparației, respectiv ca prejudiciul să fie cert, să nu fi fost reparat încă, să fie direct, să fie personal și să rezulte din încălcarea sau atingerea unui interes legitim.

Contrar celor reținute de instanța de apel, recurenta-pârâtă a arătat că apărările sale nu au urmărit a supune controlului instanțelor de judecată modalitatea în care Asocierea îndeplinea cerințele de calificare, ci a vizat situația de fapt astfel cum a fost reținută în mod expres în cuprinsul adresei nr. x/26.03.2015, emisă de Agenția Română pentru Salvarea Vieții Omenești pe Mare, respectiv că Asocierea nu îndeplinea cerința de calificare a experienței similare. În atare condiții, în opinia sa, consecințele neîndeplinirii cerințelor erau fie de respingere a ofertei Asocierii drept una inacceptabilă, întrucât ofertantul nu îndeplinea una dintre cerințele de calificare stabilite în documentația de atribuire, fie de excludere din procedură, întrucât ofertantul a prezentat informații false în scopul demonstrării îndeplinirii criteriilor de calificare și selecție.

În opinia recurentei-pârâte, prezintă relevanță și poziția procesuală a Ancom cu privire la aspectele revelate, în sensul că partea nu a înțeles să combată aceste susțineri, ceea ce, în accepțiunea sa, nu poate fi interpretată decât ca o acceptare tacită și o recunoaștere deplină.

A mai invocat recurenta-pârâtă că instanța de apel a administrat superficial probatoriul, respectiv înscrisurile, neobservând, pe de o parte, că reclamanta a participat la procedura de achiziție publică cu o ofertă comună în cadrul unei asocieri cu societatea D. S.A., stare de fapt atestată conform Acordului de asociere înregistrat la reclamantă sub nr. x/17.12.2014, cu o cotă de repartizare a beneficiilor sau a pierderilor rezultate din activitățile comune în valoare de 50%, iar, pe de altă parte, nu a observat că în partea introductivă a cererii de chemare în judecată reclamanta a precizat pretențiile evocând integral presupusul prejudiciu al Asocierii sub forma unui prezumat profit nerealizat, iar în considerentele cererii introductive de instanță s-a arătat că profitul nerealizat ar fi raportat la cotele de participare stabilite conform Acordului (pct. 27 cerere).

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-pârâtă a criticat și soluția de obligare la plata sumei de 25.199,27 RON cu titlu de costuri cu serviciile de consultanță pentru participarea la licitație, considerând că au fost nesocotite dispozițiile art. 476 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., prin faptul că instanța nu a analizat susținerile formulate în cadrul întâmpinării depuse în etapa procesuală a fondului.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 483, cele ale art. 488 alin. (1) pct. 3 și pct. 8 din C. proc. civ.

În probațiune, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, în cadrul căreia s-a solicitat și emiterea unor adrese.

La 27 martie 2024, intimata-reclamantă a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea în motivele prevăzute de dispozițiile art. 488 din C. proc. civ., solicitând, în principal, anularea recursului și în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, intimata-reclamantă a arătat că instanța de apel a pronunțat o soluție pe baza unei corecte evaluări a situației de fapt în raport cu probatoriul administrat și cu prevederile legale aplicabile.

Cu privire la primul motiv de recurs, a apreciat că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 25 din C. proc. civ., făcând trimitere și la deciziile nr. 812/2006 și nr. 287/2004 pronunțate de Curtea Constituțională. În acest sens, a argumentat că în stabilirea competenței instanței interesează data învestirii acesteia cu cererea dedusă judecății, având în vedere că verificarea competenței de judecată se face în raport de cadrul normativ în vigoare la data sesizării sale.

Cu privire la al doilea motiv de recurs, intimata-reclamantă a arătat, în esență, că recurenta-pârâtă nu a dovedit încălcarea sau aplicarea greșită a unei norme de drept substanțial aplicabile situației de fapt, că se încearcă, printr-o interpretare proprie a situației de fapt, contestarea concluziilor Deciziei nr. 74/18.12.2018 reținute de Consiliul Concurenței, precum și faptul că nu au fost indicate normele de drept material presupus a fi încălcate de judecătorul apelului.

Nu în ultimul rând, a considerat intimata-reclamantă că instanța de apel în mod corect a făcut aplicarea dispozițiilor art. 477 din C. proc. civ., dat fiind faptul că partea adversă nu a criticat în faza procesuală a apelului sumele reținute reprezentând contravaloarea serviciilor de consultanță pentru participarea la licitație.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 și următoarele și cele ale art. 490 raportate la cele ale art. 471

3

alin. (3) din C. proc. civ.

În probațiune, s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

La termenul de judecată din data de 18 iunie 2024, Înalta Curte a respins excepția nulității recursului, invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare.

Analizând recursul, în baza motivelor invocate și a temeiurilor de drept incidente, Înalta Curte îl va respinge ca nefondat, pentru următoarele considerente:

O primă critică vizează respingerea, de către instanța de prim control judiciar, a motivului de apel referitor la soluționarea greșită de către judecătorul fondului a excepției necompetenței teritoriale a secției a VI-a a Tribunalului București, critică încadrată în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., ce are ca finalitate respectarea normelor procedurale privitoare la competența de ordine publică a instanțelor judecătorești.

Această critică este neîntemeiată și, în consecință va fi respinsă.

În acest sens, reține Înalta Curte că prin acțiunea introductivă înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 11 septembrie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L. la repararea integrală a prejudiciului cauzat reclamantei prin faptele anticoncurențiale sancționate de Consiliul Concurentei din România prin Decizia nr. 74/18.12.2018, acțiune întemeiată în mod expres pe dispozițiile O.U.G. nr. 39/2017 privind acțiunile în despăgubire în cazurile de încălcare a dispozițiilor legislației în materie de concurență, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996.

Sesizată fiind cu excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București invocată de pârâtă prin notele scrise depuse la data de 06.08.2021 prin raportare la efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 239/3.06.2020, instanța de fond a considerat că excepția este neîntemeiată, raportat la data sesizării instanței de judecată, respectiv 11.11.2019 - anterior pronunțării deciziei.

În mod similar, instanța de prim control judiciar a înlăturat susținerile referitoare la încălcarea competenței teritoriale de către Tribunalul București, reținând, în mod judicios, că verificarea legalității învestirii instanței de judecată a avut loc anterior publicării deciziei Curții Constituționale nr. 239/3.06.2020 în Monitorul Oficial, făcând trimitere în acest sens și la dispozițiile art. 25 din C. proc. civ.

În analiza acestui motiv de recurs, Înalta Curte are în vedere considerentele Curții Constituționale, astfel cum au fost reținute prin Decizia nr. 135/2019 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 alin. (1) din C. proc. civ., prin care s-a reținut, cu titlu de principiu, că în cauzele în care competența instanței a fost stabilită anterior publicării Deciziei Curții Constituționale, fără ca în acestea să fi fost ridicată o excepție de neconstituționalitate, decizia Curții Constituționale nu poate produce niciun efect juridic asupra competenței instanței astfel stabilite. În această situație, întrucât momentul stabilirii competenței instanței de executare a fost depășit și întrucât nu a fost contestată la acel moment, aceasta reprezintă o facta praeterita în raport cu decizia Curții Constituționale, astfel încât această decizie nu poate fi aplicată retroactiv. De asemenea, în evaluarea criteriului stabilirii competenței, instanțele judecătorești trebuie să țină cont de faptul că, raportat la momentul publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu privire la cauzele în care competența instanței a fost deja stabilită, acestea se constituie în facta praeterita, decizia Curții neputându-se aplica pentru situații epuizate/trecute.

Prin urmare, reține Înalta Curte că efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 239/3.06.2020 nu sunt aplicabile prezentului litigiu, deoarece momentul procesual, respectiv cel al învestirii instanței de judecată, de care legea leagă aplicarea normelor de procedură civilă, fusese depășit la data publicării deciziei, astfel încât aceasta nu poate produce consecințe juridice asupra proceselor în curs, întrucât, în caz contrar, ar retroactiva.

În consecință, criticile subscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ. nu pot fi primite, instanța de apel pronunțând, din această perspectivă, o soluție legală.

Circumscris motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-pârâtă a criticat soluția de obligare la plata sumei de 166.644,54 RON reprezentând contravaloare profit nerealizat.

Verificând în cadrul controlului de legalitate hotărârea atacată în raport de această critică, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă nu a dezvoltat critici privind modul concret în care, prin decizia atacată, ar fi fost încălcate norme de drept material.

În esență, recurenta-pârâtă a criticat raționamentul instanței de apel sub aspectul îndeplinirii cumulative a condițiilor prejudiciului, aducând în discuție apărările formulate în fața instanțelor de fond cu privire la neîndeplinirea cerințelor de calificare de către Asociere astfel cum au fost stabilite în documentația de atribuire, cu privire la întinderea prejudiciului decurgând din participarea la licitație în asociere cu o altă societate și solicitând reaprecierea probatoriului.

Aceste critici nu pot fi primite, întrucât prin intermediul recursului poate fi dedusă analizei numai conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Instanța de recurs nu poate cerceta modalitatea de apreciere a probelor administrate de către instanțele de fond, în vederea stabilirii unei alte situații de fapt, întrucât privește temeinicia, nu nelegalitatea acesteia.

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-pârâtă a criticat soluția de obligare la plata sumei de 25.199,27 RON cu titlu de costuri cu serviciile de consultanță pentru participarea la licitație, apreciind că a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 476 alin. (1) și (2) din C. proc. civ.

Prealabil, Înalta Curte constată că deși recurenta-pârâtă nu a invocat în concret motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., criticile formulate pot fi examinate din perspectiva acestui motiv de casare, urmând a fi analizate în consecință.

În acest sens, Înalta Curte consideră că se impune a se preciza că efectul devolutiv al căii ordinare de atac, consacrat de art. 476 din C. proc. civ., cunoaște o dublă limitare, potrivit dispozițiilor art. 477 și celor ale art. 478 din același act normativ, astfel încât interesează, pe de o parte, criticile concrete formulate de către apelantă la adresa hotărârii primei instanțe, instanța de apel fiind ținută să judece cauza, pe de o parte, în limitele motivelor de apel, iar, pe de altă parte, la ceea ce s-a supus judecății la prima instanță.

Din această perspectivă, Înalta Curte notează că deși apelul este o cale devolutivă de atac, acesta nu presupune reanalizarea de către instanța de apel a tuturor problemele de fapt și de drept care s-au ridicat în fața primei instanțe, ci numai pe cele care sunt criticate expres sau implicit de către apelant, cu respectarea principiului disponibilității.

Pe de altă parte, dispozițiile art. 476 din C. proc. civ. impun instanței de apel să realizeze o nouă judecată, în fapt și în drept, chiar dacă apelul nu este motivat, consecința acestui principiu fiind faptul că un apel nemotivat nu poate fi respins ca atare sau anulat.

Înalta Curte observă că, în memoriul de apel, apelanta-pârâtă a solicitat, în subsidiar, modificarea în parte a hotărârii instanței de fond în sensul admiterii în parte a petitului cererii introductive de instanță în limita sumei de bani reprezentând contravaloarea serviciilor de consultantă și asistentă juridică ce i-au fost prestate reclamantei în vederea susținerii intereselor sale în fața Consiliului Concurentei și în limita dobânzii legale penalizatoare raportată la suma de bani astfel precizată și aferentă perioadei de timp cuprinse între data de 7.08.2019 și data achitării efective, fără a invoca alte motive de apel și fără a aduce critici concrete.

Contrar susținerilor recurentei-pârâte, reține Înalta Curte că devoluțiunea operează asupra întregii cauze, pentru toate problemele de fapt și de drept deduse judecății în fața primei instanțe, doar în cazul în care partea apelantă nu limitează efectul devolutiv al apelului la anumite soluții din dispozitivul hotărârii primei instanțe ori când această limitare nu rezultă din cererea de apel.

Or, în cauză, având în vedere limitele stabilite implicit de către apelanta-pârâtă și absența unor critici concrete privind aspectele soluționate de instanța de fond, instanța de apel în mod judicios a reținut că nu a fost criticată în concret dispoziția de acordare a costurilor privind serviciile de consultantă, fiind reluată numai solicitarea reclamantei și considerentele primei instanțe de la fila x, paragraf 4 sentință, fără a detalia motivele pentru care apreciază ca fiind greșit raționamentul primei instanțe.

Articolul 476 C. proc. civ. impune instanței să realizeze o nouă judecată, în fapt și în drept, dacă apelul nu este motivat, însă, în cazul de față, apelul a fost motivat.

Prin urmare, constatând că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și sub acest aspect, Înalta Curte nu va reține susținerile recurentei-pârâte.

Pentru considerentele expuse, în considerarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1786 din 17 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1786 din 17 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 iunie 2024.