ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1342/2024

Ședința publică din data de 13 iunie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 18 septembrie 2023 pe rolul Tribunalului Arad, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/2023, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele B. S.R.L. și C. S.A., a solicitat reconstituirea carnetului de muncă și a vechimii în muncă pentru perioada 3 mai 1971 - martie 1994.

Tribunalul Arad, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă nr. 1011 din 2 noiembrie 2023, a admis excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Arad, invocată de instanță, din oficiu, competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanta A. fiind declinată în favoarea Tribunalului București.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Arad a reținut, în esență, că reclamanta are domiciliul pe teritoriul statului german, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, ceea ce face incidente dispozițiile art. 1072 din C. proc. civ.

În privința competenței materiale, a reținut incidența dispozițiilor art. 269 alin. (1) din Codul muncii, potrivit cărora "cauzele referitoare la conflictele individuale de muncă și conflictele colective de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunal".

Văzând că domiciliul reclamantei nu este în România, ci în străinătate și, pe cale de consecință, nu se poate stabili care tribunal de pe teritoriul României este îndreptățit să soluționeze litigiul, în conformitate cu dispozițiile art. 1072 din C. proc. civ., Tribunalul Arad a concluzionat în sensul că aparține Tribunalului București competența teritorială de soluționare a cauzei.

Prin sentința civilă nr. 1877/2024 din 22 martie 2024, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2023, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, invocată din oficiu; s-a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. și pe pârâtele B. S.R.L. și C. S.A., în favoarea Tribunalului Arad; s-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul București a reținut, pe de o parte, că afirmația reclamantei potrivit căreia domiciliul său este în Germania nu este susținută de înscrisuri doveditoare, iar, pe de altă parte, este evident că reclamanta se află în culpă pentru neîndeplinirea formalităților legale în situația în care interveneau schimbări în adresa sa de domiciliu.

Instanța de judecată a apreciat că nu sunt aplicabile în speță dispozițiile art. 1072 din C. proc. civ.

Chiar dacă nu s-ar cunoaște domiciliul reclamantei în România, Tribunalul București a considerat că nu poate să se stabilească o altă instanță competentă, întrucât devin aplicabile prevederile art. 107 alin. (1) din C. proc. civ.

Astfel, instanța de judecată a reținut că norma de la art. 1072 alin. (2) din C. proc. civ. prevede o regulă a subsidiarității, urmărind acordarea competenței Tribunalului București doar în măsura în care nicio altă normă legală nu ar putea fi aplicată.

Prin urmare, chiar dacă nu s-ar putea stabili competența unui proces după reguli speciale, redevine aplicabilă regula generală, așa cum este firesc, respectiv instanța domiciliului pârâtului, instanță ce este mai bine plasată decât instanța competentă în subsidiar, potrivit art. 1072 alin. (2) din C. proc. civ.. Nu există niciun argument rațional pentru a se recurge la competența subsidiară, care are o altă logică juridică, din moment ce competența instanțelor poate fi determinată potrivit domiciliului pârâtului, reprezentând regula generală în materie de competență.

Or, în speță, sediul uneia dintre pârâte este în județul Arad, astfel că, prin raportare la aceste prevederi, poate fi stabilită competența de a judeca litigiul în favoarea Tribunalului Arad, ca instanță română.

Tribunalul București a reținut că reclamanta, cu domiciliul în județul Arad, este obligată să acționeze la instanța de la domiciliul său, competența reglementată de Codul muncii fiind imperativă. Această competență nu poate fi înlăturată nici de părți, nici de instanța, cu atât mai mult cu cât și pârâta are sediul în municipiul Arad, scopul normei de stabilire a competenței teritoriale fiind acela de a facilita accesul la justiție, având în vedere și necesitatea instanței de a conlucra cu celelalte instituții care ar prezenta interes în cauză sau care ar facilita soluționarea cauzei și executarea hotărârii, ulterior pronunțării soluției.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2023, la data de 10 mai 2024.

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I din C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege, Înalta Curte constată că ambele instanțe - Tribunalul Arad și Tribunalul București - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre ele este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte, în calitate de instanță imediat superioară și comună instanțelor aflate în conflict, va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține că obiectul litigiului îl reprezintă cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele B. S.R.L. și C. S.A., prin care a solicitat reconstituirea carnetului de muncă și a vechimii în muncă pentru perioada 3 mai 1971 - martie 1994.

Normele de procedură care reglementează competența materială a instanțelor în ceea ce privește conflictele de asigurări sociale atribuie tribunalelor plenitudine de competență în această materie.

Reclamanta A. a indicat în cuprinsul cererii de chemare în judecată faptul că are domiciliul în Germania, iar din evidențele DEPABD nu rezultă că ar avea domiciliul sau reședința în municipiul Arad, aspect care antrenează imposibilitatea legală de a identifica instanța competentă prin aplicarea regulii prevăzute de art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010.

Înalta Curte constată că sunt incidente dispozițiile art. 1072 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora "dacă, în aplicarea prevederilor alin. (1), nu se poate identifica instanța competentă să judece cauza, cererea va fi îndreptată, urmând regulile de competență materială, la Judecătoria Sectorului 1 al Municipiului București, respectiv la Tribunalul București".

Față de considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 iunie 2024.