ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1228/2024

Ședința publică din data de 29 mai 2024

Deliberând asupra recursului și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la 02.12.2020 pe rolul Judecătoriei Craiova, secția Civilă, reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Cârcea (în continuare, "U.A.T. Cârcea") a chemat în judecată pe pârâta S.C. DISTRIBUȚIE ENERGIE OLTENIA S.A., solicitând, ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate nulitatea absolută a contractului de comodat nr. x/25.04.2018 și pârâta să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 3865/26.04.2021, Judecătoria Craiova, secția I civilă și-a declinat în favoarea Tribunalului Dolj, secția I civilă competența materială, iar acesta din urmă, prin sentința civilă nr. 774/17.12.2021, s-a dezînvestit în favoarea secției a II-a Civile a instanței.

Astfel sesizat, prin sentința nr. 125/30.05.2023, Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă a respins acțiunea și a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Cârcea a declarat apel împotriva acestei sentințe, care a fost respins prin decizia nr. 559/28.11.2023, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Cârcea a atacat cu recurs această decizie, solicitând casarea ei și admiterea acțiunii.

În motivare, a susținut că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază și că a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material; a invocat, astfel, cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Din perspectiva primului motiv de casare, a arătat că instanța de apel a omis analiza concretă a raporturilor juridice prin prisma susținerilor sale, a apărărilor și a probelor, nesocotind exigențele derivate din prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

S-a referit, în acest sens, la constatările Curții de Conturi din decizia nr. 49/2019 care evidențiază încălcarea, prin contractul de comodat, a dispozițiilor art. 874 C. civ. și a art. 36 alin. (5) și art. 124 din Legea nr. 215/2001.

Deși, în considerarea încălcării dispozițiilor menționate, a promovat acțiunea de față, învederând că pârâta nu este o instituție de utilitate publică, curtea de apel a respins apelul, motivându-și soluția pe un alt temei, respectiv că pârâta desfășoară un serviciu public.

Intimata nu a depus întâmpinare, însă, prin notele de concluzii înregistrate la 17.05.2024, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și acordarea cheltuielilor de judecată.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport cu criticile formulate și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Printr-un prim motiv de recurs, circumscris art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., autoarea căii de atac susține că motivarea hotărârii nu respectă exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât omite analiza susținerilor expuse prin memoriul de apel.

Un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanțiile date de art. 6 alin. (1) din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, include, printre altele, dreptul părților de a fi în mod real "ascultate", ceea ce face ca, în sarcina instanțelor, să se regăsească obligația de a proceda la un examen efectiv, real și consistent al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența în determinarea situației de fapt.

Motivarea unei hotărâri judecătorești este înțeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce, fără a presupune un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte - dar nici ignorarea lor -, impune ca celor fundamentale, susceptibile, prin conținutul lor, să influențeze soluția, să li se ofere o dezlegare.

În apel, art. 479 C. proc. civ. obligă instanța de prim control judiciar să verifice, în limitele învestirii sale, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, ceea ce, din perspectiva obligației de motivare, face necesare atât expunerea argumentelor care conduc la pronunțarea hotărârii în calea de atac și contrapunerea lor statuărilor primei instanțe, cât și indicarea considerațiilor părților care au fost primite, respectiv înlăturate.

Transpunând aceste considerente în analiza deciziei recurate, Înalta Curte constată că prin calea de atac, reclamanta a invocat încălcarea, la momentul încheierii contractului de comodat, a art. 874 C. civ. și a art. 124 din Legea nr. 215/2001 și a solicitat instanței de control judiciar verificarea validității convenției, subliniind că pârâta desfășoară un serviciu public.

Curtea de apel a confirmat, în primul rând, dispoziția de respingere de către instanța de fond a excepției de nelegalitate a hotărârii Consiliului Local Cârcea nr. 21/30.03.2018 și, evocând art. 124 din Legea nr. 215/2001, art. 4 alin. (1) lit. a) din Ordinul A.N.R.E. nr. 31/2013 și raportul de expertiză întocmit la fond - din care se desprinde concluzia că pârâta prestează un serviciu public de interes general de tip deschis -, a tras concluzia că pârâtul era îndreptățit să primească în folosință, cu titlu gratuit, rețeaua de distribuție edificată.

A mai reținut că, în lipsa coroborării cu alte probe, nelegalitatea actului administrativ nu poate fi reținută exclusiv prin prisma deciziei nr. 49/2019 a Camerei de Conturi Dolj, care nu poate fi opusă direct pârâtei; a amintit, în sprijinul acestor statuări, decizia în interesul legii nr. 19/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

A conchis, raportat la dispozițiile art. 123 și art. 124 din Legea nr. 215/2001, la art. 51 alin. (1) și (2) din Legea nr. 123/2014 și la Ordinul nr. 75/2013, că extinderea rețelei electrice realizată prin cofinanțare sau prin fondurile administrației publice locale poate fi predată cu titlu gratuit operatorului.

Reținând că susținerile apelantei au fost examinate în mod real de către instanța sesizată, iar silogismul expus în motivarea hotărârii este transparent, coerent și răspunde criticilor expuse în calea ordinară de atac, Înalta Curte constată că decizia recurată denotă respectarea exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și, în consecință, înlătură motivul de recurs analizat.

Subsumat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta afirmă că instanța de apel a omis analiza acțiunii din perspectiva nesocotirii, la încheierea contractului de comodat, a art. 124 din Legea nr. 215/2001 și a art. 874 C. civ., întrucât pârâta nu este o instituție de utilitate publică, ci doar prestează un serviciu public.

Criticile recurentei sunt nefondate, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Raporturile juridice litigioase derivă din încheierea de către părți, în temeiul art. 17 alin. (1) din Metodologia pentru evaluarea condițiilor de finanțare a investițiilor pentru electrificarea localităților ori pentru extinderea rețelelor de distribuție a energiei electrice, aprobată prin Ordinul A.N.R.E. nr. 75/2013 (în continuare, "Metodologia"), a contractului de cofinanțare nr. x/27.12.2016, prin care s-au stabilit atât condițiile financiare de cofinanțare pentru realizarea rețelei electrice de interes public pentru racordarea utilizatorilor individuali "extindere rețea electrică de distribuție zona A.", cât și regimul proprietății și utilizării ei.

Potrivit art. 8 lit. g) și i) și art. 12 din contractul de cofinanțare, rețeaua electrică ce face obiectul contractului de cofinanțare este în coproprietatea părților la data punerii în funcțiune, iar autoritatea publică, actuala recurentă, și-a asumat obligația de predare a instalațiilor de distribuție publică în comodat către operatorul de distribuție, intimata.

La 30.03.2018, prin hotărârile nr. 20 și nr. 21, Consiliul Local Cârcea a aprobat introducerea investiției "extindere rețea electrică de distribuție zona A." în domeniul privat al comunei Cârcea și, respectiv, încheierea contractului de comodat încheiat cu intimata; la 25.04.2018, recurenta a semnat convenția a cărei anulare se solicită.

Prin decizia nr. 49/2019, Camera de Conturi Dolj a constatat că lucrarea de extindere a rețelei electrice de distribuție este un bun proprietate publică a U.A.T. Cârcea și că darea ei în folosință gratuită intimatei încalcă art. 36 alin. (5), art. 124 din Legea nr. 215/2001 și art. 874 C. civ.

În subsecvența actului de control, U.A.T. Cârcea a promovat prezenta acțiune, solicitând anularea convenției litigioase.

Înalta Curte observă că promovarea acțiunii pe temeiul invocat de reclamantă, respectiv art. 1.237 C. civ., evidențiază de la bun început construcția contradictorie a cererii, întrucât dispoziția legală sancționează încheierea unui act juridic cu scopul de a eluda o normă legală imperativă. O astfel de ipoteză presupune ca actul contestat, deși valabil încheiat, să fie utilizat ca instrument pentru fraudarea legii. Totuși, reclamanta contestă tocmai această premisă, susținând că actul în sine ar fi nul ab initio, ceea ce contrazice însăși logica invocării art. 1.237 C. civ.

În realitate, cauza acțiunii, insuficient detaliată în actul de sesizare, vizează nulitatea contractului de comodat fundamentată pe ilicitatea obiectului său, derivată din împrejurarea că un bun despre care se pretinde că se află în proprietate publică a fost dat în folosință gratuită unei entități care, nefiind calificată drept instituție de utilitate publică, ci doar prestatoare de servicii publice, nu îndeplinește condițiile legale pentru a primi un astfel de bun, conform art. 874 C. civ.

Cum litigiul s-a născut în legătură cu o lucrare de extindere a rețelei electrice de distribuție derulată în condițiile Ordinului A.N.R.E. nr. 75/2013, sunt relevante dispozițiile art. 17 alin. (3) lit. b) din Metodologia aprobată prin acest ordin, care prevăd că "autoritatea publică, în calitate de coproprietar, atribuie operatorului de distribuție concesionar dreptul de utilizare exclusivă a rețelei electrice, conform prevederilor legale în vigoare".

Pe de altă parte, art. 4 alin. (1) lit. a) din Metodologia privind reglementarea condițiilor pentru preluarea de capacități energetice de distribuție a energiei electrice, aprobată prin Ordinul A.N.R.E. nr. 31/2013 permitea transferul capacității energetice de distribuție prin contract de comodat, pe baza acordului de voință dintre deținătorul ei și operatorul de distribuție concesionar.

Prin urmare, hotărârile instanțelor devolutive au reținut în mod judicios că încheierea contractului de comodat era permisă de legislația secundară și, totodată, că el a fost încheiat atât în baza contractului de finanțare nr. x/27.12.2016 - act juridic a cărui validitate nu a fost contestată -, cât și a unui act administrativ - hotărârea Consiliului Local Cârcea nr. 21/30.03.2018 -, a cărui legalitate a fost confirmată prin respingerea excepției de nelegalitate.

Înalta Curte observă că dispoziția de respingere a excepției de nelegalitate nu a fost recurată de reclamantă, astfel că este învestită cu autoritate de lucru judecat și, de asemenea, notează că, în fața primei instanțe, pârâta s-a prevalat și de hotărârea Consiliului Local nr. 20/30.03.2018, prin care cota-parte din proprietatea reclamantei a fost inclusă în domeniul privat al Comunei Cârcea; în raport cu acest act administrativ, nu s-a dovedit că a intervenit o cauză de ineficiență.

Starea de fapt astfel conturată nu poate fi cenzurată în recurs și impune concluzia că reclamanta nu a dovedit că actul juridic a cărui anulare o solicită încalcă dispozițiile art. 874 C. civ., câtă vreme textul legal se referă exclusiv la bunurile proprietate publică.

După cum a reținut în mod judicios instanța de apel, făcând trimitere la decizia în interesul legii nr. 19/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, decizia nr. 49/02.05.2019 a Camerei de Conturi Dolj nu este, prin ea însăși, suficientă pentru a conduce la concluzia încălcării, prin actul juridic contestat, a unor dispoziții legale sancționate cu nulitatea. Constatările organului de control și măsurile dispuse în sarcina entității controlate - recurenta - sunt obligatorii exclusiv pentru aceasta și, fiind externe raportului juridic litigios, nu pot fi opuse direct pârâtei.

Consecutiv acestei concluzii, trebuie conchis și că decizia recurată nu reflectă aplicarea greșită a art. 124 din Legea nr. 215/2011, care - în forma în vigoare la data încheierii actului juridic, 25.04.2018 - privea deopotrivă bunurile proprietate publică și privată locală și permitea consiliilor locale să le dea în folosință gratuită, pe termen limitat, persoanelor juridice fără scop lucrativ, care desfășoară activitate de binefacere sau de utilitate publică ori serviciilor publice.

În consecință, Înalta Curte înlătură și susținerile circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Față de ansamblul considerentelor expuse, reținând că motivele de nelegalitate invocate nu atrag casarea hotărârii, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat și, reținând culpa procesuală a recurentei, o va obliga, în condițiile art. 452 și art. 453 C. proc. civ., la plata către intimată a cheltuielilor de judecată dovedite.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta U.A.T. Comuna Cârcea împotriva deciziei nr. 559/28.11.2023, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Obligă recurenta la plata către intimata S.C. B. S.A. a sumei de 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 mai 2024.