ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1281/2023

Ședința publică din data de 18 mai 2023

Asupra cererii de recurs, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

l. obligarea pârâtei să repare prejudiciul cu titlul de "daune morale moratorii" reprezentând dobândă legală remuneratorie:

1.1. aferentă perioadei 05.11.2019-07.12.2020, în cuantum de 6.058,50 RON.

1.2. pentru perioada 19.02.2014-09.03.2021, în valoare de 36.996,58 RON, actualizată până la momentul plății efective.

1.3. aferentă perioadei 08.12.2017- 07.12.2020, în valoare de 19.061 RON, actualizată la zi până în momentul plății efective.

De asemenea, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei să repare prejudiciul cu titlul de "daune morale moratorii", reprezentând capitalizare dobândă legală remuneratorie:

- aferentă perioadei 08.12.2020-17.02.2021 în cuantum de 16,41 RON, bază debit 6.058,50 RON.

- aferentă perioadei 08.12.2020-17.02.2021 în cuantum de 100,25 RON, bază debit 36.996,58 RON

- aferentă perioadei 08.12.2020-17.02.2021 în cuantum de 51,65 RON, bază debit 19.061,93 RON.

Totodată, a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei datorate conform deciziei nr. 564/2019, în dosarul x/2013, actualizată cu rata inflației la suma de 288.905 RON, la care se adaugă dobândă legală.

Reclamantul a mai solicitat să fie obligată pârâta plata sumei actualizate cu rata inflației, aferentă perioadei 19.02.2014 - 07.12.2020, respectiv suma de 317.686 RON.

În drept, a invocat dispozițiile art. 998, art. 999 și art. 1084 C. civ. de la 1864, art. 371 alin. (3) și urm. C. proc. civ. de la 1865, O.G. nr. 5/2001, O.G. nr. 9/2000, art. 2515, art. 2518, art. 2524 pct. 3, art. 2531, art. 2537 pct. 2-5 și urm. C. civ., art. 274 C. proc. civ., Decretul nr. 167/1958 și O.G. nr. 13 din 2014.

La 22 martie 2021 reclamantul a depus o cerere prin care a precizat cuantumul sumelor solicitate prin cererea introductivă.

Prin încheierea din data de 6 octombrie 2021, instanta a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la dobânda legală aferentă perioadei 06.09.2013-08.03.2018, a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la actualizarea sumei de 281.886 RON și excepția autorității de lucru judecat.

Prin sentința nr. 81 din data de 22.06.2022, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă, s-a admis în parte acțiunea precizată, a fost obligată pârâta la plata sumei de 79.634,97 RON, reprezentând dobânda penalizatoare și a fost respins capătul de cerere privind actualizarea sumei cu rata inflației.

Totodată, a fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru în sumă de 5.938 RON, onorariu de expert în cuantum de 1.000 de RON și onorariul expertului asistent în sumă de 1.000 de RON.

Prin decizia civilă nr. 591/2022 din 5 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, a fost respins apelul declarat de reclamant.

Totodată, a fost admis apelul declarat de pârâtă, a fost schimbată în parte încheierea din data de 06.10.2021 și, în tot, sentința nr. 81 din data de 22.06.2022, pronunțate de Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă, în sensul că a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune și s-a respins acțiunea reclamantului, ca prescrisă. Au fost menținute celelalte dispoziții ale încheierii cu privire la excepția autorității de lucru judecat.

De asemenea, a fost obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 1.348,85 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. recurentul susține că instanța de apel a încălcat prevederile art. 248 alin. (1), raportat la art. 247 alin. (1) C. proc. civ., precum și art. 14 alin. (5) din același cod.

În acest sens, a arătat că instanța de apel în mod greșit a reținut excepția autorității de lucru judecat a chestiunilor dezlegate prin sentința nr. 176/2021, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021, în condițiile în care aceasta nu a fost invocată nici de către intimată și nici de instanță din oficiu, fiind încălcate dispozițiile art. 247 alin. (1) și art. 248 alin. (1) C. proc. civ.

S-a mai subliniat că instanța de apel a încălcat principiul contradictorialității procesului civil, prevăzut la art. 14 alin. (5) C. proc. civ., întrucât nu a pus în discuția părților excepția autorității de lucru judecat.

În considerarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susținut că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 8 din Decretul nr. 167/1958, raportat la art. 998 C. civ. de la 1864, în ceea ce privește momentul de la care curge termenul de prescripție a dreptului material la acțiune, art. 8 din Decretul nr. 167/1958, raportat la art. 1 și art. 3 din același decret, sub aspectul unei pretinse nerespectări a termenului general de prescripție, precum și art. 16 alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 167/1958, privind întreruperea cursului termenului de prescripției.

Potrivit recurentului, dobânda legală și actualizarea solicitată nu reprezintă fructe ale sumei reprezentând prejudiciul cauzat recurentului, ci sunt parte din prejudiciu, întrucât acestea au fost solicitate în vederea acoperirii integrale a prejudiciului suferit prin fapta ilicită a pârâtului din 2010, stabilit prin decizia 564/2019 a Tribunalului Dolj. Așadar, dobânda legală și actualizarea sumei sunt debite distincte, care corespund unor creanțe distincte.

În ceea ce privește momentul de la care curge termenul de prescripție în sensul art. 8 din Decretul nr. 167/1958, în accepțiunea recurentului momentul cunoașterii efective a prejudiciului este momentul stabilirii pagubei prin decizia nr. 564/2019 a Tribunalului Dolj, respectiv 05.11.2019 sau data la care aceasta a rămas definitivă prin pronunțarea deciziei nr. 438/2020 a Curții de Apel Craiova, respectiv 07.11.2020.

Prin urmare, recurentul susține că din această perspectivă a cunoașterii întinderii pagubei promovarea prezentei cereri este în termenul general de prescripție prevăzut la art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

Totodată, recurentul menționează că în cauza x/2013 au fost depuse două rapoarte de expertiză judiciară, unul în data de 30.06.2015, reținut în mod greșit de instanța de apel ca fiind momentul cunoașterii întinderii prejudiciului, și altul la 16.05.2018, data la care în realitate s-a cunoscut întinderea integrală a prejudiciului. Recurentul consideră că în raport cu cel de-al doilea raport de expertiză judiciară nu este împlinit termenul general de prescripție, acțiunea fiind promovată la 8 martie 2021.

În opinia recurentului, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 167/1958, întrucât nu a reținut situația privind întreruperea cursului termenului de prescripției prin efectuarea plății din 07.12.2020.

Prin întâmpinarea înregistrată la 14 martie 2023, intimata Distribuție Energie Oltenia S.A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin răspunsul la întâmpinare înregistrat la data de 31 martie 2023, recurentul-reclamant a solicitat înlăturarea apărărilor formulate de intimata-pârâtă.

Cauza a fost înregistrată la 6 februarie 2023 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă iar, prin rezoluția din 31 martie 2023, s-a fixat termen de judecată la 18 mai 2023.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, va respinge ca nefondat recursul pentru următoarele considerente:

Criticile recurentului privind încălcarea prevederilor art. 14 alin. (5), art. 248 alin. (1) și art. 247 alin. (1) C. proc. civ., subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nu sunt fondate.

Casarea hotărârii pentru motivul prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. poate fi solicitată atunci când au fost încălcate reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

În aprecierea recurentului, instanța de apel a încălcat regulile de procedură prevăzute la art. 247 alin. (1) și art. 248 alin. (1) C. proc. civ. privind invocarea și soluționarea excepției autorității de lucru judecat a considerentelor sentinței nr. 176/2021, pronunțate de Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021, în condițiile în care aceasta nu a fost invocată nici de către intimată și nici de instanță din oficiu.

Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) teza I C. proc. civ., "excepțiile absolute pot fi invocate de parte sau de instanță în orice stare a procesului, dacă prin lege nu se prevede altfel", iar conform art. 248 alin. (1) din același cod "instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei".

Verificând decizia recurată, Înalta Curte constată că instanța de apel a reținut că prin decizia nr. 564 din 05.11.2019, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2013, s-au stabilit despăgubirile ca urmare a incendiului din 12.09.2010, constând în contravaloarea prejudiciului suferit prin arderea culturii și reînființarea acesteia, contravaloarea stolonilor și drajonilor potențial productivi pe perioada 2011-2014, producția nerealizată de mure și producția nerealizată de căpșuni pe perioada 2011-2014, precum și avarierea acoperișului, în cuantum total de 281.886 RON.

De asemenea, s-a avut în vedere că ulterior deciziei evocate, reclamantul a introdus o altă cerere de chemare în judecată, înregistrată sub nr. x/2021, pe rolul Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă, prin care a solicitat repararea integrală a prejudiciului suferit, actualizarea cuantumului prejudiciului cu rata inflației și plata daunelor morale, moratorii si reparatorii reprezentând dobânda legală începând cu anul 2014 și până în prezent, soluționată prin sentința nr. 176 din 23.11.2021, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă, prin care s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și s-a respins acțiunea ca fiind prescrisă.

Instanța de apel a reținut că, în considerentele sentinței anterior menționate, s-a stabilit că paguba suferită de recurentul-reclamant ca urmare a incendiului din 12.09.2010 a fost cunoscută, sub aspectul existenței, la data săvârșirii acesteia, iar în ceea ce privește întinderea prejudiciului, cel mai târziu la momentul depunerii la dosar a rapoartelor de expertiză judiciară în specialitate evaluare bunuri imobile și mobile, respectiv data de 30.06.2015, în raport de care termenul general de prescripție era împlinit la data formulării acțiunii, respectiv 08.03.2021.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanța de apel nu a invocat autoritatea de lucru judecat ca o veritabilă excepție, ci a reținut cu putere de lucru judecat considerentele hotărârii evocate, prin care a fost tranșată chestiunea litigioasă privind excepția prescripției dreptului material la acțiune, respectiv momentul obiectiv în raport de care reclamantul a cunoscut atât paguba, cât și autorul prejudiciului.

Instanța de apel în mod corect a reținut că efectul pozitiv al puterii de lucrul judecat se manifestă ca prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți, venind să demonstreze modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți.

Așadar, efectul pozitiv al lucrului judecat, reglementat la art. 431 alin. (2) C. proc. civ., se impune într-un al doilea proces care nu prezintă tripla identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.

Prezumția nu oprește judecata celui de-al doilea proces, ci doar ușurează sarcina probațiunii, aducând în fața instanței constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecății anterioare și care nu pot fi ignorate în al doilea litigiu. Este de subliniat faptul că reclamantul a avut posibilitatea răsturnării acestei prezumții prin administrarea de probe, prin care să dovedească contrariul.

În concluzie, se reține că instanța de apel nu a reținut incidența unei veritabile excepții a autorității de lucru judecat pentru a fi aplicabile regulile de procedură prevăzute la art. 247 alin. (1) și 248 alin. (1) C. proc. civ. privind invocarea și soluționarea excepțiilor absolute, ci a reținut efectul pozitiv al celor dezlegate cu putere de lucru judecat prin sentința nr. 176 din 23.11.2021, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021, cu titlu de prezumție, mijloc de probă.

Așadar, Înalta Curte constată că instanța de prim control judiciar nu a încălcat regulile de procedură privind invocarea și procedura de soluționare a excepțiilor absolute, prevăzute la art. 247 alin. (1) și 248 alin. (1) C. proc. civ.

În egală măsură, nici critica privind încălcarea principiului contradictorialității procesului civil prevăzut la art. 14 alin. (5) C. proc. civ. nu este întemeiată.

Potrivit recurentei, instanța de apel a încălcat principiul contradictorialității procesului civil întrucât nu a pus în discuția părților excepția autorității de lucru judecat pentru a formula apărări.

Astfel cum s-a menționat, instanța de apel nu a invocat nicio excepție pentru a putea fi pusă în discuția părților, ci a reținut cu putere de lucru judecat chestiunile dezlegate prin sentința nr. 176 din 23.11.2021 a Tribunalului Dolj, privind excepția prescripției dreptului material la acțiune și momentul obiectiv de la care curge termenul de prescripție, recurentul-reclamant având posibilitatea să demonstreze contrariul.

Mai mult, se reține că prin motivele de apel formulate, ambele părți au criticat soluția privind prescripția dreptului material la acțiune, cu precădere asupra momentului obiectiv de care începe cursul termenului, și au avut posibilitatea în calea ordinară de atac să administreze probe în susținerea propriilor motive și în combaterea chestiunii dezlegate prin sentința menționată.

Prin urmare, Înalta Curte constată că nu este cazul unei atingeri aduse principiului contradictorialității procesului civil prin hotărârea recurată, deoarece instanța de apel nu avea obligația să pună în discuția părților chestiunile dezlegate cu putere de lucru judecat prin sentința evocată, nefiind nici suprimat dreptul recurentului-reclamant de a-și face apărările corespunzătoare, în combaterea celor reținute.

În concluzie, Înalta Curte constată că nu au fost încălcate normele de procedură invocate de recurentul-reclamant, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nefiind fondat.

Criticile recurentei privind aplicarea greșită a dispozițiilor art. 8 din Decretul nr. 167/1958, raportat la art. 998 C. civ. de la 1864, respectiv a art. 1, art. 3 și art. 16 alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 167/1958, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu sunt fondate.

În aprecierea recurentului, instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 8 din Decretul nr. 167/1958, raportat la art. 998 C. civ. de la 1864, în ceea ce privește momentul de la care curge termenul de prescripție, întrucât dobânda legală și actualizarea sumei compensatorii sunt debite distincte, care corespund unor creanțe diferite, parte a prejudiciului.

În acest sens, recurentul susține că momentul de la care curge termenul de prescripție îl reprezintă data stabilirii pagubei prin pronunțarea deciziei nr. 564/2019 a Tribunalului Dolj, respectiv 05.11.2019, sau data la care aceasta a rămas definitivă, prin decizia nr. 438/2020 a Curții de Apel Craiova, și anume 07.11.2020.

Potrivit art. 8 alin. (1) din Decretul nr. x, "prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea".

Conform art. 998 C. civ. de la 1864, "orice faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara".

În cauză, se constată că reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata sumelor constând în actualizarea cu rata inflației și dobânda legală a sumei de 281.886 RON, prevăzută în decizia nr. 564/2019 a Tribunalului Dolj.

Ca atare, fiind o acțiune în răspundere civilă delictuală, în ceea ce privește prescripția extinctivă, i se aplică dispozițiile art. 3 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, conform cărora termenul de prescripție este de 3 ani și curge de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea.

Prin urmare, regula specială de determinare a începutului prescripției se distinge prin stabilirea alternativă a două momente de la care prescripția poate începe să curgă, respectiv fie de la momentul subiectiv al cunoașterii pagubei și a celui care răspunde de ea, fie de la momentul obiectiv al datei la care trebuia, după împrejurări, să se cunoască aceste elemente.

Contrar susținerilor recurentului, deși sumele solicitate cu titlu de actualizare debit și dobândă legală sunt debite distincte de prejudiciul cauzat ca urmare a evenimentului din 12.09.2010, acestea sunt indisolubil legate de despăgubirile stabilite prin decizia nr. 564/2019 a Tribunalului Dolj.

Așadar, pentru a se determina momentul obiectiv de la care termenul de prescripție a început să curgă, se impune stabilirea datei la care, după împrejurări, recurentul-reclamant trebuia să cunoască paguba și pe cel care răspunde de ea, iar pentru identificarea celor două momente este necesară raportarea la fapta ilicită săvârșită de pârâtă. Mai mult, titularul dreptului la acțiune, căruia i s-a cauzat un prejudiciu, trebuie să depună toate diligențele necesare în aflarea elementelor care să îi permită să intenteze acțiunea acțiunea în răspundere civilă delictuală.

Analizând decizia recurată, se constată că instanța de apel în mod just a reținut puterea de lucru judecat a chestiunilor dezlegate prin sentința nr. 176 din 23.11.2021, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021, prin care s-a stabilit că reclamantul a cunoscut întinderea prejudiciului la 30.06.2015, data la care a fost depus la dosar raportul de expertiză în dosarul nr. x/2013, prin care au fost calculate despăgubirile urmare evenimentului din 12.09.2010.

Așadar, momentul obiectiv de la care recurentul-reclamant a cunoscut întinderea prejudiciului constând în dobânda penalizatoare și actualizarea cu indicele de inflație a sumelor stabilite prin decizia nr. 564/2019, este data de 30.06.2015, moment de la care a început să curgă termenul general de prescripție prevăzut la art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958.

Criticile recurentului privind începutul cursului termenului de prescripție de la data de 05.11.2019, când a fost pronunțată decizia nr. 564/2019 a Tribunalului Dolj, în dosarul nr. x/2013, prin care s-a stabilit efectiv întinderea daunele compensatorii ca urmare a faptei ilicite săvârșite de intimata-pârâtă în data de 12.09.2010, vor fi înlăturate întrucât acesta a luat cunoștință în mod efectiv de cuantumul pagubei la momentul depunerii raportului de expertiză judiciară.

Prin urmare, recurentul-reclamant avea posibilitatea să solicite actualizarea sumei stabilite cu titlu de prejudiciu și dobânda legală începând cu această dată, care reprezintă momentul de început al cursului termenului de prescripție.

Nu poate fi primită nici critica privind curgerea termenului de prescripție de la data depunerii raportului de expertiză din 16.05.2018, motivat de faptul că acesta este ulterior momentului depunerii raportului (30.06.2015).

În concluzie, se reține că în mod just instanța de apel a calculat termenul general de prescripție de 3 ani de la data depunerii raportului de expertiză judiciară, respectiv 30.06.2015, și a constatat că acesta este împlinit la data formulării prezentei acțiuni, respectiv 08.03.2021.

De asemenea, nici critica recurentului privind încălcarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 167/1958, privind întreruperea cursului termenului de prescripției, nu sunt fondate.

Potrivit art. 16 alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 167/1958, "prescripția se întrerupe ... prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția".

În cauză se pune problema dacă prin efectuarea unei plăți suplimentare în data de 07.12.2020 a fost întrerupt cursul termenului de prescripție potrivit dispozițiilor legale evocate.

Înalta Curte constată că în cauză plata suplimentară efectuată de recurentul-reclamant în data de 07.12.2020 nu are relevanță sub aspectul întreruperii cursului termenului de prescripție, întrucât acesta era împlinit încă din 2018.

Or, cauzele de întrerupere a cursului termenului de prescripție produc efectele prevăzute de lege dacă intervin după ce prescripția a început să curgă și înainte de împlinirea acesteia.

În concluzie, se reține că în mod just instanța de apel a aplicat normele de drept material invocate de recurent, constatând prescris dreptul material la acțiune.

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 591/2022 din 5 decembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 591/2022 din 5 decembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 mai 2023.