ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1223/2024

Ședința publică din data de 29 mai 2024

Deliberând asupra recursurilor și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la 01.11.2018 pe rolul Tribunalului Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.I.I. B., a chemat în judecată pe pârâții C., D. S.A. și Biroul Executorului Judecătoresc E., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, în principal, să constate nulitatea procesului-verbal de licitație din 12.04.2017 și a actului de adjudecare nr. x/10.05.2017, întocmite de B.E.J. E., privind vânzarea la licitație publică a spațiului comercial situat în Bacău, str. x, iar în subsidiar, să le anuleze; a solicitat, totodată, să dispună repunerea părților în situația anterioară, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 193/18.04.2019, Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal a admis excepția inadmisibilității și a respins acțiunea ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe, S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar F.. și prin administrator special G., a declarat apel.

Prin decizia nr. 870/16.12.2019, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a admis excepția lipsei calității procesuale active a administratorului special și, în consecință, a respins apelul declarat de G., a admis apelul promovat de lichidatorul judiciar al S.C. A. S.R.L., a anulat în parte sentința apelată, a respins excepția inadmisibilității capătului de cerere privind actul de adjudecare și l-a trimis spre o nouă judecată primei instanțe, menținând celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Împotriva acestei decizii, C. a declarat recurs, care a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 1599/23.06.2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

În rejudecare, Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal a pronunțat sentința civilă nr. 367/13.10.2022, prin care a admis în parte acțiunea, a constatat nulitatea absolută a actului de adjudecare nr. 31/10.05.2017 și a dispus repunerea părților în situația anterioară. A obligat reclamanta la plata sumei de 310 RON, cheltuieli generate de fotocopierea dosarului de executare, iar pârâții la plata către reclamantă a sumei de 1.810 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, C. a formulat apel.

Prin încheierea din 01.03.2023, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a constatat că B.E.J. E. nu are calitate de parte în cauză, iar prin decizia nr. 264/15.03.2023, a admis apelul și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a respins în tot acțiunea; a obligat intimata-reclamantă la plata către apelantul-pârât a sumei de 3.662 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.I.I. B., a declarat recurs principal, iar C., recurs incident.

Prin recursul principal, recurenta-reclamantă a solicitat casarea deciziei recurate și pe fond, respingerea apelului și menținerea sentinței primei instanțe.

În motivare, a susținut că decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii și că a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material; a invocat astfel, cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Introductiv, a arătat că instanța de fond a reținut corect, în temeiul art. 8 alin. (3) și art. 52 din Legea nr. 85/2014, că efectele sentinței de deschidere a procedurii de faliment se produc nu de la momentul cunoașterii ei de către persoanele interesate, ci de la data pronunțării, astfel încât, o dată cu pronunțarea sentinței nr. 188/05.04.2017 - prin care s-a dispus, în dosarul nr. x/2016, intrarea sa în faliment în procedură simplificată, publicată în Buletinul procedurilor de insolvență (în continuare, "B.P.I.") în 09.05.2017 - hotărârea îi era opozabilă executorului judecătoresc și intimata D. S.A. era obligată să își valorifice creanța numai în procedura colectivă.

A afirmat că termenul de 15 zile pentru formularea contestației la executare era deja epuizat la 08.06.2017, când a fost desemnat lichidatorul judiciar provizoriu, astfel încât procesul-verbal de adjudecare din 12.04.2017 nu putea fi atacat în cadrul executării silite; totodată, a relevat că a urmărit anularea actului de adjudecare, acțiunea fiind respinsă în dosarul nr. x/2016, cu motivarea că nu poate fi întemeiată pe Legea nr. 85/2014.

Din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., autoarea recursului principal a invocat existența unor motive contradictorii și străine de natura cauzei, susținând că instanța de apel a fost în eroare în privința obiectului acțiunii; a evocat considerentele de la pagina 8 a deciziei și a subliniat că numai o instanță de drept comun putea dezlega acțiunea, întrucât competența judecătorului-sindic este una limitată, context în care a susținut că în mod corect judecătorul fondului a reținut autoritatea de lucru judecat a statuărilor instanței supreme din ciclul procesual anterior, privind calificarea actului de adjudecare ca act translativ de proprietate, împotriva căruia se poate exercita acțiunea în constatarea nulității absolute sau în nulitate.

Printr-o critică distinctă, recurenta-reclamantă a afirmat că instanța de apel a omis să răspundă motivelor de apel referitoare la incidența art. 167 din Legea nr. 85/2014.

Din perspectiva ipotezei de casare reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., autoarea căii de atac a vizat considerentele expuse de instanța de apel la pagina 10 a hotărârii - prin care s-a considerat că o diferență de 113.000 RON, mai mică de 22% din valoarea spațiului, nu echivalează cu subevaluarea bunului - calificându-le drept contrare art. 1 din Protocolul 1 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 44 din Constituție.

Totodată, a contestat și aserțiunile instanței de apel cu privire la regulile de diminuare a prețului din C. proc. civ., considerându-le străine cauzei, de vreme ce procedura de executare silită trebuia întreruptă ca urmare a deschiderii procedurii insolvenței.

Prin intermediul unui set de critici subsecvent, autoarea căii de atac a susținut greșita aplicare a art. 777 C. proc. civ., a art. 75, art. 84, art. 117 și art. 176 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, a art. 1.657 C. civ. și a Legii nr. 31/1990.

Printr-o primă critică, a afirmat că, din moment ce creanțele urmărite au fost achitate integral, bunul imobil nu va fi valorificat prin licitație, ci va fi atribuit, potrivit Legii nr. 31/1990, în coproprietate asociaților, în funcție de cotele de participare.

Din perspectiva greșitei aplicări a art. 777 C. proc. civ., autoarea recursului principal a susținut că, în temeiul art. 75 din Legea nr. 85/2014, executorul judecătoresc trebuia să suspende procedura de executare silită, începând cu 05.04.2017.

A reliefat că poziția procesuală a D. S.A. este lipsită de interes, din moment ce creanța pentru care executorul judecătoresc a realizat vânzarea silită a spațiului comercial a fost acoperită în procedura insolvenței, iar în situația constatării nulității absolute a actului de adjudecare, imobilul se va reîntoarce în patrimoniul său și executorul judecătoresc va restitui adjudecatarului prețul plătit.

Această recurentă a relevat că instanța de fond a recunoscut interdicția expresă de înstrăinare a bunurilor în cadrul procedurii executării silite raportat la art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, devenind incident art. 1.657 C. civ., normă imperativă care ocrotește un interes de ordin general.

În legătură cu cauza ilicită, a învederat că este probabil ca adjudecatarul să fi insistat să se întocmească și actul de adjudecare, deși executorul judecătoresc era decăzut din acest drept, fiindu-i opozabil art. 75 din Legea nr. 85/2014.

A combătut și teza potrivit căreia anularea actelor juridice poate fi dispusă doar în baza art. 117 din Legea nr. 85/2014, dispoziții care privesc actele juridice întocmite voluntar de societatea ce intră în insolvență.

Autoarea căii de atac a subliniat că vânzarea nu poate fi contestată exclusiv în cadrul contestației la executare, pe de o parte, întrucât nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană interesată și, pe de altă parte, pentru că nu îi poate fi imputată inacțiunea lichidatorului judiciar, care nu a contestat executarea silită. A menționat că administratorul statutar a avut dreptul de administrare ridicat începând cu 05.04.2017, data deschiderii procedurii de faliment împotriva societății.

A reiterat că vânzarea imobilului a avut loc după deschiderea procedurii de faliment a debitoarei, iar art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 interzice creditorilor ca, în timpul procedurii insolvenței, să își satisfacă creanțele pe calea dreptului comun, cu atât mai mult cu cât legea specială impune practicianului în insolvență să urmărească maximizarea averii debitoarei.

H., a invocat și art. 84 din Legea nr. 85/2014, care prevede că, în afară de cazurile prevăzute de art. 87, de cele autorizate de judecătorul-sindic sau avizate de către administratorul judiciar, toate actele, operațiunile și plățile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule de drept.

A solicitat instanței să constate că procesul-verbal de licitație încheiat de B.E.J. E. intră sub incidența art. 84 din Legea nr. 85/2014 și este sancționat cu nulitatea absolută, din cauza încălcării caracterului concursual și egalitar al procedurii insolvenței.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosar la 25.08.2023, C. a invocat nulitatea și inadmisibilitatea recursului declarat de reclamantă, excepția lipsei de interes în promovarea căii de atac, iar în subsidiar, a solicitat respingerea lui, ca nefondat.

Totodată, C. a formulat recurs incident, în motivarea căruia a afirmat că, prin considerentele care vizează aplicarea art. 75 din Legea nr. 85/2014 și a art. 777 C. proc. civ., instanța de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, a expus considerente străine de natura cauzei și a încălcat sau aplicat greșit normele de drept material.

Premergător, a relevat că dispoziția de respingere ca inadmisibilă a cererii formulate în temeiul Legii nr. 85/2014 de lichidatorul judiciar în dosarul nr. x/2016 a rămas definitivă, prin respingerea ca tardivă a căii de atac, conduită care nu îi deschide dreptul la formularea unei alte cereri, pentru aceleași motive.

Din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a remarcat că dosarul indicat nu a avut ca obiect o contestație la executare, ci o acțiune în anulare reglementată de Legea nr. 85/2014.

Printr-o altă critică, a combătut decizia atacată, arătând că o acțiune de drept comun în constatarea nulității absolute nu poate fi întemeiată pe art. 75 din Legea nr. 85/2014.

Această afirmație a avut în vedere ipoteza în care instanța de recurs apreciază că acțiunea de drept comun poate fi formulată împotriva unui adjudecatar care nu este creditorul ce a inițiat executarea silită, fără a i se solicita reclamantului să dovedească o fraudă, astfel cum dispune art. 777 alin. (1) C. proc. civ.

A subliniat că acțiunea de față nu urmează niciuna dintre căile deschise lichidatorului, contestație la executare, potrivit art. 704 C. proc. civ., sau acțiunea în anulare, întemeiată pe art. 84, respectiv art. 121 din Legea nr. 85/2014.

A evidențiat că, înlăturând celelalte motive pe care s-a fundamentat cererea, instanțele de fond au confirmat că a achitat prețul real și că nu i s-a dovedit intenția frauduloasă sau reaua-credință.

A arătat că vânzarea era consumată anterior publicării hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, actul de adjudecare fiind numai instrumentum-ul, dovada înstrăinării finalizate prin procesul-verbal de vânzare la licitație, astfel încât, în viziunea sa, dezlegarea căii extraordinare de atac impune a stabili momentul la care a operat transferul de proprietate. A subliniat că hotărârea de deschidere a procedurii insolvenței recurentei-reclamante nu era publicată la momentul încheierii procesului-verbal de executare silită.

A evidențiat că actele încheiate cu încălcarea art. 75 din Legea nr. 85/2014 nu sunt nule ex lege, dispoziția având în vedere suspendarea acțiunilor judiciare și nu anularea actelor juridice, care poate fi dispusă doar în baza art. 117 și următoarele din lege.

Recurentul-pârât a susținut că se impunea ca instanța de apel să înlăture criticile formulate în temeiul art. 75 din Legea nr. 85/2014, însă a încălcat și interpretat greșit art. 777 C. proc. civ. și art. 1.657 C. civ.

Prin întâmpinare, recurenta-reclamantă a solicitat respingerea recursului incident.

În cauză, s-a derulat procedura de filtrare a recursului, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., fiind întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a căilor de atac, care a fost comunicat părților, cu mențiunea că au dreptul de a depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare, drept de care s-a prevalat recurenta-reclamantă.

Prin încheierea din 27.03.2024, a fost respinsă excepția nulității recursului principal și au fost admise în principiu ambele recursuri, dispunându-se citarea părților pentru dezbateri.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport cu criticile formulate și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Astfel cum rezultă din hotărârile instanțelor devolutive, disputa litigioasă privește validitatea actului de adjudecare a unui bun imobil, emis de executorul judecătoresc împotriva unui debitor aflat în procedura insolvenței, într-o urmărire silită imobiliară care nu a fost întreruptă la momentul deschiderii procedurii; elementele relevante și parcursul procesual al cauzei vor fi sintetizate în continuare, pentru a pregăti statuarea asupra celor două recursuri.

Astfel, prin încheierea din 29.01.2015, pronunțată în dosarul nr. x/2015, executorul judecătoresc E. a admis cererea formulată de creditoarea D. S.A. împotriva debitoarei S.C. A. S.R.L. și a încuviințat executarea silită a contractului de credit nr. x-001377 din 24.09.2010, a contractului de garanție personală nr. x din 24.09.2010, a contractului de ipotecă mobiliară asupra creanțelor nr. x din 19.07.2012 și a contractului de ipotecă autentificat sub nr. x/22.09.2010 de notarul public I..

Prin sentința civilă nr. 188/05.04.2017, Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal a dispus intrarea în faliment, în procedură simplificată, a debitoarei S.C. A. S.R.L.

La 12.04.2017, ca urmare a licitației imobiliare derulate, executorul judecătoresc a întocmit procesul-verbal din care rezultă că C. a oferit cel mai mare preț pentru bunul imobil aflat în proprietatea debitorului, supus urmăririi.

La 09.05.2017, sentința de deschidere a procedurii falimentului a fost publicată în B.P.I. nr. 9070.

La 10.05.2017, executorul judecătoresc a emis actul de adjudecare nr. 31, din care rezultă că C. a adjudecat, prin procesul-verbal de licitație din 12.04.2017, imobilul situat în Bacău, Calea x.

Prin acțiunea de față, introdusă la 01.11.2018, debitoarea S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar, a solicitat constatarea nulității procesului-verbal de licitație din 12.04.2017 și a actului de adjudecare nr. x/10.05.2017.

În primul ciclu procesual, sentința prin care tribunalul a admis excepția inadmisibilității a fost reformată de curtea de apel în parte, constatându-se admisibilitatea capătului de cerere privind actul de adjudecare; Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat decizia instanței de apel.

În ciclul procesual curent, sentința prin care tribunalul a admis în parte acțiunea, a constatat nulitatea absolută a actului de adjudecare nr. 31/10.05.2017 și a dispus repunerea părților în situația anterioară a fost atacată de pârâtul adjudecatar, calea ordinară de atac fiind admisă, iar hotărârea, schimbată în tot, în sensul respingerii acțiunii.

Premergător statuării asupra recursului principal, Înalta Curte va înlătura susținerile recurentului-pârât care impută căii de atac promovate de reclamantă lipsa interesului, motivat de împrejurarea că, prin intermediul ei, lichidatorul judiciar ar tinde la protejarea intereselor asociaților.

Va reține că, potrivit art. 458 C. proc. civ., interesul promovării căii de atac derivă din caracterul defavorabil al dispozițiilor hotărârii atacate, iar cum sentința tribunalului a fost schimbată în tot prin decizia recurată, în sensul respingerii acțiunii, recursul principal evidențiază prezența acestei condiții de exercițiu a acțiunii civile.

Criticile dezvoltate în susținerea art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - vizând pretinsa neglijare a unor argumente ale părții sau contarietatea unor considerente - nu au, în concret, aptitudinea de a determina casarea hotărârii instanței de apel și de a face de prisos analiza argumentelor în legătură cu pretinsa încălcare sau aplicare greșită a normelor de drept material.

De aceea, ele vor fi analizate numai dacă își vor păstra utilitatea, subsecvent examinării ipotezei de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Sintetizând criticile din recursul principal pentru a contura o secvențialitate logică a analizei, Înalta Curte observă că un prim set de argumente susține - opus considerentelor instanței de apel - că cererea de constatare a nulității absolute a actului de adjudecare (emis ulterior datei de 05.04.2017, când a fost deschisă procedura de faliment a reclamantei), întemeiată în drept pe încălcarea art. 75 din Legea nr. 85/2014 care împiedica derularea executării silite, poate face obiectul unei acțiuni de drept comun și nu doar al unei contestației la executare; totodată, se afirmă că actul de adjudecare este afectat de o cauză ilicită.

H. celui dintâi set de argumente, autoarea recursului principal contestă înlăturarea, prin decizia recurată, a aplicării art. 1.657 C. civ., dar și fundamentarea hotărârii pe art. 777 alin. (1) C. proc. civ.

În fine, o a treia categorie de motive include argumente eterogene, care privesc pretinsa neadecvare a prețului de adjudecare, satisfacerea la acest moment a masei credale și incidența în cauză a unor dispoziții din Legea nr. 85/2014, de exemplu, art. 84, art. 114 și art. 176.

Pășind la analiza primului segment al criticilor, Înalta Curte subliniază că nu va analiza motivul prin care se susține cauza ilicită a actului de adjudecare, notând că sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., argumentul fiind înlăturat de prima instanță, fără ca reclamanta să apeleze considerentele relevante.

În continuare, autoarea demersului judiciar afirmă că acțiunea în nulitate absolută poate fi îndreptată împotriva actului de adjudecare și combate statuările curții de apel din care rezultă că vânzarea poate fi anulată doar în cadrul contestației la executare; argumentează că viziunea curții, restrictivă, încalcă normele de drept material, care îndreptățesc orice persoană interesată să se prevaleze de nulitatea absolută.

Recurentul-pârât nu răspunde acestei critici, în mod distinct, prin întâmpinarea formulată.

Curtea de apel a statuat că prima instanță, reluând analiza motivului de nulitate privind încălcarea prevederilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, a nesocotit art. 501 alin. (1) C. proc. civ., contravenind dezlegării instanței supreme care a indicat că impedimentul putea fi valorificat exclusiv prin contestația la executare și numai cu privire la actele de executare.

Criticile recurentei-reclamante sunt întemeiate.

Înalta Curte reține, contrar interpretării date de instanța de apel, că decizia de recurs din ciclul procesual anterior stabilește că, sub aparența unor cauze de nulitate a actului de adjudecare, reclamantul nu poate exercita atât contestația la executare, cât și o acțiune de drept comun, iar în ipoteza în care cauzele invocate vizează acte de executare necontestate, acțiunea trebuie respinsă ca neîntemeiată.

Cum statuarea evocată indică faptul că, în circumstanțele speței, actul de adjudecare nu poate fi contestat prin intermediul contestației la executare - ci exclusiv prin acțiunea în nulitate de drept comun -, instanța de fond a acționat în mod judicios când a procedat la analiza încălcării art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

Împrejurarea că în actuala reglementare nu se prevede distinct posibilitatea atacării actului de adjudecare prin contestație la executare - așa cum dispunea art. 854 C. proc. civ., anterior adoptării Legii nr. 138/2014 - relevă concepția legiuitorului, inserată inclusiv în expunerea de motive a legii, de a deplasa obiectul contestației la executare la nivelul procesului-verbal de licitație, izolând actul de adjudecare de contestații a căror cauză derivă din împrejurări circumscrise art. 704 C. proc. civ.

Deși, raportat la natura sa de titlu de proprietate, actul de adjudecare nu poate fi contestat pentru vicii intrinseci procedurii de executare silită, încălcarea unor cerințe de fond sau de formă care vizează exclusiv acest act poate fundamenta o acțiune în nulitate, care se exercită în fața instanței competente conform dispozițiilor de drept comun și nu în fața instanței de executare.

În opoziție cu decizia recurată și cu apărările recurentului-pârât, Înalta Curte nu decelează niciun impediment pentru care cauza unei acțiuni în nulitate nu ar putea fi însăși încălcarea art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, aceasta fiind o normă imperativă, de ordine publică, ce are drept scop concentrarea tuturor litigiilor și executărilor silite împotriva debitorului în competența exclusivă a judecătorului-sindic.

În consecință, instanța supremă impune părților concluzia că, primind critica apelantului-pârât, care a susținut că nesocotirea art. 75 din Legea nr. 85/2014 nu poate fundamenta o acțiune în nulitate de drept comun, instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea regulilor de procedură cuprinse în legea specială.

În continuare, recurenta-reclamantă susține că încălcarea art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 atrage nulitatea absolută a actului de adjudecare, iar efectul suspendării de drept se produce de la pronunțarea hotărârii judecătorului-sindic.

Instanța de recurs observă, în acord cu autoarea recursului principal, că producerea suspendării de drept este corelată prin lege cu un moment obiectiv - deschiderea procedurii insolvenței - care, potrivit art. 5 pct. 25 din Legea nr. 85/2014, este data pronunțării hotărârii de către judecătorul-sindic, în temeiul art. 71 sau art. 72 din lege. Așadar, față de lipsa unei dispoziții contrare, nu interesează nici momentul subiectiv în care participanții la procedura execuțională iau cunoștință de inițierea procedurii concursuale și nici publicarea hotărârii în B.P.I.

Apoi, se impune notat că, din perspectiva executorului judecătoresc - singura care interesează litigiul pendinte, întrucât este contestată validitatea actului emis de acesta -, art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 instituie un caz de suspendare de drept a executării silite.

De aceea, devin relevante și dispozițiile art. 701 C. proc. civ., care dispun prin alin. (1) că "Executarea silită se suspendă în cazurile în care aceasta este prevăzută de lege (…)", iar prin alin. (4) că "Actele de executare efectuate în ziua soluționării cererii având ca obiect suspendarea, fie și provizorie, a executării silite sunt desființate de drept prin efectul admiterii cererii de suspendare și a contestației la executare".

Este deopotrivă relevantă statuarea Înaltei Curți de Casație și Justiție din decizia în interesul legii nr. 11/2018, punctul 91, potrivit căreia art. 701 alin. (4) C. proc. civ. trebuie interpretat în sensul că nu doar actele de executare efectuate în ziua acordării suspendării executării sunt desființate de drept, ci, a fortiori, și actele de executare efectuate ulterior acestei zile, dacă este cazul.

Se impune, deci, concluzia că sancțiunea desființării de drept invalidează fiecare act emis de executorul judecătoresc începând cu ziua deschiderii procedurii insolvenței.

Dat fiind că suspendarea de drept derivă din Legea nr. 85/2014, trebuie conchis că viciul determinat de încălcarea ei nu este unul intrinsec executării silite și, astfel, apare lipsită de fundament susținerea că el poate fi valorificat, în privința actului de adjudecare, exclusiv printr-o cerere subsumată art. 712 C. proc. civ.

În consecință, convergent cu calificarea dispoziției analizate ca fiind una imperativă, încălcarea ei atrage, în condițiile art. 1.250 și art. 1.247 C. civ., sancțiunea nulității absolute, câtă vreme executorul judecătoresc nu mai are abilitarea legală să realizeze acte de executare silită, de la momentul la care suspendarea este operantă.

Este, deci, nerelevantă buna-credință a adjudecatarului, care nu poate fi opusă efectelor pe care legea le asociază emiterii unor acte de executare când executarea silită a fost suspendată de drept.

Recurenta-reclamantă critică decizia instanței de apel, susținând că vânzarea era interzisă de art. 1.657 C. civ., că dispozițiile art. 777 C. proc. civ. nu sunt aplicabile și că buna-credință a adjudecatarului este indiferentă, în raport cu dispozițiile univoce ale legii insolvenței.

Instanța de control judiciar devolutiv a înlăturat de la aplicare art. 1.657 C. civ., în temeiul art. 777 alin. (1) C. proc. civ., statuând că nulitatea actului de adjudecare nu poate fi dispusă decât în situația unei fraude din partea adjudecatarului.

Recurentul-pârât se prevalează de prevederile art. 777 C. proc. civ., sens în care susține că frauda adjudecatarului, condiție esențială pentru anularea actului de adjudecare, nu poate fi decelată în cauză, din moment ce, la data licitației și a întocmirii actului de adjudecare, în cartea funciară nu era notată deschiderea procedurii insolvenței.

Critica recurentei-reclamante este fondată în privința greșitei aplicări a art. 777 C. proc. civ., prevedere care nu era incidentă în cauză, întrucât este edictată în materia vânzării silite mobiliare, în timp ce obiectul adjudecării a fost un bun imobil, care se supune unor reglementări distincte; prin urmare, întregul raționament expus în secțiunea 2 a deciziei recurate reflectă o greșită aplicare a art. 1.657 C. civ.

Pentru considerentele expuse anterior, decizia recurată va fi casată, iar cauza trimisă instanței de apel spre o nouă judecată, convergent cu dezlegările din prezenta decizie.

Cu prilejul rejudecării, în măsura în care va constata că au fost regulat invocate, instanța de apel va examina și argumentele din memoriul de recurs a căror analiză nu s-a materializat în prezenta decizie, ca efect al dezlegării date criticilor anterior examinate.

Pășind la soluționarea recursului incident, instanța supremă reține că pârâtul a solicitat înlăturarea considerentelor care privesc aplicarea art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 și înlocuirea lor cu propriile considerente ale instanței de recurs.

Constată că, subsecvent casării, în întregul ei, a deciziei nr. 264/15.03.2023, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, calea de atac exercitată exclusiv împotriva considerentelor acesteia, promovată în condițiile art. 461 alin. (2) C. proc. civ., a devenit lipsită de obiect și va fi respinsă ca atare.

În consecință, în baza art. 496 și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul principal și va respinge ca rămas fără obiect recursul incident declarat împotriva considerentelor aceleiași decizii.

Instanța supremă nu va primi solicitarea recurentei-reclamante de a statua, subsecvent casării, în fond - această măsură nefiind permisă de art. 497 C. proc. civ., în forma anterioară modificării prin Legea nr. 310/2018, aplicabilă litigiului -, și va trimite cauza instanței de apel, spre o nouă judecată, prilej cu care vor fi analizate și cererile accesorii ale părților, de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul principal declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.I.I. B., împotriva deciziei nr. 264/15.03.2023, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel.

Respinge ca rămas fără obiect recursul incident declarat de recurentul-pârât C. împotriva considerentelor aceleiași decizii.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 mai 2024.