ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1599/2021

Ședința publică din data de 23 iunie 2021

asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal la data de 1 noiembrie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B., C. S.A. și BEJ D. constatarea nulității procesului-verbal de licitație din 12.04.2017 și a actului de adjudecare nr. x/10.05.2017, întocmite de BEJ D., privind vânzarea la licitație publică a proprietății reclamantei, și anume spațiul comercial din Bacău, str. x, sc. C - D și repunerea părților în situația anterioară.

Prin sentința civilă nr. 193 din 18.04.2019, Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal instanța a admis excepția inadmisibilității și a respins acțiunea, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator E., și F..

Prin decizia nr. 870/2019 din 16 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active a apelantei F., cu consecința respingerii apelului promovat de apelanta F. împotriva sentinței civile nr. 193 din 18.04.2019 a Tribunalului Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, a fost admis apelul promovat de apelanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar, împotriva aceleiași sentințe, a fost anulată, în parte, sentința civilă apelată, a fost respinsă excepția inadmisibilității pentru capătul de cerere privind actul de adjudecare și a fost trimis spre rejudecare la aceeași instanță capătul de cerere privind actul de adjudecare. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul B., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a deciziei atacate, sub aspectul soluționării valabilității actului de adjudecare, și menținerea soluției instanței de fond, ca fiind legală și temeinică.

În motivarea cererii de recurs, întemeiată, în drept, pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 din C. proc. civ., recurentul a susținut că prin decizia pronunțată s-a încălcat autoritatea de lucru judecat, pe de o parte, și că hotărârea a fost dată cu aplicarea și interpretarea greșită a normelor de drept material, pe de altă parte.

În subsidiar, recurentul a solicitat să se constate acțiunea ca fiind inadmisibilă, sub aspectul analizei motivului de nulitate invocat de intimata-reclamantă, vizând încălcarea art. 75 din Legea nr. 85/2014, acesta neconstituind temei de drept comun.

Sub primul aspect de nelegalitate, prin raportare la prezumția de lucru judecat față de sentința civilă nr. 3/2018 a Tribunalului Bacău, pronunțată în dosarul nr. x/2016, recurentul arată că, deși cauza invocată a fost soluționată pe cale de excepție, părțile sunt ținute de considerentele instanței, chiar necompetentă fiind.

Astfel, în soluționarea dosarului nr. x/2016, instanța a apreciat că administratorul judiciar avea posibilitatea să promoveze contestație la executare în vederea valorificării dispozițiilor art. 75 din Legea 85/2014. Această dispoziție a instanței cu titlu de considerent nu a fost desființată în calea de atac și, ca urmare, părțile sunt ținute de efectele acesteia.

A considera că se poate analiza o eventuală încălcare a art. 75 din Legea insolvenței în cadrul unei alte acțiuni ar însemna, în opinia recurentului, a încalca puterea lucrului judecat, chestiune care nu este permisă de lege, deoarece prin efectul autorității de lucru judecat judecătorului nu i se permite sa reia dezbaterile asupra unei chestiuni litigioase deja tranșate de către o jurisdicție anterioară, asupra căreia instanța a statuat.

Or, în cauză, instanța de apel a pronunțat decizia atacată reluând dezbaterile asupra aplicării art. 75 din Legea insolvenței.

Prin aceasta, consideră recurentul, a fost încălcată autoritatea de lucru judecat, iar în subsidiar, au fost greșit aplicate dispozițiile art. 430 alin. (2) din C. proc. civ. referitoare la autoritatea de lucru judecat a considerentelor pe care se sprijină o hotărâre judecătorească.

Cu privire la inadmisibilitatea acțiunii în constatarea nulității/anulării actului de adjudecare, recurentul - pârât susține că instanța avea obligația de a stabili dacă acțiunea în anulare este admisibilă sub toate motivele invocate de către intimata-reclamantă, fiind arătate temeiuri care țin de dreptul comun, cât și art. 75 din Legea insolvenței.

Sub acest aspect, recurentul apreciază că motivele de drept comun trebuie să fie cele reglementate de dreptul comun în materie, în speță de C. civ., acestea neincluzând și motivele reglementate de legi speciale, cum este Legea nr. 85/2014.

În consecință, apreciază recurentul că, în parte, acțiunea în anulare de drept comun este inadmisibilă sub aspectul criticilor referitoare la aplicarea art. 75 din Legea nr. 85/2014.

Mai arată recurentul că instanța de apel a încălcat dispozițiile legale referitoare la valabilitatea și posibilitatea de contestare a unui act de adjudecare.

Menționând că legiuitorul prevede în mod expres calea juridică de urmat în cazul în care se invocă vicii ale vânzării silite, a făcut trimitere la textul art. 849 din C. proc. civ. referitor la contestația împotriva procesului-verbal de licitație, apreciind că motivele invocate de apelantă: prețul prea mic de adjudecare, eventuale vicii de procedură, încălcarea art. 75 din Legea insolvenței, sunt tot atâtea chestiuni care puteau face obiectul contestației prevăzute de articolul menționat.

Recurentul susține că posibilitatea de a ataca actul în cadrul unei acțiuni de drept comun este prevăzută doar în cazul vânzării de bunuri mobile, astfel cum prevede textul art. 777 din C. proc. civ., dar nu se regăsește și în capitolul referitor Ia vânzarea imobiliară, neputându-se adăuga la lege.

Potrivit dispozițiilor art. 860 din C. proc. civ., orice cerere de evicțiune, totală sau parțială, privind imobilul adjudecat este definitiv stinsă, recurentul precizând că, prin instituirea acestei norme, legiuitorul a dorit sa ofere o măsură de protecție participanților la adjudecare, în caz contrar ajungându-se la o descurajare a acestora, ceea ce ar îngreuna considerabil orice executare silită imobiliară.

Pornind de la ideea că procesul-verbal de licitație nu poate fi atacat pe cale specială, recurentul apreciază că nu se poate anula un act de adjudecare cu menținerea ca valabilă a vânzării, dacă procesul-verbal de vânzare rămâne valabil, deoarece o anulare a actului subsecvent apare ca fiind lipsită de finalitate.

Cu privire la posibilitatea formulării unei acțiuni de drept comun, se mai susține că, potrivit art. 715 din C. proc. civ., doar terții au posibilitatea de a-și realiza dreptul pe o cale separată, însă, în acest caz, sub rezerva drepturilor definitiv dobândite de adjudecatari.

Acțiunea în anulare pe dreptul comun nu este la îndemâna administratorului judiciar, acesta neavând această competență prevăzută de legea insolvenței și, în plus, având obligația de a acționa strict în interesul creditorilor.

Legea nr. 85/2014 prevede tipul de acțiuni în anulare care pot fi formulate, respectiv cele prevăzute de art. 117-122 din Lege, recurentul subliniind că o acțiune în anulare formulată în condițiile dreptului comun nu este prevăzută în cuprinsul acestor texte.

În ipoteza în care se apreciază că o astfel de acțiune este admisibilă, recurentul susține că motivele de nulitate trebuie să exceadă celor care putea fi invocate pe cale de contestație la executare, motivele de nulitate de drept comun neputând face referiri la neregulile executării silite.

Însă, în cauză, motivele prezentate în acțiune puteau fi invocate pe cale de executare silită, care ar fi putut fi promovată de administratorul judiciar, dacă ar fi manifestat minimul de diligentă (stabilirea unui preț neconform realității putea face obiectul unei contestații la încheierea de stabilire a prețului imobilului, eventualele inadvertențe constatate cu privire la procedura propriu-zisă de ținere a licitației, de asemenea constituie motiv de contestație, iar încălcarea art. 15 din Legea insolvenței nu constituie drept comun și nu poate fi invocată în cazul unei acțiuni în nulitate).

Recurentul susține că motivarea care stă la baza cererii demască o contestație la executare tardivă, deoarece se invocă motive ce califică cererea ca fiind contestație la executare (vătămări și nereguli ale actelor de executare silită, ce trebuiau invocate în termen, în cadrul reglementat de legiuitorul de procedură civilă).

Deși admisibilă, o acțiune cu acest obiect nu poate deghiza o contestație la executare împotriva actului de adjudecare sau a actelor de executare efectuate în cadrul procedurii de executare silită anterior emiterii actului de adjudecare.

Dacă s-ar permite ca, pe această cale, să se repună în discuție legalitatea și temeinicia unor acte de executare ce nu au fost contestate în termenele imperative prevăzute de lege, prevederile de procedură execuțională ar fi golite de conținut, iar ceea ce s-a statuat în mod irevocabil ar putea fi repus oricând în discuție de către debitorul nediligent, care a lăsat să treacă termenul de exercitare a contestației la executare.

Recurentul a mai invocat și încălcarea art. 1246 C. civ. referitor la nulitatea contractelor, arătând că legiuitorul a prevăzut, în mod expres, că orice contract încheiat cu nerespectarea condițiilor cerute de lege este supus nulității, dacă prin lege nu se prevede o altă sancțiune. Textul de lege menționat stabilește, în opinia recurentului, caracterul subsidiar al acțiunii în anulare/constatarea nulității contractului față de contestația la executare.

Intimata - reclamantă S.C. A. S.R.L., prin lichidator E. SPRL, a formulat întâmpinare, solicitând, în principal, respingerea recursului declarat de recurentul-pârât, având în vedere nulitatea recursului, raportat la dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., și, în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat.

În cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din data de 16 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins excepția nulității recursului, invocată de intimata - reclamantă, și a admis, în principiu, recursul declarat de recurentul - pârât.

Analizând recursul formulat de recurentul - pârât B., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Obiectul cererii de chemare în judecată formulate în cauză de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții B., C. S.A. și BEJ D., îl constituie o acțiune în constatarea nulității procesului-verbal de licitație din 12.04.2017 și a actului de adjudecare nr. x/10.05.2017, întocmite de BEJ D., privind vânzarea la licitație publică a proprietății reclamantei, și anume spațiul comercial din Bacău, str. x, cu repunerea părților în situația anterioară, fiind invocată, alături de alte cauze de nulitate, și încălcarea art. 75. alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

Prin sentința civilă nr. 193 din 18.04.2019, prima instanță a respins acțiunea ca inadmisibilă, reținând că procesul-verbal de licitație din 12.04.2017 și actul de adjudecare nr. x/10.05.2017, întocmite de BEJ D., sunt acte de executare silită, ceea ce face ca orice neregularitate a acestora să poată fi invocată numai pe calea contestației la executare reglementate de art. 712 C. proc. civ., procedură specială pe care legiuitorul a pus-o la îndemâna debitorului și în cadrul căreia acesta avea posibilitatea de a pune în discuție prețul bunului vândut, neaplicarea dispozițiilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 și orice alt aspect de nelegalitate a actelor de executare care fac obiectul cauzei.

S-a statuat, așadar, asupra faptului că reclamanta nu are deschisă calea dreptului comun pentru a obține constatarea nulității procesului-verbal de licitație din 12.04.2017 și a actului de adjudecare nr. x/10.05.2017, întocmite de BEJ D..

Prin decizia nr. 870/2019 din 16 decembrie 2019, ce face obiectul recursului dedus judecății, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, a admis apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar, și a anulat în parte sentința mai sus menționată, respingând excepția inadmisibilității acțiunii pentru capătul de cerere privind nulitatea actul de adjudecare, cu trimiterea acestui capăt de cerere la prima instanță, în vederea rejudecării.

Această decizie a fost criticată de pârâtul B. pe calea recursului, motivele de nelegalitate invocate, circumscrise prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ., fiind însă nefondate, după cum se va arăta în continuare.

Astfel, sub un prim aspect de nelegalitate, recurentul arată că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat/nesocotirea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, statuat de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., în condițiile în care instanța era ținută de chestiunea litigioasă tranșată prin considerentele sentinței civile nr. 3/2018, pronunțată de Tribunalul Bacă în dosarul nr. x/2016, în sensul că administratorul judiciar avea posibilitatea să promoveze contestație la executare în vederea valorificării dispozițiilor art. 75 din Legea 85/2014.

Contrar acestei susțineri a recurentului, chestiunea litigioasă tranșată de judecătorul sindic prin sentința civile nr. 3/2018, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. x/2016, are în vedere inadmisibilitatea acțiunii în anularea vânzării bunului imobil din Bacău, str. x, formulată de S.C. A. S.R.L., prin G., în considerarea faptului că acțiunea, întemeiată de reclamantă pe dispozițiile art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, nu poate fi soluționată pe fond, întrucât nu face parte dintre tipurile de cereri și categoriile de litigii ce pot fi soluționate de judecătorul sindic, potrivit art. 45 și art. 117 din Legea nrr. 85/2014, în considerentele hotărârii reținându-se că "a proceda conform solicitării administratorului judiciar, de a analiza o pretinsă cerere de anulare a actului de adjudecare, ar presupune o încălcare a principiilor ce stau la baza reglementării procedurii insolvenței. Este exclus ca judecătorul sindic să ignore cerințele de previzibilitate a procedurii (care vizează pe toți cei implicați în procedură, debitor, terți care au raporturi juridice cu debitorul în cursul perioadei de observație, nu doar pe creditori), prin eludarea etapelor procedurii insolvenței și a condițiilor în care poate fi învestit cu soluționarea unei cereri în procedură."

Împrejurarea că, în conținutul hotărârii mai sus arătate, judecătorul sindic face aprecieri privind obligația lichidatorului judiciar al debitoarei de a depune diligențele necesare în vederea promovării contestației la executare, prevăzute de art. 712 C. proc. civ., nu poate avea semnificația tranșării, cu autoritate de lucru judecat, a mijlocului procesual pe care partea avea posibilitatea să îl exercite pentru a putea obține constatarea nulității actului de adjudecare nr. 31/10.05.2017, întocmit de BEJ D..

O atare statuare, face parte din categoria așa - numitelor considerentele indiferente sau supraabundente, care nu influențează în niciun fel soluția adoptată, ele putând, de altfel, să lipsească din motivarea hotărârii, critica recurentului fiind nefondată.

Subsumat celui de-al doilea aspect de nelegalitate a hotărârii atacate, încadrat în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care privește direct problema admisibilității acțiunii deduse judecății de reclamantă pe calea dreptului comun, respectiv a acțiunii în constatarea nulității actului de adjudecare, recurentul - pârât a invocat mai multe argumente.

Astfel, recurentul a susținut că instanța avea obligația de a stabili dacă acțiunea în anulare este admisibilă sub toate motivele invocate de către intimata-reclamantă, în condițiile în care reclamanta a indicat atât temeiuri care țin de dreptul comun (C. civ.), cât și prevederile art. 75 din Legea nr. 85/2014.

Însă, așa cum s-a arătat în scurta expunere a soluțiilor pronunțate în cauză, prima instanță și-a întemeiat soluția de admitere a excepției inadmisibilității pe considerentul că actul de adjudecare este un act de executare silită, ceea ce face ca orice neregularitate a acestuia să poată fi invocată numai pe calea contestației la executare, fără a distinge între motivele de nulitate.

Aceasta este soluția cenzurată de instanța de prim control judiciar, care, pronunțându-se asupra apelului declarat numai de reclamanta S.C. A. S.R.L., a reținut în mod corect că, în soluționarea excepției inadmisibilității demersului judiciar îndreptat împotriva actului de adjudecare a imobilului, trebuie să se pornească de la calificarea juridică a acestuia: act de executare, pentru care calea de atac specifică, reglementată de art. 172 C. proc. civ., este contestația la executare, sau act autentic prin care se confirmă efectuarea unei vânzări-cumpărări forțate, a cărui nulitate poate fi invocată în condițiile dreptului comun.

De altfel, așa cum s-a arătat în analiza primului motiv de recurs, un demers judiciar ce urmărea aceeași finalitate, respectiv anularea actului de adjudecare, întemeiat pe dispozițiile art. 75 din Legea nr. 85/2014 și dedus spre soluționare judecătorului sindic, a fost respins ca inadmisibil, prin sentința civilă nr. 3/2018, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. x/2016, definitivă.

Pentru aceleași motive nu poate fi primită, ca temei de nelegalitate a hotărârii atacate, nici susținerea recurentului, în sensul că, sub aparența unor cauze de nulitate a actului de adjudecare, reclamantul ar invoca motive de contestație la executare, căci, așa cum s-a arătat anterior, reclamantul nu ar putea exercita împotriva acestui act atât contestația la executare, cât și acțiunea de drept comun, ci, în raport cu calificarea juridică dată actului de adjudecare, unul dintre cele două mijloace procedurale amintite. În acest caz, partea nu beneficiază de mai multe căi pentru valorificarea acelorași pretenții, calea dreptului comun nefiind subsidiară și nici complementară contestației la executare.

În măsura în care s-ar aprecia de către instanța de fond că motivele de nulitate invocate de reclamanta - debitoare ar viza acte de executare necontestate de aceasta, soluția ar fi aceea de respingere a acțiunii ca neîntemeiată, iar nu reținerea inadmisibilității, ca fine de neprimire a acțiunii.

De altfel, concordant cu cele anterior reținute, însuși recurentul arată că:

"Deși admisibilă, o acțiune cu acest obiect nu poate deghiza o contestație la executare împotriva actului de adjudecare sau a actelor de executare efectuate în cadrul procedurii de executare silită anterior emiterii actului de adjudecare."

Trecând la examinarea naturii juridice a actului de adjudecare, aspect determinant în respingerea de către instanța de apel a excepției inadmisibilității acțiunii pentru capătul de cerere privind nulitatea actul de adjudecare, Înalta Curte constată că în mod corect s-a reținut că actul de adjudecare, întocmit de către executorul judecătoresc în procedura urmăririi silite imobiliare, nu are natura unui act jurisdicțional, ci constituie actul translativ de proprietate, care confirmă efectuarea unei vânzări forțate, a cărui eliberare condiționează trecerea imobilului din proprietatea debitorului în cea a adjudecătorului, terminologia "vânzare", "punere în vânzare", "procedură de vânzare", "spre vânzare imobilul", utilizată de legiuitor în cadrul secțiunii a 4-a din Cartea a V-a, Titlul II, Capitolul II C. proc. civ., nefăcând decât să întărească această concluzie.

Corecte sunt și celelalte argumente avute în vedere de instanța de apel: actul de adjudecare este titlu de proprietate și se înscrie în cartea funciară - art. 854 și 856 C. proc. civ. dacă adjudecatarul este evins, el îl poate acționa pe debitorul urmărit pentru a fi despăgubit - art. 862 alin. (1) C. proc. civ. imobilul intră în patrimoniul adjudecatarului liber de orice ipoteci sau alte sarcini privind garantarea drepturilor de creanță, creditorii având posibilitatea de a-și realiza aceste drepturi numai din prețul obținut - art. 857 alin. (4) C. proc. civ. procedura de adjudecare nu desființează retroactiv dreptul de proprietate al debitorului urmărit, fapt ce rezidă din efectul pur translativ al adjudecării; conform art. 859 alin. (1) C. proc. civ., locațiunea și celelalte acte juridice privitoare la imobil rămân în ființă sau, după caz, încetează, potrivit legii.

Un argument suplimentar este evidențiat și de analiza evoluției legislației.

Astfel, Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., în forma inițială, reglementa în mod expres, la art. 844 alin. (1) și, ulterior, în urma renumerotării textelor, la art. 854 alin. (1), contestarea actului de adjudecare, după cum urmează:

"În termen de o lună de la data înscrierii provizorii în cartea funciară, debitorul sau terțul dobânditor, creditorii urmăritori și orice altă persoană interesată, după mențiunile cărților funciare, vor putea ataca actul de adjudecare, pe cale de contestație la executare."

Legea nr. 138/2014 a adus, însă, importante modificări în procedura urmăririi imobiliare, în ceea ce privește posibilitatea de a formula contestație la executare împotriva actelor îndeplinite la sfârșitul procedurii, respectiv referitoare la intabularea dreptului de proprietate al adjudecatarului.

Astfel, conform acestei reglementări, contestația la executare nu mai este îndreptată împotriva actului de adjudecare, ci împotriva procesului-verbal de licitație care consemnează adjudecarea; contestația la procesul-verbal de licitație se notează în cartea funciară. Întabularea dreptului de proprietate al adjudecatarului se face direct, fără a mai fi precedată de o înscriere provizorie, pe baza actului de adjudecare. Întabularea actului de adjudecare conduce la radierea din oficiu a ipotecilor și sarcinilor reale, precum și a tuturor notărilor făcute cu urmărirea silită, cu excepția notării contestației împotriva procesului-verbal de licitație.

Așadar, deși vânzarea silită a imobilului, prin licitație, prezintă unele particularități cât privește caracterul ei sinalagmatic, comutativ și consensual, actul juridic care o materializează, respectiv actul de adjudecare, are natura juridică a unui veritabil act autentic translativ de proprietate, semnificând o vânzare-cumpărare, în sens de negotium juris, și, prin urmare, acțiunea în nulitate sau anulare poate fi exercitată împotriva acestuia atunci când ar fi incidentă vreo cauză de nulitate absolută sau relativă care poate afecta actul juridic civil.

Având în vedere considerentele mai sus expuse și constatând că prin recursul deduse judecății nu se relevă o încălcare a dispozițiilor legale de natură să impună casarea hotărârii atacate, Înalta Curte, cu majoritate, urmează ca, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., să respingă recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât B. împotriva deciziei nr. 870/2019 din 16 decembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 iunie 2021.

Cu opinie separată, în sensul admiterii recursului declarat de recurentul-pârât B. împotriva deciziei nr. 870/2019 din 16 decembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, casării deciziei recurate și trimiterii cauzei spre o nouă judecată aceleiași curți de apel.

Opinie separată

Contrar opiniei majoritare, consider că sunt fondate criticile referitoare la faptul că, sub aparența unor cauze de nulitate a actului de adjudecare, reclamantul invocă de fapt motive de contestație la executare.

Astfel, în primul rând, în cauză se invocă aceleași motive de nulitate în privința celor două acte a căror valabilitate este contestată, respectiv procesul-verbal de licitație din 12.04.2017 și actul de adjudecare nr. x din 10.05.2017, fără a se invoca motive distincte pentru fiecare act în parte, și nici nu s-a susținut teza nulității/anulării actului de adjudecare ca act subsecvent procesului-verbal de licitație.

De asemenea, sub aspectul motivelor de nevalabilitate invocate de reclamantă, chiar instanța de apel a constatat că "deși formal invocă nulitatea întemeiată pe dreptul comun, criticile sale nu pot fi subsumate decât unei contestații la executare, singurul remediu pus la dispoziție de legiuitor."

Tot instanța de apel a reținut în continuare și că, "încălcări ale normelor specifice în materia executării silite nu ar putea fi invocate pe calea dreptului comun, întrucât s-ar eluda construcția juridică a executării silite."

Rezultă așadar că în menținerea soluției de respingere ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată vizând procesul-verbal de adjudecare, instanța de apel s-a raportat atât la natura juridică a actului contestat, cât și la pretinsele motive de nevalabilitate invocate în concret în cauză, reținând atât natura de act de executare silită a procesului-verbal de licitație, cât și natura criticilor formulate în susținerea acțiunii, și care "nu pot fi subsumate decât unei contestații la executare."

În privința soluției vizând actul de adjudecare însă, instanța de apel s-a raportat exclusiv la natura juridică a acestui act, fără nicio referire la motivele de nevalabilitate invocate în concret în cauză, și care sunt aceleași ca și în cazul procesului-verbal de licitație.

Apreciez însă că în cauză este esențială și natura motivelor de nevalabilitate invocate în concret de parte, respectiv dacă acestea sunt cu adevărat motive de nevalabilitate de drept comun sau se invocă în realitate încălcarea unor dispoziții reglementate în cadrul unor proceduri speciale, respectiv procedura executării silite și procedura insolvenței, câtă vreme astfel de încălcări nu pot fi invocate și respectiv analizate decât cu respectarea termenelor și condițiilor speciale.

Astfel, nu se poate reține că partea ar avea deschisă calea dreptului comun pentru a invoca încălcări ale normelor speciale din materia procedurii insolvenței sau a procedurii executării silite, numai pentru că actul de adjudecare, a cărui nulitate se solicită a fi constatată în cauză, nu ar avea natura juridică a unui act de executare silită.

În raport cu aceste considerente, apreciez ca recursul trebuia admis, exclusiv în privința soluției instanței de apel de anulare în parte a sentinței civile apelate și de respingere a excepției inadmisibilității capătului de cerere privind actul de adjudecare, soluția primei instanțe fiind corectă și sub acest aspect.