ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 391/2021

Ședința publică din data de 17 februarie 2021

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal la 08.04.2016, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate rezoluțiunea de plin drept a contractului de vânzare autentificat sub nr. x/21.08.2012 de B.N.P. C., să dispună repunerea părților în situația anterioară, să oblige pârâta să achite reclamantei suma de 290.000 RON, reprezentând daune-interese și suma de 100.000 RON, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință, dar și cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 357/04.10.2018, Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal a respins excepția prescripției invocată de pârâtă și, totodată, a respins acțiunea, iar reclamanta a fost obligată la plata către pârâtă a sumei de 4.350 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel reclamanta.

Pe parcursul judecării apelului, la termenul din 19.06.2019, s-a luat act că intimata și-a schimbat denumirea în S.C. D. S.R.L.

La 09.09.2019, intimata a solicitat suspendarea judecății cererii, față de împrejurarea că a intrat în procedura insolvenței, așa cum rezultă din încheierea nr. 402/20.06.2019, pronunțată de Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Prin decizia nr. 664/07.10.2019, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a admis apelul și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a admis în parte acțiunea și a constatat rezoluționat de plin drept contractul de vânzare autentificat sub nr. x/21.08.2012 de B.N.P. C. în virtutea pactului comisoriu expres; a dispus repunerea părților în situația anterioară, în sensul că dreptul de proprietate asupra suprafeței de 6.747,358 m.p. teren curți-construcții situat în Moinești, str. x, jud. Bacău a revenit în patrimoniul apelantei, care a fost obligată la plata către intimată a sumei de 22.252,39 euro, în echivalent în RON la data plății și a sumei de 34.111,27 RON, reprezentând preț plătit. Totodată, în temeiul art. 75 din Legea nr. 85/2014, a dispus suspendarea judecății capetelor de cerere privind obligarea intimatei la plata către apelantă a contravalorii clădirilor ce au făcut obiectul contractului de vânzare și care au fost desființate, la plata sumei de 290.000 de RON, reprezentând daune-interese provocate de neexecutarea culpabilă a contractului de vânzare, precum și a sumei de 100.000 de RON, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință. A menținut dispoziția de respingere a excepției prescripției și a luat act că apelanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, S.C. A. S.A. a declarat recurs.

Recurenta a susținut că hotărârea instanței de apel este nelegală, întrucât nu i s-a recunoscut dreptul de creanță pentru contravaloarea clădirilor demolate de către intimată, care existau la momentul încheierii convenției.

În opinia recurentei, instanța ar fi trebuit să o oblige pe intimată la plata echivalentului clădirilor demolate pentru a realiza în mod corect repunerea părților în situația anterioară, conform art. 30 alin. (4) C. proc. civ.

Recurenta a apreciat că sunt admisibile acțiunile în rezoluțiune promovate după intrarea în insolvență a societății pentru neplata prețului, față de care capătul de cerere privind contravaloarea clădirilor demolate este accesoriu.

Or, prin decizia pronunțată, instanța de apel a admis capătul principal de cerere, însă l-a suspendat pe cel accesoriu.

Potrivit recurentei, cu privire la măsura de suspendare, instanța de apel a reținut o stare de fapt eronată și nu a analizat niciuna dintre probele administrate, rezultând că judecarea cauzei s-a făcut fără a se intra în cercetarea fondului, părțile fiind private astfel de un grad de jurisdicție.

În continuare, recurenta a mai arătat că a solicitat instanței de judecată stabilirea obligației de restituire și nu valorificarea unei creanțe rezultate și că, în măsura confirmării deciziei din apel, i s-ar nega dreptul de a se înscrie la masa credală a debitoarei aflate în insolvență.

În drept, recurenta a invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția netimbrării recursului, susținând că la cererea de recurs nu a fost atașată dovada achitării taxei judiciare de timbru. Pe fondul recursului, a solicitat respingerea acestuia, deoarece instanța de apel în mod corect a dat eficiență prevederilor art. 75 din Legea nr. 85/2014, legiuitorul stabilind un alt mecanism pentru recuperarea sumelor de la debitoare, respectiv formularea unei declarații de creanță.

Recurenta a răspuns la întâmpinare.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar și, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părților, care au fost înștiințate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din 29.07.2020, Înalta Curte a respins excepția netimbrării recursului, a admis în principiu recursul și a stabilit termen în ședință publică, în raport cu art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în materie, Înalta Curte reține următoarele:

Situația de fapt reținută în etapele devolutive ale procesului presupune încheierea contractului de vânzare autentificat sub nr. x/21.08.2012 de B.N.P. C., prin care recurenta a transmis intimatei dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Moinești, str. x, jud. Bacău, compus din teren și construcții, în schimbul unui preț care urma să fie achitat în două tranșe. Părțile au susținut că ulterior încheierii contractului, clădirile au fost desființate.

Obiectul litigiului de față constă în acțiunea vânzătorului în rezoluțiunea contractului de vânzare pentru neplata diferenței de preț la data stabilită de părți, precum și repunerea părților în situația anterioară, cu obligarea pârâtei la plata contravalorii clădirilor desființate ulterior, a sumei de 290.000 RON cu titlu de daune-interese și de 100.000 RON reprezentând lipsa de folosință a imobilelor.

Prima instanță a respins excepția prescripției și acțiunea, însă instanța de apel, reformând sentința, a constatat rezoluționat de plin drept contractul de vânzare încheiat de părți, le-a repus pe acestea în situația anterioară, în sensul că dreptul de proprietate asupra suprafeței de 6.747,358 m.p. teren curți-construcții a revenit în patrimoniul reclamantei, care a fost obligată la plata către pârâtă a sumelor de 22.252,39 euro, în echivalent în RON la data plății și de 34.111,27 RON, reprezentând preț plătit. Totodată, curtea de apel a suspendat judecata capetelor de cerere în pretenții, în baza art. 75 din Legea nr. 85/2014, considerând că prin acestea recurenta urmărește realizarea unor creanțe asupra averii intimatei, aflate în insolvență.

Recurenta critică decizia atacată, afirmând că în mod nelegal instanța de apel a suspendat judecata capătului de cerere privind contravaloarea clădirilor demolate, în baza art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, întrucât nu mai există posibilitatea reîntoarcerii acestora în patrimoniul său, astfel încât obligația ce îi incumbă intimatei este aceea de a plăti contravaloarea lor, potrivit art. 1.641 C. civ.

Deși obligația de restituire este subsecventă rezoluțiunii contractului, raportul de accesorietate între cele două nu poate prevala aplicabilității art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, având în vedere că recurenta tinde la stabilirea unui drept de creanță împotriva intimatei insolvente. Hotărârea de deschidere a procedurii insolvenței împotriva intimatei a intervenit ulterior soluționării pe fond a cauzei, în apel, astfel că eventuala recunoaștere a unui drept de creanță în favoarea recurentei în afara procedurii concursuale nu mai putea avea loc.

Legea nr. 85/2014 reglementează o procedură colectivă, în cadrul căreia toți creditorii debitorului aflat în insolvență trebuie să participe la urmărirea și recuperarea creanțelor lor, prin depunerea declarațiilor de creanță.

După deschiderea procedurii insolvenței, creditorilor le este interzis să inițieze ori să continue proceduri individuale împotriva debitoarei.

În cauză, în cadrul dosarului nr. x/2019 al Tribunalului Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, recurenta a depus declarație de creanță, însă aceasta a fost respinsă fără ca partea să parcurgă mai departe procedura reglementată de Legea nr. 85/2014 într-o astfel de situație, prin formularea unei contestații.

Prin urmare, recurenta nu a fost privată de dreptul său de a se înscrie la masa credală și o atare concluzie nu poate fi înfrântă de atitudinea de pasivitate de care recurenta a dat dovadă, atunci când nu a contestat măsura practicianului în insolvență de respingere a declarației de creanță.

În acest context, sesizată cu o cerere prin care se tinde la stabilirea unui drept de creanță împotriva intimatei aflate în procedura insolvenției, instanța de apel în mod corect a dat eficiență prevederilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, suspendând judecata capetelor de cerere referitor la plata contravalorii clădirilor desființate, a daunelor interese și a lipsei de folosință.

Se cuvine subliniat că recurenta mai critică hotărârea instanței de apel din perspectiva reținerii eronate a situației de fapt și neanalizării probelor de la dosar, critică ce nu poate fi luată în analiză, dat fiind faptul că vizează aspecte de netemeinicie și nu de nelegalitate.

Față de considerentele expuse, având în vedere că nu poate fi reținută incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. împotriva deciziei nr. 664/07.10.2019, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 februarie 2021.