ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1212/2024

Ședința publică din data de 28 mai 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea, secția civilă cu nr. x/2023, la data de 01.11.2023, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata sumei de 4847,14 RON reprezentând facturi neachitate, dobânda penalizatoare contractuală, precum și cheltuieli de judecată constând în taxă de timbru.

Prin sentința civilă nr. 2517/06.03.2024, Judecătoria Buftea, secția civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale invocate din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, în speță, este incidentă ipoteza unei cereri formulate de un profesionist împotriva unui consumator, situație în care se prevede competența teritorială exclusivă a instanței în a cărei circumscripție se află domiciliul consumatorului, fiind aplicabile dispozițiile art. 121 C. proc. civ., întrucât cererea formulată în contradictoriu cu pârâta are ca obiect obligarea acesteia la plata unor servicii prestate de furnizor în temeiul contractului de furnizare servicii.

Instanța a constatat că reclamanta se circumscrie definiției profesionistului din cuprinsul dispozițiilor art. 3 alin. (2) C. civ., în vreme ce pârâta este consumator în sensul definiției din cuprinsul prevederilor pct. 13 din Anexa la Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului și art. 2 pct. 2 din O.G. nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor.

Totodată, potrivit art. 19 din TCG pentru serviciile de transport prestate de reclamantă:

"Toate litigiile care se nasc din interpretarea și aplicarea prezentului contract se vor soluționa pe cale amiabilă. În cazul în care rezolvarea eventualelor litigii nu este posibilă pe cale amiabilă, ele vor fi supuse spre soluționare instanței de drept comun competentă de la sediul Prestatorului."

Cu toate acestea, având în vedere dispozițiile art. 126 alin. (2) C. proc. civ., o astfel de clauză atributivă de competență poate fi încheiată doar după nașterea dreptului la despăgubire. Orice clauză contrară este considerată nescrisă.

Față de cele prezentate, instanța a apreciat că Judecătoria Timișoara este competentă teritorial să soluționeze cauza, fiind instanța în a cărei circumscripție își are sediul pârâta.

Prin sentința civilă nr. 12205/19.04.2024, Judecătoria Timișoara, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea. Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecarea cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că în speță nu sunt aplicabile prevederile art. 121 teza I C. proc. civ. care reglementează un caz de competență de ordine publică.

Astfel, s-a reținut că pârâta B. S.R.L. nu are calitate de consumator, cum greșit a reținut Judecătoria Buftea, ci pe aceea de profesionist, în acest sens fiind prevederile art. 3 alin. (2) și (3) din C. civ., conform cărora "(2) Sunt considerați profesioniști toți cei care exploatează o întreprindere. (3) Constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activități organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ." Or, pârâta din cauză este o persoană juridică, mai exact o societate comercială înscrisă ca atare în Registrul Comerțului. Această concluzie, referitoare la calitatea pârâtei de profesionist, este susținută și de definițiile noțiunilor de "consumator", respectiv "operator economic" cuprinse la pct. 1 și 13 din Legea 296/2004 privind Codul consumatorului.

Prin urmare, raportat la persoana pârâtei și obiectul cauzei, competența în prezentul litigiu nu era de ordine publică, ci este o competență de ordine privată, prevăzută de art. 126 alin. (1) C. proc. civ., conform căreia "Părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă.". În prezentul litigiu, sumele de bani solicitate reprezintă bunuri de care părțile pot să dispună, acestea au ales competența instanței înainte de nașterea litigiului, iar competența aleasă nu este exclusivă.

Pe cale de consecință, Judecătoria Buftea, competentă să judece prezenta cauză, nu putea să își invoce din oficiu necompetența teritorială, doar pârâta având această posibilitate. Aceasta întrucât, prin modul de reglementare al art. 130 alin. (3) C. proc. civ., s-a urmărit ca excepția necompetenței teritoriale de ordine privată să fie lăsată doar la îndemâna pârâtului, nu și la aprecierea instanței.

Soluționând conflictul negativ de competență, Înalta Curte va stabili că instanța competentă teritorial să soluționeze cauza este Judecătoria Buftea.

Obiectul prezentului litigiu îl reprezintă cererea cu valoare redusă întemeiată pe dispozițiile art. 1028 alin. (2) C. proc. civ., prin care reclamanta A. S.R.L. a chemat in judecată pe pârâta B. S.R.L., solicitând instanței obligarea acesteia la plata sumei de 4847,14 RON reprezentând factura neachitată și dobânda penalizatoare contractuală, conform Termenilor și Condițiilor generale ale contractului de prestări servicii de transport.

În cauză, prima instanță de conflict a reținut incidența normei de competență exclusivă prevăzută la art. 121 C. proc. civ., conform căreia cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanța domiciliului consumatorului.

Conform dispozițiilor art. 2 alin. (2) din O.G. nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, "consumatorul este orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale".

Or, în speță, pârâta B. S.R.L. este persoană juridică, ce are calitatea de profesionist, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (2) și (3) din C. civ., conform cărora "(2) Sunt considerați profesioniști toți cei care exploatează o întreprindere. (3) Constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activități organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ."

Astfel, Înalta Curte constată că litigiul de față opune doi profesioniști, între care s-a încheiat contractul de prestări servicii de transport, care, la art. 19 include o clauză atributivă de competență, cu următorul conținut:

"Toate litigiile care se nasc din interpretarea și aplicarea prezentului contract se vor soluționa pe cale amiabilă. În cazul în care rezolvarea eventualelor litigii nu este posibilă pe cale amiabilă, ele vor fi supuse spre soluționare instanței de drept comun competentă de la sediul Prestatorului."

Potrivit art. 126 alin. (1) din C. proc. civ., "părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă".

Din perspectiva reglementării procesual civile, clauza atributivă supusă analizei este validă, litigiul părților având drept cauză răspunderea contractuală și nefiind incidente normele de competență teritorială exclusivă reglementate în art. 117-121 din C. proc. civ.

În consecință, ipoteza de excludere prevăzută de art. 126 alin. (2) C. proc. civ. nu poate fi reținută la verificarea competenței teritoriale, din moment ce procesul inițiat nu are natura unui litigiu în materia protecției consumatorilor.

Totodată, părțile nu au contestat această convenție și nici înscrisul sub semnătură privată care o materializează, sens în care Înalta Curte constată că dispozițiile art. 126 alin. (1) C. proc. civ. sunt pe deplin incidente în cauză, cerințele aplicării lui fiind îndeplinite.

În altă ordine de idei, în conformitate cu prevederile art. 130 C. proc. civ., excepția necompetenței se invocă în mod diferit, în funcție de forma necompetenței, respectiv de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competență încălcate.

Necompetența este de ordine publică în situațiile expres prevăzute de art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv în cazul în care sunt încălcate normele privind competența generală a instanțelor judecătorești, când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești, în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad sau de competența unei alte secții sau altui complet specializat, precum și în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

În toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetența este de ordine privată.

Așadar, cu excepția situațiilor expres prevăzute de lege, normele de competență teritorială sunt norme juridice de ordine privată, de la care părțile pot deroga.

Totodată, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ.:

"necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii", iar alin. (3) al aceluiași articol prevede că:

"necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii."

Din interpretarea textului de lege anterior redat rezultă că, atât timp cât excepția nu a fost invocată în condițiile prevăzute de art. 130 C. proc. civ., soluționarea cauzei rămâne dobândită instanței pe rolul căreia se află înregistrată și aceasta rămâne competentă teritorial a o soluționa, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competența teritorială a altei instanțe.

Astfel, instanța sesizată rămâne competentă să judece litigiul, ca urmare a decăderii pârâtului din dreptul de a invoca o excepție relativă, excepție pe care, potrivit textului de lege anterior redat, instanța nu are dreptul să o invoce din oficiu.

În speță, așa cum reiese din actele dosarului, pârâta nu a invocat excepția relativă de necompetență teritorială, context în care, față de prevederile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., nici Judecătoria Buftea nu o putea invoca.

În raport de considerentele expuse, raportat la obiectul cauzei, respectiv răspundere civilă contractuală, precum și la lipsa calității de consumator a pârâtei, Înalta Curte constată că este aplicabilă clauza atributivă de competență prevăzută la art. 19 din contractul de prestări servicii de transport, conform căreia "Toate litigiile care se nasc din interpretarea și aplicarea prezentului contract se vor soluționa pe cale amiabilă. În cazul în care rezolvarea eventualelor litigii nu este posibilă pe cale amiabilă, ele vor fi supuse spre soluționare instanței de drept comun competentă de la sediul Prestatorului", respectiv în sat Dragomirești-Deal, comuna Dragomirești-Vale, jud. Ilfov.

În consecință, în temeiul art. 135 alin. (2) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea primei instanței învestite, respectiv în favoarea Judecătoriei Buftea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, secția Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 mai 2024.