ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1210/2024

Ședința publică din data de 28 mai 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești, la data de 18.04.2023, sub nr. x/2023, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B. și C., în cadrul procedurii cu privire la cererile de valoare redusă, pronunțarea unei hotărâri în urma căreia pârâții să fie obligați la plata sumei de 612,51 RON și a penalităților de întârziere în cuantum de 0,3%, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 274/30.01.2024, Judecătoria Pitești, secția civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale exclusive și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Segarcea.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, în speță, este incidentă ipoteza unei cereri formulate de un profesionist împotriva unui consumator, situație în care se prevede competența teritorială exclusivă a instanței în a cărei circumscripție se află domiciliul consumatorului, fiind aplicabile dispozițiile art. 121 C. proc. civ.

În acest context, faptul că există doi debitori nu determină aplicarea art. 112 C. proc. civ. sau a prevederilor art. 9.6 din contract întrucât, pe de o parte, nu există un raport de tipul debitor obligat principal - debitor obligat accesoriu în cadrul contractului de vânzare mai sus indicat, ambii debitori fiind principali, iar pe de altă parte, art. 9.6 din contract este înlăturat de la aplicare de competența exclusivă a instanței de la domiciliul consumatorului, atrasă de dispozițiile art. 121 C. proc. civ., competență exclusivă ce nu a fost înlăturată conform art. 126 alin. (2) C. proc. civ., prin determinarea competenței instanței după nașterea dreptului la despăgubire.

Raportat la dispozițiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ., la faptul că domiciliul consumatorului - debitor persoană fizică este în jud. Dolj, Comuna Bârca, și având în vedere H.G. nr. 1217/2023 privind stabilirea localităților care fac parte din circumscripțiile judecătoriilor din fiecare județ, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1102 din 7 decembrie 2023, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive a Judecătoriei Pitești, excepție invocată din oficiu, și a declinat competența soluționării cauzei având ca obiect cerere cu valoare redusă în favoarea Judecătoriei Segarcea, în raza căreia se află domiciliul pârâtei - persoană fizică.

Prin sentința civilă nr. 09/20.02.2024, Judecătoria Segarcea, secția Civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești. Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, în esență, că societatea pârâtă nu are calitatea de consumator în raport cu reclamanta, respectiv nu este o persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații care să fi încheiat contractul de vânzare-cumpărare în afara activității sale profesionale, și nici pârâtul C. (care s-a angajat, ca fidejusor, să răspundă în solidar cu societatea, în caz de neplată), nu poate fi socotit consumator, întrucât nu a cumpărat, dobândit, utilizat ori consumat produse sau servicii, în afara activității sale profesionale, ci a cumpărat mărfuri de la vânzător în calitatea sa de reprezentant legal al al societății pârâte, profesionist, comerciant, autorizat să desfășoare activități economice sau profesionale.

Prin urmare, speței nu i se aplică dispozițiile art. 121 C. proc. civ.

Totodată, se observă că, la art. 11.2 din contract, părțile au convenit ca, în caz de neînțelegeri derivând din contract, competența de soluționare să revină instanei competente de la sediul vânzătorului, respectiv Judecătoriei Pitești.

Pe cale de consecință, observând prevederile art. 126 alin. (1) C. proc. civ., a apreciat că instanța competentă să judece cererea de valoare redusă este Judecătoria Pitești, în circumscripția căreia se află sediul reclamantei.

Soluționând conflictul negativ de competență, Înalta Curte va stabili că instanța competentă teritorial să soluționeze cauza este Judecătoria Pitești.

Obiectul prezentului litigiu îl reprezintă cererea cu valoare redusă întemeiată pe dispozițiile art. 1026 și următoarele C. proc. civ., prin care societatea reclamantă A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B. și C., obligarea acestora la plata sumei de 612,51 RON, reprezentând contravaloare produse livrate. și a penalităților de întârziere în cuantum de 0,3%, în baza facturilor emise conform contractului de vânzare-cumpărare nr. x/28.09.2022.

Raportat la prevederile art. 1028 alin. (1) din C. proc. civ., instanța competentă să soluționeze cererea este judecătoria, competența teritorială stabilindu-se potrivit dreptului comun, conform alin. (2) al aceluiași text de lege.

În cauză, prima instanță de conflict a reținut incidența normei de competență exclusivă prevăzută la art. 121 C. proc. civ., conform căreia cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanța domiciliului consumatorului.

Însă, Înalta Curte reține că, în ceea ce privește competența de soluționare a litigiului în primă instanță, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 121 C. proc. civ., deoarece acțiunea dedusă judecății nu este introdusă împotriva unui consumator, ci este specifică unui litigiu între profesioniști, fiind o acțiune personală, întemeiată pe dispozițiile privitoare la cererile cu valoare redusă, guvernată de norme cu caracter de ordine privată ce reglementează materia competenței teritoriale.

În acest sens, se cuvine menționat că pârâtul C. nu este parte în contractul de vânzare-cumpărare nr. x/28.09.2022, ci acesta are calitatea de reprezentant legal al pârâtei B. (astfel cum reiese din extrasul O.N.R.C. aflat la dosarul Judecătoriei Pitești - filele x). De asemenea, conform clauzei inserate la art. 9.6 din contract, acesta s-a angajat să răspundă în solidar cu societatea, ca fidejusor, în considerarea calității sale de reprezentant legal al societății.

Pentru a stabili dacă pârâtul persoană fizică are sau nu calitatea de consumator trebuie avute în vedere prevederileart. 2 din O.G. nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, conform cărora consumatorul este orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale. Astfel, pentru aprecierea calității de consumator, este relevant criteriul scopului pentru care a fost încheiat contractul respectiv, iar nu situația subiectivă a persoanei respective, aspect subliniat și de jurisprudența obligatorie a Curții de Justiție a Uniunii Europene.

În acest sens, este relevantă cauza C-269/95, Francesco Benincasa împotriva Dentalkit S.R.L., unde CJUE definește criteriile ce trebuie avute în vedere la aprecierea calității de consumator (considerentele 15-18). Astfel, pentru determinarea unei competențe exclusive, noțiunea de consumator trebuie interpretată în mod restrictiv, prin referire la poziția persoanei respective într-un anumit contract, în raport cu natura și finalitatea acestuia, iar nu cu situația subiectivă a persoanei menționate, una și aceeași persoană putând fi considerată consumator în cadrul anumitor operațiuni și operator economic în cadrul altor operațiuni. Așadar, numai contractele încheiate în afara și independent de orice activitate sau finalitate de natură profesională, în scopul exclusiv de satisfacere a propriilor necesități de consum privat ale unui individ, se pretează aplicării dispozițiilor excepționale reglementate în favoarea consumatorului.

De asemenea, Curtea subliniază faptul că protecția acordată consumatorilor nu se justifică în cazul unei activități profesionale, fie ea și una viitoare, având în vedere că natura profesională a activității nu este înlăturată de caracterul viitor al acesteia.

O altă cauză a CJUE relevantă pentru determinarea calității de consumator este C-110/14 Horațiu Ovidiu Costea împotriva Volksbank România S.A.. În această cauză, CJUE a fost chemată să interpreteze noțiunea de consumator în sensul articolului 2 litera (b) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii. În sensul acestei directive, consumator înseamnă orice persoană fizică ce, în cadrul contractelor reglementate de prezenta directivă, acționează în scopuri care se află în afara activității sale profesionale. În această cauză, Curtea subliniază că este vorba despre o noțiune obiectivă și funcțională, a cărei manifestare depinde de un singur criteriu: încadrarea actului juridic specific în domeniul activităților aflate în afara activității profesionale (considerentul 28). Cu alte cuvinte, ceea ce interesează din perspectiva consumatorului, este scopul contractului încheiat, iar nu calitatea personală a părții.

Astfel, atât la nivelul reglementărilor naționale, cât și al celor unionale, esențial pentru aprecierea calității de consumator este scopul contractului încheiat de către acesta, verificare ce trebuie realizată in concreto cu privire la contractul asupra căruia poartă litigiul, fiind lipsită de relevanță situația personală, una și aceeași persoană putând fi considerată consumator în cadrul anumitor operațiuni și operator economic în cadrul altor operațiuni.

Aplicând criteriile mai sus analizate la prezenta cauză, instanța constată că pârâtul C. a semnat contractul dedus judecății în calitate de administrator al pârâtei B., prin care societatea s-a obligat să cumpere produse în vederea revânzării sau folosirii în procesul de producție, iar în această calitate și-a asumat obligația de a răspunde ca fidejusor, în solidar cu societatea. Așadar, contractul încheiat are în vedere prestarea unei activități profesionale, iar pârâtul persoană fizică a participat la încheierea acestui act juridic acționând ca un profesionist, în scopul derulării activității economice de către societatea al cărei reprezentant legal este.

Este lipsit de relevanță faptul că pârâtul este persoană fizică, atât timp cât, la încheierea contractului dedus judecății, scopul acestuia privea, în mod direct, o activitate profesională, chiar și viitoare, aspect evidențiat și de CJUE în cauza C-269/95, Francesco Benincasa împotriva Dentalkit S.R.L..

Prin urmare, pârâtul persoană fizică nu are calitatea de consumator.

Or, în materia competenței teritoriale, regula generală de drept comun este instituită de art. 107 din C. proc. civ., conform căruia:

"cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

În altă ordine de idei, în conformitate cu prevederile art. 130 C. proc. civ., excepția necompetenței se invocă în mod diferit, în funcție de forma necompetenței, respectiv de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competență încălcate.

Necompetența este de ordine publică în situațiile expres prevăzute de art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv în cazul în care sunt încălcate normele privind competența generală a instanțelor judecătorești, când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești, în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad sau de competența unei alte secții sau altui complet specializat, precum și în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

În toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetența este de ordine privată.

Așadar, cu excepția situațiilor expres prevăzute de lege, normele de competență teritorială sunt norme juridice de ordine privată, de la care părțile pot deroga.

Totodată, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ.:

"necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii", iar alin. (3) al aceluiași articol prevede că:

"necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii."

Din interpretarea textului de lege anterior redat rezultă că, atât timp cât excepția nu a fost invocată în condițiile prevăzute de art. 130 C. proc. civ., soluționarea cauzei rămâne dobândită instanței pe rolul căreia se află înregistrată și aceasta rămâne competentă teritorial a o soluționa, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competența teritorială a altei instanțe.

Astfel, instanța sesizată rămâne competentă să judece litigiul, ca urmare a decăderii pârâtului din dreptul de a invoca o excepție relativă, excepție pe care, potrivit textului de lege anterior redat, instanța nu are dreptul să o invoce din oficiu.

În speță, așa cum reiese din actele dosarului, pârâții nu au invocat excepția relativă de necompetență teritorială, context în care, față de prevederile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., nici Judecătoria Pitești nu o putea invoca.

În consecință, în raport de considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (2) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea primei instanței învestite, respectiv în favoarea Judecătoriei Pitești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești, secția Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 mai 2024.