ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1119/2024

Ședința publică din data de 22 mai 2024

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secția a II-a civilă la 30 martie 2022, sub nr. x/2022, reclamanta A.. a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata sumei de 86.430 euro reprezentând contravaloarea mărfii contractate a fi transportată și care a fost descărcată la altă destinație decât cea din contract, a dobânzii legale penalizatoare calculate de la data nașterii obligației de restituire a sumei de 86.430 euro și până la plata efectivă a întregii sume și a sumei de 6.700 euro reprezentând daune materiale suferite de reclamantă ca urmare a neexecutării contractului pe care reclamanta îl avea încheiat cu beneficiarul mărfii ce trebuia transportată, cu cheltuieli de judecată.

Prin cererea reconvențională formulată, pârâta B. S.R.L. a solicitat obligarea reclamantei A.. la plata sumei de 21.300 euro reprezentând contravaloarea facturii fiscale seria x nr. x din 23 martie 2022, emisă pentru penalități staționare camioane, la care se adaugă penalități de întârziere pentru neexecutarea comenzii nr. 876 din 15 martie 2022.

Reclamanta A.. a formulat cererea de chemare în garanție a societății C. S.R.L.

Prin încheierea de ședință din 11 noiembrie 2022, Tribunalul Suceava, secția a II-a civilă a admis în principiu cererea de chemare în garanție a societății C. S.R.L.

Prin sentința nr. 75 din 6 aprilie 2023, Tribunalul Suceava, secția a II-a civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A.., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., a respins, ca neîntemeiată, cererea reconvențională formulată de pârâta B. S.R.L., a compensat cheltuielile de judecată efectuate de reclamanta și pârâtă și a respins, ca rămasă fără obiect, cererea de chemare în garanție formulată de reclamanta A.. împotriva chematei în garanție C. S.R.L.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta B. S.R.L.

Prin decizia nr. 223 din 13 octombrie 2023, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă a respins apelul ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta B. S.R.L., solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată curții de apel.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Autoarea căii de atac arată că menținerea soluției de respingere a capătului nr. 1 din cererea reconvențională și considerentele pe care aceasta se bazează încalcă prevederile art. 5 alin. (1), art. 22 alin. (6) și art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.. Susține că instanța de apel nu a luat în considerare motivele invocate și că nu a construit o motivare proprie, reluând argumentele tribunalului. Menționează că deși a solicitat atașarea dosarului nr. x/2022 pentru a demonstra că nu a primit suma de 1.900 euro cu titlu de reparație de la societatea D.., curtea de apel a respins această solicitare considerând că este suficientă existența în dosar a hotărârii pronunțate în respectivul proces. În opinia recurentei, statuările curții de apel sunt vagi și nu reprezintă o motivare corespunzătoare. Apreciază că au fost încălcate dispozițiile art. 6, art. 14 și art. 22 alin. (2) C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă consideră că instanța de apel nu a cercetat fondul cauzei în sensul art. 478 C. proc. civ. pentru că nu a analizat motivul de apel prin care s-a invocat interpretarea greșită a temeiului juridic al pretenției de 4.500 euro și pentru că nu a dat apelantei posibilitatea de a face dovada contrară celor tranșate în dosarul nr. x/2022, refuzând administrarea probei cu martori. Arată că anumite argumente nu au fost analizate.

Referitor la soluționarea motivelor de apel ce privesc capătul nr. 2 din cererea reconvențională, autoarea căii de atac susține că au fost greșit interpretate dispozițiile art. 277 și art. 278 C. proc. civ. și art. 1352 C. civ. și încălcate art. 5 și art. 22 alin. (6) C. proc. civ., că temeiul pretenției a fost greșit interpretat și că instanța de apel nu a înțeles din ce este compus prejudiciul solicitat prin cererea reconvențională. Precizează că nu este aplicabil art. 278, ci art. 277 din același cod deoarece contractul nr. x din 15 martie 2022 a fost încheiat între profesioniști. Arată că nu sunt îndeplinite condițiile pentru reținerea cauzei exoneratoare de răspundere, prevăzute de art. 1352 C. civ. întrucât culpa intimatei este evidentă, aceasta neîndeplinind corespunzător obligația de a pregăti și organiza transportul.

Aceeași parte critică și soluția de compensare a cheltuielilor de judecată.

Recurenta-pârâtă a indicat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

Recurenta-pârâtă nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Cu titlu prealabil, instanța supremă reține că susținerile recurentei privind nerespectarea prevederilor art. 6, art. 13, art. 22 și art. 478 C. proc. civ. pot fi analizate din perspectiva cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din același cod, iar încălcarea exigențelor stabilite de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. se subsumează motivului de recurs prevăzut de pct. 6 al art. 488 alin. (1) din același act normativ.

Potrivit acestor text de lege, casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, au fost încălcate regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității și atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Înalta Curte va reține criticile prin care recurenta-pârâtă arată că instanța de apel ar fi trebuit, în temeiul rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului, astfel cum este definit de art. 22 C. proc. civ., să dea posibilitatea pârâtei, în apel, să administreze probe care să îi permită să contrazică considerentele sentinței nr. 155 din 26 iulie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2022 al Tribunalului Suceava.

Curtea de apel a validat motivarea instanței de fond în sensul că este corectă soluția de respingere a capătului nr. 1 al cererii reconvenționale prin care pârâta a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 4.500 euro, reprezentând penalități pentru staționarea camioanelor pârâtei. Această soluție a fost justificată prin raportare la considerentele sentinței nr. 155 din 26 iulie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2022 al Tribunalului Suceava prin care s-a reținut că pârâta ar fi încasat de la societatea D.., beneficiara transportului, suma de 1.900 euro, fiind astfel despăgubită pentru staționarea celor 6 camioane.

Din considerentele deciziei recurate rezultă că instanța de apel nu a construit o motivare proprie pe acest aspect, ci a preluat argumentele tribunalului și a indicat dispozițiile art. 435 C. proc. civ. care consacră obligativitatea și opozabilitatea hotărârii judecătorești între părțile dosarului și succesorii acestora, iar cu privire la terții care nu au fost părți în respectivul proces stabilesc un efect de opozabilitate limitat de dovada contrară pe care terții o pot produce.

Dosarul nr. x/2022 a avut ca obiect cererea de chemare în judecată prin care societatea D.. a solicitat rezoluțiunea/rezilierea contractului nr. x/2022 încheiat cu C. S.R.L. și restituirea de către aceasta din urmă a prețului ce îi fusese achitat.

Instanța supremă constată că, deși prin memoriul de apel pârâta a solicitat atașarea dosarului nr. x/2022 și administrarea probei cu înregistrare audio, mijloace de probă care, în opinia părții, ar fi contrazis cele reținute în sentința de fond privind încasarea sumei de 1.900 euro cu titlu de penalități pentru staționarea camioanelor și ar fi dovedit înțelegerea părților cu privire la achitarea de către reclamantă a sumei de 150 euro/zi/camion, curtea de apel a respins aceste probe. Astfel au fost încălcate dispozițiile art. 6 (Dreptul la un proces echitabil), art. 13 (Dreptul la apărare) și art. 22 alin. (2) (Rolul judecătorului în aflarea adevărului) C. proc. civ. întrucât partea a fost lipsită în mod nelegal de șansa de a își construi apărarea și de a beneficia de opțiunea de a face dovada contrară celor reținute prin hotărârea judecătorească prin care a fost soluționat un litigiu în care pârâta nu a avut nicio calitate procesuală, fiind în imposibilitate legală de a consulta respectivul dosar sau de a influența în orice fel cursul acelei judecăți.

De asemenea, curtea de apel a nesocotit și prevederile art. 478 alin. (2) C. proc. civ. conform cărora părțile se pot folosi înaintea instanței de apel de dovezile pe care le propun prin memoriul de apel. Instanța de prim control judiciar, în virtutea rolului să devolutiv, are ocazia de a administra probe noi, care să ajute la stabilirea corectă a situației de fapt. Or, în speță, curtea de apel s-a limitat la indicarea unor pasaje din hotărârile pronunțate în dosarul nr. x/2022, fără a ține cont de susținerile pârâtei din memoriul de apel care a precizat că suma de 1.900 de euro a fost achitată pentru perioada de staționare cuprinsă în intervalul 14-17.03.2022, iar suma de 4.500 euro era aferentă perioadei 18-22.03.2022.

Încălcarea normelor de procedură edictate de art. 6 (Dreptul la un proces echitabil), art. 13 (Dreptul la apărare) și art. 22 alin. (2) (Rolul judecătorului în aflarea adevărului), coroborat cu art. 478 alin. (2) C. proc. civ. este evidentă și în ceea ce privește soluția de respingere a capătului nr. 2 al cererii reconvenționale în sensul că în mod greșit curtea de apel a respins proba cu martori pe aspectul dovedirii înțelegerii părților cu privire la despăgubirile care s-ar cuveni pârâtei. Fără a administra nicio dovadă și fără a analiza cererea pârâtei, astfel cum a fost întemeiată, instanța de apel a constatat că, dată fiind calitatea de terț a reclamantei față de contractul încheiat de pârâtă cu clientul E. S.R.L. și în lipsa unei facturi emise de acest client către pârâtă, reclamanta nu poate fi obligată la plată. Astfel curtea de apel a ignorat obiectul cererii reconvenționale precizate, prin care pârâta a arătat că suma de 16.800 euro reprezintă prejudiciul suferit ca urmare a imposibilității de a onora respectiva comandă de transport, și nu penalități pretinse de societatea E. S.R.L. în temeiul contractului încheiat cu recurenta-pârâtă.

Decizia recurată nu respectă nici exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. care reglementează în mod imperativ obligația instanței de judecată de a arăta în considerentele hotărârii judecătorești între altele, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, indicând atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, nerespectarea acestora ducând la nulitatea hotărârii astfel pronunțate, conform art. 175 C. proc. civ.

Prin urmare, nemotivarea, în oricare din ipotezele menționate de art. 488 alin. (1) pct. 6 din același cod constituie un viciu de formă care atrage nulitatea hotărârii, cu consecința casării acesteia și trimiterea cauzei spre o nouă judecată.

Aceste dispozițiile legale au fost prevăzute de legiuitor, atât în interesul unei bune administrări a justiției, cât și pentru a da posibilitatea instanțelor de judecată superioare de a exercita un control efectiv și eficient al modului de desfășurare a procesului civil în etapele procesuale anterioare.

Din această perspectivă, cu ocazia analizei opozabilității față de reclamantă a contractului încheiat între pârâtă și clientul E. S.R.L., precum și a unei eventuale cauze exoneratoare de răspundere în favoarea reclamantei, curtea de apel a preluat aproape în totalitate motivarea instanței de fond și fără a reflecta un raționament logico-juridic propriu, a validat statuările din sentință. Mai mult decât atât, instanța de apel a reținut ca un argument pentru incertitudinea prejudiciului existența cauzei exoneratoare de răspundere reprezentată de refuzul chematei în garanție de a elibera documentele necesare transportului. Or, stabilirea caracterului cert sau eventual al prejudiciului pe care pârâta l-a suferit ca urmare a blocării camioanelor sale este independentă de stabilirea persoanei vinovate de producerea acestui prejudiciu.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza I și al art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 223 din 13 octombrie 2023, pe care o va casa și va trimite cauza spre o nouă judecată Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă.

Față de efectele casării deciziei atacate în temeiul pct. 5 și 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., instanța supremă nu va mai analiza celelalte critici exprimate prin cererea de recurs, subsumate pct. 8 al art. 488 alin. (1) din același cod.

Cu ocazia unei noi judecăți, instanța de apel, cu respectarea principiilor dreptului la un proces echitabil, statuat de art. 6 C. proc. civ., al dreptului la apărare și al rolului activ al judecătorului, prevăzute de art. 13 și 22 din același cod, și cu respectarea efectului devolutiv al apelului, va dispune (dacă este cazul) administrarea probatoriului necesar în vederea stabilirii corecte a situației de fapt, va analiza toate susținerile din memoriul de apel și probele existente la dosar și va construi un raționament logico-juridic corect și clar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 223 din 13 octombrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 mai 2024.