ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1115/2024

Ședința publică din data de 22 mai 2024

Asupra recursurilor de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Focșani la 28 noiembrie 2016, sub nr. x/2016, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâta C. S.A. prin Sucursala Focșani, solicitând instanței să constate ca fiind abuzive clauzele din contractul de credit nr. x din 2 august 2007, respectiv art. 9.4 privind rambursarea ratelor direct în moneda creditului (CHF); art. 6.1 privind obligația de a plăti dobânda revizuibilă în conformitate cu politica băncii; art. 6.2 privind dreptul băncii de a modifica dobânda în funcție de evoluția indicatorilor de referință pentru fiecare valută, fără consimțământul împrumutaților; art. 6.3 privitor la modalitatea de comunicare a noii valori a ratei dobânzii; art. 8.3 referitor la comisionul de acordare credit de 2% din valoarea acestuia; art. 8.5 referitor la comisionul de rambursare anticipată de 2,5 % din suma rambursată; art. 8.8 privitor la dreptul băncii de a modifica nivelul taxelor și comisioanelor, fără consimțământul împrumutaților și fără o prealabilă notificare; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 3190 din 27 aprilie 2017, Judecătoria Focșani, secția Civilă a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vrancea.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal sub nr. x/2017.

Prin sentința civilă nr. 21/2018 din 12 aprilie 2018, Tribunalul Vrancea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanții A. și B., a constatat ca fiind abuzive clauzele din contractul de credit nr. x/4400/6138 din 2 august 2007, respectiv punctele 6.1, 6.2, în măsura în care majorarea dobânzii se face fără consimțământul reclamanților; punctele 6.3, 8.3, 8.4, 8.5 și 8.8 și a dispus anularea acestora; a obligat pârâta să restituie reclamanților suma de 1.500 CHF reprezentând comision acordare credit și suma de 920,23 CHF reprezentând comision rambursare anticipată credit; a constatat ca fiind abuzivă clauza de la art. 9.4 din contract, în măsura în care întreg riscul valutar este transferat reclamanților și în consecință a stabilizat creditul în RON, la cursul din momentul la care CHF a înregistrat o creștere cu 20% față de momentul acordării, respectiv 2 august 2007. A obligat pârâta să restituie reclamanților sumele rezultate din diferența de curs valutar, în moneda CHF, să restituie reclamanților suma de 8.994,87 CHF, reprezentând dobândă încasată în plus, din marja LIBOR CHF la 3 luni, să restituie reclamanților sumele stabilite la punctele 1-3 de mai sus, în CHF, actualizată cu indicele de inflație și să plătească reclamanților și dobânda legală calculată conform art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011. A obligat pârâta să plătească reclamanților cheltuieli de judecată în sumă de 4.000 RON.

Împotriva acestei sentințe pârâta C. S.A. a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 206/A din 9 noiembrie 2018, Curtea de Apel Galați, secția I civilă a admis apelul pârâtei C. S.A.., a schimbat în parte sentința civilă nr. 21/2018 a Tribunalului Vrancea, în sensul înlăturării următoarelor mențiuni:

"Constată ca fiind abuzivă clauza de la art. 9.4 din contract în măsura în care întreg riscul valutar este transferat reclamanților și în consecință, a stabilizat creditul în RON la cursul când CHF a înregistrat o creștere de 20% față de momentul acordării, respectiv 2 august 2007, și a obligat pârâtă să restituie reclamanților sumele rezultate din diferența de curs valutar în moneda CHF". A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Împotriva deciziei instanței de apel, pârâta C. S.A. a declarat recurs.

Prin decizia nr. 1405 din 9 iunie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis recursul declarat de pârâtă C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 206/A din 9 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiași curți de apel.

Pentru a decide astfel, instanța supremă a reținut, în esență, că sunt fondate criticile prin care pârâta C. S.A. a susținut că instanța de apel nu a avut în vedere statuările din Cauza C-621/17 Kiss și din Cauza C-269/19 Oros atunci când a analizat caracterul abuziv al clauzelor contractuale referitoare la comisionul de acordare credit, comisionul de rambursare anticipată și la mecanismul de stabilire a dobânzii. Înalta Curte a mai reținut că instanța de apel urmează a lămuri și aspectul referitor la existența și efectele actul adițional nr. x/2010 la contractul de credit, care prevede la art. 3.3 că rata de dobândă este variabilă și se modifică trimestrial în funcție de valoarea dobânzii de referință astfel: pentru creditele în CHF dobânda de referință este LIBOR CHF la 3 luni.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Galați, secția I civilă sub nr. x/2017*.

Prin decizia civilă nr. 229/A din 24 noiembrie 2022, Curtea de Apel Galați, secția I civilă a admis apelul declarat de pârâta C. S.A. împotriva sentinței civile nr. 21/2018 a Tribunalului Vrancea, pe care a schimbat-o, în parte, și, în consecință, a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de reclamanții A. și B., a respins capătul de cerere privind constatarea ca fiind abuzivă a clauzei inserate la art. 8.5 din contractul de credit nr. x/4400/6138 din 2 august 2007 și restituirea sumelor încasate cu titlu de comision de rambursare anticipată, a înlăturat, din cuprinsul sentinței contestate, mențiunile referitoare la obligarea pârâtei să restituie reclamanților, în moneda CHF, suma de 920,23 CHF reprezentând comision rambursare anticipată credit; a respins capătul de cerere privind constatarea ca fiind abuzivă a clauzei inserate la art. 9.4 din contractul de credit, a înlăturat, din cuprinsul sentinței contestate, următoarele mențiuni: "Constată ca fiind abuzivă clauza de la art. 9.4 din contract în măsura în care întreg riscul valutar este transferat reclamanților și în consecință: Stabilizează creditul în RON la cursul când CHF a înregistrat o creștere de 20% față de momentul acordării, respectiv 2.08.2007. Obligă pe pârâtă să restituie reclamanților sumele rezultate din diferența de curs valutar în moneda CHF"; a constatat ca fiind abuzive clauzele inserate în art. 6.1 și 6.2 din contractul de credit, în forma anterioară modificării convenite prin actul adițional nr. x din 20 august 2010, în măsura în care majorarea dobânzii se face fără consimțământul reclamanților și a dispus anularea acestora; a respins pretențiile privind restituirea sumelor încasate ca urmare a aplicării art. 6.1 și 6.2 din contractul de credit, în forma anterioară modificării convenite prin actul adițional, în măsura în care clauzele au fost considerate ca fiind abuzive. A obligat pârâta să restituie reclamanților sumele indicate în hotărâre în CHF, actualizate cu indicele de inflație și să plătească reclamanților și dobânda legală calculată conform art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011. A înlăturat orice dispoziții contrare. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței contestate.

Prin decizia civilă nr. 37/A din 2 martie 2023, Curtea de Apel Galați, secția I civilă a respins cererea de completare a deciziei civile nr. 229/A din 24 noiembrie 2022.

Împotriva deciziei civile nr. 229/A din 24 noiembrie 2022 și a deciziei civile nr. 37/A din 2 martie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, reclamanții au declarat recurs, solicitând instanței să admită calea de atac formulată și să caseze deciziile atacate.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Referitor la decizia civilă nr. 229/A din 24 noiembrie 2022, autorii căii de atac afirmă că în temeiul clauzei 8.5 din contractul de credit, pârâta a încasat de la reclamanți suma de 920,23 CHF, deși creditul a fost acordat cu dobândă variabilă, iar instanța de apel a apreciat că această clauză nu este abuzivă. Susțin că instanța de fond a încălcat art. 4 din Legea nr. 193/2000 și lit. b) din Anexa la această lege, iar curtea de apel nu a observat că prevederile contractului nu au fost negociate, că reclamanții nu au avut posibilitatea de a înțelege conținutul clauzelor și că în contract nu sunt prevăzute serviciile pentru prestarea cărora banca percepe comisionul de rambursare anticipată.

Referitor la clauzele 6.1 și 6.2 din contract, arată că nu este corectă soluția de respingere a cererii de restituire a sumelor achitate în plus față de dobânda de 5,5% pentru intervalul 2 august 2007 - 20 august 2010 și că instanța de apel a aplicat greșit statuările din Cauza C-269/19 Șerban a Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Autorii căii de atac susțin că prin cererea de chemare în judecată s-au referit și la clauzele contractuale astfel cum au fost modificate prin actul adițional, iar curtea de apel nu analizat aceste susțineri pe motiv că nu ar fi fost învestită cu o asemenea solicitare.

Recurenții critică și aplicarea de către instanța de prim control judiciar a principiului nominalismului în ceea ce privește transferul riscului valutar către consumatori prin clauza 9.4 din contract, arătând că decizia este nemotivată sub acest aspect. Afirmă că nu au fost avute în vedere apărările prin care s-a invocat impreviziunea, că respectiva clauză nu a fost negociată și că nu au fost informați despre evoluția monedei CHF. Susțin că nu au fost respectate dispozițiile art. 4 din Legea nr. 193/2000 și ale art. 7 alin. (1) lit. c) teza a II-a din O.G. nr. 21/1992.

Recurenții-reclamanți au indicat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Referitor la decizia civilă nr. 37/A din 2 martie 2023, se arată că instanța de apel a refuzat să soluționeze cererea privind impreviziunea formulată de reclamanți prin răspunsul la întâmpinare depus la fond și astfel nu a respectat decizia de casare prin care dosarul a fost trimis spre o nouă judecată. Se invocă Deciziile nr. 623/2016 și nr. 62/2017 ale Curții Constituționale.

Recurenții-reclamanți au indicat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă nu a depus întâmpinare.

Pe baza cererilor de recurs, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat, prin care s-a reținut că recursurile sunt admisibile în principiu.

Prin încheierea din 17 ianuarie 2024 s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor declarate, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Părțile nu au depus puncte de vedere cu privire la raport.

Prin încheierea din 20 martie 2024 au fost admise în principiu recursurile declarate de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei civile nr. 229/A din 24 noiembrie 2022 și împotriva deciziei civile nr. 37/A din 2 martie 2023 și s-a fixat termen pentru judecarea acestora la 12 iunie 2024. Acest termen a fost preschimbat prin rezoluția instanței la 22 mai 2024.

Examinând deciziile atacate, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Cu privire la recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 229/A din 24 noiembrie 2022, se reține că motivele invocate de recurenți relative la învestirea instanței cu analiza caracterului abuziv al clauzelor modificate prin actul adițional și la o presupusă lipsă de examinare a acestei solicitări pot fi subsumate dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ.

Conform acestor texte de lege, casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, respectiv când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

Înalta Curte va înlătura criticile privind învestirea instanței cu analiza caracterului abuziv al clauzelor modificate prin actul adițional întrucât din cererea de chemare în judecată nu rezultă că reclamanții au solicitat, în mod expres, anularea clauzelor cuprinse în actul adițional la contractul de credit. Se constată că reclamanții nu au formulat nici o cerere ulterioară de modificare sau precizare a acțiunii inițiale, asfel că, în mod corect, curtea de apel, cu ocazia noii judecăți, s-a raportat la forma clauzelor anterioară modificării lor.

Vor fi înlăturate și criticile privind lipsa motivării deoarece atât timp cât instanța nu a fost legal învestită cu analiza unui capăt de cerere, nu exista obligația sa de a examina respectiva solicitare.

Instanța supremă nu va reține nici criticile prin care recurenții invocă lipsa motivării ca urmare a neanalizării de către curtea de apel a apărărilor reclamanților formulare prin răspunsul la întâmpinare referitoare la aplicarea teoriei impreviziunii ca temei al echilibrării obligațiilor întrucât se constată că reclamanții nu au formulat un capăt de cerere distinct prin care să solicite adaptarea contractului în temeiul teoriei impreviziunii. Se mai constată că în primul ciclu procesual, reclamanții nu au formulat întâmpinare nici în stadiul apelului, și nici în cel al recursului, iar curtea de apel, în soluționarea apelului declarat de pârâtă, a reținut că stabilizarea cursului valutar reprezintă o modificare esențială a contractului, ce nu este acceptată în jurisprudența obligatorie a Curții de Justiție a Uniunii Europene. De altfel, reclamanții nu au formulat recurs împotriva deciziei civile nr. 206/A din 9 noiembrie 2018, prin care a fost soluționat apelul în primul ciclu procesual.

Reluând analiza motivelor de apel prin care pârâta a invocat lipsa caracterului abuziv al art. 9.4, Curtea de Apel Galați a statuat că sentința de fond este greșită și că se impune menținerea respectivei prevederi contractuale, în temeiul principiului nominalismului și a statuărilor din Cauza C-81/19 Șerban, cu mențiunea că instanța nu poate interveni în arhitectura contractului. Față de această concluzie, nu se mai impunea ca instanța de apel să analizeze dacă ar fi fost sau nu posibilă echilibrarea efectelor convenției în temeiul teoriei impreviziunii.

Înalta Curte reține că instanța de apel a pronunțat o hotărâre care reflectă o analiză suficientă a motivelor deduse judecății, cu respectarea prevederilor legale incidente și a limitelor de casare impuse de instanța de recurs în primul ciclu procesual și pe baza unui raționament ce determină în mod logic soluția din dispozitiv, respectând astfel exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează încălcarea normelor de drept material, ce poate consta în aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, în extinderea normelor dincolo de ipotezele la care se aplică ori în restrângerea nejustificată a aplicării acestora.

Înalta Curte va înlătura criticile prin care recurenții-reclamanți invocă încălcarea dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 193/2000 deoarece curtea de apel a constatat în mod corect că denumirea comisionului prevăzut de art. 8.5 din contractul de credit, respectiv comision de rambursare anticipată, este suficientă prin ea însăși pentru determinarea contraprestației băncii, iar contravaloarea comisionului poate fi determinată pe baza clauzei din contract. Astfel, recurenții au putut aprecia impactul economic al perceperii acestui comision, data exigibilității sale fiind legată de momentul rambursării anticipate.

Instanța supremă notează că în apel au fost corect aplicate statuările Curții de Justiție a Uniunii Europene din Cauza C-621/17 Kiss, în sensul că simpla împrejurare că respectiva clauză contractuală nu permite identificarea fără ambiguitate a serviciilor concrete furnizate în schimbul acestuia "nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contractul de credit în detrimentul consumatorilor recurenți, în contradicție cu cerința de bună-credință." Prin aceeași decizie, instanța europeană a reținut că "cerința potrivit căreia o clauză contractuală trebuie exprimată în mod clar și inteligibil nu impune că acele clauze contractuale care nu au făcut obiectul unei negocieri individuale cuprinse într-un contract de împrumut încheiat cu consumatori, care stabilesc în mod precis cuantumul unui comision de acordare sau de administrare care urmează să fie suportat de consumator, metoda de calcul și data de exigibilitate a acestora, trebuie să detalieze de asemenea toate serviciile furnizate în schimbul sumelor în cauză."

Față de respingerea motivului de apel referitor la constatarea caracterului abuziv al art. 8.5 din contractul de credit, este logică și corectă soluția curții de apel de respingere a apelului relativ la capătul de cerere privind restituirea sumei reprezentând comision de rambursare anticipată.

Înalta Curte nu va analiza susținerile privind nerespectarea dispozițiilor art. 7 alin. (1) lit. c) teza a II-a din O.G. nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor întrucât acestea sunt invocate omisso medio, fără să fi fost examinate în stadiile procesuale anterioare.

Înalta Curte va înlătura criticile prin care se arată că este greșită soluția curții de apel de constatare a lipsei caracterului abuziv al art. 9.4 din contractul de credit, constatând că au fost respectate dispozițiile art. 1578 C. civ.. Potrivit dreptului Uniunii Europene, actele sau normele obligatorii ale dreptului național sunt excluse din domeniul de aplicare al Directivei 93/13, atât normele imperative, cât și cele supletive, acestea din urmă fiind menționate în mod expres în considerentul al treisprezecelea ca fiind cele ce se aplică între părțile contractante cu condiția să nu se fi instituit alte acorduri.

Această interpretare a prevederilor Directivei 93/13 a fost evidențiată și de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Cauza C-92/11 RWE Vertrieb AG împotriva Verbraucherzentrale Nordrhein - Westfalen eV, în Cauza C-34/13 Monika Kusionova împotriva Smart Capital a.s., precum și în Cauza C-186/16 Ruxandra Andriciuc și alții împotriva Băncii Românești S.A.

Totodată, prin hotărârea pronunțată în Cauza C-186/16 Andriciuc, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a instituit o ordine de prioritate a condițiilor care trebuie să fie verificate din perspectiva Directivei 93/13, neîndeplinirea uneia dintre condiții făcând de prisos analiza celor subsecvente și determinând concluzia lipsei caracterului abuziv al clauzei cercetate.

Prin hotărârea nr. 89 din 9 iulie 2020, pronunțată în Cauza C-81/19 Șerban, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat, în considerarea propriei jurisprudențe, că, " (...) din moment ce, potrivit instanței de trimitere, clauza din condițiile generale al cărei caracter abuziv este invocat de reclamanții din litigiul principal reflectă o dispoziție de drept național care este de natură supletivă, ea intră sub incidența excluderii prevăzute la articolul 1 alin. (2) din Directiva 93/13."

Totodată, în hotărârea pronunțată în cauza C-81/19, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut că "expresia «acte cu putere de lege sau norme administrative obligatorii», în sensul articolului 1 alin. (2) din Directiva 93/13, acoperă, ținând seama de al treisprezecelea considerent al acestei hotărâri, și norme supletive, cu alte cuvinte acelea care, potrivit legii, se aplică între părțile contractante cu condiția să nu fi intervenit alte acorduri, iar faptul că o clauză contractuală care reflectă una dintre dispozițiile vizate la articolul 1 alin. (2) din Directiva 93/13 nu a făcut obiectul unei negocieri individuale nu are niciun efect asupra excluderii sale din domeniul de aplicare al acestei directive".

Raportat la aceste considerente, instanța supremă apreciază că în mod corect a reținut curtea de apel că în contractul de credit se prevede obligația împrumutaților de a restitui creditul în moneda în care a fost acordat (CHF). Această clauză reflectă principiul nominalismului monetar, prevăzut de art. 1578 C. civ. din 1864 în conformitate cu care "obligația ce rezultă din împrumut de bani este totdeauna pentru aceeași sumă numerică arătată în contract", iar la alin. (2) se prevede "întâmplându-se o sporire sau o scădere a prețului monedelor, înainte de a sosi epoca plății, debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată și nu este obligat a restitui această sumă decât în speciile aflătoare în curs la momentul plății." Altfel spus, debitorul obligației de restituire a unui împrumut de consumație (categorie care include și creditele bancare) va fi liberat prin plata sumei numerice arătate în contract, indiferent de fluctuațiile monedei în care a fost acordat împrumutul.

Părțile ar fi putut deroga de la aceste prevederi legale, dar nu au făcut-o, astfel că norma menționată se aplică în lipsa unei alte înțelegeri a părților de vreme ce recurenții-reclamanți s-au obligat prin contractul de credit să restituie împrumutul în aceeași valută.

Astfel, Înalta Curte reține că, față de prevederile Legii nr. 193/2000, interpretate în lumina Directivei 93/13 și de cele statuate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, clauzele contractuale în discuție nu pot forma obiectul cenzurii instanței de judecată, neintrând în domeniul de aplicare al directivei transpuse în dreptul intern prin Legea nr. 193/2000.

Instanța supremă va înlătura și susținerile prin care se solicită revizuirea efectelor contractului de credit în sensul stabilizării cursului de schimb RON-CHF la cursul de la data semnării contractului întrucât această solicitare a recurenților tinde la modificarea prevederilor contractuale, cerând judecătorului să intervină în acordul de voință al părților, demers care nu este permis nici de prevederile legale și nici de jurisprudența europeană (Cauza C-618/10 Banco Espanol de Credito).

Față de respingerea motivului de apel referitor la constatarea caracterului abuziv al art. 9.4 din contractul de credit, este logică și corectă soluția curții de apel de respingere a apelului relativ la capătul de cerere privind restituirea sumelor reprezentând diferențe de curs valutar.

Vor fi înlăturate și criticile referitoare la soluția de respingere a capătului de cerere privind restituirea sumelor încasate ca urmare a aplicării art. 6.1 și art. 6.2, în forma anterioară modificării prin actul adițional nr. x întrucât instanța de apel a aplicat în mod corect statuările din Cauza C-269/19 Șerban.

Conform interpretării date de Curtea Europeană de Justiție a Uniunii Europene în considerentele hotărârii pronunțate în Cauza-269/19 Șerban, prin constatarea caracterului abuziv al unei clauze cuprinse într-un contract încheiat între un profesionist și un consumator instanța trebuie să se asigure că poate fi restabilită egalitatea dintre părțile la contract pe care aplicarea unei clauze abuzive în privința consumatorului ar fi pus-o în pericol. Or, soluția curții de apel este în acord cu aceste statuări cu atât mai mult cu cât nu s-a reținut imposibilitatea de continuare a contractului, iar instanța de apel a ținut cont de voința părților, care au dorit să încheie un contract de credit cu dobândă revizuibilă, și nu cu dobândă fixă de 5,5%/an, cum încearcă să argumenteze reclamanții.

Cu ocazia stabilirii situației de fapt pe baza raportului de expertiză, instanța de prim control judiciar a constatat că suma la a cărei restituire a fost obligată pârâta prin sentință, ca urmare a constatării caracterului abuziv al clauzelor 6.1 și 6.2 din contractul de credit, este aferentă perioadei ulterioare încheierii actului adițional (20 august 2010). Or, reclamanții nu au solicitat constatarea caracterului abuziv al clauzelor modificare astfel încât este corectă soluția curții de apel de respingere a cererii de restituire.

Instanța supremă nu va analiza susținerile referitoare la negocierea clauzelor contractuale și la neîndeplinirea obligației de informare de către pârâtă deoarece acestea nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate care să poată fi subsumate art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. întrucât autorii căii de atac contestă modul în care curtea de apel a apreciat asupra situației de fapt.

În ceea ce privește recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 37/A din 2 martie 2023, instanța supremă reține că motivele invocate pot fi analizate din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., indicat în memoriul de recurs și că recurenții nu au formulat critici care să poată fi subsumate dispozițiilor pct. 6 și 8 ale aceluiași text de lege.

Astfel, conform art. 444 C. proc. civ., hotărârea poate fi completată dacă instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, această procedură urmărind respectarea principiului disponibilității în procesul civil în sensul soluționării tuturor capetelor de cerere. În mod corect, curtea de apel a reținut că instanța s-a pronunțat asupra tuturor chestiunilor cu care a fost legal învestită, în limitele art. 478 din același cod și ținând cont de limitele de casare trasate de Înalta Curte.

Recurenții-reclamanți reiau argumentele din calea extraordinară de atac declarată împotriva deciziei prin care a fost soluționat apelul, argumente care au fost deja analizate mai sus și pe care Înalta Curte le-a înlăturat.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei civile nr. 229/A din 24 noiembrie 2022 și împotriva deciziei civile nr. 37/A din 2 martie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei civile nr. 229/A din 24 noiembrie 2022 și împotriva deciziei civile nr. 37/A din 2 martie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 mai 2024.