ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2454/2018

Ședința publică din data de 5 iunie 2018

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Focșani sub nr. x/2015, contestatorii A. și B., în contradictoriu cu intimații C. S.R.L., D. S.A. și D. S.A. Sucursala Focșani, au formulat contestație la executare. Totodată, s-a solicitat lămurirea și anularea tuturor formelor de executare efectuate, desființarea titlurilor executorii și a somațiilor.

Prin sentința civilă nr. 5377 din 03 iunie 2016 Judecătoria Focșani a admis contestația la executare formulată de contestatorii A. și B. și a anulat formele de executare emise în dosarul de executare 2704-1/2014 al BEJ E..

A fost respinsă cererea de suspendare executare silită, ca fiind rămasă fără obiect.

A fost respinsă excepția inadmisibilității capetelor de cerere având ca obiect constatare clauze abuzive și s-a constatat existența clauzelor abuzive în contractul de credit nr. x/22.05.2006 încheiat între contestator și intimata D. S.A., astfel:

Art. 5, 6, 7 din Contract și art. 2.10 și 2.11 din Condițiile generale de creditare referitoare la dobânda variabilă.

Art. 9 din Contract și dispozițiile art. 3.7 și 3.8 din Condițiile generale de creditare, referitoare la comisioanele aplicate Contractului.

Art. 4.11 din Condițiile generale din Contract, referitoare la declararea exigibilității creanței.

S-a dispus anularea clauzelor contractuale înscrise la punctele 5, 6, 7, 9 din Contract și art. 2.10 și 2.11, 3.7 și 3.8 și art. 4.11 din Condițiile generale de creditare.

S-a dispus restituirea comisionului de risc în sumă de 2222,83 RON, comisionului de administrare în sumă de 336 RON și a comisionului de acordare credit în sumă de 48 RON contestatorului și dobânda legală de la data achitării fiecărei sume și până la executarea efectivă.

S-a interzis băncii majorarea dobânzilor și comisioanelor pe durata derulării creditului.

A fost obligată pârâta să negocieze rata lunară a dobânzii aplicate creditorului și să compenseze sumele achitate în plus, de către contestator, cu sumele considerate restante de către bancă.

A fost obligată D. S.A. să achite dobânda legală pentru sumele achitate în plus de contestator, cu acest titlu, de la data încasării fiecărei rate și până la executare.

A fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de expert în sumă de 800 RON.

Prin decizia civilă nr. 309 din 03 noiembrie 2017 Tribunalul Vrancea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta D. S.A. București împotriva sentinței civile nr. 5377 din data de 03 iunie 2016 pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimații A., B. și C. S.R.L. București având ca obiect contestație la executare .

În temeiul dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., a fost obligat apelantul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.000 RON, către intimați.

La data de 11 ianuarie 2018, pârâta D. S.A. București a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 309/2017 din 3 noiembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Vrancea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Prin decizia civilă nr. 90/R din 14 martie 2018, Curtea de Apel Galați, secția I civilă a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 27 aprilie 2018.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 132 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ., excepția necompetenței materiale în soluționarea recursului declarat în cauză, Înalta Curte reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate într-un proces în care competența în primă instanță aparține judecătoriei, conform art. 651 alin. (1) C. proc. civ., iar hotărârea pronunțată asupra contestației poate fi atacată numai cu apel, conform alin. (4) din aceeași normă.

Potrivit dispozițiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".

Așadar, prima teză a acestui text de lege a atribuit instanței supreme competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel.

Prin urmare, textul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului.

Dimpotrivă, legea a limitat competența instanței supreme în soluționarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele ale curților de apel la cazurile de atribuire expresă a competenței. Printre acestea din urmă nu se poate identifica o prevedere expresă în sensul că Înalta Curte ar judeca și recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, în apel.

A doua teză a art. 97 pct. 1 C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secțiilor Înaltei Curți (cu titlu de exemplu, în caz de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale sau de soluționare a unor cereri de revizuire pentru contrarietate de hotărâri), în care Înaltei Curți îi revine competența de a soluționa recursuri, constituită fie în complet al unei Secții, fie în Completul de 5 Judecători.

Art. 497 C. proc. civ. reglementează soluțiile pe care le poate pronunța instanța supremă în recurs, "Înalta Curte de Casație și Justiție, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel care a pronunțat hotărârea casată ori, atunci când este cazul și sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 480 alin. (3), primei instanțe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată".

Acest text de lege trebuie înțeles însă prin corelare cu dispozițiile anterior citate ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Așa fiind, dacă în mod expres art. 97 pct. 1 C. proc. civ. atribuie instanței supreme competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel, iar art. 497 din același act normativ impune soluția, în caz de casare, a trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanței de apel, terminologia utilizată impune concluzia că instanța de apel nu poate fi tribunalul, ci doar curtea de apel.

Or, în materia litigiilor având ca obiect contestație la executare, instanța de apel nu poate fi curtea de apel, ci doar tribunalul, pentru că acestuia îi revine, potrivit art. 95 pct. 2 C. proc. civ., competența de a judeca apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în primă instanță.

Aceste considerente relevă că Înaltei Curți nu îi poate reveni competența de a soluționa recursuri împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, în apel.

Desigur că potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", dar înțelesul acestor dispoziții trebuie să reiasă din decelarea intenției legiuitorului, care constă doar în explicitarea scopului recursului. De altfel, același scop îl urmărește și recursul soluționat de tribunale sau de curți de apel, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., care conține norma de trimitere adecvată.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte nu este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, pentru că o asemenea abordare ar echivala cu instituirea unei reguli noi de competență, prin adăugare la lege.

Or, potrivit art. 122 C. proc. civ., "reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Având în vedere că, în speță, nu există o prevedere legală care să atragă competența Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea prezentului recurs, care vizează o hotărâre pronunțată de un tribunal, ca instanță de apel - ci, dimpotrivă, norme care exclud o asemenea competență, urmează ca excepția de necompetență materială a Înaltei Curți să fie admisă.

În ceea ce privește instanța în favoarea căreia competența urmează a fi declinată, se cuvin a fi subliniate următoarele aspecte:

Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.

Astfel, examinarea dispozițiilor art. 94, 95, 96 și 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanțelor competente să soluționeze căile de atac.

În speță, necompetența materială a instanței supreme rezultă din analiza de ansamblu expusă mai sus și, îndeosebi, din interpretarea coroborată a art. 497 cu art. 97 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, în condițiile reglementării actuale, competența trebuie atribuită prin aplicarea principiului organizării judecătorești în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanțe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, dispozițiile legale relevând că un atare sistem, în materie procesual civilă, rămâne expresia unei viziuni constante.

Pentru aceste motive, în condițiile pronunțării deciziei recurate de către Tribunalul Vrancea, competența de soluționare a recursului aparține Curții de Apel Galați, instanță în favoarea căreia aceasta urmează să fie declinată, în temeiul art. 132 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție și, în consecință:

Declină competența de soluționare a recursului declarat de pârâta D. S.A. București împotriva deciziei civile nr. 309/2017 din 3 noiembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Vrancea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în favoarea Curții de Apel Galați.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 iunie 2018.