ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3824/2018

Ședința publică din data de 2 octombrie 2018

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Judecătoria Botoșani la data de 24 decembrie 2015 și precizată la data de 30 decembrie 2015, contestatorii A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu intimatele C. SARL prin D. S.R.L. și E. S.A., anularea încheierii nr. 2631/15.12.2015 emisă de BEJ F., precum și să se constatate caracterul abuziv al contractului de credit nr. x/2007, respectiv clauzele de la pct. 9 lit. b) privind comisionul de acordare credit; pct. 9, lit. c) privind comisionul de administrare, pct. 9 lit. d) privind comisionul de transformare pentru prima solicitare; pct. 9 lit. e) privind comisionul celorlalte solicitări; pct. 9 lit. f) privind comisionul de urmărire riscuri, pct. 5 și 6 referitoare la modalitatea de calcul a dobânzii, obligarea pârâtei la restituirea sumelor plătite cu titlu de comision pentru clauzele constatate ca fiind abuzive, invocând și prescripția dreptului de a solicita executarea silită a titlului executoriu; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 3203 din 23 iunie 2017, Judecătoria Botoșani a respins ca neîntemeiată excepția tardivității formulării contestației la executare invocată de către intimata C. SARL prin întâmpinare.

Au fost respinse ca neîntemeiate excepțiile netimbrării, a lipsei calității procesuale pasive, a inadmisibilității petitelor din cerere prin care se solicită constatarea caracterului abuziv al clauzelor din contractul de credit nr. x/26.10.2007, a lipsei de obiect și a lipsei de interes invocate de intimata E. S.A. prin întâmpinare.

A fost admisă, în parte, contestația la executare formulată de contestatorii G. și B., în contradictoriu cu intimatele E. S.A. și C. SARL.

S-a constatat prescris dreptul creditoarei C. SARL de a obține executarea silită în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. x/26.10.2007.

S-a dispus anularea tuturor actelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 2631/2015 al BEJ F..

S-a constatat caracterul abuziv al următoarelor clauze contractuale inserate în contractul de credit nr. x/26.10.2007: art. 5 teza a II-a, referitoare la modalitatea de stabilire a dobânzii curente; art. 6 în ce privește includerea în dobânda anuală efectivă a comisionului de administrare a creditului, comisionului de acordare a creditului și comisionului de urmărire a riscurilor și a dobânzii anuale și art. 9 pct. b) comisionul de acordare, c) comisionul de administrare, d) comision de transformare prima solicitare, e) comision de transformare următoarele solicitări și f) comisionul de urmărire riscuri.

A fost obligată intimata E. S.A. la plata către contestatori a sumei totale de 5.310,6 RON, reprezentând comisioane percepute în mod nelegal, respectiv 835 RON - comision de administrare, 3.841 RON - comision de urmărire risc și 634,6 RON - comision de acordare.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta E. S.A..

Prin decizia nr. 86 A din 6 februarie 2018 pronunțată de Tribunalul Botoșani, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă excepția tardivității formulării apelului invocată de intimați prin întâmpinare.

A fost respins ca nefondat apelul formulat de pârâtă. A fost păstrată sentința apelată.

A fost obligată pârâta să plătească reclamanților suma de 2400 RON cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial.

Pârâta E. S.A. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 86 A din 6 februarie 2018 pronunțată de Tribunalul Botoșani, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Prin decizia nr. 73 din 17 mai 2018, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul instanței supreme la data de 5 iulie 2018.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 C. proc. civ. raportat la art. 494 din același cod, a reținut următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate într-un proces în care competența în primă instanță aparține judecătoriei, conform art. 651 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".

Așadar, prima teză a acestui text de lege a atribuit instanței supreme competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel.

Prin urmare, textul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului.

Dimpotrivă, legea a limitat competența instanței supreme în soluționarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele ale curților de apel la cazurile de atribuire expresă a competenței. Printre acestea din urmă nu se poate identifica o prevedere expresă în sensul că Înalta Curte ar judeca și recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, în apel.

A doua teză a art. 97 pct. 1 C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secțiilor Înaltei Curți (cu titlu de exemplu, în caz de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale sau de soluționare a unor cereri de revizuire pentru contrarietate de hotărâri), în care Înaltei Curți îi revine competența de a soluționa recursuri, constituită fie în complet al unei Secții, fie în Completul de 5 Judecători.

Art. 497 C. proc. civ. reglementează soluțiile pe care le poate pronunța instanța supremă în recurs, "Înalta Curte de Casație și Justiție, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel care a pronunțat hotărârea casată ori, atunci când este cazul și sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 480 alin. (3), primei instanțe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată".

Acest text de lege trebuie înțeles însă prin corelare cu dispozițiile anterior citate ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Așa fiind, dacă în mod expres art. 97 pct. 1 C. proc. civ. atribuie instanței supreme competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel, iar art. 497 din același act normativ impune soluția, în caz de casare, a trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanței de apel, terminologia utilizată impune concluzia că instanța de apel nu poate fi tribunalul, ci doar curtea de apel.

Or, în materia litigiilor având ca obiect contestație la executare, instanța de apel nu poate fi curtea de apel, ci doar tribunalul, pentru că acestuia îi revine, potrivit art. 95 pct. 2 C. proc. civ., competența de a judeca apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în primă instanță.

Aceste considerente relevă că Înaltei Curți nu îi poate reveni competența de a soluționa recursuri împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, în apel.

Desigur că potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", dar înțelesul acestor dispoziții trebuie să reiasă din decelarea intenției legiuitorului, care constă doar în explicitarea scopului recursului. De altfel, același scop îl urmărește și recursul soluționat de tribunale sau de curți de apel, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., care conține norma de trimitere adecvată.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte nu este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, pentru că o asemenea abordare ar echivala cu instituirea unei reguli noi de competență, prin adăugare la lege.

Or, potrivit art. 122 C. proc. civ., "reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Având în vedere că, în speță, nu există o prevedere legală care să atragă competența Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea prezentului recurs, care vizează o hotărâre pronunțată de un tribunal, ca instanță de apel - ci, dimpotrivă, norme care exclud o asemenea competență, urmează ca excepția de necompetență materială a Înaltei Curți să fie admisă.

În ceea ce privește instanța în favoarea căreia competența urmează a fi declinată, se cuvin a fi subliniate următoarele aspecte:

Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.

Astfel, examinarea dispozițiilor art. 94, 95, 96 și 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanțelor competente să soluționeze căile de atac.

În speță, necompetența materială a instanței supreme rezultă din analiza de ansamblu expusă mai sus și, îndeosebi, din interpretarea coroborată a art. 497 cu art. 97 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, în condițiile reglementării actuale, competența trebuie atribuită prin aplicarea principiului organizării judecătorești în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanțe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, dispozițiile legale relevând că un atare sistem, în materie procesual civilă, rămâne expresia unei viziuni constante.

Pentru aceste motive, în condițiile pronunțării deciziei recurate de către Tribunalul Botoșani, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, competența de soluționare a recursului aparține Curții de Apel Suceava, instanță în favoarea căreia aceasta urmează să fie declinată, în temeiul art. 132 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție și, în consecință:

Declină competența de soluționare a recursului declarat de pârâta E. S.A. București împotriva deciziei nr. 86 A din 6 februarie 2018 pronunțată de Tribunalul Botoșani, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în favoarea Curții de Apel Suceava.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 octombrie 2018.