ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4108/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 24.02.2017, având ca obiect contestație la executare și constatare clauze abuzive, contestatorii A. și B., în contradictoriu cu intimatele C., și S.C. D. S.A., au solicitat instanței să constate ca fiind prescris dreptul de a cere executarea silită în baza Contractului de credit nr. x/03.05.2006, respectiv a cesiunii de creanță survenite între S.C. D. S.A. și C., să dispună anularea somației de plată, a executării silite, anularea/ridicarea popririi și a tuturor actelor și formelor de executare ce s-au efectuat și se vor efectua în dosarul execuțional nr. x/2016 al BEJ E.; să dispună anularea încheierii privind încuviințarea executării silite pronunțată de Judecătoria Năsăud; să contate nulitatea absolută a clauzelor abuzive din Contractul de credit nr. x/03.05.2006, respectiv a clauzei de la art. 9 lit. b) din contract - referitoare la comisionul de acordare 0,30% flat, a clauzei de la art. 9 lit. c) - referitoare la comisionul de administrare, de 17,25 RON lunar și a clauzei de la art. 9 lit. f) - referitoare la comisionul de urmărire riscuri, de 113,85 RON lunar; să dispună obligarea pârâtei la rambursarea sumelor plătite în temeiul clauzelor nule, respectiv suma de 1380 RON; să dispună obligarea pârâtei să restituie dobânzile aferente sumelor percepute conform clauzelor declarate abuzive de la data plății și până la restituirea lor efectivă și integrală; și să dispună eliminarea clauzelor abuzive din contract.

Prin sentința civilă nr. 1089 din data de 28 iunie 2017 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosarul nr. x/2017, a fost respinsă excepția netimbrării acțiunii și excepția tardivității formulării cererii, invocate de către intimata C., ca fiind neîntemeiate; a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei D. S.A., invocată de către aceasta prin întâmpinare; a fost admisă excepția prescripției dreptului intimatei C. de a cere executarea silită a contestatorilor în temeiul Contractului de credit nr. x/03.05.2006, invocată prin acțiunea principală de către contestatorii A. și B.; s-a constatat prescris dreptul intimatei C. de a cere executarea silită a contestatorilor A. și B. în baza Contractului de credit nr. x/03.05.2006 și în consecință, s-a dispus anularea actelor de executare silită efectuate în dosarul execuțional nr. x/2016 al BEJ E.; a fost admisă cererea contestatorilor A. și B., formulată în contradictoriu cu intimata D. S.A., având ca obiect constatare clauze abuzive; au fost constatate ca fiind abuzive clauzele prevăzute în Contractul de credit nr. x/03.05.2006 la art. 9 lit. b), privind comisionul de acordare, art. 9 lit. c), privind comisionul de administrare și la art. 9 lit. f), privind comisionul de urmărire riscuri; s-a dispus obligarea intimatei D. S.A. să restituie contestatorilor sumele percepute în baza clauzelor constatate ca fiind abuzive din Contractul de credit nr. x/03.05.2006; s-a pus în vedere contestatorilor să achite suma de suma de 130,90 RON către executorul judecătoresc, reprezentând cheltuieli eliberare copii dosar execuțional; s-a dispus obligarea intimatei C. la plata către contestatori a sumei de 1130,90 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și cheltuieli eliberare copii dosar execuțional.

Prin decizia civilă nr. 143/2018 din 15 februarie 2018 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a respins apelul declarat de apelanta D. S.A. îndreptat împotriva sentinței primei instanțe.

Împotriva deciziei menționate anterior, a declarat recurs recurenta-pârâtă S.C. D. S.A.

Prin adresa din 24.05.2018, Tribunalul Bistrița-Năsăud a înaintat dosarul cauzei în vederea soluționării recursului Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate în apel de Tribunalul Bistrița-Năsăud, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON, astfel cum rezultă din cererea de chemare în judecată.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziție tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziție să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepția legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanță, competența de soluționare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii și tribunale, în funcție de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) și a art. 95 pct. 1 C. proc. civ.

Astfel, judecătoriile soluționează, în primă instanță, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depășește acest nivel.

Hotărârile astfel pronunțate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal și, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competență care să determine instanța căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunțate de tribunale în asemenea condiții.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituțională.

Instanța constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competența Înaltei Curți în soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, o asemenea competență nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curților de apel.

Într-o atare situație, devin incidente prevederile de principiu conținute de art. 5 C. proc. civ. și se impune determinarea instanței competente să soluționeze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice și logice a textelor legale și a principiilor dreptului procesual civil și organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.

Astfel, examinarea dispozițiilor art. 94, 95, 96 și 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanțelor competente să soluționeze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziții, a instanței competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepția inițială a Codului, de a nu recunoaște recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absența unei norme privind competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale și neputând fi identificată vreo uzanță în acest sens, se impune recurgerea la analogie și identificarea instanței competente în cauză "în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situațiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanța competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât, dacă aceste instanțe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluționează recursul împotriva hotărârii pronunțate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluția legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune și în alte situații decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de rațiune, fiind vorba despre "situații asemănătoare".

Totodată, este de reținut că prin Decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj și în consecință, a stabilit că "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 și art. 483 din C. proc. civ., competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, publicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curților de apel."

În aplicarea dispozițiilor legale menționate, față de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Bistrița-Năsăud revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Cluj, instanță în favoarea căreia Înalta Curte va declina competența de soluționare a recursului, având în vedere și dispozițiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, privind soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă S.C. D. S.A. împotriva deciziei civile nr. 143/2018 din 15 februarie 2018 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Cluj.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 octombrie 2018.