ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1114/2024

Ședința publică din data de 22 mai 2024

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale la 3 iulie 2014, sub nr. x/2014, astfel cum a fost precizată și astfel cum a rezultat în urma măsurii disjungerii dispuse la 4 martie 2016, reclamanta Compania Națională Loteria Română S.A. a solicitat obligarea pârâților A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N. și O. la plata sumei de 237.788,22 RON, reprezentând prejudiciu produs proporțional cu salariul net al fiecăruia de la data constatării pagubei, respectiv de la data emiterii de către Curtea de Conturi a României a Deciziei nr. 3 din 14 iulie 2011; cu cheltuieli de judecată.

Pârâții au depus întâmpinări prin care au invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, excepția de nelegalitate a raportului de control nr. x/2011 și a Deciziei nr. 3/2011, emise de Curtea de Conturi, excepția necompetenței completului specializat sesizat, excepția inadmisibilității și a prematurității acțiunii.

Pârâții F., E., J., M., O. și N. au invocat și excepția lipsei calității procesuale pasive.

La 24 noiembrie 2015, reclamanta a depus la dosarul cauzei o cerere precizatoare în care a indicat pentru fiecare pârât în parte temeiul juridic în baza căruia aceștia și-au desfășurat activitatea în cadrul societății reclamante, în perioada indicată în cererea de chemare în judecată.

Prin încheierea din 4 martie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2014, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a dispus disjungerea cauzei și formarea dosarului nr. x/2016, părți fiind reclamanta și toți pârâții, în afară de C..

Prin încheierea din 4 martie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței funcționale a secției a VIII-a a Tribunalului București și a înaintat cauza secției a VI-a Civilă a Tribunalului București, spre competentă soluționare.

Pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă cauza a fost înregistrată sub nr. x/2016*.

Prin încheierea din 1 martie 2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a apreciat că excepția lipsei calității procesuale pasive a rămas fără obiect, față de precizările depuse de reclamantă și de indicarea temeiului de drept, respectiv Legea nr. 31/1990.

Prin sentința civilă nr. 691 din 10 martie 2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului K., a respins excepția inadmisibilității cererii, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și a respins cererea formulată de reclamantă ca prescrisă.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta Compania Națională Loteria Română S.A.

Prin decizia civilă nr. 1909A din 10 octombrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins apelul formulat de reclamantă și a obligat-o pe aceasta la plata către intimata D. a sumei de 2.975 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel reprezentând onorariu de avocat.

Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs.

Prin decizia nr. 1594 din 17 septembrie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis recursul declarat de reclamantă, a casat decizia atacată și a trimis cauza pentru o nouă judecată aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța această decizie, instanța supremă a reținut, în esență, că în motivarea deciziei recurate nu se regăsește analiza argumentelor pro sau contra privind cel de al doilea motiv de apel referitor la considerentele instanței de fond privind aplicabilitatea dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, deși reclamanta invocase aceste aspecte prin cererea de apel. Față de efectele casării în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte a reținut că nu se mai impunea analizarea celorlalte argumente din cererea de recurs.

Prin decizia nr. 2083 din 19 octombrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins contestația în anulare formulată de reclamantă împotriva deciziei nr. 1594 din 17 septembrie 2020.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă sub nr. x/2016**.

La termenul de la 7 aprilie 2023, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca urmare a decesului pârâtului A. și a solicitării de a fi introduși în cauză moștenitorii acestuia, a constatat transmiterea calității procesuale către P., Q. și R..

Prin decizia civilă nr. 568A din 7 aprilie 2023, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins apelul formulat de reclamantă, ca nefondat, și a obligat-o pe aceasta la plata către intimata D. a sumei de 7.735 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel reprezentând onorariu de avocat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta Compania Națională Loteria Română S.A., solicitând instanței să caseze hotărârea atacată, cu trimiterea spre o nouă judecată Curții de Apel București, cu cheltuieli de judecată.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Autoarea căii de atac arată că instanța de apel a pronunțat decizia atacată în contradictoriu cu C., care nu a fost parte în proces. Mai arată că acțiunea formulată în contradictoriu cu această persoană a format obiectul dosarului nr. x/2014, soluționat definitiv prin decizia civilă nr. 1562 din 10 martie 2017 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale. Invocă încălcarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) și art. 478 alin. (3) C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă susține că instanța de apel a stabilit în mod greșit momentul de început al cursului prescripției dreptului material la acțiune prin raportare la dispozițiile Codului muncii și la considerentele Deciziei nr. 19/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii. Precizează că între reclamantă și pârâți nu au existat raporturi de muncă, fiind aplicabile norme de drept civil. Susține că nu prezintă relevanță data producerii pagubei, ci data la care reclamanta a cunoscut paguba și pe cei care răspund de ea, aceasta fiind ulterioară emiterii Deciziei nr. 3/2011.

Aceeași parte arată că au fost greșit aplicate dispozițiile art. 14 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 în ceea ce privește răspunderea pârâtului A., decedat la data formulării recursului, întrucât curtea de apel nu a reținut că a fost suspendat cursul prescripției până în luna iunie 2012. Menționează că pârâtul a deținut calitatea de director general și președinte al Consiliului de Administrație al reclamantei.

Mai arată că instanța de apel a ignorat și prevederile art. 13 lit. c) din Decretul nr. 167/1958.

Recurenta-reclamantă a indicat în cererea de recurs motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Intimatul-pârât G. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.

Intimații-pârâți Q., P., R. și L. au depus întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului.

Intimații-pârâți D. și O. au formulat întâmpinări prin care a invocat excepțiile nulității și inadmisibilității recursului, iar în subsidiar au solicitat respingerea acestuia, cu cheltuieli de judecată.

Pe baza cererii de recurs, a întâmpinărilor depuse și a răspunsurilor la întâmpinări, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat, prin care s-a reținut că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 17 ianuarie 2024 s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului declarat, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Recurenta-reclamantă a depus punct de vedere cu privire la raport prin care a arătat că este de acord cu concluziile acestuia.

Prin încheierea din 20 martie 2024 a fost respinsă excepția inadmisibilității recursului invocată de intimații-pârâți S. și D. prin întâmpinări, cu motivarea că decizia recurată este susceptibilă de a fi cenzurată în calea extraordinară de atac a recursului, în raport de art. XVIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., cu modificările ulterioare, și având în vedere și Decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, Decizia nr. 52/2018 din 18 iunie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și Decizia Curții Constituționale nr. 874 din 18 decembrie 2018. Prin aceeași încheiere a fost respinsă excepția nulității, invocată de intimații-pârâți prin întâmpinări, în raport de dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., cu motivarea că prin cererea de recurs au fost dezvoltate critici de nelegalitate care pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din același cod. La același termen a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă Compania Națională Loteria Română S.A. împotriva deciziei civile nr. 568A din 7 aprilie 2023 și s-a fixat termen pentru judecarea acestuia la 12 iunie 2024. Acest termen a fost preschimbat prin rezoluția instanței la 22 mai 2024.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Referitor la susținerile intimatului-pârât O. legate de calitatea sa procesuală pasivă, Înalta Curte constată că acestea nu se subsumează unei veritabile excepții, partea solicitând, în esență, instanței să analizeze aspecte legate de funcția pe care intimatul a deținut-o în cadrul societății reclamante. Instanța supremă constată că în ciclul procesual anterior această chestiune a calității procesuale pasive a pârâților a fost dezlegată de instanța de fond, iar intimatul-pârât nu a formulat apel.

În ceea ce privește invocarea de către intimata-pârâtă D. a unei presupuse autorități de lucru judecat prin întâmpinare, instanța supremă reține că partea se raportează la motivul de recurs prin care se invocă aplicarea greșită a dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 în ceea ce privește răspunderea pârâtului A.. Susținerile intimatei-pârâte nu echivalează cu invocarea unei veritabile excepții care să necesite o analiza distinctă deoarece reprezintă o apărare în combaterea motivelor de recurs.

Referitor la cererea de recurs, criticile prin care se susține că au fost încălcate dispozițiile art. 478 alin. (3) C. proc. civ. vor fi analizate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 din același cod, și nu a pct. 6, indicat în memoriul de recurs.

Conform acestui text de lege, casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Înalta Curte va înlătura critica prin care recurentul susține că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 478 alin. (3) C. proc. civ. deoarece menționarea în dispozitivul deciziei recurate a numitului C. nu echivalează cu schimbarea calității părților în apel. Din considerentele hotărârii atacate nu rezultă că instanța de apel ar fi analizat susținerile domnului C., că ar fi stabilit situația de fapt sau că și-ar fi construit raționamentul în funcție de apărările acestuia. Mai mult decât atât, simpla menționare a părții în dispozitiv nu produce recurentei nicio vătămare, în sensul art. 175 C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât reclamanta nu a fost obligată la vreo prestație față de acest pârât.

Instanța supremă reține că din cererea de recurs nu se desprind critici de nelegalitate care să poată fi analizate din perspectiva pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., acest text de lege fiind invocat formal.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează încălcarea normelor de drept material, ce poate consta în aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, în extinderea normelor dincolo de ipotezele la care se aplică ori în restrângerea nejustificată a aplicării acestora.

Din perspectiva acestui motiv de casare, autoarea căii de atac a invocat greșita aplicare de către curtea de apel a statuărilor instanței supreme din Decizia nr. 19/2019, a prevederilor art. 14 alin. (1) și art. 13 lit. c) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă.

Înalta Curte va înlătura criticile prin care recurenta-reclamantă contestă stabilirea momentului de început al termenului de prescripție extinctivă întrucât instanța de apel nu a stabilit că raporturile dintre reclamantă și pârâți sunt raporturi de dreptul muncii, ci, contrar susținerilor recurentei, a dat eficiență statuărilor obligatorii din Decizia nr. 19/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la 3 iunie 2019, în soluționarea unui recurs în interesul legii, și publicată în Monitorul Oficial la 24 octombrie 2019.

Instanța supremă a stabilit că "actul de control efectuat de Curtea de Conturi sau de un alt organ cu atribuții de control, prin care s-a stabilit în sarcina angajatorului obligația de a acționa pentru recuperarea unui prejudiciu produs de un salariat ori rezultat în urma plății către acesta a unei sume de bani necuvenite, nu marchează începutul termenului de prescripție extinctivă a acțiunii pentru angajarea răspunderii patrimoniale a salariatului".

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, Decizia nr. 19/2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, este incidentă de vreme ce din considerentele acesteia rezultă că se referă tocmai la lipsa relevanței actului de control efectuat de Curtea de Conturi sau de un alt organ cu atribuții de control, în determinarea momentului de început al termenului de prescripție extinctivă a acțiunii pentru angajarea răspunderii patrimoniale, "și în cazul faptei juridice licite, respectiv acțiunii în restituire întemeiate pe îmbogățirea fără justă cauză, plății nedatorate sau gestiunii de afaceri, dispoziții ce au relevanță și în analiza problemei de drept, obiect al recursului în interesul legii."

Așadar, astfel cum a reținut și instanța de apel, indiferent de constatările unor organe de control cu privire la legalitatea sau nu a unor acte comise de către persoana chemată în judecată ca fiind cea care a cauzat un prejudiciu, persoana prejudiciată trebuia să cunoască dacă activitatea intimaților-pârâți era în concordanță cu mandatul ce le-a fost încredințat și în baza cărora au fost încheiate polițele de asigurare de răspundere profesională.

Referitor la momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție extinctivă, Înalta Curte reține că instanța de apel a aplicat corect prevederile art. 8 din Decretul nr. 167/1958 atunci când a reținut că data de început a termenului de prescripție este "data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea.", iar această dată este data comunicării raportului de control către recurenta-reclamantă, respectiv 25 mai 2011.

Stabilind situația de fapt, curtea de apel a constatat că termenul de prescripție a început să curgă la 25 mai 2011, și a reținut, în mod corect, că termenul de prescripție de 3 ani era împlinit la 3 iulie 2014, data înregistrării cererii de chemare în judecată.

Vor fi înlăturate și criticile prin care se arată că în mod greșit curtea de apel a constatat că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 14 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 și nu a reținut că termenul de prescripție ar fi fost întrerupt pe perioada în care pârâtul A. a deținut funcția de director general.

Potrivit textului de lege indicat mai sus, "Între părinți sau tutor și cei ce se afla sub ocrotirea lor, între curator și acei pe care îi reprezintă precum și între orice alta persoana care, în temeiul legii sau al hotărârii judecătorești, administrează bunurile altora și cei ale căror bunuri sunt astfel administrate, prescripția nu curge cât timp socotelile nu au fost date și aprobate."

Instanțele devolutive au stabilit că pârâții au deținut calitatea de membri în adunările generale ale acționarilor sau în consiliului de administrație sau calitatea de director general, fie pe baza ordinelor emise de Ministerul Finanțelor Publice, fie pe baza contractelor de administrare sau de mandat încheiate cu societatea reclamantă. Astfel cum a indicat reclamanta prin cererea precizatoare depusă în stadiul procesual al fondului, pârâtul A. și-a desfășurat activitatea în temeiul contractului de mandat nr. x din 13 martie 2009.

Recurenta-reclamantă are în vedere ipoteza ultimă a art. 14 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 referitoare la alte situații în care fie legea, fie hotărârea judecătorească reprezintă temeiul în virtutea căruia o persoană are dreptul de a administra bunurile altuia. Or, în speța de față, dreptul pârâtului A. de a administra bunurile societății, în calitatea sa de director general și președinte al consiliului de administrație, nu a fost instituit nici de lege, nici de judecător, printr-o hotărâre judecătorească de numire în acest sens, ci el decurge din voința acționarilor care l-au numit în aceste funcții, în temeiul contractului de mandat.

Instanța supremă nu va reține nici criticile prin care recurenta susține că au fost greșit aplicate dispozițiile art. 13 lit. c) din Decretul nr. 167/1958, text care prevede "Cursul prescripției se suspendă până la rezolvarea reclamației administrative făcută de cel îndreptățit, cu privire la despăgubiri sau restituiri, în temeiul unui contract de transport sau de prestare a serviciilor de poștă și telecomunicații, însă cel mai târziu până la expirarea unui termen de 3 luni socotit de la înregistrarea reclamației."

Potrivit motivului de recurs invocat, hotărârea poate fi casată dacă au fost încălcate normele de drept material incidente în respectivul litigiu, or, normele indicate de recurentă se aplică în materia contractelor de transport sau de prestare a serviciilor de poștă și telecomunicații. Dincolo de caracterul imperativ al nomelor care reglementează prescripția, rațiunea suspendării curgerii termenului de prescripție nu se regăsește în prezentul proces deoarece nu se pune problema formulării unei reclamații administrative sau parcurgerii unei alte proceduri prealabile, anterior formulării cererii de chemare în judecată împotriva pârâților, care să influențeze stabilirea momentului la care s-a născut dreptul material la acțiune.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă Compania Națională Loteria Română S.A. împotriva deciziei civile nr. 568A din 7 aprilie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Față de soluția de respingere a cererii de recurs, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta-reclamantă Compania Națională Loteria Română S.A. la plata către intimata-pârâtă D. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.000 RON, reprezentând onorariu avocat, conform dovezilor aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă COMPANIA NAȚIONALĂ LOTERIA ROMÂNĂ S.A. împotriva deciziei civile nr. 568A din 7 aprilie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Obligă recurenta-reclamantă COMPANIA NAȚIONALĂ LOTERIA ROMÂNĂ S.A. la plata către intimata-pârâtă D. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.000 RON.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 mai 2024.