ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1831/2017

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1831/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr. x/2014, reclamanta COMPANIA NAȚIONALĂ LOTERIA ROMÂNĂ S.A. a chemat în judecată pe pârâta CSA "A.", solicitând obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 1.554.742,38 RON achitată în plus ca urmare a finalizării contractului de asistență juridică nr. x/06.11.2008 încheiat între părți, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 8277/11.09.2014, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței funcționale și a declinat competența în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă.

Pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, cauza a fost înregistrată sub nr. x/2014.

Prin sentința civilă nr. 6346/2015 de la 12.11.2015 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă, s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta Compania Naționala "Loteria Romana" S.A în contradictoriu cu pârâta SCA A., a obligat pe pârâta să restituie reclamantei suma de 1.163.264,42 RON și să plătească suma de 15.237,64 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei soluții, reclamanta Compania Naționala "Loteria Romana" S.A. a declarat apel, solicitand admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței apelate, în sensul obligării intimatei si la plata diferenței de sumă în valoare de 391.477,58 RON, suma respinsa de către instanța fondului și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata.

Prin decizia civilă nr. 1812A din 04 noiembrie 2016 Curtea de Apel București, secția a VI-a Civilă a respins apelul reclamantei Compania Națională Loteria Română S.A., a admis apelul pârâtei S.C.A. "A." și a schimbat sentința apelată, în sensul că a respins acțiunea ca inadmisibilă; a obligat apelanta reclamantă să plătească apelantei pârâte suma de 7618,82 RON cheltuieli de judecată.

În motivare, Curtea a reținut că între pârâta-societatea civilă de avocați și reclamantă - în calitate de client, în conformitate cu prevederile Legii nr. 51/1995, pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat și ale Statutului profesiei de avocat, s-a încheiat contractul de asistență juridică nr. x/06.11.2008.

Contractul a avut ca obiect servicii de asistență juridică și reprezentare, în toate fazele procesuale, până la obținerea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile în dosarul nr. x/2008 aflat pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Onorariul convenit de părți pentru fond și recurs a fost stabilit la 15.000 Euro pentru fiecare fază procesuală.

Părțile au prevăzut prin art. 3.3 din contract și un onorariu de succes în cuantum de 6% din valoarea sumelor pretinse de reclamant în cazul obținerii unei hotărâri irevocabile în favoarea clientului - C.N.L.R. S.A. (reclamanta-apelantă). În ce privește plata onorariului de succes, părțile au stipulat un termen de 15 zile de la data prezentării unui certificat de grefă care să ateste soluționarea definitivă a litigiului în favoarea C.N.L.R. S.A., pe baza facturii emise de societatea civilă de avocați pârâtă.

Ca urmare a finalizării serviciilor de asistență juridică și reprezentare, după soluționarea irevocabilă a cauzelor privind un număr total de 1458 persoane, pârâta apelantă a emis factura nr. x/22.01.2013 în valoare de 1.820.196,88 RON pentru încasarea onorariului de succes, suma fiind achitată de reclamantă cu O.P. nr. x/05.02.2013.

Reclamanta a susținut că, în raport de conținutul clauzei contractuale de la art. 3.3, onorariul de succes cuvenit pârâtei ar fi fost doar de 265.454,5 RON, motiv pentru care a și promovat acțiunea introductivă, invocând dispozițiile din noului C. civ. privind răspunderea contractuală (art. 1350 C. civ.) și plata nedatorată (art. 1341 C. civ.).

Prima instanță a admis în parte acțiunea, dispunând restituirea către reclamantă a sumei de 1.163.264,42 RON, în temeiul dispozițiilor din art. 969-970 C. civ. 1864 privind forța obligatorie a contractului, aplicabile în raport de data încheierii contractului în speță.

Pârâta apelantă a invocat în apărarea sa, prin întâmpinarea depusă la fond, excepția prematurității cererii de chemare în judecată, în raport de dispozițiile art. 132 din Statutul profesiei de avocat, solicitând respingerea acțiunii ca prematur introdusă. Prima instanță a respins excepția cu motivarea că reclamanta are drept de acces direct la instanță.

Apelantul pârât a invocat nelegalitatea soluționării de către prima instanță a excepției prematurității (prin încheierea premergătoare din 30 aprilie 2015, atacată odată cu sentința), în sensul că reclamanta în mod greșit nu a parcurs procedura administrativă prealabilă a contestației prevăzute de art. 32 din Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat și art. 132 din Statutul profesiei de avocat.

Procedând la calificarea acestei excepții, în temeiul art. 22 C. proc. civ., ca vizând, în realitate, inadmisibilitatea acțiunii formulate și nu doar lipsa de actualitate a dreptului dedus judecății de reclamantă, la data sesizării instanței, Curtea va proceda la analiza prioritară a acestui motiv de apel, constatând că este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 193 alin. (1) C. proc. civ., sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta.

În art. 32 din Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, se prevede că soluționarea contestațiilor și reclamațiilor privind onorariile intră în competența decanului baroului, decizia acestuia putând fi atacată la consiliul baroului, a cărui hotărâre este definitivă.

În același sens, prin art. 132 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat se prevede că, la cererea oricăreia dintre părți, contestațiile și reclamațiile privind onorariile se soluționează de decanul baroului, prin decizie motivată, după ascultarea părților.

Această procedură prealabilă nu limitează accesul liber al părții interesate, fiind instituită tocmai pentru a se asigura soluționarea mai rapidă a unor categorii de litigii și evitarea unor cheltuieli judiciare.

Intervenția instanței judecătorești nu este, de asemenea, înlăturată, fiind însă posibilă, în condițiile stabilite de lege, care stabilesc o competenta speciala pentru verificarea hotărârii pronunțate de organele administrativ-jurisdicționale.

Principiul de conciliere a părților în procedura desfășurată în fața decanului baroului nu o transformă într-o mediere, în sensul procedurii alternative de solutionare a litigiilor reglementate prin Legea nr. 192/2006, neavând, deci, incidenta legislația europeană privind medierea invocata de reclamanta apelanta.

Această dispoziție din Legea nr. 51/1995 reglementează modalitatea de soluționare a contestațiilor și reclamațiilor privind onorariile de avocat (fără a se distinge între tipurile de onorarii-orare, forfetare, de succes, mixte-cuprinse în art. 129 din Statut), pe o cale administrativ-jurisdicțională.

În ce privește onorariul de succes, avocatul are dreptul legal ca, în completarea onorariului fixat, să solicite și să obțină un asemenea onorariu cu caracter complementar, în funcție de rezultatul obținut.

Se observă că, în speță, nici nu se contestă validitatea clauzei prin care a fost instituită obligația de plată a onorariului de succes, ci doar mecanismul concret de stabilire a acestuia și cuantumul perceput de pârâta apelantă în temeiul contractului de asistență juridică care are caracter executoriu.

Potrivit dispozițiilor din Statutul avocaților, astfel cum era în vigoare la data încheierii contractului de asistență juridică și reprezentare în speță, acesta trebuia să cuprindă în mod obligatoriu și modul de soluționare a litigiilor dintre avocat și client.

In cuprinsul contractului de asistență si reprezentare juridică, părțile au inserat în art. 6.9 o clauză prin care au prevăzut că toate litigiile privitoare la interpretarea și executarea contractului erau supuse regulilor de arbitraj și regulilor de procedură prevăzute de legea și statutul profesiei de avocat. Aceasta este o clauză compromisorie alternativă, făcând referire atât la arbitraj, cât și la regulile de procedură prevăzute de legea specială și statutul profesiei de avocat în ce privește litigiul intervenit în legătură cu executarea contractului.

Potrivit dispozițiilor art. 2.1.8 din Hotărârea nr. 394/31.03.2012 a Uniunii Naționale a Barourilor din România-Consiliul U.N.B.R., nu intră în competența Curții de arbitraj profesional a avocaților litigiile privind onorariul de avocat, stabilindu-se însă, cu claritate, că acestea intră în competența decanului baroului, în conformitate cu art. 132 din Statutul profesiei.

Curtea a interpretat clauza compromisorie, inoperante în ce priveste arbitrajul, în sensul în care aceasta produce, totusi, efecte potrivit vointei reale a partilor, în temeiul art. 978 C. civ. 1864, aplicabil în raport de data incheierii contractului analizat.

Având în vedere dispozițiile art. 32 din Legea nr. 51/1995, ale art. 132 din Statut, precum și clauza inserată în art. 6.9 din contract, reclamanta apelanta ar fi trebuit să se adreseze prioritar decanului baroului cu o contestație specială, accesul la instanța de judecată fiind condiționat de parcurgerea procedurii administrativ-jurisdicționale menționate, ulterior, examinarea legalității acestor decizii putand fi efectuată de catre instanța de contencios administrativ.

Dreptul și pretenția reclamantei nu puteau fi ocrotite pe calea procesuală aleasă, actiunea în raspundere contractuala nefiind admisibila, constatându-se, în acelasi timp, și indeplinirea condițiilor procedurale cu caracter obligatoriu instituite prin dispozițiile art. 193 alin. (2) C. proc. civ., privind invocarea de către pârât prin întâmpinare a neregularității sesizării instanței.

În ce privește apelul reclamantei, acesta criticând întinderea sumelor acordate, urmare a constatării inadmisibilității acțiunii reclamantei, pentru considerentele expuse pe larg în analiza apelului pârâtei, s-a considerat că a devenit de prisos cercetarea motivelor de apel privind netemeinicia solutiei de respingerea parțială a actiunii, apelul reclamantei urmand sa fie respins.

Împotriva deciziei civile nr. 1812A din 25 ianuarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a Civilă, precum și împotriva încheierii de ședință din 14.10.2016 pronunțată de aceeași instanță, a declarat recurs recurenta-reclamantă Compania Națională Loteria Română S.A., dezvoltarea motivelor de casare fiind efectuată prin memoriul înregistrat la 20.02.2017 la Curtea de Apel București.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 pct. 5, 6 și 8, art. 486, art. 497 și art. 480 alin. (3) C. proc. civ.

În raport de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că hotărârea atacată cuprinde motive străine de fondul cauzei, vizând exclusiv modul de soluționare al excepției preamaturității de către tribunal, deși pârâta nu a declarat apel împotriva încheierii de ședință din 30.04.2015, prin care a fost soluționată excepția de prematuritate.

Considerentele instaței de apel sunt străine apelului, deoarece privesc exclusiv excepția și nu fondul cauzei, asupra căruia instanța de apel a fost investită să se pronunțe prin limitele apelului declarat de către pârâtă.

Mai arată reclamanta că la termenul de judecată din 14.10.2016 instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 470 C. civ. soluționând calea de atac împotriva încheierii de ședință din 30.04.2015, deși aceasta nu format obiectul judecății.

Recurenta-reclamantă a susținut, în subsidiar, că hotărârea instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază întrucât instanța nu a prezentat considerentele privind respingerea apelului reclamantei și admiterea apelului pârâtei.

De asemenea, recurenta-reclamantă a învederat că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii. Astfel, deși se reține temeiul acțiunii fiind plata nedatorată potrivit dispozițiilor art. 1341 C. civ., instanța de apel găsește incidente și dispozițiile Legii nr. 51/1995. De asemenea, deși instanța de apel nu a analizat fondul cauzei, soluția pronunțată prin dispozitiv a fost de respingere a apelului reclamantei ca nefondat.

În ceea ce privește motivul de casare reprezentat de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. recurenta reclamantă critică decizia instanței de apel în sensul că au fost încălcate norme imperative de procedură, respectiv dispozițiile art. 248 și art. 14 alin. (5) C. proc. civ.

În mod nelegal instanța de apel a admis excepția inadmisibilității acțiunii fără să o fi pus în discuția părților anterior soluționării cauzei și a lăsat nesoluționată excepția prematurității.

Deși pârâta a invocat excepția prematurității acțiunii, instanța de apel fără să pună în discuția părților o eventuală calificare a exepției, a soluționat excepția de inadmisibilitate, încălcând astfel dispozițiile art. 22 alin. (4) teza a II-a C. proc. civ., principiul disponibilității consacrat de art. 14 alin. (5) C. proc. civ. precum și dreptul la apărare.

De asemenea, se mai susține că dispozițiile art. 14 alin. (5) C. proc. civ. au fost încălcate prin încheierea de ședință din 14.10.2016, instanța punând în dezbaterea părților calificarea acțiunii, după închiderea cercetării judecătorești.

În raport de motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. recurenta reclamantă a arătat că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

Instanța de apel în mod greșit a aplicat cauzei pendinte dispozițiile art. 32 din Legea nr. 51/1995 și cele ale art. 132 din Statutul profesiei de avocat. Obiectul acțiunii de față este reprezentat de restituirea plății nedatorate în temeiul art. 1341 C. civ. și nu contestație privind onorariul de avocat, ce ar putea fi supusă legii speciale. Dispozițiile legilor speciale evocate au în vedere contestații și reclamații privind onorariile și nu contestații la onorariu, astfel cum în mod greșit a reținut instanța de apel.

De asemenea, recurenta-reclamantă mai arată că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 32 din Legea nr. 51/1995 și art. 132 din Statutul profesiei de avocat, apreciind că aceste texte de lege instituie o procedură administrativă care trebuia parcursă în prealabil. Recurenta invocă dispozițiile Directivei 2008/52/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 mai 2008 cu privire la mediere, susținând că această directivă se referă la posibilitatea și nu la obligația de a urma procedura medierii.

De altfel, cuantumul onorariului stabilit în contract nu se pune în discuție în procedura de contestare, ori în cauza de față nu se pune în discuție executarea sau neexecutarea obligației de plată a onorariului, acțiunea de față vizând baza de calcul a onorariului de succes stabilit în mod procentual prin contractul de asistență juridică.

Recurenta-reclamantă face trimitere și la dispozițiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora instanța de judecată poate să reducă motivat onorariile avocaților prin raportare la valoarea, complexitatea cauzei și munca depusă. În consecință, nici instanța de judecată nu poate modifica acordul părților cu privire la onorariu, astfel încât cu atât mai puțin decanul baroului ar putea interveni în contractul de asistență juridică.

În concluzie, recurenta arată că procedura reglementată de art. 32 din Legea nr. 51/1995 și art. 132 din Statut este o procedură prealabilă facultativă, care nu exclude și nici nu condiționează procedura judiciară.

O ultimă critică adusă deciziei instanței de apel a vizat faptul că instanța de apel a reținut în mod greșit conținutul art. 6.9 din contractul de asistență juridică nr. x/06.11.2008, apreciind că text ar impune părților accederea prioritară la calea specială de soluționare a litigiului.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din data de 26 octombrie 2017 a fost încuviințat, în unanimitate, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia părților potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

La 6 iulie 2017, recurenta COMPANIA NAȚIONALĂ LOTERIA ROMÂNĂ S.A. a formulat și depus la dosarul cauzei punct de vedere cu privire la raport.

Analizând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată întemeiat recursul pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că, în cauză, nu subzistă motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., decizia atacată cuprinzând pe larg considerentele care au condus instanța de apel la pronunțarea deciziei atacate, de o manieră clară și precisă de natură a înțelege integral silogismul instanței. Nu subzistă niciun temei real pentru a considera motivarea instanței ca fiind contradictorie sau străină cauzei, recurenta criticând în realitate pe fond argumentarea soluției din apel.

De asemenea, Înalta Curte reține că nu este întemeiat nici motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., calificarea excepției prematurității, invocată de pârâtă în primă instanță și reiterată în apel, ca fiind excepția inadmisibilității nu prejudiciază partea recurentă și nu constituie o încălcare a principiului disponibilității, contradictorialității și a dreptului la apărare cât timp toate argumentele invocate încă din primă instanță au fost suspuse dezbaterii părților și în apel.

Totodată, nu se poate susține că apelanta - pârâtă nu a criticat și soluția primei instanțe privitoare la această excepție, chiar și în absența indicării formale în petitul apelului și a încheierii de ședință privitoare la aceasta, cât timp prima critică expresă din cuprinsul apelului reitera chiar această excepție cu motivarea formulată în cuprinsul întâmpinării inițiale.

În ceea ce privește modalitatea concretă de soluționare a criticilor privitoare la această excepție, din perspectiva argumentelor din recurs subsumate motivului prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată întemeiat recursul de față.

Potrivit art. 32 din Legea nr. 51/1995, contestațiile și reclamațiile privind onorariile se soluționează de decanul baroului. Decizia decanului poate fi atacată la consiliul baroului, a cărui hotărâre este definitivă.

În același sens, dispozițiile art. 137din Statutul profesiei de avocat din septembrie 2004 (în vigoare la data semnării contractului de asistență), reluate în art. 132 din Statutul aprobat în 2011, reiterează faptul că, la cererea oricăreia dintre părți, contestațiile și reclamațiile privind onorariile se soluționează de decanul baroului, prin decizie motivată, după ascultarea părților, iar decizia decanului poate fi atacată la consiliul baroului de partea interesată.

Deși aceste texte invocate de pârâtă și reținute de instanța de apel nu oferă nicio precizare privitoare la obiectul acestor contestații și nu restrâng aparent sfera lor de incidență, Înalta Curte apreciază că aceste contestații/reclamații nu pot privi decât modalitatea de stabilire a onorariilor în cuprinsul contractelor de asistență prin raportare la categoriile de onoraii recunoscute de lege și statut, respectiv onorarii orare, fixe (forfetare), de succes sau combinate, normele indicate fiind cuprinse în partea privitoare la conținutul contractului de asistență, imediat după enumerarea și definirea categoriilor de onorariu, și nu în secțiunea referitoare la efectele acestuia.

Or, în cauza de față, reclamanta nu a contestat în niciun moment modul de stabilire a onorariilor cu prilejul semnării contractului de asistență juridică nr. x/06.11.2008, ci doar modalitatea efectivă de calcul a onorariului de succes datorat în temeiul acestuia, ce ar fi condus la achitarea unei sume suplimentare de 1.554.742,38 RON.

Prin urmare, în cauză, nu ne aflam în situația contestării onorariilor stabilite prin contract care ar fi atras incidența normelor reținute de instanța de apel, iar litigiul era de competența instanțelor de drept comun, fără parcurgerea unei alte proceduri în fața unor organe cu caracter jurisdicțional.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 496-497 rap. la art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va trimite cauza spre rejudecare instanței de apel. Cu prilejul rejudecării, se vor avea în vedere și criticile pe fond formulate de apelanta - reclamantă, care nu au fost analizate în primul ciclu procesual în raport de soluția decurgând din admiterea apelului declarat de pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta COMPANIA NAȚIONALĂ LOTERIA ROMÂNĂ S.A. împotriva deciziei civile nr. 1812 A din 04 noiembrie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata .

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 07 decembrie 2017.