ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1594/2020

Ședința publică din data de 17 septembrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/2014, astfel cum a rezultat în urma măsurii disjungerii dispuse la data de 04.03.2016, reclamanta COMPANIA NAȚIONALA "LOTERIA ROMANA" S.A., a solicitat obligarea pârâților A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., in temeiul disp, art. 194 C. proc. civ. rap. la art. 254 Codul muncii (fostul art. 270), la plata sumei de 237.788,22 RON reprezentând prejudiciu produs C.N.L.R. S.A. și la plata cheltuielilor de judecata.

Reclamanta Compania Naționala "Loteria Romana" S.A., a formulat cerere de precizare a petitului acțiunii introductive de instanță solicitând instanței de judecata obligarea pârâților la plata sumei de 237.788,22 RON reprezentând prejudiciu produs proporțional cu salariul net al fiecăruia de la data constatării pagubei, respectiv, de la data emiterii de către Curtea de Conturi a României a Deciziei nr. 3/14.07.2011.

La data de 24.11.2015, reclamanta a depus la dosarul cauzei o cerere precizatoare în care a indicat pentru fiecare pârât în parte temeiul juridic în baza căruia aceștia și-au desfășurat activitatea în cadrul reclamantei, în perioada indicată în cererea de chemare în judecată.

Prin încheierea din data de 04.03.2016 s-a admis excepția necompetenței funcționale a secției a VIII-a a Tribunalului București și a fost scoasă cauza de pe rolul instanței și înaintată secției a VI-a Civilă a Tribunalului București, spre competentă soluționare.

Pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă cauza a fost înregistrată la data de 22 iulie 2016, sub nr. x/2016*.

Prin sentința civilă cu nr. 691 din data de 10 martie 2017 Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului J.; a respins excepția inadmisibilității cererii, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și a respins cererea formulată de reclamantă pentru prescripția dreptului material la acțiune.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel COMPANIA NAȚIONALĂ LOTERIA ROMÂNĂ S.A.

Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă prin decizia civilă nr. 1909 A din 10 octombrie 2018, a respins apelul formulat de reclamanta COMPANIA NAȚIONALĂ LOTERIA ROMÂNĂ S.A. și a obligat apelanta să plătească intimatei D. suma de 2975 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel reprezentând onorariu de avocat.

Împotriva deciziei civile nr. 1909 A din 10 octombrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă reclamanta COMPANIA NAȚIONALĂ LOTERIA ROMÂNĂ S.A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. recurenta-reclamantă a susținut, în esență, că instanța de apel nu a analizat al doilea motiv din cererea de apel și nu a răspuns criticilor invocate de Companie referitoare la aceea că în temeiul dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Decretul 167/1958 prescripția extinctiva nu a început să curgă până în luna iunie 2012.

Or, susține recurenta-reclamantă, potrivit art. 22 alin. (6) C. proc. civ., judecătorul trebuie sa se pronunțe asupra a tot ce s-a cerut, fără a depăși limitele investirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel.

In acest context, recurenta a susținut că soluția Curții de Apel București de respingere a apelului formulat de C.N.L.R. S.A. este nefondată, nefiind sprijinită pe argumente de fapt și de drept în ceea ce privește respingerea tuturor motivelor de apel invocate.

Totodată, prin omisiunea instanței de apel de a analiza și a cerceta, în mod efectiv, al doilea motiv de apel, s-a cauzat Companiei o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanța de apel, pentru a se asigura accesul la dublul grad de jurisdicție, ca o garanție a legalității și temeiniciei hotărârii judecătorești ce va fi dată în cauză.

Recurenta a apreciat că, necercetând al doilea motiv de apel invocat, instanța de apel a pronunțat o hotărâre nemotivată și în consecință nelegală, nulă, încălcând atât dispozițiile art. 261 C. proc. civ. cât și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil.

S-a mai susținut că decizia recurată este nelegala, întrucât cuprinde motive contradictorii.

Astfel, recurenta a arătat că în cuprinsul hotărârii recurate instanța de apel a invocat dispozițiile art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 și că analizând situația de fapt dedusă judecații, instanța a reținut la fila x paragraful 4 fraza I că "In cauza de față, dreptul material la acțiune s-a născut în momentul producerii presupusului prejudiciu, respectiv la data de 05.08.2009, reprezentând data aprobării, sub nr. x/05.08.2009, a referatului înregistrat cu nr. x/29.07.2009".

Așadar, instanța de apel a apreciat ca data de 05.08.2009 este momentul când s-a născut dreptul la acțiune si când a început sa curgă termenul de prescripție extinctiva.

Însă, in contradicție cu aceasta concluzie, prin hotărârea recurată se rețin și următoarele:

"Curtea apreciază ca momentul începerii termenului prescripției dreptului material la acțiune curge fie de la data emiterii polițelor de asigurare sau cel mai târziu de la data raportului de control al Curții de Conturi nr. 5608/25.05.2011" .

Or, susține recurenta-reclamantă, suntem în fața unei contradicții în ceea ce privește motivele pe care se sprijină hotărârea pronunțată în apel: Astfel, pe de o parte, instanța invocă faptul că dreptul la acțiune și, implicit, începutul curgerii termenului de prescripție, s-au născut la data de 05.08.2009, iar pe de o parte, instanța a identificat alte două momente ale începerii curgerii termenului prescripției dreptului material la acțiune, respectiv:data emiterii polițelor de asigurare, dar si data raportului de control al Curții de Conturi nr. 5608/25.05.2011.

Contradicția este evidentă și din perspectiva faptului că, pentru un unic drept material la acțiune, nu pot exista mai multe momente de început ale curgerii termenului prescripției extinctive în exercitarea dreptului.

În susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut, în sinteză, că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 8 din Decretul nr. 167/1958 și a apreciat că acțiunea ar fi fost formulată după împlinirea termenului de prescripție, decizia recurata fiind așadar nelegala.

Totodată, recurenta a susținut că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 13 lit. c) din Decretul nr. 167/1958, reținând că acestea nu ar fi incidente în cauză și că, dând eficiență dispozițiilor art. 13 lit. c) din Decretul 167/1958, prin formularea obiecțiunilor la Raportul de Control nr. x/25.05.2011 cursul prescripției extinctive a dreptului material la acțiune a fost suspendat până la data de 18.07.2011 când a fost comunicată Decizia nr. 3/2011 ce a avut în vedere analizarea obiecțiunilor formulate.

Or, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 03.07.2014, așadar în interiorul termenului de prescripție de trei ani.

In concluzie, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, cu consecința casării în tot a hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecata.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimații-pârâți E. și O., au solicitat anularea recursului în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ. sau respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate.

Intimații-pârâți A., K., F. prin întâmpinările depuse la dosar au solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat; menținerea ca temeinică și legală a deciziei recurate; obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Intimata-pârâtă D. prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, în temeiul prevederilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 și prin raportare la Decizia ICCJ nr. 52/2018; a invocat inadmisibilitatea în principiu a recursului, în temeiul art. 493 din C. proc. civ. aplicabil în cauză; motivele invocate de C.N.R.L. nu se încadrează în niciunul dintre motivele explicit prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. respingerea, ca nefondat, a recursului; menținerea, drept temeinică si legală, a deciziei recurate; obligarea CNLR la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentei cauze, sens în care a depus, în anexă, dovada achitării onorariului de avocat (factură și extras cont).

Recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinările formulate de intimații-pârâți solicitând respingerea excepției nulității recursului și a excepției inadmisibilității recursului, admiterea recursului și obligarea acestor intimați-pârâți la plata cheltuielilor de judecată.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu din 21 noiembrie 2019 a fost analizat raportul întocmit în cauză și s-a dispus comunicarea acestuia potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea de ședință din 19 martie 2020 a fost admis în principiu recursul declarat în cauză și s-a constatat că judecata este suspendată de plin drept în temeiul dispozițiilor art. 42 alin. (6) din Anexa nr. 1 a Decretului nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență. Ulterior cauza a fost repusă pe rol ca urmare a încetării efectelor stării de urgență.

Analizând recursul reclamantei Compania Națională Loteria Română S.A., Înalta Curte îl va admite, va casa decizia atacată și va trimite cauza spre rejudecare instanței de apel, pentru următoarele considerente:

În cauză sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Fundamentul acestui motiv de recurs rezidă în nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea va cuprinde "considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

În accepțiunea acestei norme juridice, motivarea unei hotărâri trebuie să fie clară, precisă, să răspundă în fapt și în drept la pretențiile formulate de părți, să conducă în mod logic și convingător la soluția din dispozitiv, numai o astfel de motivare constituind pentru părți o garanție împotriva arbitrariului judecătorilor, iar pentru instanțele superioare un element necesar în exercitarea controlului declanșat prin căile de atac.

Obligația de motivare, statuată la art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., impune aprecierea naturii cauzei, circumstanțele acesteia, stilul judiciar și tipologia actului de justiție; motivarea unei hotărâri trebuie, deci, înțeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată.

În acest context, se reține că, atunci când o parte a criticat hotărârea, instanța de apel trebuie să analizeze și să răspundă motivat criticilor formulate, și să argumenteze motivele pentru care își însușește sau nu, în tot sau în parte, considerentele de fapt ori de drept reținute de prima instanță.

Or, în motivarea deciziei recurate, nu se regăsește analiza și argumentele pro sau contra privind cel de al doilea motiv de apel referitor la argumentele instanței de fond privind aplicabilitatea dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Decretul 167/1958, deși apelanta-reclamantă prin cererea de apel a invocat aceste aspecte.

Din această perspectivă, instanța supremă constată că instanța de apel nu a reținut și nici nu a înlăturat susținerile reclamantei referitoare cazul de întrerupere prevăzut de art. 14 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, nu a explicat dacă este sau nu corect analizat și incident în cauză, așa încât hotărârea sa nu creează transparența asupra silogismului judiciar care trebuie să explice și să justifice dispozitivul și grație căreia să poată fi realizat controlul judiciar

Prin omisiunea instanței de apel de a analiza și cerceta, în mod efectiv, prin considerentele hotărârii recurate, în integralitate motivele de fapt și de drept invocate de reclamantă în susținerea cererii sale de apel, motive ce necesitau un răspuns specific și explicit, au fost nesocotite dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

În aceste condiții, recurentei-reclamante i s-a cauzat o vătămare procesuală ce nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

Nemotivarea hotărârii în privința aspectelor mai sus învederate împiedică exercitarea controlului judiciar, punând instanța de recurs în imposibilitatea de a putea analiza justețea soluției adoptate în întregul său, astfel încât nu vor fi analizate celelalte argumente în susținerea cererii de recurs.

Pentru considerentele expuse, reținând incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 și 497 C. proc. civ., va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza instanței de apel, pentru rejudecarea apelului, urmând a se analiza cel de al doilea motiv din cererea de apel privind modul în care instanța de fond a analizat cazul de întrerupere prevăzut de art. 14 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 și dacă este sau nu incident în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta COMPANIA NAȚIONALĂ LOTERIA ROMÂNĂ S.A. împotriva deciziei civile nr. 1909 A din 10 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 septembrie 2020.