ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1109/2024

Ședința publică din data de 22 mai 2024

Asupra recursurilor de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 1 februarie 2011, sub nr. x/2011, reclamantele A.., B. S.A., C.., D. S.R.L., E. d.o.o., F.., G. S.A. și H. S.R.L. au chemat în judecată pârâtele I. S.R.L., J. și K. S.R.L., solicitând instanței, în principal, în temeiul art. 966 - art. 968 C. civ. din 1864, constatarea nulității absolute a actul adițional nr. x la contractul de asociere în participațiune nr. x/2009 din 1 octombrie 2009, încheiat la 1 martie 2010 de către I. S.R.L., J. S.R.L. și K. S.R.L. și a actului adițional nr. x la contractul de asociere în participațiune nr. x/2009, încheiat la 1 iulie 2010 de către I. S.R.L., J. S.R.L. și K. S.R.L.; a notificării transmise de K. S.R.L. către I. S.R.L. la 1 septembrie 2010, privind denunțarea unilaterală a contractul de asociere în participațiune nr. x/2009 din 1 octombrie 2009, cu plata daunelor-interese; a acordului cu privire la încetarea contractului de asociere în participațiune nr. x/2009 din 1 octombrie 2009, încheiat la 1 octombrie 2010 între aceleași părți; a acordului de dare în plată încheiat la 1 octombrie 2010 între I. S.R.L., J. S.R.L. și K. S.R.L.; a contractului de cesiune de creanță încheiat la 1 octombrie 2010 între aceleași părți, iar, în subsidiar, în temeiul art. 975 C. civ. din 1864, să dispună revocarea actului adițional nr. x la contractul de asociere în participațiune; a actului adițional nr. x la contractul de asociere în participațiune; a notificării privind denunțarea unilaterală a contractului de asociere în participațiune, cu plata daunelor - interese; a acordului cu privire la încetarea contractului de asociere în participațiune; a acordului de dare în plată încheiat la 1 octombrie 2010 și a contractului de cesiune de creanță încheiat la 1 octombrie 2010 între J. S.R.L. și K. S.R.L.

La termenul de judecată de la 1 februarie 2012 Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 a admis excepția de netimbrare a capetelor cinci și șase din cerere, formulate în principal, și excepția de netimbrare a capetelor cinci și șase, formulate în subsidiar, iar la termenul de judecată de la 15 mai 2013 a admis excepția de netimbrare a capătului patru din cerere formulat în principal și excepția de netimbrare a capătului patru din cerere formulat în subsidiar.

Pe parcursul judecății reclamantele A.., B. S.A., C.., D. S.R.L., E. d.o.o., F.. și G. S.A. au depus cereri de renunțare la judecată.

La termenul de judecată de la 21 iunie 2013, pârâta I. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția de prematuritate a cererii în temeiul art. 720

1

C. proc. civ. din 1865; excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a semnatarilor acțiunii, excepția de inadmisibilitate a acțiunii cu motivarea că acțiunea formulată de reclamantă este o veritabilă acțiune revocatorie falimentară, ce urmează regimul juridic al dispozițiilor art. 79 - art. 80 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței; excepția lipsei de interes a acțiunii și excepția lipsei de interes a reclamantelor derivată din inopozabilitatea asocierii în participațiune față de terți.

Prin întâmpinarea depusă, pârâta K. S.R.L. a invocat excepția de prematuritate a acțiunii, în temeiul art. 720

1

C. proc. civ. din 1865; excepția de inadmisibilitate a acțiunii cu motivarea că pretențiile reclamantelor privind anularea unor acte apreciate frauduloase pot fi valorificate exclusiv pe calea acțiunilor speciale reglementate de art. 79 și art. 80 din Legea nr. 85/2006; excepția lipsei de interes a reclamantelor, cu motivarea că, referitor la actul adițional nr. x la contractul de asociere în participațiune nr. x/2009, actul adițional nr. x la contractul de asociere în participațiune nr. x/2009 și la notificarea privind denunțarea unilaterală a contractului de asociere în participațiune nr. x/2009, reclamantele nu demonstrează care este folosul practic imediat pe care l-ar deține ca urmare a constatării nulității, respectiv revocării actelor menționate, având în vedere dispozițiile art. 253 Codul comercial.

La termenul de judecată de la 26 iunie 2013, tribunalul a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei J. S.R.L., în raport de dispozițiile art. 41 C. proc. civ. din 1865, având în vedere că prin sentința nr. 305 din 6 martie 2013, Tribunalul Buzău a dispus închiderea procedurii de insolvență a debitorului J. S.R.L. și radierea acestei societăți din registrul comerțului .

La termenul de judecată de la 9 octombrie 2013, tribunalul a constatat că în raport de dispozițiile art. 109 alin. (3) C. proc. civ. din 1865, pârâtele sunt decăzute din dreptul de a invoca excepția de prematuritate a acțiunii pentru neefectuarea de către reclamante a procedurii concilierii directe prevăzute de 720

1

C. proc. civ. din 1865, a respins excepția lipsei dovezii calității de reprezentant și excepția inadmisibilității pentru considerentele arătate în cuprinsul încheierii de ședință și a unit cu fondul excepția lipsei de interes.

Prin sentința civilă nr. 881 din 26 februarie 2014, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în temeiul dispozițiilor art. 246 C. proc. civ. din 1865, a luat act că reclamantele A.., B. S.A., C.., D. S.R.L., E. d.o.o., F.. și G. S.A. au renunțat la judecată. A anulat cererea formulată în contradictoriu cu pârâta J. S.R.L., pentru lipsa capacității procesuale de folosință, a anulat ca netimbrate capetele patru, cinci și șase formulate în principal și capetele patru, cinci și șase formulate în subsidiar, a respins excepția lipsei de interes ca neîntemeiată și a respins restul capetelor de cerere formulate de reclamanta H. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele I. S.R.L. prin administrator judiciar L. și K. S.R.L. prin lichidator judiciar M.., ca neîntemeiate.

Împotriva încheierii din 9 octombrie 2013 și a sentinței civile nr. 881 din 26 februarie 2014 au declarat apel pârâtele I. S.R.L. prin lichidator judiciar L. și K. S.R.L. prin lichidator judiciar M..

Reclamanta H. S.R.L. a declarat apel împotriva sentinței civile nr. 881 din 26 februarie 2014.

Prin decizia civilă nr. 175/A din 6 februarie 2015, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins ca nefondate apelurile declarate de pârâtele I. S.R.L. prin lichidator judiciar L. și K. S.R.L. prin lichidator judiciar M.. împotriva sentinței civile nr. 881 din 26 februarie 2014 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2011, a admis apelul declarat de reclamanta H. S.R.L. împotriva aceleiași sentințe, a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a admis cererea privind constatarea nulității actelor adiționale, a anulat actul adițional nr. x din 1 martie 2010 și actul adițional nr. x din 1 iulie 2010 la contractul de asociere în participațiune din 1 octombrie 2009 încheiat între I. S.R.L., J. S.R.L. și K. S.R.L. A păstrat în rest sentința apelată și a luat act nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut, în esență, că din acordul contractual încheiat în anul 2009 între I. S.R.L., J. S.R.L. și K. S.R.L. rezultă că această din urmă societate a acționat în calitate de comisionar al J. S.R.L., iar conform dispozițiilor art. 406 alin. (1) Codul comercial, comisionarul se obligă personal față de terți, dar efectele actelor pe care acesta le încheie cu terții se produc în patrimoniul comitentului. A mai reținut că riscul contractelor încheiate de pârâta K. S.R.L., în calitate de asociat-administrator, cu clienții era suportat de J. S.R.L., iar riscul neexecutării obligațiilor către furnizori era suportat de I. S.R.L. și că din acest punct de vedere între părți a intervenit o stipulație pentru altul, K. S.R.L. fiind promitentul, iar beneficiarul fiind furnizorul.

Instanța de apel a conchis că în raporturile cu clienții acordul contractual încheiat în 2009 a funcționat ca o asociere în participațiune, în timp ce în raporturile terților cu I. S.R.L. a fost vorba de o stipulație pentru altul, iar în raporturile terților cu J. S.R.L. a fost vorba de un mandat fără reprezentare. De asemenea, s-a constatat că demersul procesual aparține furnizorilor, terți aflați în relație contractuală directă cu I. S.R.L. care au susținut că modul în care cele trei societăți au reglementat încetarea acordului contractual a fost unul fraudulos.

Referitor la soluționarea excepției lipsei de interes, curtea de apel a reținut că în temeiul stipulației pentru altul furnizorii au dobândit drepturi proprii (respectiv dreptul de a fi plătiți de K. S.R.L. și de a fi garantați de J. S.R.L.), iar denunțarea contractului încheiat în 2009 afectează aceste drepturi, astfel că reclamanții obțin un folos practic prin formularea cererii de chemare în judecată și justifică un interes legitim, născut și actual. A mai reținut că pârâtele au invocat această excepție prin prisma imposibilității urmăririi directe a patrimoniilor asociaților aflați în procedură, însă reclamantele justifică un interes direct deoarece masa credală și tabelele de creanțe pot fi reconfigurate potrivit prevederilor Legii nr. 85/2006.

În ceea ce privește neurmarea procedurii prevăzute de art. 720

1

C. proc. civ. din 1865, analizând critica referitoare la decăderea pârâtelor din dreptul de a mai invoca excepția prin întâmpinările depuse la doi ani de la declanșarea litigiului, curtea de apel a reținut că soluția tribunalului de a constata tardivitatea ridicării excepției ulterior intrării pârâtelor în procedură specială a fost corectă, cu argumentul că publicitatea negativă la care ar fi fost expuse pârâtele era exclusă în cadrul procesual concursual colectiv impus de procedura insolvenței.

În ceea ce privește soluția primei instanțe de a respinge excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, cu argumentele reținute în încheierea din 9 octombrie 2013, curtea de apel a constatat că, în lipsa reglementării din Legea nr. 85/2006 a societăților de grup și față de refuzul instanțele învestite în administrarea procedurilor de insolvență a asociaților de a analiza acordul asociaților, pe motiv că excede procedurii, trebuie avute în vedere dispozițiile art. 6 din CEDO privind liberul acces la justiție. Pentru aceste motive curtea de apel a apreciat că reclamantele au dreptul de a formula prezenta acțiune, într-un cadru exterior procedurii insolvenței și că soluția tribunalului este corectă.

Pe fondul cauzei, curtea a constatat că actele adiționale încheiate la 1 martie 2010 și 1 iulie 2010 au fost întemeiate pe o cauză ilicită, fiind lovite de nulitate în temeiul dispozițiilor art. 948 alin. (4) C. civ. din 1864 deoarece, pe de o parte, la momentul acordului contractual din 1 martie 2010, asociații cunoșteau neefectuarea plăților către furnizori, iar asociatul I. S.R.L. a renunțat fără nicio justificare la clauzele mai avantajoase din contractul încheiat în 2009, iar pe de altă parte, prin încheierea actului adițonal nr. 2, bunurile din patrimoniul garantului-comitent J. S.R.L. au fost transferate în patrimoniul K. S.R.L., fiind puse la adăpost de o eventuală valorificare din partea creditorilor. Instanța de apel a reținut că aceste acte adiționale nu au avut altă cauză decât evitarea urmăririi silite a patrimoniilor asociaților I. S.R.L. și J. S.R.L., cu încălcarea dispozițiilor art. 967 C. civ. din 1864.

Referitor la anularea convenției de dare în plată și a notificării în denunțarea asocierii, curtea de apel a reținut că aceste acte juridice nu pot fi anulate în prezentul cadru procesual pentru că s-ar încălca principiul concursual consacrat de Legea nr. 85/2006, respectiv pentru că din probele administrare a rezultat că asocierea nu profita membrilor săi, ceea ce ar justifica demersul de denunțare a acordului contractual inițial, încheiat în 2009.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs recurentele-pârâte I. S.R.L. prin lichidator judiciar L. și K. S.R.L. prin lichidator judiciar M..

Prin memoriul de recurs, recurenta-pârâtă I. S.R.L. prin lichidator judiciar a solicitat admiterea căii de atac formulate, modificarea deciziei recurate, admiterea apelului formulat de această parte, cu consecința admiterii excepțiilor inadmisibilității, lipsei de interes și prematurității, respingere apelului formulat de reclamanta H. S.R.L. și respingerea cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Autoarea căii de atac susține că în mod greșit instanța de apel a respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată întrucât, ulterior deschiderii procedurii insolvenței, pretențiile reclamantei privind anularea unor acte pretins frauduloase ale I. S.R.L. pot fi valorificate exclusiv pe calea acțiunilor speciale reglementate de art. 79-art. 80 din Legea nr. 85/2006. În opinia sa, considerentele prin care s-a reținut că pretențiile reclamantei pot fi valorificate pe calea dreptului comun nu sunt corecte deoarece dau prevalență dispozițiilor art. 6 din CEDO și principiului accesului la justiție în raport de prevederile legii insolvenței. Arată că există contradicție între motivarea instanței și soluția pronunțată în sensul că, deși curtea de apel a notat că nulitatea absolută a actelor în discuție trebuie analizată în cadrul creat de procedura insolvenței, totuși a respins excepția inadmisibilității.

Recurenta-pârâtă consideră că nu este corectă nici soluția de respingere a excepției lipsei de interes întrucât reclamanta H. S.R.L. are calitatea de terț față de actele a căror nulitate absolută a solicitat-o și nu ar obține niciun folos concret ca rezultat al admiterii cererii de chemare în judecată. Critică demersul curții de apel de a recalifica contractul de asociere în participațiune în stipulație pentru altul în raport cu furnizorii și susține că efectele stipulației nu au fost pe deplin analizate. Arată că motivarea instanței de apel contrazice cele susține de părți și că de fapt s-a încercat reinterpretarea efectelor actului juridic pentru a se crea un interes al reclamantei care să justifice demersul procesual al acesteia.

Autoarea căii de atac susține că instanța de apel, deși a pus în vedere părților să depună un punct de vedere cu privire la incidența art. 36 din Legea nr. 85/2006 și cu privire la coparticiparea procesuală față de radierea societății J. S.R.L. și de intrarea în insolvență a societății I. S.R.L., în decizia recurată nu se regăsește nicio mențiune legată de aceste aspecte.

Recurenta-pârâtă apreciază că și soluția dată excepției prematurității este nelegală întrucât curtea de apel a ignorat rațiunea reglementării procedurii concilierii prealabile prevăzute de art. 720

1

C. proc. civ. din 1865.

În opinia aceleiași părți, decizia recurată este nelegală și pentru că instanța de apel a depășit limitele învestirii, analizând și recalificând, fără a pune în discuția părților, contractul de asociere în participațiune. Astfel, curtea de apel a interpretat actul juridic dedus judecății, schimbând atât natura, cât și înțelesul vădit neîndoielnic al acestuia, prin recalificarea asocierii în participațiune în stipulație pentru altul în raport cu furnizorii și în contract de comision în raport de ceilalți terți. Precizează că raportul de comision dintre K. S.R.L. și J. S.R.L. era anterior încheierii contractului de asociere în participațiune și intenția părților a fost să înlocuiască acest raport cu cel născut din asocierea în participațiune. Critică modalitatea în care curtea de apel a procedat la recalificare, apreciind că acest aspect ar fi trebuit pus în discuția părților. Consideră că, prin interpretarea dată contractului de asociere în participațiune, curtea de apel a încălcat voința părților semnatare, care nu a avut în vedere nici stipulația pentru altul, și nici contractul de comision.

Recurenta-pârâtă invocă și încălcarea prevederilor art. 967 C. civ. din 1864 întrucât curtea de apel a prezumat existența unei cauze ilicite, fără a justifica această concluzie altfel decât prin lipsa identificării cauzei licite și fără a se sprijini pe probe.

Recurenta-pârâtă și-a întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. din 1865.

Prin recursul formulat, recurenta-pârâtă K. S.R.L. prin lichidator judiciar M.. a solicitat admiterea căii de atac declarate și casarea în parte a deciziei atacate în sensul respingerii apelului formulat de reclamantă și admiterii apelului recurentei-pârâte, cu consecința admiterii excepției lipsei de interes, a prematurității și a inadmisibilității. A invocat, în esență, următoarele:

Autoarea căii de atac precizează că, dată fiind motivarea deciziei din apel, contractul de asociere în participațiune nu a fost contestat și nu a făcut obiectul acțiunii în anulare formulate de reclamante. Mai precizează că, față de anularea ca netimbrată a capetelor 4, 5 și 6 din cererea principală, Tribunalul București a rămas legal învestit cu cercetarea legalității celor două acte adiționale și a notificării prin care K. S.R.L. a înștiințat I. S.R.L. cu privire la intenția de încetare a asocierii. Menționează că și cadrul procesual a fost modificat ca urmare a cererilor de renunțare formulate de o parte din reclamante și a radierii pârâtei J. S.R.L. Astfel, arată recurenta, reclamantă este H. S.R.L., iar pârâte sunt I. S.R.L. și K. S.R.L.

Recurenta-pârâtă arată că instanța de apel a interpretat și calificat în mod greșit contractul de asociere deoarece nu a fost învestită cu examinarea acestuia. Susține că instanța de apel nu a indicat regulile de interpretare pe baza cărora a stabilit natura contractului, limitându-se la simple afirmații. Se arată că au fost încălcate principiul interpretării actului juridic conform voinței părților și dispozițiile art. 982 C. civ. din 1864 privind interpretarea sistematică a clauzelor contractuale. Menționează că reclamanta nu a contestat natura contractului și că din clauzele acestuia se desprind efectele specifice asocierii în participațiune.

Autoarea căii de atac critică și soluțiile pronunțate de curtea de apel cu privire la excepția lipsei de interes, a prematurității și a inadmisibilității, precum și soluția pronunțată pe fondul cauzei ca urmare a încălcării art. 967 C. civ. din 1864.

Recurenta-pârâtă și-a întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. din 1865.

Intimata-reclamantă H. S.R.L. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității cererilor de recurs, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate. A susținut că pârâta K. S.R.L. a fost radiată, iar creanțele au fost cesionate către N. S.R.L.

Prin încheierea din 6 aprilie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a prorogat discutarea excepției nulității recursurilor și introducerea în cauză în calitate de recurentă-pârâtă a N. S.R.L.

La termenul de la 8 iunie 2016, avocatul dlui O. a depus cerere de intervenție accesorie în interesul recurentei-pârâte I. S.R.L., în calitate de administrator al acestei societăți supusă procedurii insolvenței. Instanța supremă a amânat cauza pentru a se lua cunoștință de cererea de intervenție și pentru achitarea taxei de timbru aferente, prorogând discutarea introducerii în cauză în calitate de recurentă-pârâtă a N. S.R.L. și a admisibilității în principiu a cererii de intervenție accesorie.

Prin încheierea din 5 octombrie 2016 a fost admisă în principiu cererea de intervenție accesorie și s-a prorogat discutarea excepției nulității recursurilor, discutarea introducerii în cauză în calitate de recurentă-pârâtă a N. S.R.L. și a excepției lipsei capacității de folosință a recurentei-pârâte K. S.R.L. prin lichidator judiciar M., față de radierea acesteia.

Prin întâmpinarea depusă la 21 noiembrie 2016 față de cererea de intervenție accesorie, intimata-reclamantă H. S.R.L. a invocat excepția lipsei calității de reprezentant a intervenientului accesoriu, excepția lipsei de interes și excepția inadmisibilității.

La termenul de la 23 noiembrie 2016, intimata-reclamanta H. S.R.L. a invocat excepția nulității absolute a cesiunii de creanță a N. S.R.L. pentru fraudă la lege și a solicitat suspendarea judecării cauzei până la soluționarea dosarului de urmărire penală nr. 455/D/P/2015. Prin încheierea de la același termen, Înalta Curte a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a recurentei-pârâte K. S.R.L., a amânat judecarea cauzei și a prorogat discutarea excepției nulității recursurilor și discutarea introducerii în cauză în calitate de recurentă-pârâtă a N. S.R.L.

Prin încheierea din 15 februarie 2017, Înalta Curte a suspendat judecata recursurilor până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2015, în temeiul dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. din 1865.

La 19 martie 2024, lichidatorul judiciar al recurentei-pârâte I. S.R.L. a solicitat repunerea cauzei pe rol, arătând că prin încheierea din 15 decembrie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel București, secția a II-a Penală a soluționat definitiv dosarul penal în funcție de care s-a dispus suspendarea.

Prin rezoluția din 25 martie 2024 s-a fixat termen la 22 mai 2024, în vederea discutării repunerii pe rol a cauzei și soluționării recursurilor.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Cu privire la recursul formulat de recurenta-pârâtă K. S.R.L. prin lichidator judiciar M.., vor fi analizate cu prioritate, în temeiul art. 137 alin. (1) raportat la art. 41 C. proc. civ. din 1865, aspectele legate de capacitatea procesuală de folosință a autoarei căii de atac.

Potrivit textului de lege indicat mai sus, "orice persoană care are folosința drepturilor civile poate să fie parte în judecată". Per a contrario, nu poate fi parte într-un proces civil persoana care nu are capacitate procesuală de folosință întrucât a fost radiată, cum este cazul în speță.

Capacitatea procesuală de folosință este acea parte a capacității procesuale care constă în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și obligații pe plan procesual; sancțiunea lipsei capacității procesuale de folosință este nulitatea absolută a tuturor actelor de procedură săvârșite după momentul încetării capacității de folosință.

Radierea societății recurente are drept consecință lipsirea persoanei juridice de a avea drepturi și obligații, reprezentând capacitatea de folosință, precum și de capacitatea de a exercita aceste drepturi și obligații, adică de capacitatea de exercițiu.

Condiția existentei capacității procesuale de folosință trebuie să se verifice nu numai în legătură cu cererea de chemare în judecată, la momentul introducerii acțiunii, ci pe tot parcursul procesului, inclusiv în cazul exercitării unei căi de atac.

În cauză, se constată că recurenta-pârâtă a fost radiată astfel că aceasta nu mai are capacitate procesuală de folosință la momentul soluționării prezentului recurs, motiv pentru care, prin încheierea din 23 noiembrie 2016, Înalta Curte a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a acestei părți.

Excepția lipsei capacității procesuale de folosință este o excepție de fond (vizează încălcarea unei condiții de exercițiu a acțiunii civile), absolută (se încalcă norme de ordine publică) și peremptorie (admiterea sa conduce la împiedicarea soluționării fondului cererii).

Având în vedere cele de mai sus, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. din 1865, coroborate cu prevederile art. 41 alin. (1) din același cod, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă K. S.R.L. prin lichidator judiciar ca fiind introdus de o persoană lipsită de capacitate procesuală de folosință.

Cu privire la recursul formulat de recurenta-pârâtă I. S.R.L. prin lichidator judiciar L., instanța supremă reține că susținerile referitoare la presupusa contradicție dintre motivarea instanței și soluția de respingere a excepției inadmisibilității pot fi analizate din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. din 1865, potrivit cărora modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate atunci când hotărârea cuprinde motive contradictorii.

Înalta Curte va înlătura aceste critici întrucât din considerentele deciziei atacate rezultă că menținerea soluției de respingere a excepției inadmisibilității este motivată logic și coerent, pe baza unui raționament juridic din care se desprinde concluzia că, în lipsa demersurilor întreprinse de administratorul/lichidatorul judiciar sau de comitetul creditorilor, creditorul individual considerat nesemnificativ din punct de vedere al procentului deținut în masa credală trebuie să beneficieze de liberul acces la justiție și să își poată susține pretențiile, în lipsa analizei de către instanțele specializate a acordului de asociere în participațiune.

Referitor la criticile prin care autoarea căii de atac susține că instanța de apel a depășit limitele învestirii, analizând și recalificând contractul de asociere în participațiune, Înalta Curte le va înlătura, constatând că nu au fost încălcate norme de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității.

Conform prevederilor art. 294 alin. (1) și art. 295 coroborat cu art. 129 alin. (6) C. proc. civ. din 1865, în apel instanța este ținută de limitele învestirii sale determinate prin cererea de chemare în judecată și prin motivele de apel.

Astfel nu se poate reține că nu au fost respectate limitele învestirii și principiul disponibilității întrucât potrivit art. 129 alin. (4) C. proc. civ. din 1865 judecătorul este în drept să pună în dezbatere orice împrejurări de fapt și de drept, iar conform alin. (5) al aceluiași articol poate să pună în discuție necesitatea administrării de probe, având îndatorirea să stăruie pentru aflarea adevărului și corecta stabilire a situației de fapt.

Analizarea de către curtea de apel a mecanismului juridic reflectat în contractul de asociere în participațiune se circumscrie examinării susținerilor expuse de reclamanta H. S.R.L. prin motivele de apel, aceasta arătând inclusiv că tribunalul nu a avut în vedere structura formată din contractul de asociere în participațiune și cele două acte adiționale, precum și a argumentelor pentru care pârâta I. S.R.L. a solicitat respingerea apelului declarat de reclamantă. Prin întâmpinarea depusă în stadiul procesual anterior, această parte susține că este important scopul încheierii contractului de asociere, și anume implementarea unor modele de afaceri inovative în scopul creșterii profitabilității și consolidării poziției pe piață a asociaților, și își construiește apărărea plecând de la modul în care a fost reglementat mecanismul asocierii.

Instanța supremă reține că aspectele referitoare la efectele contractului de asociere în participațiune reprezintă o etapă prealabilă în construirea raționamentului logico-juridic care stă la baza considerentelor pentru care curtea de apel a respins apelurile pârâtelor și a admis apelul reclamantei. Aceste aspecte nu au necesitat punerea lor în discuția părților deoarece fusesera deja invocate de acestea, iar pentru lămurirea lor nu a fost necesară administrarea altor probe decât cele solicitate de părți. Astfel, nu se poate vorbi de o recalificare a contractului de asociere în participațiune, ci de o analiză a efectelor convenției principale premergător examinării nulității absolute a actelor adiționale subsecvente.

Înalta Curte nu va reține criticile prin care autoarea căii de atac invocă o presupusă lipsă de motivare cu privire la incidența art. 36 din Legea nr. 85/2006 și cu privire la coparticiparea procesuală față de radierea societății J. S.R.L. și de intrarea în insolvență a societății I. S.R.L.

Prin încheierea de ședință din 24 octombrie 2014, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a pus în vedere apelantelor să depună un punct de vedere cu privire la aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora "De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale."

Cu ocazia dezbaterilor ce au avut loc la termenul de la 30 ianuarie 2015, instanța de apel a pus în vedere părților să pună concluzii și cu privire la cadrul procesual, respectiv la coparticiparea procesuală dintre pârâte și la posibilitatea continuării acțiunii în contradictoriu cu pârâta I. S.R.L. după deschiderea procedurii insolvenței împotriva acesteia.

Potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (4) C. proc. civ. din 1865, curtea de apel era în drept să ceară părților explicații oral sau în scris și să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt sau de drept, în scopul aflării adevărului. Susținerile recurentei-pârâte din notele depuse la fila x și urm. din volumul II al dosarului de apel nu reprezintă motive de apel, astfel cum aceasta arată prin recursul formulat, ci exprimarea poziției părții astfel cum i s-a pus în vedere de către instanță. Ca urmare, curtea de apel nu avea obligația de a răspunde punctual acestor susțineri, cu atât mai mult cu cât autoarea căii de atac nu a solicitat aplicarea măsurii suspendării prevăzute de art. 36 din Legea nr. 85/2006 și a circumscris argumentele sale în favoarea aplicabilității textului de lege efectelor art. 79-80 din același act normativ.

Referitor la precizarea cadrului procesual, instanța de apel a reținut că tribunalul a luat act de radierea pârâtei J. S.R.L. și, prin încheierea din 26 iunie 2013, a admis excepția lipsei capacității procesuale a acestei pârâte.

Concluziile părților referitoare la posibilitatea continuării acțiunii în contradictoriu cu pârâta I. S.R.L., precum și susținerile acestei pârâte din notele depuse ca urmare a dispoziției instanței de la 24 octombrie 2014 au fost avute în vedere de instanța de apel la momentul reanalizării excepției inadmisibilității.

Potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ. din 1865, modificarea sau casarea unor hotărâri se poare cere numai pentru motive de nelegalitate atunci când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, iar conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ. din 1865, modificarea sau casarea unor hotărâri se poare cere numai pentru motive de nelegalitate atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Din perspectiva acestor cazuri de casare, recurenta-pârâtă arată că soluțiile de respingere a excepțiilor inadmisibilității, lipsei de interes și a prematurității cererii de chemare în judecată au fost în mod nelegale menținute de curtea de apel și critică modul în care instanța de apel a interpretat contractul de asociere în participațiune și a stabilit existența cauzei ilicite a actelor adiționale la acesta.

Înalta Curte va înlătura criticile prin care se susține că reclamanta nu ar fi putut să își valorifice pretențiile pe calea dreptului comun deoarece procedura insolvenței împotriva recurentei-pârâte I. S.R.L. nu fusese deschisă la data introducerii cererii de chemare în judecată, motiv pentru care administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul nu ar fi putut introduce nici acțiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor, nici acțiuni pentru anularea constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale către terți. De asemenea, se constată că acțiunea introdusă de reclamantă vizează desființarea celor două acte adiționale la contractul de asociere în participațiune, ca urmare a constatării nulității absolute pentru existența unei cauze ilicite, fără a se fi solicitat anularea unor transferuri patrimoniale.

Vor fi înlăturate și criticile prin care recurenta-pârâtă arată că nu este corectă soluția de respingere a excepției lipsei de interes întrucât, deși reclamanta H. S.R.L. are calitatea de terț față de actele a căror nulitate absolută a solicitat-o, aceasta urmărește să obțină un folos concret ca rezultat al admiterii cererii de chemare în judecată. Reclamanta H. S.R.L. a urmărit, prin formularea acțiunii, desființarea actelor prin care pârâtele au creat un mecanism care afectează șansele reclamantei de a își valorifica drepturile de creanță pe care le deține față de pârâta I. S.R.L.

Astfel cum s-a reținut în jurisprudența instanței supreme, interesul, înțeles ca o condiție de exercițiu a acțiunii civile, nu are în vedere interesul material sau moral care formează substanța dreptului subiectiv, ci justificarea de a invoca și a urmări pe calea demersului judiciar promovat un anumit folos practic.

Instanța supremă nu va reține criticile prin care se susține că soluția dată excepției prematurității este nelegală întrucât curtea de apel, în mod corect, a observat că rațiunea reglementării procedurii concilierii prealabile prevăzute de art. 720

1

C. proc. civ. din 1865 a fost aceea de a încerca soluționarea, pe cale amiabilă, într-un cadru restrâns, a litigiilor comerciale. Pârâtele au invocat lipsa parcurgerii acestei proceduri la mai bine de doi ani de la data începerii procesului și la un moment în care toate cele trei pârâte se aflau deja în procedura insolvenței. Având în vedere caracterul colectiv și concursual al procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006, precum și faptul că una dintre pârâte se afla deja în procedura insolvenței la data introducerii cererii de chemare în judecată, se constată că nu ar fi existat posibilitatea efectivă de soluționare amiabilă a litigiului, iar admiterea excepției de prematuritate nu ar fi avut nicio finalitate.

Critica prin care se susține o presupusă interpretare greșită a actului juridic dedus judecății va fi înlăturată întrucât actele a căror nulitate absolută o vizează reclamanta sunt actele adiționale, și nu contractul de asociere în participațiune, iar curtea de apel a înțeles corect scopul acestora. De altfel, soluția din dispozitivul deciziei recurate privește numai actele adiționale, contractul de asociere fiind în continuare în vigoare. Instanța de prim control judiciar a prezentat mai întâi structura actului principal pentru a înțelege în mod corect efectele actelor adiționale subsecvente. Descrierea raporturilor juridice născute în temeiul convenției inițiale reprezintă un demers preliminar pe care curtea de apel l-a considerat necesar pentru a își construi motivarea și nu echivalează cu o interpretare greșită sau cu schimbarea naturii ori înțelesului actelor juridice.

Instanța supremă constată că dispozițiile C. civ. din 1864 au fost corect aplicate întrucât nulitatea absolută a celor două acte adiționale a fost determinată de lipsa unei cauze licite.

Conform art. 948 C. civ. din 1864, existența cauzei licite este una din condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții. Art. 967 din același act normativ prevede o prezumție relativă de existență a cauzei, care poate fi răsturnată prin dovada contrarie. Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a susținut că actele adiționale au fost încheiate în scopul de a îngreuna procesul de recuperare creanțelor de la pârâta I. S.R.L. și a administrat probe în acest sens. Instanța de apel a considerat că din conținutul actelor adiționale, coroborat cu succesiunea demersurilor efectuate de pârâte și cu probele prezentate de toate părțile procesului, rezultă caracterul ilicit al scopului urmărit de pârâte, fiind astfel răsturnată prezumția cauzei licite. Mai mult decât atât, curtea de apel a observat că nici recurenta-pârâtă nu a făcut dovada caracterului licit al cauzei, sarcină care îi revenea ca rezultat al răsturnării prezumției, astfel cum prevede art. 1169 coroborat cu art. 1202 alin. (2) C. civ. din 1864.

Nu vor fi avute în vedere susținerile recurentei prin care aceasta își exprimă nemulțumirea față de modul în care instanța de apel a ajuns la concluzia că actele adiționale sunt întemeiate pe o cauză ilicită deoarece se contestă aspecte de netemeinicie, cum ar fi interpretarea dată prevederilor contractuale, care, în opinia autoarei căii de atac, nu este sprijinită de probatoriu. Verificarea temeiniciei si a elementelor de fapt ale cauzei, inclusiv prin reevaluarea probelor, este incompatibilă cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. din 1865, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă I. S.R.L. prin lichidator judiciar.

Referitor la cererea de intervenție accesorie, instanța supremă reține că nu se mai impune analizarea excepției lipsei calității de reprezentant, excepției lipsei de interes și excepției inadmisibilității, invocate de intimata-reclamantă H. S.R.L. prin întâmpinarea depusă la 21 noiembrie 2016, deoarece cererea de intervenție accesorie a fost admisă în principiu prin încheierea din 5 octombrie 2016, fiind depășit momentul la care se pot pune în discuție aspecte care vizează admisibilitatea în principiu a respectivei cereri.

Pe fondul cererii de intervenție, Înalta Curte reține că intervenientul accesoriu O. a arătat că susține apărările și poziția procesuală a recurentei-pârâte I. S.R.L.

Conform dispozițiilor art. 49 alin. (3) coroborat cu art. 55 C. proc. civ. din 1865, cererea de intervenție în interesul unei părți sprijină numai apărarea acesteia și va fi judecată odată cu cererea principală. Soluționarea cererii de intervenție accesorie este influențată de soluția ce urmează a fi dată acțiunii principale, în cazul de față recursului formulat de partea în favoarea căreia s-a intervenit, având în vedere raportul de accesorialitate dintre cererea de recurs și cererea de intervenție.

Susținerile intervenientului referitoare la un pretins raționament al curții de apel străin de natura pricinii relativ la motivarea soluției de respingere a excepției inadmisibilității nu vor fi avute în vedere deoarece pe această cale pot fi invocate apărări în favoarea recurentei-pârâte, dar nu pot fi aduse în discuție noi motive de recurs.

Celelalte argumente subsumate analizării excepției inadmisibilității, excepției lipsei de interes și excepției prematurității au fost deja înlăturate la momentul examinării recursului. De asemenea, instanța supremă a statuat mai sus cu privire la presupusa recalificare a contractului de asociere în participațiune și cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 967 C. civ. din 1864 și a conchis că descrierea mecanismului contractual nu echivalează cu o interpretare greșită sau o schimbare a naturii actului juridic, iar constatarea existenței unei cauze ilicite, dedusă în urma coroborării probelor de la dosar și în lipsa oricărei dovezi contrare din partea recurentei-pârâte, nu contravine normei materiale indicate.

Ca urmare, în temeiul dispozițiilor art. 55 raportat la art. 298 și art. 316 C. proc. civ. din 1865 și văzând soluția de respingere a recursului formulat de recurenta-pârâtă I. S.R.L., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge cererea de intervenție accesorie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă K. S.R.L. PRIN LICHIDATOR JUDICIAR M.. împotriva deciziei civile nr. 175/A din 6 februarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca fiind introdus de o persoană lipsită de capacitate procesuală de folosință.

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă I. S.R.L. PRIN LICHIDATOR JUDICIAR L. împotriva deciziei civile nr. 175/A din 6 februarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat.

Respinge cererea de intervenție accesorie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 mai 2024.