ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 516/2023

Ședința publică din data de 8 martie 2023

Analizând actele de la dosar și decizia atacată, reține următoarele:

În subsidiar, a solicitat rezilierea contractului de asociere în participațiune autentificat sub nr. x/25.08.2011 de B.N.P. "D.", a actului adițional nr. x autentificat sub nr. x/27.12.2011 de același birou notarial și a actului adițional nr. x autentificat sub nr. x/06.05.2014 de E., din culpa exclusivă a pârâtei, precum și obligarea acesteia la plata de daune-interese estimate provizoriu la 1.700.000 RON.

Pârâta S.C. C. S.R.L. a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat ca, în cazul admiterii capătului de cerere privind nulitatea contractului de asociere în participațiune, să se dispună pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de asociere în participațiune și obligarea reclamantei la restituirea integrală a sumelor achitate de pârâtă, estimate la 510.000 RON, iar în cazul admiterii capătului de cerere privind rezilierea, să se dispună obligarea reclamantei la restituirea integrală a sumelor achitate, în cuantum total estimat la 510.000 RON. Cererea a fost ulterior precizată și clarificată sub aspectul pretențiilor formulate.

Aceeași parte a formulat cerere de chemare în garanție a numitului F., solicitând obligarea chematului în garanție la plata de despăgubiri pentru sumele solicitate de reclamantă, precum și a sumelor solicitate prin cerere reconvențională și neacordate pârâtei prin hotărârea ce se va pronunța.

În cursul primei instanțe, G. – Cabinetul Individual de Insolvență H., în calitate de administrator judiciar al debitoarei S.C. A. S.A., a depus cerere de renunțare parțială la judecata cauzei, în ce privește capătul de cerere ce are ca obiect obligarea pârâtei la restituirea tuturor prestațiilor de care a beneficiat în temeiul contractului de asociere în participațiune nr. x/25.08.2011, inclusiv plata integrală a contravalorii apei termale folosite pe perioada cuprinsă între data perfectării și data încetării efectelor acestuia, a despăgubirilor de 1% pe zi din valoarea apei termominerale folosite și neachitate sau a dobânzii penalizatoare capitalizate pentru perioada cuprinsă între data îndatorării și data achitării efective a sumelor datorate, sume cuantificate provizoriu la 1.300.000 RON și obligarea pârâtei la plata de daune-interese, estimate provizoriu la suma de 1.700.000 RON. De asemenea, reclamanta a depus la dosar cerere de renunțare parțială la judecată în ce privește capătul de cerere accesoriu, având ca obiect restituirea prestațiilor pe care le-a executat în baza contractului de asociere în participațiune, în cuantum de 510.000 RON, în situația constatării nulității contractului de către instanță.

În proces au formulat cererei de intervenție accesorie, în interesul reclamantei, S.C. I. S.A., în insolvență, reprezentată prin administrator judiciar SP TĂNASĂ ȘI ASOCIAȚII S.P.R.L. și J..

Prin sentința nr. 544/12.05.2017, Tribunalul Caraș-Severin – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată acțiunea, cererile de intervenție accesorie formulate de S.C. K. S.R.L., S.C. I. S.A. București, în insolvență, reprezentată de administrator judiciar L. S.P.R.L. și de J. și cererea reclamantei și a intervenienților de acordare a cheltuielilor de judecată.

Prin decizia nr. 153/A/10.06.2021, Curtea de Apel Târgu Mureș – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a acordului nr. 2/14.07.2015 emis de Agenția Națională pentru Resurse Minerale (A.N.R.M.) invocată în apel pe cale incidentală și ca nefondate apelurile declarate de reclamantă și de intervenientul J..

În motivarea recursului propriu, recurenta-reclamantă S.C. A. S.A., prin administrator judiciar O.. a susținut că în apel, în rejudecare, se impunea reanalizarea tuturor motivelor de nulitate absolută invocate în cererea de chemare în judecată, în raport cu dispozițiile art. 501 C. proc. civ. și considerentele deciziei de casare pronunțate în primul ciclu procesual.

Astfel, recurenta a susținut că în cadrul acțiunii introductive a invocat lipsa consimțământului său social, iar instanța de apel prin hotărârea recurată a reținut că "în ceea ce privește lipsa consimțământului administratorului judiciar al S.C. I. S.A., astfel cum just s-a reținut de prima instanță, cele două societăți comerciale sunt entități distincte, având patrimonii distincte. Se va constata astfel că sentința comercială nr. 3642/05.05.2010, pronunțată în dosarul nr. x/2007 al Tribunalului București, vizează exclusiv ridicarea dreptului de administrare al debitoarei S.C. I. S.A., fără nicio referire la societatea reclamantă, care își păstrează capacitatea de exercițiu și folosință, abia la data de 10.12.2015 fiind dispuse măsuri de ridicare a dreptului de administrare și numire a unui administrator judiciar, mult după încheierea contractului de asociere în participațiune analizat". Or, procedând în această manieră, instanța de apel a pronunțat o hotărâre nemotivată și care cuprinde motive străine de natura pricinii, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Potrivit recurentei-reclamante, nulitatea absolută a contractului de asociere în participațiune nr. x/25.08.2021 pentru lipsa consimțământului său la încheierea acestuia, în raport cu art. 948 alin. (1) pct. 2 C. civ., trebuia analizată cu prioritate de instanța de apel, sub toate aspectele invocate, chiar dacă modalitatea de exprimare din acțiune este ușor defectuoasă. A relevat că asociatul său majoritar, S.C. I. S.A., se afla în insolvență la data încheierii contractului, cu dreptul propriu de administrare ridicat, context în care avea obligația ca, pentru toate operațiunile efectuate în administrarea patrimoniului S.C. A. S.A., să obțină contrasemnătura administratorului judiciar, ceea ce nu s-a întâmplat. Astfel, în opinia recurentei, lipsa contrasemnăturii administratorului judiciar al asociatului majoritar echivalează cu lipsa unei hotărâri a adunării generale a acționarilor S.C. A. S.A., necesară pentru încheierea valabilă a contractului de asociere în participațiune; Legea nr. 31/1990 stipulează în mod expres faptul că organele de conducere ale unei societăți pe acțiuni erau adunările generale ale acționarilor și consiliul de administrație.

În continuare, a mai relevat că atât timp cât asocierea în participațiune a avut ca obiect însăși exploatarea licențelor deținute de S.C. A. S.A., care a depășit sfera și limitele obiectului de activitate și activitatea curentă, iar sub aspectul laturii patrimoniale și raportat la durata în timp, a intrat sub incidența prevederilor art. 153

23

din Legea nr. 31/1990, contractul analizat este nul absolut pentru lipsa unui consimțământ valabil exprimat.

Recurenta a mai susținut că hotărârea recurată cuprinde motive străine de natura pricinii, deoarece instanța de apel face o confuzie între lipsa consimțământului, ca motiv de nulitate, și lipsa capacității, un alt motiv de nulitate, în speță fiind vorba de lipsa consimțământului valabil exprimat la încheierea contractului de asociere în participațiune.

Totodată, a relevat că instanța de apel nu a analizat argumentele referitoare la motivul de nulitate privind neaprobarea contractului de către AGA a S.C. A. S.A., pronunțând o hotărâre cu încălcarea regulilor de procedură și, totodată, lipsită de motivare, astfel că sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ. Astfel, a conchis în sensul că au fost încălcate prevederile art. 501 alin. (1) și (3) C. proc. civ., deoarece se impunea analizarea tuturor motivelor de nulitate absolută, inclusiv a celui referitor la lipsa consimțământului valabil exprimat de S.C. A. S.A., ca urmare a lipsei hotărârii AGA, având în vedere că asocierea în participațiune a avut ca obiect însăși exploatarea licențelor pe care le deținea, care a depășit sfera și limitele obiectului de activitate și activitatea curentă, iar sub aspectul laturii patrimoniale și raportat la durata de timp a intrat sub incidența art. 153

23

din Legea nr. 31/1990, fiind astfel obligatorie aprobarea adunării generale a acționarilor, dată în condițiile art. 115 din Legea nr. 31/1990.

Referitor la dispoziția de respingere ca inadmisibilă a excepției de nulitate absolută, luată prin încheierea din 27.05.2021, recurenta a susținut că sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Astfel, a arătat că instanța de apel a interpretat eronat prevederile art. 948 C. civ. și art. 478 alin. (3) C. proc. civ., reținând că în apel s-ar fi invocat un motiv nou de nulitate absolută, în condițiile care, potrivit recurentei, este vorba de același motiv de nulitate a convenției, ce vizează lipsa consimțământului valabil al părții care se obligă, chiar dacă este argumentat în plus față de cererea introductivă. Recurenta a mai relevat că, prin respingerea excepției nulității absolute pentru lipsa consimțământului ca inadmisibilă, au fost interpretate și aplicate eronat prevederile art. 2 din Decretul nr. 167/1958.

Potrivit recurentei, și în această situație există o lipsă de motivare; în opinia sa, instanța de apel era obligată să analizeze și aceste aspecte care conturează aceeași solicitare, de constatare a nulității contractului de asociere în participațiune pentru lipsa consimțământului, inclusiv faptul că adunarea generală a asociaților S.C. A. S.A. nu a aprobat încheierea acestui contract și că nu există un mandat acordat de consiliul de administrație pentru terțul F. în vederea semnării contractului de asociere în participațiune.

În continuare, a redat dispozițiile art. 35 alin. (1) și (2) din Decretul nr. 31/1954 și cele ale art. 143

2

alin. (3) din Legea nr. 31/1990 și a arătat că problema lipsei mandatului terțului F. a fost tranșată cu putere de lucru judecat, prin sentința civilă nr. 2298/2014, pronunțată de Judecătoria Caransebeș, în dosarul nr. x/2014.

De altfel, a mai arătat că în speță nu există nici măcar o aparență de legalitate care să înlăture cauzele de nulitate absolută, având în vedere și existența clauzei condiționale de eficiență a raportului juridic asumat de F., și anume: condiția de aprobare ulterioară a contractului în adunarea generală a acționarilor a S.C. A. S.A., conform art. 22 din contractul de asociere în participațiune, aprobare care nu există.

În ce privește motivul de nulitate absolută reprezentat de existența unei cauze ilicite, constând în lipsa semnăturii și aprobarea contractului de către administratorul judiciar al S.C. I. S.A., condiție de valabilitate a convențiilor, conform art. 948 pct. 4 C. civ., a relevat că instanța de apel nu l-a analizat, astfel că hotărârea recurată este lipsită de motivare sub acest aspect.

Cu privire la modalitatea de soluționare a nulității absolute a contractului de asociere în participațiune, respectiv a actelor adiționale, ca urmare a lipsei mențiunilor referitoare la cota de participare la beneficii și pierderi, recurenta a susținut că hotărârea recurată este dată cu încălcarea deciziei de casare. Astfel, a arătat că nu i-au fost analizate apărările referitoare la faptul că printr-o încheiere de rectificare, respectiv încheierea nr. 8268/15.09.2011 emisă de B.N.P. D., nu se poate completa sau adăuga o clauză lipsă în contractul încheiat și nici nu se poate modifica obiectul contractului, deoarece prin încheierea de rectificare se pot îndrepta doar erori materiale sau omisiuni vădite. Sub acest aspect, a mai susținut că au fost interpretate și aplicate eronat dispozițiile art. 251-256 Codul comercial, aplicabile în cauză, care stipulează în mod expres faptul că este de esența acestui gen de contract atribuirea către asociatul în participațiune a unei cote din beneficiile și pierderile operațiunii care face obiectul asocierii. În continuare, a redat conținutul art. 255 Codul comercial și a arătat că, în cauză, părțile au omis să insereze în contract clauza care să determine întinderea și condițiile asocierii, încălcând dispozițiile legale enunțate.

Recurenta a mai susținut că un alt motiv de nulitate este cel referitor la nerespectarea prevederilor imperative din Legea minelor nr. 85/2003. Astfel, a relevat că este nelegală motivarea curții de apel cu privire la faptul că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 24 din Legea nr. 85/2003 și, pe cale de consecință, ar fi incidente cele de la art. 38 din Legea nr. 85/2003, care nu prevăd în mod expres sancțiunea nulității. Potrivit recurentei, în speță, nulitatea rezultă indirect, dar neîndoielnic, atât din conținutul art. 38 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 85/2003, cât și din finalitatea urmărită de legiuitor, astfel că autorizarea pentru asociere trebuie obținută în prealabil, iar lipsa acesteia nu poate fi altfel sancționată decât cu nulitatea absolută.

A mai susținut că nelegalitatea încheierii contractului de asociere în participațiune a fost stabilită cu putere de lucru judecat în dosarul nr. x/2014, prin care s-a reținut că orice convenție privind transferul drepturilor dobândite și obligațiilor asumate anterior aprobării prealabile scrise a autorității competente este nulă de drept. Or, în rejudecare, instanța de apel nu s-a mai pronunțat asupra acestor apărări, încălcând dispozițiile art. 501 alin. (3) C. proc. civ.

În final, a arătat că acordul ulterior al A.N.R.M. din 14.07.2015 nu este de natură a valida contractul nr. x/25.08.2011.

Cu privire la petitul subsidiar, cel de reziliere a contractului de asociere în participațiune nr. x/25.08.2011, a arătat că în mod nelegal curtea de apel a reținut că îi revenea sarcina de a proba neîndeplinirea obligațiilor contractuale de către pârâtă și că nu s-au produs probe referitoare la faptul că intimata ar fi asigurat, în cea mai mare măsură, conducerea asocierii.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului intervenientului accesoriu, referitor la încheierea din 27.05.2021, s-a susținut că este greșit raționamentul curții de apel cu privire la faptul că nu era necesară citarea tuturor părților ulterior repunerii pe rol a cauzei, deoarece s-a avut în vedere premisa că la acel termen nu putea fi pronunțată decât o singură măsură, de repunere pe rol a cauzei, iar părțile au prefigurarea acestei soluții.

În opinia recurentului, dispozițiile art. 153 alin. (2) coroborat cu art. 229 alin. (2) C. proc. civ. instituie obligativitatea citării după repunerea pe rol a cauzei, în cazul reluării judecății. Or, procedând în sens contrar, instanța de apel a golit de conținut oralitatea și contradictorialitatea dezbaterilor cu privire la cererea de repunere pe rol. Astfel, întrucât nu a fost prezent când s-a dispus repunerea pe rol a cauzei, nu se putea aplica prezumția cunoașterii soluției de repunere pe rol, iar curtea de apel era obligată să dispună citarea tuturor părților, după reluarea judecății.

Recurentul a mai relevat că instanța de apel nu a făcut o judecată proprie a cauzei, ci a avut convingerea că nu poate pronunța altă soluție decât cea de respingerea apelului, interpretând greșit considerentele din decizia nr. 2000/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă, având în vedere modalitatea în care a motivat hotărârea și față de modul în care a reținut autoritatea de lucru judecat și obligația respectării deciziei de casare a instanței supreme.

Sub acest aspect, a arătat că prin decizia de casare au fost tranșate numai anumite aspecte cu privire la legea aplicabilă, iar instanța de apel urma să analizeze contractul prin prisma legii aplicabile, în raport cu susținerile apelanților, nefiind modificată acțiunea inițială, în condițiile în care doar s-a argumentat de ce nu se pot primi apărările invocate și actele depuse de intimata-pârâtă, deoarece s-ar valida alte nulități absolute care paralizează sau lipsesc de efecte juridice actele în cauză.

Totodată, a mai susținut că intimata-pârâtă trebuia să facă dovada că are capacitate de exercițiu și de folosință, conform dispozițiilor din C. civ. și Codul comercial, cu privire la contractul încheiat, în sensul că în septembrie 2011 avea ca obiect de activitate exploatarea minieră, neavând relevanță validarea ulterioară a A.N.R.M. a contractului de asociere în participațiune, prin acordul nr. 2/2015.

Toate aceste aspecte au fost arătate prin invocarea excepției de nelegalitate a actului administrativ, asupra căruia recurentul arată că insistă.

În continuare, a mai susținut că prin decizia de casare s-a dispus analizarea contractului de asociere în participațiune sub imperiul C. civ. de la 1864, iar considerentele instanței de apel, sub acest aspect, sunt străine de natura cauzei. De altfel, s-a dispus de instanța supremă ca livrarea de apă minerală să fie analizată ca o obligație a asocierii, de participare la beneficiu sau pierdere, și nu ca un contract de vânzare-cumpărare.

Potrivit recurentului, prin actul inițial nu se prevede nicio cotă procentuală de participare la beneficii sau pierderi, părțile stabilind ca livrarea apei termale să fie făcută oricând, oriunde și în orice cantitate, fără ca intimata-pârâtă să achite nici măcar cheltuielile de exploatare. Astfel, prin această clauză este imposibilă aplicarea prezumției cotei ideale și abstracte de 50-50% solicitată de intimată și imposibilă determinarea unei cote de beneficii sau pierderi.

Referitor la acordul A.N.R.M. nr. 2/2015, recurentul a susținut că instanța de apel a respins excepția de nelegalitatea acestuia, iar ulterior a motivat contradictoriu, în sensul că validează contractul de asociere în participațiune prin prisma lui.

În final, a mai arătat că instanța i-a respins sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu lămurirea unei chestiuni prealabile și excepțiile de nulitate absolută invocate, altele decât cele arătate prin acțiunea introductivă. Sub acest aspect, a relevat că instanța de apel i-a încălcat dreptul la apărare și a paralizat nelegal discutarea lipsei de efect juridic a actelor depuse de intimată, primind astfel în circuitul juridic acte lovite de nulitate absolută.

Potrivit recurentului, instanța de apel nu a analizat argumentele referitoare la faptul că încălcarea art. 38 din Legea nr. 85/2003 reprezintă o nulitate virtuală, prin care s-a urmărit, în realitate, transferul unei cote din licența de exploatare și nu asocierea în participațiune cu păstrarea licenței în patrimoniul reclamantei.

Totodată, a mai arătat că instanța de apel a dat eficiență juridică încheierii de rectificare nr. 8268/15.09.2011 emisă de B.N.P. D., contrar dispozițiilor din decizia de casare, în contextul în care trebuia să se constate că nu se poate complini nulitatea absolută prin acte subsecvente.

În final, a relevat că instanța de apel a încălcat norma de drept privind sarcina probei, cu referire la rezilierea contractului, deoarece pârâta nu și-a îndeplinit nicio obligație după decembrie 2011, fiind suficientă reamintirea faptului că o cotă simbolică de 1% din prețul apei minerale a fost virată de către intimată în luna iunie 2016, ulterior declanșării prezentului proces, astfel că există o recunoaștere a obligațiilor ce îi reveneau, sancționate cu rezilierea.

În drept, a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ.

La 08.10.2021, intimata S.C. C. S.R.L. a formulat întâmpinare la recursul reclamantei, solicitând respingerea acestuia ca nefondat.

La 08.10.2021, intimata S.C. C. S.R.L. a formulat întâmpinare la recursul intervenientului, invocând excepția nulității lui pentru lipsa motivelor de nelegalitate ce ar putea fi subsumate ipotezelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.. pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Întrucât examinarea temeiniciei acestei cereri presupune, în mod necesar, în cadrul verificării condiției înrâuririi hotărâtoare a hotărârii penale în cauza pendinte - impuse de art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. - stabilirea limitelor în care examinarea recursului poate fi realizată, atât ca efect al hotărârilor anterior pronunțate în această cauză, cât și prin raportare la sfera motivelor de casare, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut spre deliberare cererea de suspendare a judecății, asupra căreia se va pronunța cu prioritate.

Astfel, instanța de recurs reține că cererea de chemare în judecată a dedus instanței, în principal, solicitarea constatării nulității absolute a contractului de asociere în participațiune nr. x/25.08.2011 autentificat la BNP "D." încheiat între reclamanta S.C. A. S.A. și pârâta S.C. C. S.R.L. și a actelor adiționale la acesta pentru o suită determinată a cauzelor nulității: cauza ilicită și imorală a contractului, lipsa determinării exprese în obiectul contractului a cotelor de participare a asociaților la beneficii și pierderi, încălcarea dispozițiilor imperative ale Legii minelor nr. 85/2003 privind transferul licențelor de exploatare a resurselor minerale, lipsa semnăturii administratorului judiciar al S.C. I. S.A., principalul acționar al S.C. A. S.A., la încheierea contractului contestat și lipsa determinării prețului de vânzare al apelor minerale exploatate în baza asocierii, motive de nulitate cercetate de instanța care a soluționat litigiul în primă instanță.

Succesiv, în cadrul apelului declarat împotriva hotărârii primei instanțe atât de reclamanta S.C. A. S.A., cât și de intervenientul accesoriu J., prin decizia civilă nr. 225/A/03.04.2018 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – secția a II - a Civilă, s-a reținut, în privința motivului de apel formulat de intervenient referitor la lipsa împuternicirii de reprezentare a dlui. F. din partea S.C. A. S.A., derivat din lipsa hotărârii AGA a acestei societăți, ca o consecință a dimensiunii capitalului social angajat prin aceasta tranzacție, că acest motiv de apel este invocat neregulat, în condițiile art. 478 alin. (3) C. proc. civ.

Aceste dispoziții legale trasează interdicția schimbării în apel a calității părților, cauzei acțiunii ori obiectului cererii de chemare în judecată, așa încât instanța de apel a stabilit că acest motiv de nulitate absolută tinde la modificarea cadrului procesual direct în calea de atac, ceea ce legea interzice, înlăturându-l fără o examinare de fond.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține, mai departe, că împotriva acestei decizii a formulat recurs numai pârâta S.C. C. S.R.L. care a notat în memoriul prin care a dezvoltat motivele de casare că nu formulează critici împotriva deciziei din apel cu privire la neanalizarea motivelor de apel în legătură cu care s-a reținut că au fost invocate cu încălcarea dispozițiilor art. 478 alin. (3) C. proc. civ.

Pe cale de consecință, prin neatacarea acestor statuări care au rezolvat o chestiune litigioasă, respectivele dezlegări au intrat în puterea de lucru judecat, devenind definitive, potrivit art. 430 alin. (1) și (2) C. proc. civ., așa încât ele nu mai pot fi nici contrazise și nici repuse în examinare, ca efect al acestei autorități; tot astfel a stabilit și instanța de apel rejudecând procesul după casare, așa cum se reține în conținutul deciziei nr. 153/A/10.06.2021 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția A II-a civilă, de Contencios Administativ și Fiscal, recurate în prezent.

Prin urmare, chiar formulate în ambele memorii de recurs, motivele de casare circumstanțiate lipsei consimțământului S.C. A. S.A., determinate de lipsa hotărârii AGA a acestei societăți – necesară în condițiile art. 115 coroborat cu art. 153

23

din Legea nr. 31/1990 a societăților -, urmate de lipsa mandatului de reprezentare socială a numitului F. nu pot primi o rezolvare bazată pe examinarea lor de fond, deoarece există un impediment procesual de fond, determinat de autoritatea de lucru judecat care li se opune.

Chiar și dacă se invocă în recurs încălcarea regimului juridic al nulității absolute, stabilizat sub imperiul C. civ. de la 1864 pe cale jurisprudențială și în considerarea art. 2 din Decretul nr. 167/1958, potrivit cărora nulitatea absolută poate fi opusă oricând pe cale de acțiune ori excepție, această critică este paralizată de autoritatea de lucru judecat a celei dintâi decizii de apel pronunțată în cauză, care a reținut că aceste motive nu pot fi examinate, ca o consecință a incidenței art. 478 alin. (3) C. proc. civ.

Așadar, nici din această perspectivă legalitatea deciziei recurate nu va fi examinată în prezentul recurs; în concursul dintre regimul nulității absolute și principiul autorității de lucru judecat, regula securității și stabilității raporturilor juridice soluționate în mod definitiv de autoritatea judiciară are preeminență, cu valoare absolută.

De aceea, pe acest fundament, Înalta Curte de Casație și Justiție subliniază că interferența procesului penal în prezentul litigiu, în legătură cu care s-a formulat cererea de suspendare la termenul din 14.12.2022, se plasează exclusiv în zona acestor chestiuni litigioase, a motivelor de casare care, potrivit celor arătate, nu pot fi cercetate decât în limitele arătate. În afara acestora, restul motivelor de casare și cauza acțiunii examinate în litigiul civil ies din zona specifică a înrâuririi hotărâtoare pe care hotărârea penală o are asupra acestui proces, deoarece între cele două cauze, civilă și penală, nu există interdependența necesară care să împiedice finalizarea judecății acestui recurs.

Pentru aceste motive, cererea de suspendare a judecății formulată de recurentul-intervenient J. va fi respinsă.

Tot premergător, Înalta Curte arată că nu se impune reluarea considerentelor deja prezentate, care răspund ambilor recurenți la acele motive de recurs care vizează greșita aplicare a legii materiale și procesuale care impunea anularea deciziei, motive care au privit modul în care s-a dat rezolvare în apel chestiunii lipsei consimțământului S.C. A. S.A. la încheierea contractului de asociere atacat, fie ca o urmare a lipsei hotărârii AGA premergătoare încheierii acestui act, fie în raport cu lipsa puterii de reprezentare a societății în persoana numitului F., ca o consecință a capitalului social angajat prin acest contract și cu încălcarea dispozițiilor art. 115 raportat la art. 153

23

din Legea nr. 31/1990, derivate din ignorarea regimului juridic al invocării nulității absolute în orice stadiu al procesului.

Argumentele deja prezentate conduc, concomitent respingerii cererii de suspendare a judecății, și la înlăturarea motivelor de casare circumstanțiate anterior.

De asemenea, se cuvine subliniat că, tot cu privire la acestea, recurenta S.C. A. S.A. afirmă că se impune casarea deciziei atacate și pentru lipsa motivării, în apel, a acestor motive de nulitate dar și pentru încălcarea dispozițiilor art. 501 alin. (3) C. proc. civ., motive de casare întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ.

De aceea, complementar considerentelor deja dezvoltate, Înalta Curte arată că instanța de apel a oferit părților prin decizia atacată argumentul necesar și suficient al neexaminării acestor chestiuni puse în dezbatere. A arătat astfel, de ce statuările instanței de apel, în primul ciclu procesual, referitoare la incidența art. 478 alin. (3) C. proc. civ. nu mai pot fi contrazise, explicând apelanților că nu au accesat mecanismul de contestare a legalității considerentelor hotărârii în sistemul căilor de atac, așa încât acestea au căpătat autoritate de lucru judecat.

Acest răspuns reprezintă o motivare rațională și corect argumentată juridic, așa încât părțile au primit justificarea modului în care s-a rezolvat în proces această chestiune litigioasă.

Nu se poate imputa instanței de apel nici încălcarea dispozițiilor art. 501 alin. (3) C. proc. civ.

Deși este adevărat că prin decizia nr. 2000/07.11.2019 Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus casarea deciziei civile nr. 225/A/03.04.2018 și rejudecarea apelurilor declarate în cauză, susținerea recurentei S.C. A. S.A., potrivit căreia rejudecarea în apel era totală, așa încât trebuia reevaluat inclusiv considerentul referitor la incidența art. 478 alin. (3) C. proc. civ., este greșită.

În acest sens, Înalta Curte subliniază că dispozițiile art. 494 C. proc. civ. statuează că regulile de procedură privind judecata în primă instanță și în apel se aplică și în instanța de recurs, dacă nu există reguli procesuale derogatorii în această materie. Or, această normă de trimitere include deopotrivă regula potrivit căreia instanța va proceda la judecarea cauzei în limitele stabilite expres sau implicit prin cererea de recurs, expresie a principiului disponibilității în căile de atac, consacrată în art. 477 alin. (1) C. proc. civ. și adaptată corespunzător instituției recursului.

Înalta Curte reamintește părților că în recursul declarat, S.C. C. S.R.L. a solicitat explicit excluderea de la controlul judiciar, în calea extraordinară de atac, a modului de rezolvare a chestiunii invocării în apel a unor noi motive de nulitate - cele relevante în această analiză - în acord cu dispozițiile art. 478 alin. (3) C. proc. civ.. drept consecință, controlul de legalitate nu a vizat aceste considerente, așa încât, cum s-a arătat deja, ele s-au consolidat, întrând în puterea lucrului judecat, inclusiv pentru instanța de recurs care a decis casarea. În aceste condiții, casarea nu a putut avea nicio consecință asupra puterii lucrului judecat care preexista, deci a excedat limita rejudecării apelului.

De aceea, instața de recurs arată că, indiferent de temeiurile de casare arătate de recurenți, subsumate criticilor care evidențiază greșita rezolvare a problemei lipsei consimțământului S.C. A. S.A. la încheierea actului juridic atacat în limitele mai sus-arătate, motivele sunt nefondate și vor fi înlăturate.

În continuare, instanța de recurs reține că ambii recurenți au criticat ca nelegală încheierea din 27.05.2021 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de Contencios Administativ și Fiscal, act de procedură prin care instanța de apel a luat măsuri vizând procedura de judecată și a rezolvat mai multe chestiuni litigioase.

Primul dintre motivele de casare, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., formulat de recurentul J. a vizat nelegala citare a părților pentru dezbateri; acesta susține că citațiile emise pentru termenul acordat la 27.05.2021 au fost comunicate părților pentru dezbaterea repunerii pe rol a apelului. A arătat recurentul că raționamentul instanței de apel, care a refuzat părților amânarea cauzei în vederea legalei citări la proces pentru dezbateri este greșit și că, procedând astfel, s-a încălcat dreptul părților la apărare, contradictorialitatea și oralitatea dezbaterilor.

Răspunzând acestui motiv, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că judecata apelului a fost suspendată la 17.09.2020 până la soluționarea căii de atac formulate de S.C. N. S.A. împotriva încheierii de respingere ca inadmisibilă a propriei cereri de intervenție accesorie, în temeiul art. 64 alin. (4) C. proc. civ., în forma aplicabilă procesului.

În acest sens, părțile au pierdut termenul în cunoștință, încetând prezumția instituită de art. 229 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căreia acestea cunoșteau toate termenele de judecată ulterioare, și, deci nu se mai impunea citarea lor pentru acestea. În aceste condiții, potrivit alin. (2) pct. 1 al aceluiași articol, se reactivează în sarcina instanței obligația citării "în cazul reluării judecății, după ce a fost suspendată". Este evident sensul legii, de instituire a obligației de citare a părților pentru continuarea procesului, astfel cum acesta evoluează, pentru desfășurarea lui firească după încetarea suspendării. O dată citate, părțile revin în paradigma termenului în cunoștință, fie că la momentul repunerii pe rol au loc dezbateri, fie că judecata se amână pentru diverse motive, așa încât citarea lor nu se mai impune. Aceeași este și situația reglementată de art. 229 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., evocată de recurent care, deși nu este incidentă – întrucât vizează toate cazurile în care judecata este repusă pe rol, mai puțin pe cea a reluării judecății după suspendare - primește, eadem ratio, aceeași interpretare.

Așadar, instanța de apel a procedat corect la respingerea cererii de amânare justificată la 27.05.2021 pe necesitatea citării la proces a părților după ce a dispus reluarea judecății, în condițiile în care, la acel moment toate părțile au fost regulat citate, chiar dacă au lipsit; în consecință acest motiv de casare este nefondat și va fi înlăturat.

Același recurent critică măsura instanței de apel, adoptată prin aceeași încheiere, de a respinge propunerea sa de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu dezlegarea unei chestiuni de drept, fără a dezvolta motive specifice de nelegalitate, tot astfel cum se contestă și dispoziția de respingere a excepției nulității actului administrativ cu caracter individual, respectiv acordul A.N.R.M. nr. 2/2015.

Or, Înalta Curte subliniază că lipsa identificării unor critici concrete, care să poate fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege, nu obligă instanța de recurs la examinare; recursul este o cale extraordinară de atac, a cărei judecată este delimitată la un control de legalitate al hotărârii instanței inferioare. De aceea, lipsa unui motiv de nelegalitate identificat si caracterizat în sfera stabilită de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. excedează aceste condiții și nu va fi examinat.

Mai mult decât atât, Înalta Curte a luat act de propunerea recurentului, reiterată în fața acestei instanțe, de a accesa procedura de unificare a practicii judiciare, care a fost pusă în dezbaterea părților în ședintă.

În fine, ambii recurenți critică, cu referire a aceeași încheiere, dispoziția instanței de apel a de respinge ca inadmisibilă excepția de nulitate absolută îndreptată împotriva acelor juridice atacate.

Recurenta S.C. A. S.A. solicită instanței de recurs să constate că în mod nelegal în apel s-a respins ca inadmisibilă solicitarea apelantului J. de a fi luată în dezbatere nulitatea absolută a contractului de asociere în participațiune și a actelor adiționale la acesta, nulitate cauzată pe lipsa hotărârii AGA a S.C. A. S.A. premergătoare, concomitentă sau succesivă încheierii acestui contract, fiind greșit evocate dispozițiile art. 478 alin. (3) C. proc. civ., de vreme ce nulitatea invocată era de ordine publică.

La rândul său, recurentul-intervenient critică aceeași dispoziție susținând că motivele de nulitate invocate de acesta si de S.C. K. S.A. nu erau veritabile excepții, ci apărări de fond, așa încât, prin încadrarea lor greșită părțile au fost lipsite de dreptul la apărare și s-au înlăturat nelegal temeiuri concrete ale acțiunii judiciare.

Examinând încheierea cu privire la aceste dispoziții, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că instanța de apel a disociat între excepțiile de nulitate a actului juridic ridicate de S.C. K. S.A. și cele invocate de apelantul J..

În legătură cu cele dintâi, a reținut că intervenienta S.C. K. S.A. nu are legitimarea invocării lor, deoarece cererea sa de intervenție a fost respinsă de prima instanță, că această parte nu a formulat apel împotriva sentinței, citarea ei în continuare în cauză fiind doar expresia unei formalități procedurale. Acesta fiind argumentul peremptoriu și necontestat al respingerii cererii S.C. K. S.A., se cuvine evidențiat că motivul de recurs formulat nu are nicio legătură cu dezlegarea dată chestiunii examinate, fiind, deci, lipsit de fundament.

În ceea ce privește excepțiile invocate de apelantul J., instanța de apel a făcut, contrar afirmațiilor recurentului, calificarea corectă a acestora ca apărări de fond. În acest context a arătat însă că ele tind la modificarea cadrului procesual în apel, contrar dispozițiilor art. 478 alin. (3) C. proc. civ., astfel cum s-a opus și în decizia pronunțată în primul ciclu procesual într-un demers similar.

Instanța de recurs subliniază că răspunsul la problematica în discuție a fost deja formulat și nu se impune reluarea acelor considerente care, împreună cu cele suplimentar dezvoltate, conduc la concluzia caracterului nefondat al motivelor de casare.

Următoarele motive de casare vor fi examinate prin raportare la decizia nr. 153/A/10.06.2021, în legătură cu care acestea au fost formulate.

Primul dintre acestea, formulat de recurentul-intervenient, vizează refuzul instanței de apel de a rejudeca litigiul, în baza convingerii acesteia că nu poate pronunța o altă soluție decât respingerea apelului, ca o consecință a deciziei de casare, ceea ce echivalează cu o denegare de dreptate.

Înalta Curte constată că aceste critici nu sunt fondate. Limitele casării sunt determinate implicit prin sfera motivelor de recurs deduse examinării în calea extraordinară de atac și prin statuările instanței de recurs care, potrivit art. 501 alin. (1) C. proc. civ. sunt obligatorii pentru instanța care rejudecă, după casare, procesul. Așadar, în rejudecare, instanța de apel este obligată să respecte rezolvarea dată de instanța de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, să reexamineze cauza concordant acesteia și urmând îndrumările instanței ierarhic superioare, principiu justificat atât pe autoritatea de lucru judecat, cât și pe autoritatea ierarhică instanței superioare. Desigur că, în măsura în care o parte însemnată a chestiunilor litigioase a fost rezolvată prin hotărârea de casare, instanța care rejudecă procesul este dispensată de reexaminarea lor, așa încât rejudecarea se va limita la restul aspectelor deduse de părți în proces.

Așadar, în acest caz, rolul instanței de apel a fost acela de a rezolva litigiul respectând statuările instanței supreme oferite prin decizia nr. 2000/07.11.2019, sens în care rejudecarea unora dintre acestea nu s-a mai impus ori a trebuit să fie necesar adaptată îndrumărilor date de instanța de recurs.

Prin urmare, părțile nu pot accesa decât în aceste limite dreptul la devoluțiunea cauzei în apel, în rejudecarea cauzei după casare, iar instanța de apel a respectat întocmai aceste reguli privind judecata, având în vedere premisele statuate de instanța superioară; acestea s-au referit la distincția netă între conținutul art. 24 și art. 38 lit. e) din Legea nr. 85/2003, la faptul că natura juridică a contractului dedus judecății este aceea a unui contract de asociere în participațiune care nu înglobează și un alt tip de contract și că pentru acesta, potrivit legii, nu era impusă forma autentică ad validitatem a contractului, la incidența în cauză a dispozițiilor C. civ. de la 1864 numai pentru analiza validității contractului de asociere în participațiune și nu prin raportare la operațiunea de vânzare a apei minerale exploatate, iar instanța de recurs a stabilit și obligația ca în rejudecare să fie examinate apărările S.C. C. S.R.L. care au fost ignorate în apel, în prima fază a procesului. Toate aceste repere au fost respectate în apel, iar devoluțiunea cauzei a avut în vedere statuările cu valoare obligatorie ale instanței supreme și a fost efectivă.

Împrejurarea că, pe aceste repere, instanța de apel a ajuns la concluzia caracterului nefondat al litigiului este rezultatul examinărilor proprii ale instanței de apel și, față de amploarea considerentelor prezentate și de argumentația juridică, nu se poate valida aserțiunea recurentului.

Succesiv, prin propriul recurs, S.C. A. S.A. deduce instanței de control problema greșitei aplicări a legii prin raportare la lipsa unui element esențial al contractului de asociere, referitor la cotele de participare la beneficii și pierderi ale membrilor asocierii în participațiune și imposibilitatea confirmării acestei nulități absolute prin încheierea de rectificare operată din oficiu de notarul public instrumentator. Același recurent a subliniat că principiul simetriei actelor impunea, chiar dacă legea cerea forma scrisă a actului ad probationem, ca actul rectificator să fie simetric actului originar. Aceste critici, cu privire la lipsa determinării inițiale a cotelor de participare în asociere, au fost formulate și de recurentul J.. Se evocă, din această perspectivă, dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Examinând aceste motive, Înalta Curte subliniază că, în această privință, reperul analizei instanței de apel a avut în vedere premisa dezlegată definitiv prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2000/07.11.2019. A statuat instanța supremă că nu era necesară forma autentică pentru încheierea contractului de asociere în participațiune; pe cale de consecință, orice modificare sau rectificare a contractului ieșea, pe baza principiului simetriei, din sfera acestei formalități. Considerând aceste dezlegări, instanța de apel a stabilit că potrivit art. 256 Codul comercial se impunea acestui tip de contract forma scrisă ad probationem, deci nu ca o condiție a valabilității lui. Or, în aceste circumstanțe, încheierea de rectificare a actului, care prevedea explicit cotele de participare ale părților la beneficiile și pierderile asocierii, nu trebuia evaluată prin raportare la condițiile de valabilitate ale actului autentic, ci prin raportare la condiția formei scrise ca cerință de probațiune a convenției.

Din acest punct de vedere hotărârea atacată este motivată juridic și reflectă aplicarea corectă a legii. Forma scrisă ad probationem a unui act juridic nu are implicații asupra nulității operațiunii juridice ca negotium cum se solicită în prezent, ci asupra imposibilității probării ei prin alte mijloace, în cazul unei dispute. De aceea, actul ulterior prin care părțile au pus în acord voința lor inițială, care corespunde voinței reale, la care, de altfel, acestea s-au și conformat, nu doar că întrunește cerința formei scrise, dar, la rândul lui, nu poate afecta valabilitatea operațiunii juridice. De aceea, împrejurarea că actul ulterior nu a respectat procedura notarială a încheierii lui și poate fi nul ca act notarial, este fără semnificație în proces, deoarece el există ca instrument probator și nu a fost contestat sub acest aspect. Tot astfel, opțiunea părților de a încheia asocierea în formă autentică nu schimbă cerința legii în privința acestei condiții. De aceea, actul complementar nu trebuie, ca o consecință a alegerii părților, să îmbrace tot forma autentică.

De aceea, Înalta Curte arată că aceste motive de casare sunt nefondate și le înlătură.

Următoarele motive de recurs, fondate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., pun în dezbatere chestiunea lipsei consimțământului S.C. A. S.A. la încheierea contractului de asociere, derivată din împrejurarea că acționarul ei principal, S.C. I. S.A., al cărei drept de administrare era ridicat în insolvență, nu și-a exprimat acordul pentru asocierea dintre S.C. A. S.A. și S.C. C. S.R.L. contrasemnat de administratorul judiciar. Se impută instanței de apel încălcarea dispozițiilor art. 984 C. civ. de la 1864 și lipsa unei motivări asupra chestiunii examinate. De asemenea, s-a mai arătat că instanța de apel a confundat lipsa consimțământului, ca o condiție de validitate a actului juridic, cu lipsa capacității S.C. A. S.A. și, din acest motiv, s-a oprit la considerentul că S.C. I. S.A. se afla în insolvență, ceea ce nu influențează capacitatea de folosință și exercițiu a reclamantei.

Nici aceste motive nu sunt fondate și vor fi înlăturate.

Într-un prim considerent, Înalta Curte subliniază ca invocarea dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este improprie, câtă vreme partea nu menționează care sunt dispozițiile procedurale încălcate, așa încât instanța de recurs nu are niciun reper pentru examinarea legalității deciziei din această perspectivă.

Nici lipsa motivării acestei chestiuni litigioase nu poate fi imputată instanței de apel, de vreme ce dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. au în vedere lipsa motivării, adică lipsa oricărui raționament juridic care să conducă la concluzia reflectată în ansamblul considerentelor și în dispozitiv. În acest sens, instanța de apel a subliniat că cele două societăți comerciale S.C. A. S.A. și S.C. I. S.A., indiferent de relația dintre ele, sunt entități juridice diferite, așa încât lipsa consimțământului la încheierea actului juridic trebuie examinată numai în persoana părții contractante, iar nu a unuia dintre acționarii ei. Mai mult, instanța de recurs subliniază acuratețea juridică a raționamentului judiciar și lipsa oricărei contrarietăți a argumentelor folosite în considerente ori între acestea și dispozitiv.

Din aceeași perspectivă, dispozițiile art. 948 alin. (1) pct. 2 C. civ. de la 1864 sunt corect aplicate; voința societății contractante poate fi exprimată în forul deliberativ al acestei entități, adunarea generală. Lipsa hotărârii acestei adunări nu este egală, în plan juridic, cu lipsa voinței unuia dintre acționari, de aceea departajarea realizată de instanța de apel este corectă. Este lipsită de relevanță, în examinarea valabilității actului juridic și împrejurarea că, mult mai târziu față de data încheierii contractului de asociere în participațiune, printr-o hotărâre AGA, S.C. A. S.A. a infirmat contractul examinat, deoarece validitatea actului juridic este verificată în raport cu data încheierii lui, iar nu în raport cu elemente survenite ulterior, pe parcursul executării.

Tot în acest context instanța de apel a subliniat, folosind terminologic noțiunea de capac