ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2473/2023

Ședința publică din data de 21 noiembrie 2023

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la 17 octombrie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. S.R.L., prin administrator special B., a chemat în judecată pe pârâta C. solicitând constatarea neînceperii executării contractului de mandat din 01.03.2015 încheiat între reclamantă și pârâtă; constatarea încetării, prin desființare de drept, a contractului de mandat din 01.03.2015 încheiat între reclamantă și pârâtă, precum și obligarea pârâtei la a plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 194 C. proc. civ., art. 1270, art. 1557, art. 1321, art. 2030 C. civ., art. 77 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

Pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepțiile netimbrării, lipsei calității de reprezentant a administratorului special, și inadmisibilitatea acțiunii, iar pe fond a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, în principal ca fiind inadmisibilă, respectiv introdusă de o persoană lipsită de calitate de reprezentant și, în subsidiar ca neîntemeiată.

La 09 februarie 2017 reclamanta a formulat cerere de completare a cererii de chemare în judecata prin care a solicitat, în completarea capetelor din cererea principală, ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună: anularea contractului de mandat din 01.03.2015 încheiat între reclamantă și pârâtă, repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului de mandat și obligarea pârâtei la restituirea sumei de 150.768 RON, reprezentând indemnizație încasată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 204 C. proc. civ., art. 1246, art. 1248, art. 1249, art. 1251, art. 1252, art. 1254, art. 1255, art. 1639-1647 C. civ. coroborate cu art. 49 alin. (1) și (2) și art. 149 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

Pârâta a depus întâmpinare la cererea completatoare, prin care a invocat excepția necompetenței funcționale a instanței și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, iar pe fond a solicitat respingerea celor două capete suplimentare ale cererii de chemare în judecată, în principal ca fiind introduse de o persoană lipsită de calitate procesuală activă și, în subsidiar ca fiind neîntemeiate.

Administratorul judiciar al reclamantei, D., a depus la dosar, la 14 februarie 2017, o precizare prin care a arătat că își însușește cererea de chemare în judecată formulată de A. S.R.L., prin administrator special.

Prin încheierea de ședință din 22 septembrie 2017, Tribunalului București, secția a VI-a civilă a respins, ca neîntemeiată, excepția inadmisibilității primelor două capete de cerere invocată de pârâtă prin întâmpinare și a dispus disjungerea cererii adiționale și formarea unui nou dosar cu termen la 22 septembrie 2017 în vederea pronunțării asupra excepției necompentenței funcționale.

Prin sentința civilă nr. 548/2021 din 05 martie 2021, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă a fost respinsă acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta A. S.R.L., prin administrator special E., în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L., prin administrator judiciar D., respectiv cu intimata-pârâtă C..

Prin decizia civilă nr. 1402/2022 din 29 septembrie 2022, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins apelul reclamantei A. S.R.L., prin administrator special E., și a obligat apelanta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă C. a sumei de 2.075,29 RON, cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii reclamanta A. S.R.L., prin administrator special E., a declarat recurs, prin care a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel.

Cu titlu prealabil, recurenta-reclamantă a precizat că a declarat calea de atac înainte de comunicarea deciziei, despre redactarea și comunicarea către intimata-pârâtă a acesteia luând cunoștință la 12 ianuarie 2023, când aceasta din urmă i-a comunicat decizia odată cu cererea de plată a cheltuielilor de judecată, cerere datată 09.01.2023 și înregistrată în evidențele recurentei la 12.01.2023.

Prin memoriul de recurs, autoarea căii de atac a susținut că decizia atacată a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 1266 C. civ., întrucât contractul de mandat nu a fost interpretat după voința concordantă a părților prin raportare la scopul contractului, la negocierile purtate, la practicile specifice materiei insolvenței și la comportamentul părților anterior și ulterior încheierii contractului de mandat.

Astfel, a arătat că, instanța de apel, în mod netemeinic și nelegal, a respins apelul reținând nejustificat faptul că intimata a exercitat în perioada 01.03.2015-28.08.2015 atât funcția de administrator special, cât și funcția de director general în cadrul societății și că, în intervalul 28.08.2015-25.09.2015, a exercitat funcția de director general.

A subliniat recurenta că aspectele reținute sunt contrare înscrisurilor existente la dosarul cauzei și scopului contractului de mandat, care nu a fost acela ca atribuțiile administratorului special să coincidă cu atribuțiile directorului general și ca intimata să fie retribuită pentru două funcții, când a exercitat în fapt doar funcția de administrator special.

Printr-o altă critică, autoarea recursului a susținut că decizia recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 1321 C. civ., coroborate cu cele ale art. 2030 din același Cod, prin raportare la contractul de mandat dedus judecății.

Astfel, a precizat că, prin cererea de chemare în judecată a solicitat constatarea neînceperii executării contractului de mandat și, ca o consecință, constatarea încetării acestui contract prin desființare de drept, relevantă pentru soluționarea prezentei cauze fiind situația de fapt, nu aparența dată de înscrisurile deduse judecății.

A învederat că intimata-pârâtă și-a ordonat singură plați pentru remunerare conform contractului de mandat, în calitate de administrator special, deși ordonarea de plăți nedatorate nu echivala cu exercitarea contractului de mandat. Astfel, a arătat că intimata a semnat câteva acte în calitate de administrator special, indicând și titulatura de director general alături de cea de administrator special, tocmai în vederea preconstituirii de probe pentru a justifica pretențiile sale pecuniare ulterioare, înscrierea acestei mențiuni pe anumite acte, după ce a aflat de concedierea sa, neechivalând cu executarea mandatului.

A menționat că, astfel cum rezultă din înscrisurile existente la dosarul cauzei, administratorul judiciar a avizat contractul de mandat abia la 23.07.2015, la aproape 5 luni de la datarea contractului, 01.03.2015. Or, primele plăți de remunerație ordonate de către pârâtă s-au făcut începând cu 29.07.2015, aceste plați fiind însă nedatorate, mandatul nefiind exercitat.

De asemenea, a arătat că, din înscrisurile existente la dosar rezultă că, pârâta a exercitat doar atribuții de administrator special, pentru care a fost remunerată, neexercitând niciodată funcția de director general. Faptul că în foarte puține înscrisuri și e-mailuri intimata și-a trecut și titulatura de director general, alături de cea de administrator special, nu echivalează cu exercitarea unor atribuții suplimentare funcției de administrator special, ci denotă faptul că, în mod deliberat, încă de la acea dată, intimata și-a preconstituit probe pentru a-i servi tezei "revocării nejustificate și intempestive a mandatului" și solicitării de daune-interese în baza unei clauze penale inserate în contract chiar de către aceasta.

A învederat recurenta-reclamantă că neexecutarea mandatului rezultă chiar din conduita intimatei-pârâte, care în perioada relevantă nu a semnat niciun act juridic în această calitate de director general și nu a înregistrat la Registrul Comerțului modificările aduse Actului Constitutiv prin Hotărârea A.G.A. din 25.02.2015. De altfel, pârâta nu putea exercita concomitent ambele funcții, aceasta fiind și rațiunea pentru care mandatul nu a fost executat, iar ulterior s-au numit două persoane diferite în cele două funcții administrator special/director general.

A punctat faptul că decizia revocării intimatei-pârâte din funcția de administrator special a fost în strânsă legătură cu activitatea prestată în această calitate de administrator special. Deși nu a exercitat niciodată funcția de director general, prin hotărârea nr. 1/25.09.2015 s-a decis revocarea intimatei din funcția de director general, corelativ deciziei de numire a unui director general. Odată cu noul director general s-a procedat și la modificarea actelor constitutive în mod corespunzător, prin menționarea funcției de director general și înregistrarea acestor mențiuni la Registrul Comerțului. La 17.08.2015, asociații societății au solicitat convocarea adunării generale pentru revocarea intimatei-pârâte din funcția de administrator special.

În fine, a subliniat că, acel contract de mandat a încetat chiar înainte de începerea executării de către intimată.

Prin întâmpinarea formulată la 29.03.2023, intimata-pârâtă, cu respectarea termenului legal, a solicitat, în principal anularea recursului ca tardiv formulat, iar în subsidiar respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea deciziei atacate ca fiind temeinică și legală.

Prin răspunsul la întâmpinare formulat la 18.04.2023, recurenta-reclamantă a solicitat respingerea excepției tardivității și admiterea recursului.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin acesta constatându-se că decizia pronunțată de instanța de apel a fost comunicată recurentei-reclamante la 07.11.2022, iar cererea de recurs a fost depusă la 03.02.2023, după expirarea termenului procedural de 30 de zile prevăzut de art. 485 alin. (1) teza I C. proc. civ.

În condițiile prevăzute de art. 493 alin. (4) C. proc. civ., raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost analizat în completul de filtru, iar prin încheierea din 20 iunie 2023 s-a dispus comunicarea acestuia părților cu mențiunea că au dreptul de a depune un punct de vedere în 10 zile de la comunicare; nicio parte nu a formulat punct de vedere la raport.

Prin rezoluția din 12 septembrie 2023, s-a fixat termen pentru examinarea admisibilității recursului în completul de filtru la 21 noiembrie 2023.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția tardivității recursului reținută prin raport, urmează a respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă, ca tardiv, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei." iar conform art. 485 alin. (1) teza I din același cod, "Termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.".

De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., "Când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește" iar, potrivit art. 182 alin. (1) din același cod, "Termenul care se socotește pe zile se împlinește la ora 24 a ultimei zile în care se poate îndeplini actul de procedură.".

În situația nerespectării unui termen procedural, devin aplicabile dispozițiile art. 185 alin. (1) C. proc. civ., care stipulează în mod expres faptul că atunci când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel, actul de procedură făcut peste termen fiind lovit de nulitate.

Legea procesual civilă reglementează și situația în care partea, dintr-o împrejurare mai presus de voința sa, a fost în imposibilitate de exercitare în termenul legal a unui act procedural, caz în care devin aplicabile dispozițiile art. 186 C. proc. civ. care dispun că partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.

În acest scop, partea are obligația de a îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen cu precizarea că, în cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeași cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac iar cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanța competentă să soluționeze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen.

Înalta Curte nu poate primi apărările recurentei-reclamante potrivit cărora decizia atacată nu i-a fost comunicată până la data formulării cererii de recurs, cu consecința promovării căii extraordinare de atac la momentul comunicării de către intimata-pârâtă a cererii de plată a cheltuililor de judecată din apel împreună cu decizia, deoarece alegația este contrară înscrisului aflat la dosarul de apel, respectiv dovada de comunicare a deciziei recurate care poartă ștampila recurentei-reclamante și semnătura persoanei însărcinate cu primirea corespondenței. Prin urmare, susținerea recurentei conform căreia a aflat despre hotărârea atacată abia la momentul în care i-a fost transmisă de către partea adversă, este contraziză de mențiunile de pe dovada de îndeplinire a procedurii de comunicare a hotărârii din care rezultă că recurenta a recepționat hotărârea atacată la data de 7 noiembrie 2022, dovada fiind semnată și ștampilată de persoana îndreptățită a primi corespondența, aspect necontestat de către recurentă. Totodată, Înalta Curte reține că această solicitare nu poate fi considerată o cerere de repunere în termenul de declarare a căi extraordinare de atac a recursului, astfel cum prevede art. 186 C. proc. civ.

În raport de aceste constatări și ținând cont de regulile privind calculul termenului procedural pe zile cuprinse în art. 181 alin. (1) pct. 2 coroborat cu art. 184 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că termenul de recurs a început să curgă de la data de marți 8 noiembrie 2022 și s-a împlinit la data de joi 8 decembrie 2022, dată care a fost ultima zi în care recursul putea fi promovat în termen.

În consecință, față de lipsa de diligență a recurentei-reclamante care a condus la depunerea cererii de recurs după împlinirea termenului procedural reglementat de legiuitor (cererea de recurs fiind depusă la oficiul poștal la 03 februarie 2023, conform datei înscrise pe ștampila aplicată pe plicul aflat la dosar), Înalta Curte constată că recursul este declarat cu depășirea termenului legal prevăzut de dispozițiile art. 485 alin. (1) teza I C. proc. civ.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, se impune a se reține că recurenta-reclamantă nu și-a îndeplinit obligația de a exercita dreptul procesual în cadrul termenului stabilit de dispozițiile legale incidente, astfel încât va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1402/2022 din 29 septembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca tardiv.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1402/2022 din 29 septembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca tardiv.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 noiembrie 2023.