ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 105/2024

Ședința publică din data de 23 ianuarie 2024

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 04.05.2018, sub nr. de dosar x/2018, reclamanta A. a chemat în judecată B. S.A., C. și D. (ultimele două în calitate de moștenitoare ale numitului E.), solicitând instanței obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 150.000 RON reprezentând daune materiale și morale, a dobânzii legale de la data comiterii faptelor (accidentului rutier) și până la data plății, precum și plata eventualelor penalități de întârziere, în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere. S-au solicitat totodată și cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile Ordinului CSA nr. 14/2011, O.U.G. nr. 54/2016 și C. proc. civ.

La data de 10.05.2018, a fost depus la dosar contractul de cesiune de drepturi de creanță, prin care reclamanta A. a cedat toate drepturile de creanță și garanțiile aferente ce fac obiectul prezentului dosar, cesionarului F. (fiul reclamantei).

Pârâtele C. și D. au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, având în vedere că succesiunea defunctului E. nu a fost dezbătută.

A formulat întâmpinare și pârâta B. S.A., prin care a invocat excepția de netimbrare; a invocat și excepția autorității de lucru judecat, având în vedere că reclamanta a mai formulat o cerere de chemate în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr. x/2017.

Prin sentința civilă nr. 3339/2020 din 3 aprilie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Judecătoria Iași a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive și autorității de lucru judecat și a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele B. S.A., C. și D..

Împotriva acestei sentințe, F., în calitate de moștenitor al reclamantei A., a declarat apel.

La termenul de judecată din 21 ianuarie 2021, astfel cum reiese din încheierea de ședință de la acea dată, instanța, din oficiu, a pus în discuția părților, ca motiv de ordine publică, nulitatea sentinței pronunțate de instanța de fond, având în vedere că prima instanță, soluționând cauza, a respins în final acțiunea formulată de reclamanta A. care decedase în timpul procesului.

Prin decizia nr. 2040/2021 din 23 iunie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Iași, secția I civilă a admis apelul declarat de apelantul F. împotriva sentinței civile nr. 3339/03.04.2020 pronunțată de Judecătoria Iași, pe care a anulat-o și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la 20 august 2021, sub nr. x/2018*.

Prin sentința civilă nr. 13063/2021 din 8 decembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Judecătoria Iași, secția Civilă a respins, ca neîntemeiate, excepțiile lipsei calității procesuale pasive și autorității de lucru judecat, invocate de pârâte și a respins cererea formulată de reclamantul F., în calitate de cesionar de drepturi (cedentă fiind A.), în contradictoriu cu pârâtele B. S.A., C. și D., ca neîntemeiată.

Totodată, a luat act de faptul că pârâtele C. și D. și-au rezervat dreptul de a solicita cheltuieli pe cale separată.

Împotriva acestei sentințe, F. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia nr. 107/2022 din 10 iunie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2018, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 6 septembrie 2022 și, ulterior, prin încheierea din 5 octombrie 2022, Tribunalul Iași, secția a II-a civilă - contencios administrativ și fiscal a respins apelul declarat de apelantul F. împotriva sentinței civile nr. 13063 din 08.12.2021 a Judecătoriei Iași, pe care a păstrat-o.

Împotriva acestei decizii, la 7 septembrie 2022, F. a declarat recurs, menționând că va depune pe cale separată motivele de recurs.

Ulterior, la 10 noiembrie 2022, recurentul a depus și motivele de recurs.

La primul termen de judecată, instanța de recurs/Curtea de Apel Iași a invocat excepția nulității recursului întemeiată pe dispozițiile art. 489 C. proc. civ., raportat la data la care s-a depus motivarea recursului.

Prin decizia nr. 17/2023 din 11 ianuarie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Iași, secția Civilă a admis excepția nulității recursului, invocată din oficiu și a constatat nul recursul formulat de recurentul F. împotriva deciziei civile nr. 107/2022 din 10.06.2022, pronunțată de Tribunalul Iași, secția a II-a civilă.

Împotriva sentinței civile nr. 3339 din 3 aprilie 2020, pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr. x/2018, F. a formulat recurs, solicitând casarea în totalitate a sentinței, rejudecarea cauzei cu evocarea fondului și obligarea intimaților la plata sumei de 150.000 RON daune morale și materiale, a dobânzii legale de la data comiterii faptelor, cu aplicarea de penalizări de 2% pe fiecare zi de întârziere, având în vedere polița de asigurare încheiată; cu cheltuieli de judecată.

Recurentul a arătat că motivele de recurs vizează critica hotărârii judecătorești atacate, cu privire la situația de fapt și a probatoriului administrat de la judecata în instanța de prim control judiciar devolutiv. Totodată, a precizat că hotărârea atacată nu face parte din categoria hotărârilor care nu pot fi atacate cu recurs în casație.

A arătat că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, imparțial și că cerința soluționării cauzei într-un termen rezonabil impune în sarcina judecătorului obligația de a dispune toate măsurile permise de lege pentru a asigura desfășurarea cu celeritate a procesului.

De asemenea, a mai arătat că art. 6 alin. (1) C. proc. civ. face referire, în privința dreptului la judecarea unei cauze în mod echitabil, doar la termenul optim și previzibil de desfășurare a procesului și la soluționarea sa de către o instanță independentă, imparțială și stabilită de lege, în condițiile în care în exigențele impuse procesului din perspectiva art. 6 par. 1 din Convenție sunt incluse, în afara termenului rezonabil, și publicitatea dezbaterilor; egalitatea armelor, motivarea hotărârilor și contradictorialitatea, toate aceste cerințe găsindu-și reglementarea în noul C. proc. civ., făcând însă obiectul unor articole distincte [art. 17 - publicitatea; art. 8 - egalitatea; art. 425 alin. (1) lit. b) - motivarea hotărârilor; art. 14 - contradictorialitatea], care, potrivit afirmațiilor recurentului, nu au fost analizate nici de prima instanță și nici de cea de control/apel.

Prin urmare, în accepțiunea recurentului, s-a produs o încălcare a dreptului la apărare, garantat de art. 24 din Constituția României, hotărârea pronunțată în aceste condiții fiind nulă, devenind astfel incidente dispozițiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

Totodată, subsumat aceluiași motiv de casare, recurentul a susținut și încălcarea principiului disponibilității, al contradictorialității, al oralității dezbaterilor, lipsa dezbaterilor pe fond, vătămarea prin nepronunțarea asupra fondului cererii de intervenție admise în principiu, decăderea din proba testimonială în anumite condiții vătămătoare pentru partea care a solicitat proba, încălcarea principiului nemijlocirii.

De asemenea, a mai susținut că hotărârea pronunțată de instanța de apel nu este motivată în fapt și în drept, nu răspunde cerințelor impuse de C. proc. pen., instanța însușindu-și simplist motivele invocate de pârâtă, fără a face nici măcar o analiză sumară a cauzei.

A mai arătat că hotărârea nu face altceva decât să admită o excepție, fără a fi verificată și dovedită, instanța procedând la copierea întâmpinării formulate, fără a indica temeiul de drept pe care se bazează aprecierile făcute de judecător. În continuare, arată că nemotivarea instanței încalcă dispozitile art. 6 din C.E.D.O., iar aplicarea greșită a legii lezează drepturile justițiabilului, sens în care solicită admiterea căii de atac, cu fundamentarea argumentelor pe care se bazează soluția ce va fi pronunțată.

Totodată, a mai învederat că problemele de drept care formează obiectul judecății au fost soluționate în mod diferit prin hotărâri judecătorești definitive, că decizia instanței de apel nu este conformă legii și nici nu s-a raportat la considerentele acesteia, ci a reluat criticile de fapt formulate de intimate în faza procesuală anterioară.

Prin urmare, a arătat că motivele de recurs vizează critica deciziei judecătorești atacate, cu privire la situația de fapt și a probatoriului administrat de la judecata în instanța de prim control judiciar devolutiv, cum este cazul în speța de față precum și că hotărârea se dă în numele legii și trebuie să cuprindă, printre alte mențiuni, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

A mai arătat că un proces finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanțiile date de art. 6.1 din CEDO, include, printre altele, dreptul părților de a fi în mod real ascultate, adică în mod corect examinate de către instanța sesizată, ceea ce presupune ca instanța să procedeze la un examen efectiv, real și consistent al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența în determinarea situației de fapt.

De asemenea, a mai învederat că motivarea unei hotărâri este înțeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, dar nici ignorarea lor, ci un răspuns la argumentele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conținutul lor, să influențeze soluția, întrucât numai printr-o motivare clară, precisă și necontradictorie, din care să rezulte justețea soluției pronunțate, se poate înlătura arbitrariul și se poate efectua controlul judiciar.

Recurentul susține că, în speță, decizia instanței de apel nu îndeplinește aceste cerințe, întrucât nu a fost motivată sub toate aspectele invocate, astfel încât, coroborat cu principiile și regulile de drept substanțial și procesual, să conducă în mod logic la soluția pronunțată și să permită realizarea controlului judiciar.

În realitate, în accepțiunea recurentului, hotărârea instanței de prim control judiciar apare ca fiind neclară cu privire la temeiul de drept al cererii formulate, întrucât, din verificarea actelor dosarului, rezultă că procurorul a făcut aplicarea greșită a dispozitilor C. proc. civ., iar instanța de apel deși a reținut temeiul de drept ca fiind al aceluiași cod, nu a pus în discuția părților temeiul de drept al cererii pentru a lămuri acest aspect și a înlătura orice speculație de care intimatele se prevalează.

Prin urmare, recurentul apreciază că motivarea instanței de apel este contradictorie. În plus, susține că, din expunerea motivelor, nu se creează o certitudine cu privire la temeiul de drept asupra căruia instanța s-a oprit în analizarea cererii. Mai arată că recursul în interesul legii are ca efect neanalizarea tuturor aspectelor pe care le impune C. proc. civ., necercetarea corespunzătoare a fondului, motiv pentru care recurentul a conchis în sensul că decizia recurată este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor formulate în raport cu textele de lege enunțate, sens în care solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanței de apel, care, cu ocazia rejudecării, va avea în vedere și celelalte susțineri din recurs.

În continuare, recurentul a reiterat aceleași susțineri formulate (la 10 noiembrie 2022), în motivarea cererii de recurs formulate împotriva deciziei nr. 107/2022 din 10 iunie 2022, pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr. x/2018.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 C. proc. civ., art. 58, 61, 252 coroborat cu 1381, 1385, 1386, 1391 C. civ., art. 49 din Norma ASF 23/2014, Ordinul CSA nr. 14/2011, O.U.G. nr. 54/2016, Decizia nr. 3169 din 14 noiembrie 2014 pronunțată în recurs de secția I Civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Ordonanța de urgență nr. 195/2002.

Cererea de recurs a fost comunicată intimaților, fără ca aceștia să formuleze întâmpinare.

În temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., s-a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport propunându-se soluția de respingere a recursului ca inadmisibil.

Prin încheierea completului de filtru din 31 octombrie 2023, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Față de raportul comunicat, la 13.11.2023, recurentul a formulat punct de vedere, prin care a arătat că, în ceea ce privește admisibilitatea căii de atac formulate, motivele de recurs vizează hotărârile judecătorești nr. 3339 din 03.04.2020 și decizia nr. 17/2023 din 11.01.2023 pentru ignorarea situației de fapt și a probatoriului administrat.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, Înalta Curte, constituită în complet de filtru, reține următoarele:

Conform dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".

Așadar, legalitatea căilor de atac presupune că o hotărâre judecătorească este supusă căilor de atac prevăzute de lege, neputând fi folosite alte mijloace procedurale în scopul obținerii reformării sau retractării unei hotărâri judecătorești.

Totodată, legalitatea căilor de atac este, în egală măsură, atât un principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituția României, republicată, stipulând în sensul că mijloacele procesuale de atac ale hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de normele legale, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii, cât și un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Așadar, pentru a da eficiență acestor reglementări legale, instanța este obligată să examineze calea de atac cu care este învestită prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesuală civilă.

În speță, acțiunea are ca obiect obligarea intimaților-pârâți la plata de despăgubiri materiale și morale în urma producerii unui accident rutier, fiind judecată în primă instanță de Judecătoria Iași.

Dispozițiile art. 483 alin. (1) din C. proc. civ. prevăd că:

"(1) Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege, sunt supuse recursului (...)" iar, sub aspectul competenței materiale, potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ.:

"Înalta Curte de Casație și Justiție judecă: 1. Recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".

Potrivit dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 5 și 6 din C. proc. civ., "(1) Sunt hotărâri definitive: (…) 5. hotărârile date în recurs, (…); 6. orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs".

Totodată, potrivit art. 459 alin. (1) din C. proc. civ. "căile extraordinare de atac nu pot fi exercitate atât timp cât există calea de atac a apelului", iar dispozițiile art. 460 din C. proc. civ. stipulează că:

"(1) O cale de atac poate fi exercitată împotriva unei hotărâri numai o singură dată, dacă legea prevede același termen de exercitare pentru toate motivele existente la data declarării acelei căi de atac (...)."

În speță, decizia nr. 17/2023 din 11 ianuarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă în dosarul nr. x/2018, a fost dată în soluționarea recursului declarat de recurentul F. împotriva deciziei civile nr. 107/2022 din 10 iunie 2022 pronunțată de Tribunalul Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în același dosar x/2018, iar sentința civilă nr. 3339/2020 din 3 aprilie 2020, pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr. x/2018, nu numai că a fost atacată cu apel, dar a fost și anulată prin decizia nr. 2040/2021 din 23 iunie 2021, pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă, în dosarul nr. x/2018, cauza fiind trimisă spre rejudecare Judecătoriei Iași.

Din interpretarea sistematică a dispozițiilor legale menționate, rezultă că Înalta Curte judecă exclusiv recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel în calea de atac devolutivă a apelului, iar împotriva deciziei pronunțate în soluționarea unui recurs nu mai poate fi exercitată aceeași cale de atac, în condițiile în care dreptul părții de a folosi o cale de atac este unic, epuizându-se prin exercițiul său.

Cum niciuna din hotărârile menționate de recurent nu se circumscrie ipotezelor prevăzute de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., în plus sentința civilă nr. 3339/2020 din 3 aprilie 2020 pronunțată de Judecătoria Iași fiind și anulată prin decizia nr. 2040/2021 din 23 iunie 2021, pronunțată de Tribunalul Iași care a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe, dând eficiență textelor de lege sus-menționate, Înalta Curte, în temeiul 496 alin. (1) teza a II-a raportat la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-reclamant F. împotriva deciziei nr. 17/2023 din 11 ianuarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-reclamant F. împotriva deciziei nr. 17/2023 din 11 ianuarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 ianuarie 2024.