ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1990/2023

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași, secția civilă, la data de 31 iulie 2017, sub nr. x/2017, modificată la data de 11 septembrie 2017, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții B. S.R.L., C., D. și E., solicitând instanței: recunoașterea în patrimoniul reclamantei a unui drept de creanță în cuantum de 22.900 RON; constatarea caracterului simulat a actelor juridice translative de proprietate, iar, în subsidiar, recunoașterea în patrimoniul reclamantei a unui drept de creanță pentru sumele de 394.127,2 RON, 2.832.700 RON și 120.000 RON; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Sentința pronunțată de Judecătoria Iași, secția civilă Prin sentința civilă nr. 7342 din data de 19 iunie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Judecătoria Iași, secția civilă a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași.

Sentința pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă Prin sentința civilă nr. 324 din data de 23 februarie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Iași, secția I civilă a respins acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții D., E., D., E. în calitate de moștenitori ai autorului C. și S.C. B. S.R.L.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă Prin decizia civilă nr. 299 din data de 20 iunie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Iași, secția civilă a respins apelul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 324 din data de 23 februarie 2021, pronunțate de Tribunalul Iași, secția I civilă, hotărâre pe care a păstrat-o.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 299 din data de 20 iunie 2022, pronunțate în dosarul nr. x/2018 de Curtea de Apel Iași, secția civilă, a declarat recurs reclamanta A.. Invocând incidența motivelor de casare reglementate de art. 5, 6 și 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a solicitat, în principal, admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare și, în subsidiar, admiterea cererii de recurs și, în rejudecare, admiterea cererii așa cum a fost formulată; a solicitat plata cheltuielilor de judecată. În esență, a susținut următoarele: - instanța a pronunțat hotărârea cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material; - încalcă normele de drept material aprecierea instanței potrivit căreia concubinajul și căsătoria se exclud reciproc ("Aceasta nu are însă în vedere faptul că încă din anul 1993 defunctul a fost căsătorit în Italia, căsătoria nefiind desfăcută până la momentul decesului. Din această perspectivă, concubinajul, în accepțiunea pe care apelanta înțelege să o susțină, cu toate efectele sale patrimoniale, și căsătoria se exclud reciproc"); - nici Constituția, nici C. civ. nu definesc noțiunea de "viață familială", iar, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că noțiunea de "viață de familie", apărată prin art. 8 din Convenție, nu este restrânsă doar la familiile bazate pe căsătorie și poate include alte relații de fado (a se vedea Hotărârea din 3 aprilie 2012, pronunțată în Cauza Van der Heijden împotriva Țărilor de Jos); - instanța de apel a susținut că probatoriul administrat de ambele părți este contradictoriu, însă nu s-a pronunțat în legătură cu admisibilitatea probei cu martori; - conform art. 1198 din vechiul C. civ., proba cu martori este admisibilă în cazul dovedirii înscrisului, în cazul în care există imposibilitate morală de preconstituire a unui înscris; instanța de fond a admis proba cu martori, specifică imposibilității morale, însă nu a recunoscut relația de concubinaj; or, din această perspectivă, soluția instanței de apel pare a fi în contradicție cu textele de lege pe care instanța de fond le-a apreciat ca fiind incidente pentru dovedirea simulației; - în cazul simulației sub forma fictivității, doctrina a apreciat că "nu există act secret și act public, ci doar actul public și acordul simulatoriu, care nu se confundă, însă, cu actul secret. Recurenta apreciază că acordul simulatoriu nu trebuie analizat și demonstrat distinct, ca fiind altceva decât actul secret, cel care, în relația dintre părți, trebuie să consemneze, în această ipoteză, faptul că actul public nu corespunde voinței reale a părților, că el disimulează realitatea și că, în fapt, nu există convenția concretizată în actul public. - relația sa de concubinaj cu F. nu este exclusă de relația de căsătorie de iure a acestuia cu o altă persoană; - instanța a apreciat că este imposibilă coexistența concubinaj-căsătorie, motiv pentru care întreaga construcție juridică a hotărârii atacate, precum și interpretarea probelor efectuate în cauză sunt lipsite de însuși fundamentul lor juridic; - instanța de apel, prin prisma capetelor de cerere, avea obligația să lămurească chestiunea parteneriatului dintre recurenta-reclamantă și F.; nu putea fi soluționată cauza în lipsa stabilirii naturii juridice a relației dintre cei doi; - instanța de apel nu a avut în vedere că la decesul lui F. nu a existat un certificat de moștenitor emis pe numele soției supraviețuitoare; nici ulterior nu a existat o acțiune, formulată de soția supraviețuitoare, pentru anularea certificatului de moștenitor și acordarea drepturilor de soție supraviețuitoare, conform art. 970 și următoarele C. civ. - relația de concubinaj există și beneficiază, prin prisma deciziei nr. 562/2017 a Curții Constituționale, de o recunoaștere de iure; astfel, Curtea Constituțională recunoaște că în noțiunea de viață de familie este inclusă și viața de concubinaj, așa cum s-a statuat și prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la aplicarea art. 8 din Convenție; astfel, în cazul persoanele care au stabilit relații asemănătoare celor dintre soți, beneficiază de dispozițiile legale care ocrotesc soții în materie penală; - în materie civilă concubinajul este recunoscut expres sau implicit, atribuindu-se o serie de consecințe juridice [art. 461 alin. (1), art. 441 alin. (3) și art. art. 505 alin. (1) C. civ..]; - deși instituția concubinajului nu cunoaște o reglementare distinctă în dreptul civil român, ea reiese cu limpezime din instituții reglementate de C. civ. față de această împrejurare, instanța de apel avea obligația, înainte de toate să analizeze daca între recurenta-reclamantă și F. exista o relație de concubinaj și din ce an a început această relație, iar abia mai apoi dacă actele încheiate între concubini sunt acte simulate sau nu; - instanța de apel s-a limitat la a exclude de plano relația de concubinaj, pe motiv că există o relație de căsătorie - la data decesului lui F., căsătoria era una pur formală.

Apărările formulate în cauză În termen legal, intimatele-pârâte B., D. și E., personal și ca succesoare a lui C., au formulat întâmpinare, prin care au invocat: excepția netimbrării sau a insuficientei timbrări; excepția nulității recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Pe fond, au solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea ca legală a hotărârii pronunțate de instanța de apel. Intimatele-pârâte au solicitat obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată. Recurenta-reclamantă nu a depus răspuns la întâmpinare.

Procedura de filtru. Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 19 iunie 2023, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 299 din 20 iunie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția civilă. A fixat termen de judecată la data de 07 noiembrie 2023, în ședință publică, cu citarea părților. Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse. În cauză, prima instanță de fond a respins ca neîntemeiată acțiunea în constatarea simulației, reținându-se în esență, pe temeiul probelor administrate, că în cauză nu s-a dovedit nici încheierea unei înțelegeri secrete în sensul calității de coproprietari a reclamantei și a defunctului F. asupra apartamentului cumpărat de acesta din urmă, nici aportul adus de reclamantă la înființarea societății pârâte sau la cumpărarea unor bunuri care se regăsesc în patrimoniul acesteia. A mai reținut tribunalul că simpla conviețuire a părților, participarea la evenimente comune și la întâlniri cu prietenii nu constituie elemente suficiente pentru a dovedi implicarea din punct de vedere material a reclamantei la achiziționarea de bunuri, pentru societatea comercială ori în coproprietate cu numitul F.. Apelul declarat de reclamantă, prin care au fost invocate deficiențe de motivare și greșita stabilire a situației de fapt, a fost respins ca nefondat prin decizia recurată. În esență, Curtea de Apel Iași a reținut, în primul rând, că hotărârea corespunde exigențelor legale și convenționale referitoare la motivare; în al doilea rând, în cea ce privește situația de fapt, instanța superioară de fond a reținut că în mod justificat a concluzionat prima instanță că nu s-a făcut dovada unei simulații, în raport de probatoriul administrat. Astfel, Curtea de Apel s-a raportat la caracterul contradictoriu al declarațiilor martorilor – cei propuși de reclamantă învederând o relație de concubinaj de lungă durată, o colaborare în muncă și creditarea societății de către reclamantă, în vreme ce martorii propuși de pârât au relevat o relație de concubinaj pe durată relativ scurtă, că apelanta-reclamantă a avut doar calitatea de angajată și că nu ar fi creditat societatea. Or, în aceste condiții, instanța de apel a apreciat că probatoriul nu este suficient pentru a se reține existența unei simulații și calitatea reclamantei de acționar, neexistând un comportament specific acestei calități. De asemenea, instanța de apel a reținut că, în condițiile în care defunctul F. a fost căsătorit, nu se pot conferi efecte patrimoniale concubinajului, în maniera susținută de reclamantă. Pe calea recursului, reclamanta critică în esență (doar) concluzia instanței de apel referitoare la concubinaj, învederând că relațiile de concubinaj sunt relații de familie protejate în sistemul art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și că statuarea instanței de apel se întemeiază pe o eroare de drept. În prealabil, Înalta Curte reține că, în condițiile art. 488 C. proc. civ., casarea hotărârii se poate cere doar pentru motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de lege. Aceste cazuri de casare au în vedere doar ipoteze de nelegalitate formală (procedurală), respectiv de nelegalitate substanțială a hotărârii recurate, nefiind posibil ca pe calea recursului să fie reexaminată situația de fapt stabilită în mod suveran de instanțele de fond (prima instanță și cea de apel, ambele îndreptățite și obligate să judece întreaga cauză sub toate aspectele, de fapt și de drept). Așa fiind, criticile prin care se tinde la stabilirea altei situații de fapt decât cea reținută în mod suveran de instanțele devolutive sunt critici de netemeinicie, care excedează dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. În cauză, criticile formulate de recurenta-reclamantă privesc un singur aspect al raționamentului Curții de Apel, arătându-se că în mod nelegal instanța de apel a refuzat să acorde efecte juridice concubinajului. Aceste critici sunt încadrare în drept în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Trebuie observat că pretenția formulată de reclamantă în cauză are ca obiect declararea simulației referitoare la un contract de vânzare-cumpărare imobiliară încheiat în anul 2008 și, în subsidiar, plata contravalorii contribuției reclamantei la achiziția apartamentului, respectiv la cumpărarea unor bunuri ale societății al cărei asociat era defunctul F.. Rezultă din rezumatul statuărilor instanțelor de fond că acestea au recunoscut explicit existența unei relații de concubinaj între recurentă și F., susținerile recurentei în sensul contrar fiind contrazise de considerentele sentinței, respectiv ale deciziei recurate. Ambele instanțe de fond au reținut însă, în fapt, că prin probatoriul administrat nu s-a făcut dovada existenței unei simulații, relația de concubinaj fiind doar un element faptic care, în lipsa altor probe certe, nu a putut în sine constitui o probă suficientă a operațiunii juridice alegate. Așadar, premisa soluției tribunalului, confirmată de curtea de apel prin respingerea căii devolutive de atac, o constituie inexistența elementelor factuale specifice simulației, care să permită, în drept, concluzia existenței acesteia din urmă, și aceasta chiar dacă recurenta s-a aflat într-o relație de concubinaj cu F.. Contrar a ceea ce susține recurenta, instanța de apel nu a negat putința existenței unui concubinaj ca urmare a faptului că defunctul era căsătorit; în această privință, în mod justificat învederează recurenta că, în fapt, pot exista relații de concubinaj cu altă persoană decât soțul ori, după caz, soția celui căsătorit. Pe de altă parte, această aserțiune centrală a motivelor de recurs nu este suficientă pentru a demonstra nelegalitatea deciziei recurate. Decizia recurată a reținut în fapt existența unei relații de concubinaj, dar a reținut tot în fapt și neprobarea simulației. Motivele de recurs nu iau însă în considerare statuările în fapt ale instanțelor de fond, care au reținut concubinajul, ci pornesc de la premisa că instanța de apel ar fi reținut inexistența relațiilor de concubinaj, în considerarea faptului că defunctul era căsătorit. Or, această analiză nu corespunde considerentelor cuprinse în hotărârile anterioare. În măsura în care recurenta susține că raționamentul criticat – imposibilitatea recunoașterii efectelor juridice concubinajului, în condițiile în care era căsătorit – este cauzal pentru respingerea apelului și menținerea soluției primei instanțe, această aserțiune este nefondată. În mod evident, considerentul criticat, formulat într-adevăr într-o manieră eliptică și relativ improprie, potrivit cu care concubinajul și căsătoria se exclud reciproc din perspectiva efectelor patrimoniale, este mai degrabă indiferent în economia de ansamblu a motivării deciziei curții de apel, decizie care recunoaște expres existența unei relații de concubinaj, dar concluzionează că probele nu sunt suficiente pentru a reține existența unei simulații. Or, în raport de obiectul pricinii, considerentele decisive sunt cele referitoare la inexistența simulației. Potrivit art. 1175 C. civ. 1864 (aplicabil cauzei ratione temporis), actul secret, care modifică un act public, nu poate avea putere decât între părțile contractante și succesorii lor universali; un asemenea act nu poate avea nici un efect în contra altor persoane. În drept, de esența simulației este acordul simulatoriu, respectiv voința părților de a simula, de a deghiza total sau parțial față de terți adevăratele raporturi juridice dintre ele, prin întocmirea unui act public, care este în tot sau în parte nereal (ascunzând în tot sau în parte adevărata înțelegere) și, de cele mai multe ori, a unui act secret care conține adevărata înțelegere a părților. Acest act secret poate lipsi atunci când actul public este în întregime fictiv (ascunde faptul că nu există, în realitate, nicio operațiune juridică). Cu alte cuvinte, de esența simulației este actul public și acordul simulatoriu, adică înțelegerea părților de a simula, de a face o simulație. Cu toate că își întemeiază recursul pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta nu formulează nicio critică de nelegalitate eficientă, prin care să învedereze și să demonstreze în concret greșita aplicare a dispozițiilor legale în materia simulației. Instanța încalcă dreptul material atunci când nu identifică regula sau regulile de drept aplicabile în cauză (fie că nu indică nicio regulă de drept, caz în care hotărârea este și nemotivată sub acest aspect, fie că identifică în mod eronat o normă inapli­cabilă în cauză – spre exemplu, străină de natura raportului juridic corect calificat; se aplică o normă generală în locul celei speciale sau una cu forță juridică inferioară și contrară celei incidente în cauză; se identifică greșit norma aplicabilă ratione temporis etc.) ori, deși le identifică, le încalcă în litera sau spiritul lor, interpretându-le eronat, ori, deși le interpretează corect la un nivel abstract, aplicarea lor situației de fapt reținute în speță se face într-o manieră eronată, contrară sensului și scopului regulilor de drept respective. Invocarea acestui motiv de casare presupune enunțarea principiilor sau a regulilor de drept aplicabile speței, interpretarea acestora într-o manieră pertinentă în raport de circumstanțele cauzei și explicarea modului în care, în aprecierea recuren­tului, aceste reguli trebuie aplicate în cauza dedusă judecății. Recursul declarat nu corespunde acestor exigențe, limitându-se la a critica greșita statuare asupra existenței relației de concubinaj, deși instanțele de fond reținuseră în fapt că între recurentă și defunct au existat relații de concubinaj. Totodată, recurenta omite să argumenteze în concret în ce fel au fost încălcate, respectiv aplicate greșit dispozițiile legale referitoare la simulație. În măsura în care recurenta este nemulțumită de concluzia inexistenței simulației, criticile sale sunt unele de netemeinicie, care tind în realitate la stabilirea altei situații de fapt decât cea reținută în cuprinsul deciziei recurate. Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu poate fi însă primit atunci când, deși se invocă nelegalitatea hotărârii, în realitate se critică situația de fapt reținută, respectiv modul de interpretare a probelor. De asemenea, Curtea reține că, deși se invocă un viciu de motivare, fără a se invoca în drept prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea pentru acest motiv nu s-ar fi putut dispune oricum decât dacă decizia recurată cuprindea numai motive contradictorii ori străine de natura pricinii, ceea ce nu este cazul. În fine, fără obiect sunt criticile referitoare la omisiunea de a se reține imposibilitatea morală a preconstituirii unui înscris, în condițiile în care tribunalul a încuviințat și administrat proba cu martori, considerând-o implicit, dar neîndoielnic a fi admisibilă; de asemenea, instanța de apel a reținut expres că prima instanță de fond nu a cerut prezentarea unui înscris, ca instrumentum (mijloc de probă) pentru dovedirea actului secret (ca negotium, respectiv ca operațiune juridică). În realitate, instanțele de fond au considerat a fi admisibilă proba testimonială pentru dovedirea simulației, dar au apreciat probele administrate, inclusiv depozițiile martorilor, ca fiind insuficiente pentru a se reține existența acestei simulații. Or, interpretarea probelor și stabilirea situației de fapt este o chestiune lăsată la suverana apreciere a instanțelor de fond, în condițiile art. 264 C. proc. civ., rezultatul la care ultima instanță de fond ajunge sub aspectul faptelor constatate neputând fi criticat în calea extraordinară de atac, căci aceste critici de netemeinicie excedează dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. Așa fiind, recursul urmează a fi respins, ca nefondat, potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ.