ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1046/2024

Ședința publică din data de 15 mai 2024

Deliberând asupra recursului și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția I civilă la 19.10.2021, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâta la restituirea sumei de 2.293.928 RON, reprezentând salarii, contribuții și drepturi salariale încasate necuvenit, la plata dobânzii legale, a penalităților și a diferenței determinate de indicele de inflație, calculate de la data plății sumelor către pârâtă și până la restituirea efectivă a acestora, precum și a cheltuielilor de judecată.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la pretențiile aferente perioadei 2012 - septembrie 2018, iar pentru restul pretențiilor, precum și în subsidiar, respingerea acțiunii.

Pe calea cererii reconvenționale, pârâta a solicitat instanței să constate că este încadrată pe funcția/postul de inspector resurse umane (cod COR 333304) și că drepturile salariale brute cuvenite lunar sunt în cuantum de 23.043 RON, să oblige reclamanta-pârâtă să-i plătească drepturile salariale cuvenite în acest cuantum, începând cu 16.03.2020, data concedierii, până la data intrării în concediu de creștere copil, actualizate cu rata inflației, precum și dobânda legală aferentă sumelor datorate, calculată până la data plății efective; a mai solicitat obligarea reclamantei-pârâte să facă mențiunile corespunzătoare în Revisal, în sensul înscrierii corecte a postului ocupat, de inspector resurse umane (Cod COR 333304), iar nu de manager financiar și a salariului de bază lunar brut de 23.043 RON și să-i elibereze adeverință de angajat conform modelului publicat în M.O. nr. 510/17.05.2021, Partea I, cuprinzând salariul prevăzut în Revisal, potrivit raportului pe salariat din 14.07.2021, cu cheltuieli de judecată.

Reclamanta-pârâtă a formulat întâmpinare la cererea reconvențională, prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la sumele aferente anilor 2012-2017 și perioadei ianuarie- septembrie 2018, iar în subsidiar, a solicitat respingerea cererii reconvenționale ca neîntemeiată.

Pârâta B. a formulat cerere de chemare în garanție a Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Timiș, prin care a solicitat ca, în ipoteza admiterii acțiunii, chemata în garanție să fie obligată la plata sumelor pe care ar trebui să le plătească reclamantei.

Prin încheierea din 12.10.2023, Tribunalul Timiș, secția I civilă a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanție și a dispus conexarea dosarului nr. x/2022 al aceluiași complet de judecată la prezentul dosar. În dosarul conexat, reclamanta B. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L., să constate nulitatea absolută a adeverinței nr. x/27.01.2022 emisă de către pârâtă, să oblige pârâta la emiterea unei adeverințe cuprinzând salariul brut real de 23.043 RON și la plata prejudiciului suferit ca urmare a eliberării unei adeverințe necorespunzătoare adevărului, constând în echivalentul drepturilor de care a fost lipsită, și a dobânzii legale, calculată de la data la care sumele trebuiau achitate până la plata integrală a debitului restant, cu cheltuieli de judecată.

La termenul de judecată din 23.11.2023, reclamanta a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 49, art. 51 și ale art. 466 alin. (1) C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 1561/21.12.2023, Tribunalul Timiș, secția I civilă a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada anterioară datei de 19.10.2018, a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâta B., precum și cererea conexată formulată de aceeași pârâtă în contradictoriu cu reclamanta S.C. A. S.R.L. în dosarul nr. x/2022, a constatat că salariul pârâtei este cel prevăzut în Revisal din 14.07.2021, de 23.043 RON brut, a anulat adeverința nr. x/27.01.2022 și a obligat societatea reclamantă să elibereze pârâtei B. o nouă adeverință conform modelului publicat în M.O. nr. 510/17.05.2021, Partea I, cu salariul la nivelul prevăzut în extrasul Revisal din 14.07.2021; a respins, în rest, cererile, precum și solicitarea reclamantei S.C. A. S.R.L. privind sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 49, art. 51 și ale art. 466 alin. (4) C. proc. civ.

Împotriva acestei sentințe civile, reclamanta S.C. A. S.R.L. și pârâta B. au declarat apel.

Prin cererea de apel, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat suspendarea executării sentinței civile atacate până la soluționarea definitivă a căii de atac a apelului.

Prin încheierea din 14.03.2024, Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale a admis cererea de suspendare și a dispus suspendarea executării provizorii a sentinței civile nr. 1561/21.12.2023 pronunțate de Tribunalul Timiș, secția I civilă în dosarul nr. x/2021, până la soluționarea apelurilor declarate împotriva acestei hotărâri.

Împotriva acestei încheieri, pârâta B. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea ei și respingerea cererii de suspendare a executării sentinței primei instanțe.

Prin cererea de recurs a arătat că, potrivit sentinței a cărei suspendare a fost dispusă prin hotărârea recurată, singura obligație a intimatei era aceea de a-i emite o adeverință conform modelului solicitat, cuprinzând salariul brut de 23.043 RON, conform extrasului Revisal din 14.07.2021 emis de către societate, astfel că executarea acestei obligații nu poate crea niciun prejudiciu angajatorului.

Prin motivele de recurs suplimentare, formulate după comunicarea încheierii recurate, autoarea căii de atac a criticat hotărârea curții de apel prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arătând că aceasta nu este motivată în drept, cererea de suspendare fiind analizată doar pe aspecte de oportunitate, cu încălcarea art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. referitoare la cerința prezentării motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția.

În susținerea aceluiași motiv de casare, a arătat că hotărârea cuprinde motive contradictorii, întrucât argumentele invocate de apelantă nu au fost analizate, iar instanța și-a fundamentat soluția de admitere a cererii de suspendare pe alte argumente; în opinia sa, apelanta a invocat motive de nelegalitate, iar curtea de apel a dispus măsura suspendării pentru motive de oportunitate. A subliniat că apelanta nu a invocat producerea unui prejudiciu în patrimoniul său în ipoteza îndeplinirii obligațiilor impuse prin sentința primei instanțe.

Recurenta a susținut că normele de procedură recunosc caracter executoriu hotărârii judecătorești pronunțate de tribunal, împrejurare față de care suspendarea efectelor acesteia trebuia să aibă un caracter excepțional, putând fi admisă numai pentru motive întemeiate și dovedite, ceea ce nu s-a întâmplat în prezenta cauză.

În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., autoarea căii de atac a arătat că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 40 alin. (2) lit. c) și g) din Codul muncii, privind obligația angajatorului de a respecta drepturile angajaților și de a efectua înregistrările corespunzătoare în registrul general de evidență a salariaților. Aceasta întrucât, prin hotărâre definitivă s-a dispus reîncadrarea sa în muncă cu plata salariilor indexate, majorate și actualizate, context în care, în luna iulie 2021, a fost emis un extras Revisal de către angajator cu salariul brut de 23.043 RON, însă intimata nu a operat această modificare în registrul de evidență a salariaților și nici nu i-a emis adeverința corespunzătoare solicitată.

Intimata a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, prin prisma dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar, în subsidiar, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Excepția nulității a fost respinsă la termenul de astăzi, în considerarea celor expuse în practicaua prezentei decizii.

Analizând actele dosarului, precum și încheierea atacată, în limita controlului de legalitate, Înalta Curte reține următoarele:

Prin încheierea din 14.03.2024 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2021, instanța a dispus suspendarea executării provizorii a sentinței civile nr. 1561/21.12.2023 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția I civilă în același dosar, pe temeiul unor considerente de oportunitate, prin prisma consecințelor pe care le poate produce punerea în executare a hotărârii respective. Astfel, față de obligația impusă intimatei prin sentința primei instanțe, respectiv aceea de a elibera recurentei o adeverință cu salariul brut în valoare de 23.043 RON, având în vedere scopul în care urma a fi folosită această adeverință, spre a-i servi la calculul indemnizației de creștere copil, curtea de apel a apreciat că emiterea înscrisului respectiv, înainte de soluționarea definitivă a litigiului, poate avea un impact negativ asupra activității societății, prin prisma unor declarații rectificative ce ar trebui întocmite ulterior, sau a unor demersuri judiciare necesar a fi întreprinse pentru recuperarea de către stat a unor sume necuvenite. În acest context, a apreciat că prejudiciul pretins de reclamantă din cauza lipsei beneficiului unei indemnizații mai mari poate fi mai ușor reparat ulterior, ceea ce nu s-ar întâmpla în ipoteza în care societatea ar fi cea prejudiciată.

Circumscris cazurilor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurenta a criticat hotărârea atacată pentru nemotivare și reținerea unor motive contradictorii, precum și pentru încălcarea normelor de drept material.

Prioritar, Înalta Curte va analiza motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., vizând nerespectarea condițiilor imperative statuate de art. 425 C. proc. civ. sub aspectul conținutului hotărârii judecătorești, care, dacă este găsit întemeiat, conferă hotărârii judecătorești un viciu de nelegalitate ce ar impune casarea și ar face de prisos cercetarea celuilat motiv de nelegalitate.

Într-un prim considerent, instanța supremă subliniază faptul că intră în sfera de incidență a art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. lipsa motivării, înțeleasă atât sub aspect formal, dedus din încălcarea dispozițiilor art. 425 C. proc. civ., cât și din perspectiva conținutului considerentelor, înțeles ca o contragere excesivă a raționamentului judiciar, ori o motivare lipsită, în mod esențial, de reperele necesare a face actul de procedură explicit și inteligibil pentru părți ori pentru instanța care exercită un control de legalitate asupra acestuia.

Din acest punct de vedere, hotărârea instanței de apel este motivată; ea prezintă atât structura tipică actului de procedură examinat, în raport cu prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. invocate de recurentă, precum și raționamentul judiciar care susține soluția din dispozitiv.

Sub aspectul motivelor contradictorii, recurenta susține că această ipoteză de casare se regăsește în speță întrucât argumentele prezentate de societatea apelantă în susținerea cererii de suspendare a hotărârii nu au fost examinate de curtea de apel, iar soluția de admitere a fost fundamentată pe argumente proprii ale instanței, diferite de cele din motivarea cererii cu care a fost învestită.

Cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., din perspectiva motivelor contradictorii cuprinse în hotărâre, vizează ipoteza unei contrarietăți între considerentele acesteia, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că acțiunea este fondată, sau ipoteza unei contrarietăți dintre dispozitiv și considerente, cum este cazul admiterii acțiunii prin dispozitiv și justificarea în considerente a soluției de respingere a cererii sau invers.

Analiza încheierii recurate relevă însă faptul că acest motiv de nelegalitate a fost invocat în mod formal, sub pretextul reținerii unor motive contradictorii de către instanța de apel recurenta punând în discuție de fapt fondul cererii de suspendare; această concluzie rezultă din argumentele menționate în susținerea motivului de recurs, autoarea căii de atac urmărind, în realitate, o reevaluare a măsurii suspendării, pe temeiul lipsei dovezilor privind producerea unui prejudiciu în patrimoniul intimatei.

Față de aceste considerente, instanța de recurs apreciază că motivul de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este fondat.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe pct. 8 al aceleiași norme de drept, în susținerea căruia recurenta a criticat încheierea pentru greșita aplicare dispozițiilor art. 40 alin. (2) lit. c) și g) din Codul muncii, având în vedere că încadrarea în drept a motivelor de casare revine instanței de control judiciar, în funcție de criticile formulate și de conținutul lor, prin raportare la normele de drept incidente, Înalta Curte va examina criticile circumscrise fiind cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât vizează, în realitate, modul în care instanța a statuat asupra măsurii suspendării executării provizorii, prin prisma cerințelor procedurale.

Sub acest aspect, instanța supremă subliniază că specificul incidentului procedural în analiză impune verificarea condițiilor de admisibilitate expres stabilite de art. 450 C. proc. civ., iar aprecierea asupra fondului cererii de suspendare se face pe criterii de oportunitate a acestei măsuri, în raport cu efectele pe care le-ar produce executarea obligațiilor impuse debitorului prin hotărârea ce se bucură de executare provizorie, instanța fiind singura care poate aprecia, de la caz la caz, în funcției de circumstanțe, dacă măsura se impune.

În cauză, nu se poate examina încălcarea normelor de drept material invocate de recurentă, întrucât curtea de apel nu trebuia să procedeze la o analiză a aplicării legii substanțiale la situația de fapt, respectiv a modului de îndeplinire a obligațiilor de către angajator prin prisma prevederilor art. 40 alin. (2) lit. c) și g) din Codul muncii, aspecte care, în realitate, fac obiectul căii de atac devolutive, declarate de ambele părți, ci numai oportunitatea măsurii suspendării, pentru care legea nu impune criterii imperative.

În aceste împrejurări, în lipsa unor critici cu valențe de nelegalitate, care să vizeze încălcarea normelor de procedură ce reglementează condițiile de admisibilitate a cererii de suspendare, orice alte argumente privind raționamentul instanței de apel cu privire la oportunitatea suspendării executării provizorii nu pot face obiectul evaluării în prezenta fază procesuală, întrucât analiza în calea extraordinară de atac nu poate fi extinsă, după cum rezultă din conținutul art. 483 alin. (3) și al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., dincolo de criticile de nelegalitate.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că nu sunt incidente în cauză motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul.

Cu privire la cererea de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată, observând că intimata nu a depus dovezi care să ateste efectuarea acestora astfel cum au fost solicitate prin întâmpinare și cum impune art. 452 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta B. împotriva încheierii din 14.03.2024, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2021.

Respinge cererea intimatei de acordare a cheltuielilor de judecată, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 mai 2024.