ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1031/2024

Ședința publică din data de 15 mai 2024

Deliberând asupra recursului și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud, secția I civilă la 30.05.2019, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta Academia de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu Sisești" - Stațiunea de cercetare-dezvoltare pentru pomicultură Bistrița, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 200.094,32 RON, din care 65.407 RON reprezentând debit conform art. 2.2 din Convenția de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/31.07.2012 de Biroul Notarului Public B. și suma de 42.552,32 RON, cu titlu de dobândă legală penalizatoare pentru neîndeplinirea/îndeplinirea parțială a obligației de restituire a sumei achitate cu titlu de preț în baza contractului de vânzare cumpărare menționat anterior, suma de 64.135 RON, reprezentând cheltuieli efectuate de reclamantă în perioada 2012-2016 pentru reabilitarea și consolidarea imobilelor cumpărate prin acest contract și suma de 28.000 RON cu titlu de daune interese compensatorii, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 31.05.2019, Tribunalul Bistrița-Năsăud, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale materiale procesuale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a II-a Civile, de contencios administrativ și fiscal a aceluiași tribunal, pe rolul căreia dosarul a fost înregistrat sub nr. x/2019*.

La 13.08.2019, pârâta Academia de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu Sisești" - Stațiunea de cercetare-dezvoltare pentru pomicultură Bistrița a depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Pe calea cererii reconvenționale depuse odată cu întâmpinarea, pârâta a solicitat instanței să oblige reclamanta la plata sumei totale de 134.595,53 RON, din care 78.037,30 RON, reprezentând chirie pentru imobilele clădiri, aferentă perioadei iulie 2012- iulie 2019 și 28.041,33 RON, cu titlu de dobânda legală, iar 20.643,91 RON, cu titlu de chirie pentru teren, aferentă perioadei 2012-2019 și 7.872,99 RON, dobânda legală pentru această sumă, cu cheltuieli de judecată.

Reclamanta S.C. A. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare la cererea reconvențională, prin care a invocat excepțiile netimbrării acesteia și prescripției extinctive a dreptului la acțiune, iar în subsidiar, a solicitat respingerea ei ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 276/15.11.2019, Tribunalul Bistrița-Năsăud, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale procesuale, a declinat competența soluționării cauzei în favoarea secției I Civile a aceluiași tribunal, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Curții de Apel Cluj, în vederea soluționării acestuia.

Prin sentința civilă nr. 62/19.05.2020, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a II-a Civile, de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Bistrița-Năsăud, pe rolul căreia dosarul a fost înregistrată sub nr. x/2019**.

Prin încheierea din 03.07.2020, Tribunalul Bistrița-Năsăud, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția netimbrării cererii reconvenționale și a dispus unirea cu fondul a excepției prescripției extinctive privind pretențiile obiect al aceleiași cereri.

Prin sentința civilă nr. 66/15.06.2022, Tribunalul Bistrița-Năsăud, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată și excepția prescripției invocată de reclamantă cu privire la cererea reconvențională, precum și cererea reconvențională formulată de pârâtă; a admis în parte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de reclamantă și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 4.000 de RON.

Împotriva acestei sentințe civile, reclamanta S.C. A. S.R.L. și pârâta Academia de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu Sisești" - Stațiunea de cercetare-dezvoltare pentru pomicultură Bistrița au declarat apel.

Prin încheierea din 04.05.2023, instanța de apel a constatat că apelul declarat de pârâta Academia de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu Sisești" - Stațiunea de cercetare-dezvoltare pentru pomicultură Bistrița este tardiv și a amânat pronunțarea asupra cauzei.

Pârâta a formulat cerere de repunere pe rol.

Prin decizia civilă nr. 324/29.05.2023, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă a respins cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de apelanta Academia de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu Sisești" - Stațiunea de cercetare-dezvoltare pentru pomicultură Bistrița, a admis apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a admis în parte cererea de chemare în judecată precizată și, în consecință, a obligat pârâta Academia de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu Sisești" - Stațiunea de cercetare-dezvoltare pentru pomicultură Bistrița să plătească reclamantei dobânda legală penalizatoare, calculată conform art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, aferentă sumei de 73.800 RON, începând cu data de 02.06.2016 și până la data restituirii eșalonate efective a acesteia și suma de 20.531 RON, reprezentând parte din contravaloarea lucrărilor de îmbunătățiri, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune în ce privește contravaloarea chiriei și dobânzilor aferente datorate pentru construcții în intervalul iulie 2012- august 2016 și a chiriei și dobânzii datorate pentru teren în perioada iulie 2012-31.12.2016, pretinse prin cererea reconvențională; a păstrat restul dispozițiilor sentinței apelate. Totodată, a respins ca tardiv apelul formulat de pârâta Academia de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu Sisești" - Stațiunea de cercetare-dezvoltare pentru pomicultură Bistrița și a obligat intimata-pârâtă să achite apelantei- reclamante suma de 9.432,85 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în fond și apel, compusă din taxa judiciară de timbru în valoare de 3.432,85 RON și onorariu de avocat în cuantum de 6.000 RON.

Împotriva acestei decizii civile, pârâta Academia de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu Sisești" - Stațiunea de cercetare-dezvoltare pentru pomicultură Bistrița a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea ei și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Prin cererea de recurs, după prezentarea situației de fapt și a etapelor procesuale anterioare, autoarea căii de atac a susținut că hotărârea atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

Astfel, cu privire la dobânda legală aferentă sumei de 73.800 RON, a arătat că, deși prin convenția de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, părțile nu au prevăzut un termen de restituire a prestațiilor, instanța de apel a stabilit că exista o scadență pentru restituirea acestei sume, la 02.06.2016, dată de la care a admis dobânda legală. A susținut că prețul nerestituit nu trebuia plătit la o anumită dată, ci părțile au stabilit că vor conveni în viitor, prin act separat, asupra acestei chestiuni, astfel încât, în lipsa unei scadențe, dispozițiile art. 1.535 C. civ. nu erau incidente. Prin urmare, obligația era afectată de un termen, eveniment viitor și sigur de care depindea executarea, potrivit prevederilor art. 1.411 C. civ.

Recurenta a subliniat că părțile au convenit stabilirea termenului de plată printr-un act viitor întrucât, la data convenției de constatare a nulității contractului de vânzare-cumpărare, nu cunoșteau întinderea prestațiilor reciproce, împrejurare față de care apare greșit argumentul instanței de apel privind aplicabilitatea art. 1.495 C. civ., care stabilește că, în lipsa unui termen de plată, aceasta trebuie efectuată de îndată.

Sub aspectul obligării sale la plata sumei de 20.531 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor de îmbunătățire a imobilelor, a arătat că hotărârea atacată încalcă art. 397 alin. (1) C. proc. civ., întrucât instanța de apel a acordat altceva decât s-a cerut prin acțiunea introductivă; a susținut că, deși reclamanta a solicitat valoarea investițiilor efectuate, precizând lucrările pe care și-a întemeiat această cerere, instanța a dispus ca, prin expertiză, să se stabilească îmbunătățirile efectuate de aceasta asupra imobilelor, iar expertul a reținut alte lucrări decât cele pretinse de reclamantă. A mai subliniat că, și în ipoteza în care reclamanta și-ar fi precizat cererea în sensul de a pretinde contravaloarea lucrărilor identificate prin expertiză, pretențiile acesteia tot nu trebuiau admise, deoarece au fost efectuate fără acordul Stațiunii de cercetare-dezvoltare pentru pomicultură Bistrița, în calitate de administrator al imobilelor.

În continuare, analizând cuprinsul cererii de chemare în judecată sub aspectul lucrărilor pretins efectuate de reclamantă, în raport cu cele reținute de expert și a căror contravaloare a fost admisă de instanța de apel, recurenta a arătat că au fost încălcate limitele judecății stabilite de titulara acțiunii.

A menționat că, pentru dovedirea pretențiilor sale, reclamanta a depus două devize de lucrări efectuate în regie proprie, iar prin expertiză nu au fost identificate și evaluate aceste lucrări, ci altele, fără să existe o solicitare cu acest obiect, nici dovezi privind realizarea acestora și momentul când au fost executate, deși aceste aspecte trebuiau probate, în temeiul art. 249 C. proc. civ.

În opinia recurentei, soluția de admitere în parte a pretențiilor în temeiul unor facturi de achiziție din 2013 nu este legală, întrucât la momentul respectiv intimata nu era proprietar, iar lucrările puteau fi efectuate în orice altă perioadă, dat fiind faptul că aceasta a fost chiriaș în intervalul 2006-2012; iar dacă lucrările ar fi fost efectuate în acest timp, pentru a putea despăgubi chiriașul, locatorul trebuia să-și fi dat acordul pentru efectuarea lor, ceea ce nu s-a întâmplat. A mai susținut că lucrările identificate prin expertiză puteau fi chiar din perioada 2016 (după anularea contractului de vânzare-cumpărare) - 2022 (efectuarea expertizei), întrucât intimata a rămas în posesia imobilelor până la 19.04.2023.

În continuare, recurenta a arătat că soluția dată excepției prescripției dreptului material la acțiune nu este legală, deoarece, stabilind greșit scadența obligației de restituire a prestațiilor la 02.06.2016, instanța de apel a apreciat greșit si asupra cursului prescripției.

În opinia sa, întrucât obiectul convenției de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare a fost repunerea părților în situația anterioară și restituirea prestațiilor, prin acest înscris intimata a recunoscut datoria pe care o avea pentru perioada 2012-2016, act de recunoaștere care a întrerupt termenul de prescripție asupra chiriei datorate.

Totodată, a susținut că instanța de apel nu a avut în vedere natura de creanță bugetară a chiriei, deși acest caracter rezultă din împrejurarea că imobilele închiriate fac parte din domeniul public al statului și chiria era virată la bugetul statului în temeiul art. 16 din Legea nr. 213/1998; de aceea, fiind o creanță bugetară, este supusă unui termen de prescripție de 5 ani, neîmplinit în august 2019, față de momentul de început stabilit de instanță ca fiind 02.06.2016.

Recurenta a arătat că, negând caracterul de creanță bugetară al chiriei datorate de intimată, motivat de împrejurarea că nu a dovedit că există o hotărâre de guvern privind dreptul său de a închiria imobilele respective, instanța de apel a nesocotit prevederile Legii nr. 45/2009 și ale H.G. nr. 1705/2006, pe care trebuia se le aibă în vedere din oficiu, în temeiul art. 252 alin. (1) C. proc. civ.

Sub aspectul respingerii ca tardiv a apelului său, recurenta a invocat încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, deoarece hotărârea primei instanțe nu i-a fost comunicată cu respectarea exigențelor impuse de art. 155 alin. (2) C. proc. civ., față de calitatea sa de persoană de drept public.

În susținerea acestei critici, a arătat că hotărârea a fost depusă la cutia poștală, data comunicării înscrise pe dovadă de către factorul poștal fiind 10.01.2023, deși exista obligația comunicării către persoana însărcinată cu primirea corespondenței sau, în lipsa acesteia, către administratorul clădirii sau paznic, potrivit art. 155 alin. (2) și art. 162 alin. (1) C. proc. civ.

În acest context, a invocat excepția nulității absolute a actului de comunicare a sentinței primei instanțe, precizând că aceasta a fost invocată și în apel, la termenul de judecată din 04.05.2023, iar instanța a stabilit că acest act a fost legal întocmit și a constatat tardivitatea apelului.

Intimata a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

La termenul de astăzi, recurenta a invocat excepția lipsei calității de reprezentant al societății reclamante în privința persoanei care a semnat contractul de asistență juridică cu avocatul ce a depus cererea de chemare în judecată și cererea de apel și, în consecință, nulitatea acestor cereri și a actelor subsecvente, pentru lipsa semnăturii reclamantei prin reprezentant legal sau convențional, aspecte pe care Înalta Curte le-a calificat drept motive de recurs, reținând că titulara căii de atac nu are la îndemână - potrivit art. 245 C. proc. civ., aplicabil și în recurs în conformitate cu art. 494 C. proc. civ. - calea excepției, ci doar pe cea a acțiunii manifestată în faza procesuală în care se află litigiul sub forma unor critici de nelegalitate; în urma acestei calificări, reprezentantul intimatei a invocat excepția tardivității noilor motive de recurs.

Examinând cu prioritate această excepție, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte o va admite, reținând faptul că, potrivit art. 487 C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs (...)", care trebuie depusă în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii atacate, potrivit art. 485 alin. (1) C. proc. civ.

În prezenta cauză, hotărârea instanței de apel a fost comunicată recurentei la 14.06.2023, aceasta declarând calea de atac a recursului la 05.07.2023, iar termenul de recurs s-a împlinit la 17.07.2023, astfel că motivele de recurs formulate la 15.05.2024 apar ca fiind tardive.

În continuare, examinând recursul, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în materie, Înalta Curte reține următoarele:

Prin decizia recurată, curtea de apel a admis apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. și a schimbat în parte sentința primei instanțe, în sensul că a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta la plata dobânzii legale aferente diferenței de preț nerestituite la scadență și a sumei de 20.531 RON, reprezentând parte din contravaloarea îmbunătățirilor efectuate la imobilul construcție, a admis excepția prescripției pentru parte din pretențiile din cererea reconvențională, respectiv chiria pentru construcții și teren și dobânda aferentă pentru intervalul 2012-2016, iar pentru restul pretențiilor a confirmat soluția primei instanțe de respingere a cererii reconvenționale.

Cu privire la calea devolutivă de atac promovată de pârâta Academia de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu Sisești" - Stațiunea de cercetare-dezvoltare pentru pomicultură Bistrița, curtea de apel a constatat tardivitatea, prin încheierea din 04.05.2023, iar prin decizia recurată, a respins cererea de repunere pe rol formulată de apelanta-pârâtă și apelul acesteia, ca tardiv.

Pârâta a formulat recurs împotriva deciziei curții de apel, criticând-o pentru încălcarea normelor de procedură a căror încălcare atrage sancțiunea nulității, dar și pentru nesocotirea normelor de drept material.

Față de soluția de respingere ca tardiv a apelului declarat de pârâtă împotriva sentinței primei instanțe, examinarea prezentei căi de atac este limitată la criticile privind această soluție, precum și la cele care sesizează contextul admiterii apelului reclamantei.

Astfel, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., referitor la nelegalitatea soluției de respingere ca tardivă a căii de atac devolutive formulate, recurenta a susținut că termenul de apel nu era împlinit, deoarece nu curgea de la data de 10.01.2023, când hotărârea primei instanțe i-a fost lăsată la cutia poștală, întrucât comunicarea trebuia realizată, în considerarea calității sale de persoană de drept public, cu respectarea dispozițiilor art. 155 alin. (1) pct. 2 și ale art. 162 alin. (1) C. proc. civ. În acest context, prin cererea de recurs a invocat nulitatea actului de comunicare a sentinței primei instanțe, arătând că această excepție a fost invocată și în fața instanței de apel.

Sub acest aspect, Înalta Curte notează că, din examinarea încheierii din 04.05.2023, prin care instanța de apel a constatat tardivitatea apelului pârâtei, nu rezultă că recurenta, în calitate de titulară și a căii de atac devolutive, a invocat nulitatea actului de comunicare a hotărârii primei instanțe, deși trebuia și putea să o facă, cu atât mai mult cu cât tardivitatea a fost invocată prin întâmpinarea formulată de apelanta-reclamantă și pusă în discuție în ședința publică de la termenul la care instanța a pronunțat încheierea interlocutorie.

În acest context, fiind invocată pentru prima dată în recurs, această chestiune nu poate fi primită, căci se opun dispozițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora "Motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor".

Regula instituită de art. 488 alin. (2) C. proc. civ. presupune, deci, că motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pot fi primite numai dacă nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau au rămas nesoluționate.

Niciuna dintre aceste ipoteze nu este incidentă, deoarece, în speță, erau create premisele invocării în apel, dat fiind că aspectul comunicării sentinței primei instanțe a fost pus în discuție în etapa procesuală anterioară, când recurenta, în calitate de titulară și a căii de atac devolutive, putea să-l invoce în termen în fața instanței; altfel spus, această chestiune trebuie invocată prin cererea de apel sau, cel mai târziu, la data invocării excepției de tardivitate a apelului, potrivit prevederilor art. 178 alin. (2) și (3) lit. b) C. proc. civ.

Or, în lipsa unui asemenea demers, dar și a omisiunii recurentei de a promova recurs împotriva încheierii interlocutorii din 04.05.2023, prin care s-a constatat formularea căii de atac devolutive peste termen, soluția curții de apel privind respingerea apelului ca tardiv apare ca fiind legală, iar criticile invocate sub acest aspect sunt inadmisibile.

În consecință, respingerea apelului pârâtei fără a fi cercetat în fond se opune examinării recursului formulat de aceeași parte, din perspectiva motivelor vizând pretențiile formulate împotriva reclamantei pe calea cererii reconvenționale. În acest segment al căii extraordinare de atac se înscriu criticile privind soluția de admitere a excepției prescripției dreptului la acțiune privind sumele pretinse de la reclamantă cu titlu de chirie, precum și cele privind reținerea naturii juridice greșite a acestor sume care, în viziunea recurentei, reprezintă creanțe fiscale.

De aceea, vor fi supuse analizei instanței de recurs exclusiv criticile circumscrise aspectului obligării recurentei la plata dobânzii legale pentru diferența de preț nerestituită la scadență și a contravalorii parțiale a îmbunătățirilor efectuate de către intimată.

În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizând încălcarea dispozițiilor art. 1.535 C. civ. care reglementează modalitatea de acordare a daunelor moratorii în cazul obligațiilor bănești, autoarea căii de atac a arătat că obligarea sa la plata dobânzii legale pentru neplata la scadență a diferenței de preț nu este legală, întrucât convenția încheiată de părți nu stabilea o scadență a acestei obligații, ci doar o supunea unui termen determinabil, pe care părțile urmau să-l fixeze prin act separat ulterior, împrejurare care, în opinia acesteia, înlătură și incidența prevederilor art. 1.495 C. civ.

Din această perspectivă, Înalta Curte notează că, potrivit statuărilor instanței de apel ce rezultă din actele dosarului, prin Convenția de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/31.07.2012 de Biroul Notarului Public B., încheiată la 01.06.2016, părțile au prevăzut desființarea de plin drept a contractului, cu consecința repunerii lor în situația anterioară, în sensul că recurenta-vânzătoare a redobândit proprietatea bunurilor vândute, iar potrivit clauzei 2.2., intimata-cumpărătoare a pierdut calitatea de proprietar al acelorași bunuri, fiind în drept să primească întreaga sumă de bani achitată cu titlu de preț. Totodată, prin clauza 2.3 din convenție, părțile contractante s-au obligat să își restituie reciproc prestațiile, altele decât cele prevăzute la art. 2.1 și 2.2, în condițiile art. 1.639, art. 1.645 și art. 1.646 C. civ., urmând ca întinderea lor să fie stabilită, de comun acord, printr-un act separat.

Așadar, cele două clauze evocate, respectiv art. 2.2 și 2.3 din contract, privesc prestații diferite, în sensul că prima vizează prețul vânzării reprezentat de o sumă certă, determinată, nesusceptibilă de modificare între momentul plății de către cumpărătoare și cel al restituirii de către vânzătoare, iar a doua clauză vizează orice alte prestații pe care părțile le-au efectuat în același interval, putând fi aplicabilă, după cum a reținut și instanța de apel, în privința evaluării îmbunătățirilor pe care intimata-cumpărătoare le-a realizat asupra imobilelor deținute vremelnic. De aceea, împrejurarea că părțile nu au stabilit un termen pentru restituirea prețului nu poate fi justificată prin aplicarea clauzei 2.3. și asupra acestei prestații, în sensul reținerii unui termen suspensiv pentru executare, ci indică faptul că suma de bani plătită cu titlu de preț trebuia restituită de îndată, conform dispozițiilor art. 1.495 C. civ., pe deplin incidente în cauză.

În consecință, Înalta Curte, în acord cu dezlegările instanței de apel, reține că scadența obligației de restituire a prețului era data de 02.06.2016, ziua imediat următoare încheierii convenției de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, ca efect al principiului restitutio in integrum, întrucât nu se poate identifica un temei pentru ca recurenta-vânzătoare să mai păstreze această sumă ulterior intervenirii sancțiunii nulității.

Astfel, apare ca fiind legală soluția curții de apel care, prin prisma dispozițiilor art. 1.535 C. civ., a stabilit în sarcina recurentei obligația de a achita dobânda legală aferentă prețului nerestituit de îndată, calculată de la data scadenței până la momentul plății efective către intimată, motiv pentru care criticile recurentei vor fi respinse ca nefondate.

Aceeași soluție, de respingere, se impune și cu privire la criticile vizând contravaloarea îmbunătățirilor la care aceasta a fost obligată, aspect pe care l-a contestat din perspectiva depășirii de către instanța de apel a limitelor obiectului cererii de chemare în judecată, susținând că lucrările invocate de către intimată în susținerea acestei pretenții, justificate cu devizele de lucrări depuse la dosar, erau complet diferite de cele identificate prin raportul de expertiză și avute în vedere la pronunțarea deciziei.

Sub acest aspect, Înalta Curte amintește că formularea unui motiv de nelegalitate precum cel în discuție nu presupune, în mod suficient, referirea la o normă de drept material sau de procedură, dacă partea nu poate dezvolta, în mod consecvent, un raționament care să justifice în ce modalitate și din ce motive instanța devolutivă a dat legii o interpretare greșită, a făcut o aplicare greșită a acesteia la starea de fapt lămurită, ori a ignorat regulile de drept aplicabile. Astfel, în recurs pot fi examinate doar criticile care pun în dezbatere nelegalitatea deciziei, nu și cele care vizează materialul probator sau modul de stabilire a situației de fapt, întrucât analiza în calea extraordinară de atac nu poate fi extinsă, după cum rezultă din conținutul prevederilor art. 483 alin. (3) și ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ., dincolo de criticile de nelegalitate, spre cele de o eventuală netemeinicie.

De aceea, întrucât prin aspectele învederate, recurenta vizează în realitate interpretarea materialului probator, contestă concluziile instanței de apel cu privire la aspectele reținute, tinzând să repună în dezbateri aprecierea temeiniciei judecății și solicită instanței de recurs exclusiv realizarea unui control de fond al hotărârii, incompatibil cu natura căii de atac analizate, acest motiv de recurs va fi înlăturat, la rândul lui.

Prin urmare, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din același cod, va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentă împotriva deciziei instanței de apel.

Potrivit prevederilor art. 451-453 C. proc. civ., aplicabile și în recurs conform art. 494 din același cod, culpa procesuală reținându-se în sarcina recurentei, ca parte căzută în pretenții, aceasta va fi obligată la plata către intimată a cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta fază procesuală, în sumă de 12.000 RON, reprezentând onorariu avocat, justificată cu înscrisurile depuse la dosar recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă Academia de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu Sisești" - Stațiunea de cercetare-dezvoltare pentru pomicultură Bistrița împotriva deciziei civile nr. 324/29.05.2023, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

Obligă recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă a sumei de 12.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 mai 2024.