ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 121/2024

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 121/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 23 ianuarie 2024

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată, la data de 19 decembrie 2017, pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții B. și C. să oblige pârâții la plata sumei de 2.786.761,80 RON (echivalentul a 601.295 Euro), în baza contractului de antrepriză nr. x/10.01.2015; să dispună înscrierea în CF nr. x Bistrița, nr. CAD: x, Top: x CF vechi: 9022 a construcției edificate de reclamantă pentru pârâți în baza contractului de antrepriză nr. x din 10.01.2015, pe stadii de construire, precum și înscrierea în CF a ipotecii legale instituite în favoarea reclamantei în temeiul art. 1869 Noul C. civ. până la concurența sumei de 601.295 euro, în baza aceluiași contract de antrepriză nr. x/10.01.2015; cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată în temeiul dispozițiilor art. 451 noul C. proc. civ.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 1270, 1516, 1350, 1869, 1874 și urm. Noul C. civ., 194 și urm., 451 și urm. C. proc. civ.

Reclamanta S.C. A. S.R.L. a depus la dosarul cauzei o cerere de modificare a acțiunii introductive, prin care a arătat că înțelege să își modifice acțiunea introductivă sens în care a solicitat instanței: să constate că în temeiul titlului de proprietate - act de adjudecare emis la 23.02.2018 de SCPEJ în dosar execuțional nr. x/2013 a dobândit drept de proprietate prin vânzare la licitația publică din 22.02.2018, asupra imobilelor situate în Bistrița, str. x înscris în CF x Bistrița, nr. cad. x, nr. top, x de natura teren intravilan în suprafață de 2100 mp și construcție cu 6 nivele la partea dinspre str. x și 4 nivele în partea din spate, construcție nefinalizată, cu zidăria parțial efectuată, neînscrisă în CF, construcție neipotecată în favoarea băncii, edificată ulterior pe terenul ipotecat în baza autorizației de construire nr. x/19.01.2009 proprietatea debitorilor pârâți, pentru prețul total de 1.426.000 RON achitat integral, conform mențiunilor din actul de adjudecare la 22.020.2018; să dispună localizarea construcțiilor noi în CF în forma/modalitatea în care au fost vândute, respectiv, achiziționate, și întabularea dreptului de proprietate, atât asupra terenului cât și asupra construcției în favoarea reclamantei, precum și să oblige pârâții la plata sumei de 2.786.761,80 RON (echivalentul a 601.295 Euro), în baza contractului de antrepriză nr. x/10.01.2015, referitor la construcțiile menționate în petitul acțiunii modificate, și să ia act că celelalte petite obiect al acțiunii introductive au rămas fără obiect ca efect al dobândirii dreptului real de proprietate în favoarea reclamantei.

Reclamanta S.C. A. S.R.L. a depus la dosarul cauzei o cerere de renunțare parțială la judecată, prin care a arătat că înțelege să renunțe la solicitarea privind obligarea pârâților B. și C. la plata sumei de 2.786.761,80 RON (echivalentul a 601.295 Euro), respectiv la petitul 3 din modificare de acțiune.

PFA B. a formulat o cerere de intervenție în interesul pârâților, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondate, întrucât are calitatea de proprietar al construcției.

Prin sentința civilă nr. 289/19.12.2019 pronunțată în dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Bistrița-Năsăud s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de către societatea reclamantă A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții B. și C.. S-a constatat că în temeiul actului de adjudecare emis la data de 23.02.2018 de SCPEJ D. și E., în dosarul execuțional nr. x/2013, societatea reclamantă A. S.R.L. a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului construcție cu șase niveluri la partea dinspre str. x și 4 niveluri în partea din spate, construcție nefinalizată, cu zidăria parțial efectuată, edificată pe terenul ipotecat în favoarea reclamantei, în baza autorizației de construire nr. x/19.01.2009. S-a dispus localizarea imobilului construcție în cartea funciară nr. x Bistrița (CF vechi nr. x), cad x, top nr. x, pe stadii de execuție, potrivit expertizei judiciare topografice întocmită de expertul judiciar F., expertiză admisă de OCPI Bistrița-Năsăud, prin procesul-verbal de recepție nr. x/2019. S-a dispus intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului construcție în favoarea reclamantei. S-a admis cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată și au fost obligați pârâții să achite reclamantei suma de 8050 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel B. și C..

Prin încheierea din data de 13.09.2022, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, instanța de apel a dispus, printre altele, respingerea cererii privind efectuarea unei adrese către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, apreciind faptul că soluționarea prezentului dosar nu depinde de înscrisurile preexistente în cartea funciară și de eventuale cercetări penale care se derulează cu privire la această înscriere.

Totodată, instanța a respins cererea de suspendare a soluționării apelului până la soluționarea dosarului nr. x/2020, având în vedere că o cerere trebuie probată la momentul formulării ei, neputându-se acorda un termen de judecată în condițiile în care la acest termen nu se probează nici existența dosarului indicat și nici legătura sa cu prezenta cauză.

Prin decizia civilă nr. 525/2022 din 11 octombrie 2022, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă a respins apelul declarat de către apelanții B. și C. împotriva sentinței civile nr. 289 din 19.12.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Bistrița Năsăud, pe care a păstrat-o în întregime; a obligat apelanții să plătească intimatei A. S.R.L. suma de 5.000 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva încheierii din 13.09.2022 și deciziei civile nr. 525/2022 din 11 octombrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, pârâții B. și C. au formulat recurs, prin care au solicitat admiterea acestuia, în principal, casarea deciziei civile nr. 525/2022, și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel; în subsidiar, au solicitat casarea deciziei civile nr. 525/2022 și încheierii din data de 13.09.2022, rejudecarea apelului formulat de pârâți, în sensul admiterii acestuia, cu cheltuieli de judecată.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., recurenții au susținut, în esență, că instanța de apel a încălcat principiul constituțional al liberului acces la justiție și principiul dreptului la un proces echitabil, precum și dispozițiile art. 22 C. proc. civ., întrucât a ignorat apărările formulate de aceștia în vederea unei juste soluționări a cauzei, în discuție nefiind nicidecum "o stăruință" pentru identificarea adevărului judiciar.

În ceea ce privește incidența dosarului nr. x/2020, recurenții au arătat următoarele:

Considerentul instanței de apel prin care s-a reținut că între dosarul nr. x/2017 și dosarul nr. x/2017 nu există nici o legătură, este nelegal, avându-se în vedere argumentele menționate în cuprinsul motivelor de recurs, cu precădere optica instanței de apel din dosarul nr. x/2017 și corelarea acesteia cu dosarul nr. x/2020.

Recurenții au arătat că referitor la cererea de suspendare a cauzei până la soluționarea dosarului nr. x/2020, din aceleași rațiuni pentru care dosarul nr. x/2019 a fost suspendat, instanța de apel a ales sa respingă această solicitare ca nedovedită.

Corespunde realității faptul că la termenul de judecată din 13 septembrie 2022, reprezentantul convențional al apelanților nu avea asupra sa un certificat de grefă care să ateste existența acestui dosar, însă, în baza rolului activ, instanța de apel avea obligația de a realiza o simplă verificare în sistemul ECRIS pentru a valida sau invalida susținerile menționate, subliniind că în situația în care aceste verificări ar fi fost realizate, instanța de apel era obligată să analizeze această cerere de suspendare, astfel cum a analizat cererea de suspendare formulată în considerarea dosarului nr. x/2019

Încălcând regulile de procedură și dreptul la un proces echitabil, instanța de apel a ales să ignore obligațiile ce-i revin, context în care se impune admiterea recursului și casarea încheierii de ședință din data de 13.09.2022 și a deciziei civile nr. 522/2022.

În ceea ce privește incidența dosarului penal nr. x/2020, recurenții au arătat că, tot la termenul de judecată din 13.09.2022, reprezentantul convențional al apelanților a solicitat instanței de prim control judiciar să emită o adresă către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud pentru a comunica stadiul dosarului menționat, expunând argumentele formulate în susținerea acestei solicitări, în fața instanței de apel, inclusiv prin notele scrise depuse la dosarul de apel.

Recurenții au subliniat că, deși era evidentă necesitatea lămuririi calității în care reclamanta a formulat cererea de modificare a acțiunii introductive, instanța de apel a respins cererea de efectuare a unei adrese, reținând că "soluționarea prezentului dosar nu depinde de înscrisurile preexistente în cartea funciară și de eventuale cercetări penale care se derulează cu privire la această înscriere."

Și prin această măsură, instanța a încălcat dispozițiile art. 22 C. proc. civ. și dreptul la un proces echitabil, alegând să nu stăruie pentru justa soluționare a cauzei ce formează obiectul prezentului dosar, context în care soluția pronunțată de către aceasta este în mod evident nelegală.

În cuprinsul cererii de recurs, autorii căii extraordinare de atac au susținut, în esență și faptul că, deși au fost prezentate instanței de apel motivele care au condus la concluzia nerepartizării, în mod aleatoriu, a dosarului nr. x/2017, aceasta a considerat că nu se impune analizarea aspectelor relevate și formularea unei adrese către Tribunalul Bistrița-Năsăud pentru a se comunica Hotărârea de Colegiu prin care s-a stabilit ca dosarul în discuție va fi repartizat completului C3LP.

Or, în condițiile în care instanța de apel a respins solicitarea apelanților de analizare a modalității de repartizare a dosarului nr. x/2017, aceasta a încălcat dispozițiile procedurale care atrag nulitatea absolută, având în vedere, inclusiv dispozițiile art. 176 C. proc. civ.

Redând prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, recurenții au susținut că, în cazul de față, după cum s-a arătat în mod expres în fața instanței de apel, dosarul nr. x/2017, în primă instanță, nu a fost soluționat de către o instanță independentă, imparțială și instituită potrivit legii, context în care, corelativ încălcării dreptului la un proces-echitabil, prin pronunțarea decizia civile nr. 525/2022, instanța de apel a încălcat normele de procedură care atrag nulitatea hotărârii pronunțate.

În ceea ce privește decizia civilă nr. 525/2022, în argumentarea art. 488 pct. 8 C. proc. civ. recurenții au susținut că instanța de apel a aplicat în mod greșit normele de drept material stabilind că prin adjudecarea terenului ipotecat, intimata-reclamantă a dobândit un drept de proprietate și asupra construcției edificate pe imobilul ipotecat.

În primul rând, potrivit art. 2380 C. civ., ipoteca asupra unor construcții viitoare nu poate fi intabulată, ci numai înscrisă provizoriu în cartea funciară, în condițiile legii, iar în conformitate cu dispozițiile art. 2382 C. civ., ipoteca se întinde, fără nicio altă formalitate, asupra construcțiilor, îmbunătățirilor și accesoriilor imobilului, chiar dacă acestea sunt ulterioare constituirii ipotecii.

În cuprinsul deciziei recurate, instanța a reținut că "executarea silită a terenului are ca obiect în mod necesar și construcțiile edificate asupra respectivului teren, principiu confirmat și probat și prin actul de adjudecare depus în probațiune și analizat."

Însă, în cazul de față, greșita aplicare a normelor de drept material rezidă în interpretarea greșită a situației de drept ce caracterizează edificarea construcției pe terenul ipotecat.

Astfel, recurenții au susținut că au accesat un credit în vederea edificării unui imobil de locuințe colective, rambursare pe care au garantat-o prin instituirea unei ipoteci de rangul I pe terenul în suprafață de 2100 mp.

Ulterior acestui moment, PFA B. a fost entitatea, care a edificat construcție în discuție. Astfel, deși în publicația de vânzare a imobilului ipotecat se menționează că se scoate la licitație terenul în suprafață de 2100 mp ipotecat în favoarea băncii, pe care se află edificată o construcție neipotecată în folosul băncii, și prin actul de adjudecare A. S.R.L. a dobândit proprietatea atât asupra terenului, cât și asupra construcției, PFA B. a efectuat toate demersurile necesare în vederea edificării construcției, inclusiv certificatul de urbanism și autorizația de construire au fost emise pe numele acesteia.

Au susținut recurenții că, anterior realizării recepției construcției, proprietatea terenului aparținea acestora, iar proprietatea asupra construcției aparținea entității PFA B..

Mai mult decât atât, dacă creditoarea Bancă avea intenția de a valorifica atât imobilul teren, cât și imobilul construcție edificat pe teren, aceasta avea posibilitatea ca în procedura de executare silită să realizeze înscrierea imobilului construcție în Cartea Funciară, urmând ca ulterior să valorifice pe cale execuțională ambele bunuri imobile, valoarea fiind evident mult mai mare.

Însă, inclusiv din maniera de exprimare din cuprinsul Publicației de vânzare, respectiv "construcție neipotecată în favoarea băncii" reiese în mod clar faptul că intenția băncii a fost exclusiv de valorificare a terenului, iar nu de extindere a ipotecii și asupra construcției.

Astfel, instanța de apel nu a avut în vedere, pe de o parte, faptul că la momentul scoaterii la vânzare a imobilului teren, această construcție nici nu exista din punct de vedere juridic, și, pe de altă parte, faptul că PFA B. nu a întreprins nici un demers pentru a recepționa construcția, respectiv pentru ca aceasta să intre în circuitul civil.

Prin urmare, la momentul emiterii Actului de Adjudecare existau doi coproprietari asupra imobilului teren și un proprietar al construcției.

Astfel, pentru ca ipoteca instituită în favoarea Băncii să se răsfrângă și asupra imobilului construcție, proprietatea unei terțe persoane, era necesar ca pârâții sau banca în procedura de executare silită să apeleze la mecanismul accesiunii imobiliare artificiale prevăzute de dispozițiile art. 583 C. civ.

Pentru ca ipoteca să se răsfrângă asupra imobilului construcție era necesar ca acest imobil să existe din punct de vedere juridic și să fie proprietatea pârâților sau aceștia să fi plătit către PFA B. contravaloarea acestei construcții. Însă, deși construcția edificată pe terenul ipotecat în favoarea băncii aparține PFA B., instanța de apel a înțeles să confere aplicabilitate exclusiv dispozițiilor art. 2380 și urm. C. civ.. Din perspectiva aspectelor anterior prezentate, recurenții consideră că instanța a aplicat în mod greșit normele de drept material.

Totodată, pentru a putea formula modificarea cererii de chemare în judecată inițiale prin schimbarea totală a acțiunii introductive, intimata-reclamantă avea obligația de a dovedi, la data formulării modificării de acțiune, a calității sale de proprietar. Însă, la 19.03.2018, dată la care intimata a înregistrat modificarea de acțiune, în conformitate cu dispozițiile art. 854 alin. (1) C. proc. civ., dreptul de proprietate al intimatei nu exista, acesta beneficiind doar de o înscriere provizorie a actului de adjudecare.

Astfel spus, anterior datei de 23.03.2022, intimata nu avea un drept de proprietate asupra terenului în suprafață de 2100 mp pentru a putea formula cererea de modificare acțiunii.

Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar ULTRALEX S.P.R.L.a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Înalta Curte a procedat la efectuarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil, în principiu.

Prin încheierea din 26 aprilie 2023 Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză, cu mențiunea că părțile au posibiltatea să depună punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare; niciuna dintre părți nu a înțeles să utilizeze de acest drept.

Prin încheierea din 21 iunie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-civilă a admis, în principiu, recursul.

Înalta Curte, analizând hotărârile atacate în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține următoarele considerente:

Circumscris motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., recurenții au susținut că instanța de apel a încălcat principiul constituțional al liberului acces la justiție și principiul dreptului la un proces echitabil, precum și dispozițiile art. 22 C. proc. civ., întrucât a ignorat apărările formulate de aceștia în vederea unei juste soluționări a cauzei, în discuție nefiind nicidecum "o stăruință" pentru identificarea adevărului judiciar.

În acest sens, recurenții au arătat, în esență, că, referitor la cererea de suspendare a cauzei până la soluționarea dosarului nr. x/2020, instanța de apel a ales sa respingă această solicitare ca nedovedită, deși, în virtutea rolului activ trebuia să efectueze verificări în sistemul ECRIS cu privire la dosarul menționat, iar, în ceea ce privește incidența dosarului penal nr. x/2020, instanța de apel a respins cererea acestora de efectuare a unei adrese către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, deși, în opinia recurenților, era evidentă necesitatea lămuririi calității în care reclamanta a formulat cererea de modificare a acțiunii introductive.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Analizând încheierea atacată, Înalta Curte constată că instanța de apel a respins cererea de suspendare a apelului până la soluționarea dosarului nr. x/2020, formulată de apelanții-pârâți, "având în vedere că o cerere trebuie probată la momentul formulării ei, neputându-se acorda un termen de judecată în condițiile în care la acest termen nu se probează nici existența dosarului indicat și nici legătura sa cu prezenta cauză".

Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., judecata pricinii poate fi suspendată când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți.

Or, dincolo de faptul că ne aflăm în prezența unui caz de suspendare facultativă, Înalta Curte reține că, pentru a se aplica dispozițiile menționate, instanța de judecată trebuie să verifice îndeplinirea cumulativă a cerințelor impuse de textul de lege, anume: existența unui dosar de instanță ce face obiectul unei alte judecăți; de existența ori inexistența dreptului supus judecății să depindă soluționarea dosarului a cărei suspendare se solicită.

Astfel, doar după îndeplinirea cumulativă a acestor condiții, instanța de judecată poate dispune suspendarea facultativă a cauzei, prin analizarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de normele procesuale.

Înalta Curte reține că, în susținerea primei critici, recurenții ignoră un principiu esențial de drept, potrivit căruia cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească. Or, formulând o cerere de suspendare, autorul solicitării este cel care trebuie, prin mijloace procesuale specifice, să demonstreze existența dosarului în raport cu care solicită suspendarea, și nu să pretindă instanței această demonstrație.

Procesul civil este în primul rând un proces al intereselor private, în care părțile au obligația să-și probeze susținerile, în condițiile, în ordinea și la termenele stabilite de lege sau judecător, rolul activ al judecătorului, de a veghea la prevenirea oricărei greșeli în aflarea adevărului fiind circumscris respectării drepturilor procesuale ale părților și a principiilor care guvernează procesul civil.

Așa fiind, în condițiile în care la momentul formulării cererii de suspendare, cel care a făcut propunerea înaintea judecății nu a probat nici existența dosarului indicat și nici legătura sa cu prezenta cauză, așa cum a reținut curtea de apel, Înalta Curte nu identifică o nesocotire a principiilor invocate de recurenți.

În ceea ce privește susținerile recurenților potrivit cărora considerentul instanței de apel, prin care s-a reținut că între dosarul nr. x/2017 și dosarul pendinte nu există nici o legătură, este nelegal, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate.

Astfel, în considerentele deciziei recurate, instanța de prim control judiciar a reținut că soluția care poate fi pronunțată în acel dosar nu influențează în mod direct și decisiv modalitatea de soluționare a prezentei cauze deoarece abordează valabilitatea contractului de credit în baza căruia a fost demarată executarea silită în cadrul căreia a fost emis actul de adjudecare ce constituie temeiul prezentei acțiuni, precum și că, indiferent de legalitatea totală sau parțială a contractului de credit, actele de executare silită și mai ales actul de adjudecare de către un terț a imobilelor afectate garanției pot fi contestate separat pe calea contestației la executare, demers urmat și pierdut definitiv de către pârâți.

Or, în condițiile în care instanța de apel, printr-o analiză proprie referitoare la relevanța dosarului menționat în ansamblul pricinii de față, a evidențiat argumentele pentru care a considerat că nu există o legătură relevantă între prezenta cauză și dosarul indicat, nemulțumirea recurenților cu privire la faptul că instanța de apel nu și-a însușit punctul lor de vedere referitor la importanța dosarului indicat în economia litigiului pendinte nu este aptă să atragă nelegalitatea hotărârii atacate.

În ceea ce privește critica recurenților (cu referire la incidența dosarului penal nr. x/2020), conform căreia instanța de apel a respins cererea acestora de efectuare a unei adrese către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, deși era evidentă, în opinia acestora, necesitatea lămuririi calității în care reclamanta a formulat cererea de modificare a acțiunii introductive, Înalta Curte reține că potrivit art. 264 C. proc. civ., aprecierea probelor se face în mod liber, potrivit convingerii instanței învestite cu o cale devolutivă de atac.

Având libertatea deplină de a aprecia cu privire la necesitatea administrării unor probe, instanța de apel a considerat că soluționarea dosarului nu depinde de înscrisurile preexistente în cartea funciară și de eventuale cercetări penale care se derulează cu privire la această înscriere. Dincolo de faptul că proba solicitată nu a fost respinsă, în mod arbitrar, de către instanța de apel, ci motivat, critica privitoare la proba a cărei administrare nu a fost încuviințată nu poate fi analizată, deoarece în materia probelor instanța de apel este suverană, susținerea recurenților excedând unei veritabile critici de nelegalitate și tinzând la substituirea unei aprecieri diferite celei date de instanța de apel.

Așa fiind, în cauză, nu poate fi reținută încălcarea principiului liberului acces la justiție, al dreptului la un proces echitabil, respectiv nesocotirea rolului activ al judecătorului.

Într-o altă critică, subsumată aceluiași motiv de casare, recurenții au susținut, în esență, că instanța de apel a încălcat dispozițiile procedurale care atrag nulitatea absolută, întrucât a respins solicitarea apelanților-pârâți de analizare a modalității de repartizare a dosarului nr. x/2017, în primă instanță.

Înalta Curte constată că această critică este nefondată.

Astfel, referitor la aceste chestiuni, se constată că, prin încheierea din 13 septembrie 2022, instanța de apel a respins "cererea de amânare formulată de reprezentantul apelanților pentru probarea repartizării nealeatorii a dosarului în fața instanței de fond, raportat la împrejurarea că nu a fost invocat ca și motiv de apel, fiind neprocedurală amânarea cauzei în vederea realizării probațiunii pentru un motiv de apel neindicat."

În ședința publică din 11 octombrie 2022, când cauza a rămas în pronunțare, referitor la chestiunea repartizării dosarului în fața primei instanțe, reprezentanta apelanților a susținut că este vorba despre o nulitate absolută și că este în termen să o invoce, iar instanța ar trebui să analizeze acest aspect pentru a avea un act de justiție temeinic și legal, solicitându-se reluarea cercetării judecătorești.

În cadrul aceleiași ședințe, prin practicaua deciziei recurate, curtea de apel, în urma deliberării, a respins cererea de reluare a cercetării judecătorești, reținând că instanța s-a pronunțat la termenul anterior (din 13 septembrie 2022) cu privire la toate aspectele invocate.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 477 alin. (1) C. proc. civ., instanța de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum și cu privire la soluțiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată.

Acest text legal reglementează regula tantum devolutum quantum apellatum, regulă care semnifică faptul că instanța de apel va proceda la o nouă judecată asupra fondului numai în limitele criticii formulate de apelant. În alte cuvinte, poate judeca doar atât cât i s-a cerut.

De asemenea, Înalta Curte reține că, în cadrul apelului, ca un corolar al textului legal anterior menționat, trebuie avute în vedere, dacă legea nu prevede altfel, numai motivele expuse de apelant în cererea de apel. Ca atare, nu pot fi avute în vedere motive de apel noi, neindicate în cererea de apel.

Contrar susținerilor recurenților, în mod legal și cu respectarea regulilor de procedură, instanța de apel nu a procedat la termenul de judecată din 13 septembrie 2022 la amânarea cauzei în vederea realizării probațiunii pentru un motiv de apel neindicat, iar, prin practicaua deciziei recurate, corect curtea de apel, în urma deliberării, a respins cererea de reluare a cercetării judecătorești, reținând că instanța s-a pronunțat la termenul anterior cu privire la toate aspectele invocate.

Procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, obiectul și limitele acestuia fiind stabilite prin cererile și apărările părților (art. 9 alin. (2) C. proc. civ.), iar cererile trebuie să cuprindă, în mod necesar, sub sancțiunea nulității, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază (cu referire la cererea de apel relevante fiind dispozițiile art. 470 alin. (1) lit. c) și alin. (3) C. proc. civ.).

Câtă vreme prin motivele de apel depuse inițial apelanții nu au formulat critici vizând aspectele legate de nerepartizarea aleatorie, în opinia lor, a cauzei în primă instanță, și chiar dacă se invocă o nulitate absolută, în raport de limitele efectului devolutiv al apelului, instanța de prim control judiciar era limitată a analiza numai ceea ce s-a apelat, față de dispozițiile art. 477 alin. (1) C. proc. civ. coroborate cu art. 479 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. Prin urmare, solicitarea de amânare a cauzei în vederea realizării probațiunii pentru un motiv de apel neindicat, în mod corect a fost respinsă, criticile recurenților dovedindu-se a fi nefondate din această perspectivă.

În considerarea celor ce preced, întrucât în cauză au fost respectate dispozițiile legale care guvernează desfășurarea procesului civil, respectiv cele referitoare la condițiile stabilite și impuse de lege cu privire la activitatea de judecată și la raporturile dintre părți și instanță, Înalta Curte nu identifică vreo neregularitate în privința legalității încheierii și deciziei recurate, de natură a face aplicarea dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

În cuprinsul motivelor de recurs a fost invocat și motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Cu toate acestea, deși recurenții susțin că "greșita aplicare a normelor de drept material rezidă în interpretarea greșită a situației de drept ce caracterizează edificarea construcției pe terenul ipotecat", în argumentarea afirmației evidențiate se aduc în dezbatere doar chestiuni legate de situația de fapt, de administrarea probatoriilor, de lipsa analizării tuturor probelor existente la dosar și de relevanța pe care instanța de apel a acordat-o acestora. Or, modul de interpretare a probelor și aspectele privind situația de fapt nu pot face obiectul recursului, acestea fiind apanajul instanțelor devolutive, iar simpla nemulțumire a recurenților cu privire la aspectele reținute de instanța de apel și neînsușirea opiniei acestora referitor la anumite chestiuni nu se pot constitui în motivul de nelegalitate invocat.

În alți termeni, criticile recurenților tind spre o evaluare de netemeinicie, în condițiile în care afirmațiile acestora aduc în dezbatere neanalizarea, în opinia lor, a unor probe în modul dorit de aceștia, fără a se ține cont de faptul că valorificarea sau nevalorificarea probelor este o problemă de temeinicie, ce nu poate intra în câmpul de analiză rezervat instanței de recurs.

De asemenea, se reține că toate aserțiunile recurenților cu privire la faptul că instanța de apel a înțeles să confere aplicabilitate exclusiv dispozițiilor art. 2380 și urm. C. civ., cele referitoare la necesitatea existenței din punct de vedere juridic a imobilului construcție, la faptul că acesta trebuia să fie proprietatea lor sau pârâții să fi plătit către persoana fizică autorizată contravaloarea acestuia pentru ca ipoteca să se răsfrângă asupra lui, sunt simple argumente factuale nestructurate juridic și aduc în dezbatere doar chestiuni de netemeinicie, care nu pot forma obiect de analiză în recurs.

În ceea ce privește criticile recurenților legate de modificarea acțiunii, prin care se arată că intimata-reclamantă avea obligația de a face dovada, la data formulării modificării de acțiune, a calității sale de proprietar, se constată că și aceste susțineri sunt invocate de recurenți tot în circumstanțierea situației de fapt ce nu poate fi reapreciată de instanța de recurs.

Pentru considerentele expuse, reținând că aspectele de nelegalitate deduse judecății pe calea prezentului recurs nu pot fi primite, nefiind îndeplinite dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. pentru casarea încheierii și hotărârii atacate, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul formulat de pârâții B. și C., ca nefondat.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate de intimata-reclamantă, Înalta Curte reține dispozițiile art. 452 C. proc. civ., potrivit cărora, "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei", respectiv art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., care stabilesc că "(1) partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată."

Având în vedere acest dispoziții legale, Înalta Curte va admite cererea formulată de intimata-reclamantă și va obliga recurenții-pârâți la plata sumei de 12.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs (constând în onorariul avocațial), în limita celor dovedite, potrivit înscrisurilor aflate la fila x și dosar.

În privința celorlalte cheltuieli de judecată solicitate de intimata-reclamantă, în cuantum de 2.000 RON, se reține că acestea nu au fost dovedite, fiind necesar a se depune ordinul de plată sau chitanța care să ateste această operațiune, factura fiscală emisă în baza contractului de asistență juridică fiind insuficientă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-pârâți B. și C. împotriva încheierii din 13 septembrie 2022 și deciziei civile nr. 525/2022 din 11 octombrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

Obligă recurenții-pârâți la plata sumei de 12.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, către intimata-reclamantă

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2024.