ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.06.2020

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
24.06.2020
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Asupra cauzei de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

În rejudecare, prin Sentința penală nr. 286 din 30 octombrie 2019 pronunțată de Tribunalul Arad, secția Penală în dosarul nr. x/2017, inculpatul A. a fost condamnat astfel:

- în baza art. 207 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) și art. 43 alin. (5) C. pen., la 3 (trei) ani închisoare, pentru infracțiunea de șantaj.

- în baza art. 360 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1), art. 41 alin. (1) și art. 43 alin. (5) C. pen., la 6 (șase) luni închisoare, pentru infracțiunea de acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată (8 acte materiale);

- în baza art. 32 C. pen. raportat la art. 250 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1), art. 41 alin. (1) și art. 43 alin. (5) C. pen., la 2 (doi) ani închisoare pentru tentativă la infracțiunea de efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată (11 acte materiale);

- în baza art. 360 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1), art. 41 alin. (1) și art. 43 alin. (5) C. pen., la 6 (șase) luni închisoare pentru infracțiunea de acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată (6 acte materiale);

- în baza art. 249 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1), art. 41 alin. (2) și art. 43 alin. (5) C. pen., la 3 (trei) ani închisoare pentru infracțiunea de fraudă informatică în formă continuată (15 acte materiale);

- în baza art. 250 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1), art. 41 alin. (1) și art. 43 alin. (5) C. pen., la 3 (trei) ani închisoare pentru infracțiunea de efectuare de operațiuni de financiare, în mod fraudulos, în formă continuată (14 acte materiale);

În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare la care se adaugă sporul de 1/3 din totalul celorlalte pedepse respectiv 3 ani, urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare, în regim de detenție.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen., art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen. i-a fost aplicată inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d), n) C. pen., respectiv de a comunica și de a se apropia de partea vătămată/parte civilă B., (C.), pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 65 C. pen. i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) și n) C. pen.

În baza art. 72 alin. (1) C. pen. a fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii din 9 august 2017, durata arestării preventive de la 10 august 2017 până la 11 august 2017 și durata arestului la domiciliu de la 11 august 2017 până la 9 septembrie 2017.

În baza art. 397 C. proc. pen. s-a constatat reparat integral prejudiciul în valoare de 1355,03 RON cauzat părții vătămate D..

În baza art. 20, art. 25 și art. 397 C. proc. pen. a fost admisă acțiunea civilă exercitată de partea vătămată/parte civilă B. și a fost obligat inculpatul A. să plătească acesteia suma de 2000 RON și suma de 55 euro, despăgubiri civile și daune morale.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că:

- în perioada 14 - 21 martie 2016, prin diverse mijloace și metode, a constrâns-o pe partea vătămată B. să demisioneze de la locul de muncă, să-și ia lucrurile și să se mute din loc. Zimandul Nou în loc. Gheorgheni, într-un apartament închiriat, în scopul de a relua relația dintre părți și a dobândi în mod injust sume de bani pentru sine; fapta întrunind elementele constitutive a infracțiunii de șantaj, prev. de art. 207 alin. (1), (3) C. pen.

- în data 14 - 21 martie 2016, la ore diferite, în mai multe localități și la unități bancare distincte, dar în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul și-a însușit cardul bancar nr. x emis de E. Sucursala București pe numele părții vătămate B. și, în mod repetat, a accesat de 8 ori fără drept, sistemele informatice ale bancomatelor și a încercat de 11 ori să efectueze operațiuni de retragere de numerar, prin utilizarea fără consimțământul părții vătămate B. a instrumentului de plată electronic (cardul bancar), faptele întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de acces ilegal la un sistem informatic, în formă continuată (8 acțiuni), prevăzută de art. 360 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și tentativă la efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată (11 acțiuni) prevăzută de art. 32 C. pen. raportat la art. 250 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

- în perioada 17 - 18 martie 2016, la date diferite, dar în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul, în mod repetat a accesat de 6 ori fără drept sistemul informatic (contul de F., asociat numărului de telefon x, aparținând părții vătămate B.), respectiv a introdus date informatice, a modificat parola și a restricționat accesul la acestea, iar ulterior a efectuat 2 reîncărcări și 13 tentative de reîncărcări de cartele telefonice, în scopul de a obține beneficii materiale pentru sine ori pentru altul și cauzându-i o pagubă părții vătămate B. în valoare totală de 55 euro, faptele întrunind elementele constitutive ale infracțiunii acces ilegal la un sistem informatic, în formă continuată (6 acțiuni), prevăzută de art. 360 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și fraudă informatică consumată/tentată și în formă continuată (15 acțiuni), prevăzută de art. 249 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

- în perioada 25 ianuarie - 13 mai 2016, la date diferite, dar în baza aceleași rezoluții infracționale, inculpatul și-a însușit fără drept datele de identificare ale cardului bancar nr. 4670 94** **** 5008, emis de unitatea bancară G. pe numele persoanei vătămate D. și le-a utilizat la efectuarea, în mod repetat, a unui număr de 14 tranzacții neautorizate pentru achiziționarea mai multor articole în cadrul unui joc existent pe rețeaua de socializare H., cauzând o pagubă în valoare totală de 241,53 EURO și 65,97 DOLARI (1.355,03 RON), faptele întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, în formă continuată (14 acțiuni), prevăzută de art. 250 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Împotriva Sentinței penale nr. 286 din 30 octombrie 2019 pronunțată de Tribunalul Arad, secția Penală. în dosarul nr. x/2017, inculpatul A. a declarat apel.

Prin Decizia penală nr. 1297 din 17 decembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția Penală, în dosar nr. x/2017, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 286 din 30 octombrie 2019 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2017.

Împotriva Deciziei penale nr. 1297 din 17 decembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția Penală, în dosar nr. x/2017, condamnatul A. a formulat contestație în anulare, invocând ca temei cazul prevăzut de art. 426 lit. a) C. proc. pen. .

În motivare s-a arătat că la judecarea apelului la termenul de judecată din data de 17 decembrie 2019 a fost citat la domiciliul unde nu mai locuia și la avocatul care l-a reprezentat la prima instanță deși a solicitat în mod expres să fie citat pe e-mail și în aceste condiții a fost prejudiciat de dreptul de a avea parte de un proces corect, neputând să beneficieze de dreptul de a avea un apărător ales, fiind incident

Prin Decizia penală nr. 5/CA din data de 27 ianuarie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția Penală în dosar nr. x/2019, în baza art. 431 C. proc. pen. a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 1297/A din 17 decembrie 2019 a Curții de Apel Timișoara pronunțată în dosarul nr. x/2017.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. contestatorul a fost obligat la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această decizie, instanța a reținut că în cursul judecării cauzei în apel contestatorul a fost citat la adresele menționate însă nu s-a prezentat, cauza a fost soluționată în lipsa acestuia.

De asemenea din actele de la dosar nu a rezultat că a avut loc încetarea mandatului avocatei I., care l-a reprezentat pe contestator la judecarea cauzei la instanța de fond și care a formulat una dintre cererile de apel. Prin urmare s-a constat că inculpatul a fost citat în mod legal astfel că în cauză nu poate fi reținut cazul prev. de art. 426 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Împotriva Deciziei penale nr. 5/CA din data de 27 ianuarie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția Penală în dosar nr. x/2019, condamnatul a formulat apel, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/2019 cauza fiind repartizată aleatoriu Completului nr. 8 cu termen de judecată la data de 1 aprilie 2020.

Având în vedere că prin art. 1 din Decretul nr. 195 din data de 16 martie 2020 emis de Președintele României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 16 martie 2020 a fost instituită starea de urgență pe întreg teritoriul României, la data de 1 aprilie 2020 potrivit Ordinului nr. 92 din data de 16 martie 2020 al Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a modificat și completat Ordinele nr. 71 din 03 martie 2020, nr. 85 din 11 martie 2020, respectiv 91 din 12 martie 2020 s-a dispus preschimbarea termenului de judecată la data de 13 mai 2020.

La data de 13 mai 2020 și având în vedere că starea de urgență a fost prelungită prin art. 1 din Decretul nr. 240 din data de 14 aprilie 2020 emis de Președintele României, publicat în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 311 din data de 14 aprilie 2020, cauza a fost suspendată de drept.

Potrivit dispozițiilor art. 64 alin. (6) din Decretul nr. 240 din data de 14 aprilie 2020 emis de Președintele României, publicat în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 311 din data de 14 aprilie 2020, potrivit cărora, în termen de 10 zile de la încetarea stării de urgență, vor fi luate măsuri pentru fixarea termenului de judecată și efectuarea actelor de procedură, prin rezoluția judecătorului din data de 25 mai 2020 în prezenta cauză a fost stabilit termen la data de 24 iunie 2020, dispunându-se citarea apelantului.

La termenul din data de 24 iunie 2020, Înalta Curte a pus în discuție excepția inadmisibilității căii de atac exercitate de condamnatul A..

Examinând apelul formulat de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 5/CA din data de 27 ianuarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2019, în ceea ce privește admisibilitatea acestuia, Înalta Curte constată că este inadmisibil urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

În considerarea efectelor principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, a principiului privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală și a exigențelor stabilite prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Revine, așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolul III din C. proc. pen. admisibilitatea căii de atac ordinare a apelului este condiționată de exercitarea acestei căi de atac potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judiciar, termenele de declarare a căilor de atac și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Astfel, conform art. 408 alin. (1) C. proc. pen., sentințele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel, iar conform alin. (2) al aceluiași articol, încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentința, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu apel.

În cauză, Înalta Curte a fost sesizată cu apelul declarat de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 5/CA din data de 27 ianuarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, decizie definitivă, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, potrivit art. 431 C. proc. pen. admisibilitatea în principiu a cererii de contestație în anulare.

Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 5 din 5 martie 2015, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 248 din 10 aprilie 2015 a stabilit că:

"hotărârea pronunțată în procedura examinării admisibilității în principiu a contestației în anulare, împotriva unei sentințe pentru care nu este prevăzută o cale de atac, nu poate fi supusă apelului".

Se constată că apelul de față a fost exercitat împotriva unei hotărâri penale definitive, nesusceptibilă de a face obiectul unei căi de atac ordinare, aspectul fiind de natură a încălca coerența sistemului căilor de atac reglementate de lege, dispozițiile ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, dar și principiul unicității căilor de atac și modul de stabilire a ierarhiei acestora.

Recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., Înalta Curte urmează a respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 5/CA din data de 27 ianuarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2019.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., apelantul condamnat va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 5/CA din data de 27 ianuarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2019.

Obligă condamnatul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 24 iunie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă