ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7788/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

în judecată. Cadrul procesual.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal,

reclamanta M.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de

Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. 11936/G/II din 1 martie 2012

întocmit de autoritatea pârâtă, și suspendarea efectelor acestuia.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat, în esență, că este consilier județean, fiind în același

timp angajată în baza unui contract de muncă la Unitatea

administrativ-teritorială a municipiului Bacău, și că în mod abuziv și nelegal

a apreciat inspectorul de integritate faptul că funcția de consilier județean

este incompatibilă cu calitatea de angajat în cadrul aparatului consiliului

local.

instanței de fond

Prin Sentința civilă

nr. 110 din 11 mai 2012, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de

reclamanta M.V. și, în consecință, a anulat Raportul de evaluare nr. 11936/G/II

din 1 martie 2012 emis de Agenția Națională de Integritate, a respins cererea

de suspendare, ca nefondată și a obligat pârâta la plata sumei de 2.500 RON

cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că reclamanta a fost angajată în funcția de director

potrivit Contractului de muncă nr. 3195 din 2 septembrie 2004 încheiat cu

„Primăria municipiului Bacău, activitatea sa desfășurându-se la Direcția de

Salubrizare și Spații Verzi și că începând cu data de 3 iulie 2008, reclamanta

deține și funcția de consilier județean în cadrul Consiliului Județean Bacău.

Curtea a apreciat că

interpretarea dată de pârâtă dispozițiilor art. 88 alin. (1) lit. c ) din Legea

nr. 161/2003 este greșită, întrucât prin folosirea sintagmelor consiliu local

respectiv și consiliile județene respective, precum și prin inserarea

conjuncției sau, în mod vădit legiuitorul a urmărit ca incompatibilitatea să

intervină atunci când consilierul local este funcționar sau angajat în aparatul

consiliului local (al primarului), iar consilierul județean este angajat în

aparatul consiliului județean.

Astfel cum a fost

structurat art. 88 alin. (1) lit. c) și ținând cont de scopul legii, textul în

discuție nu poate fi interpretat decât în sensul că un consilier local nu poate

deține concomitent funcții în aparatul consiliului local (al primarului) iar

consilierul județean nu poate deține funcții în aparatul consiliului județean

ori a prefecturii.

Curtea a concluzionat

că deținerea funcției de director în cadrul Primăriei municipiului Bacău la

direcția de spații Verzi, concomitent cu deținerea funcției de consilier

județean nu este de natură a încălca regimul juridic al incompatibilităților.

În ce privește

cererea de suspendare, instanța a reținut că sunt întrunite ambele condiții

prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. Astfel, dacă în ceea ce privește

existența cazului bine justificat condiția este îndeplinită, fiind evidentă

îndoiala asupra legalității actului, a doua condiție, în raport de efectele

raportului de evaluare, nu este îndeplinită, neputându-se reține o pagubă

iminentă în accepțiunea art. 14 din Legea nr. 554/2004.

înfățișate de recurenta-pârâtă

Împotriva Sentinței

civile nr. 110 din 11 mai 2012, în termen legal a declarat recurs pârâta

Agenția Națională de Integritate (ANI), criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În esență, solicitând

modificarea hotărârii primei instanțe, în sensul respingerii acțiunii

reclamantei-intimate, pentru motivele încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 8

și 9 și ale art. 304

1

C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut că

soluția primei instanțe este netemeinică și nelegală întrucât au fost incorect

aplicate și interpretate prevederile art. 88 alin. (1) lit. c) din Legea nr.

161/2003.

Recurenta a arătat că

prima instanță a nesocotit prevederile art. 132

1

din Legea nr.

215/2001 a administrației publice locale republicată, potrivit cu care

denumirea aparat propriu de specialitate al consiliului local se înlocuiește în

cuprinsul tuturor actelor normative în vigoare, cu denumirea aparat de

specialitate al primarului.

Așa fiind, în opinia

recurentei, prin interpretarea sistematică a textelor de lege incidente, în

speță nu poate fi susținută cu succes teza potrivit căreia incompatibilitatea

vizează consilierul local ce are totodată și calitatea de funcționar public

angajat cu contract individual de muncă în aparatul propriu al consiliului

local, iar nu în cadrul aparatului propriu al primarului (autoritatea

executivă), câtă vreme prin art. 132

1

din Legea nr. 215/2001 s-au

adus completări în ceea ce privește denumirea aparatului propriu de

specialitate.

considerentele instanței de recurs

Analizând hotărârea

primei instanțe față de motivele și criticile invocate, raportat la prevederile

legale aplicabile și sub toate aspectele, conform art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul de față, pentru cele în

continuare arătate.

Reclamanta-intimată

M.V. a sesizat instanța de contencios administrativ competentă pentru

exercitarea controlului de legalitate în ceea ce privește Raportul de evaluare

nr. 11936/G/II din 1 martie 2012, întocmit de autoritatea recurentă, prin care

s-a concluzionat că în perioada 3 iulie 2008 - în prezent, reclamanta a

încălcat regimul juridic al incompatibilităților, prin deținerea simultană a

funcției de consilier județean în cadrul Consiliului Județean Bacău și a

funcției de director în cadrul Direcției Servicii Publice, angajată prin

contract individual de muncă în cadrul aparatului de specialitate al

primarului, respectiv Primăria Municipiului Bacău.

În condițiile în care

situația de fapt astfel cum a fost reținută și de prima instanță, dar și în

cuprinsul actului administrativ atacat, nu a fost practic contestată, Înalta

Curte arată că problema de drept pe care prima instanță a avut a o dezlega a

vizat interpretarea și aplicarea în cauză a prevederilor art. 88 alin. (1) lit.

c) din Legea nr. 161/2003, potrivit cu care:

„- funcția de

consilier local sau consilier județean este incompatibilă cu (…) calitatea de

funcționar public sau angajat cu contract individual de muncă în aparatul

propriu al consiliului local respectiv sau în aparatul propriu al consiliului

județean ori al prefecturii din județul respectiv.”

Raportat la norma

legală sus-arătată prima instanță a apreciat nelegalitatea actului atacat,

considerând că utilizarea în mod distinct de către legiuitor a celor două

sintagme „consilier local” sau „consilier județean” și adăugarea cuvântului

respectiv, este de natură a demonstra reglementarea și statuarea distinctă a

stărilor posibile de incompatibilitate pe cele două sisteme de decizie

administrativă analizate de legiuitor și anume sistemul local și respectiv

sistemul județean.

A mai arătat prima instanță

că în aprecierea stării de incompatibilitate, față și de intenția legiuitorului

se impune, în mod logic evitarea ipotezelor în care un consilier ar putea

adopta hotărâri care să aibă influențe asupra postului deținut, ceea ce desigur

că în cauza de față nu se realizează.

În acord cu

interpretarea primei instanțe și contrar susținerilor recurentei-pârâte, Înalta

Curte arată că, raportat la conținutul textului de lege aplicabil, în mod

corect și deplin rațional, s-a considerat că nu poate subzista o stare de

incompatibilitate, de genul consilier local și angajat al unei unități din

subordinea consiliului județean sau al Prefecturii, ori invers, deoarece nu

există o legătură de subordonare directă în instituțiile de la nivel local față

de cele de la nivel județean, și nici o legătură de subordonare directă între

persoanele alese la nivel local și cele alese la nivel județean.

Inexistența unui

sistem de subordonare administrativă sau decizională între consiliul județean

și consiliul local derivă inclusiv din definirea celor două structuri și a

atribuțiilor acestora prin Legea nr. 215/2001 cât și din modul de alegere a

membrilor acestora stabilit prin Constituție și Legea electorală.

Or, atâta vreme cât

legislația nu stabilește o structură de subordonare între cele două tipuri de

consilii nu poate exista nici o legătură de subordonare între entitățile

juridice din aparatul propriu al acestora.

De altfel, Înalta

Curte a statuat deja în jurisprudența sa în materie (cu titlu de exemplu a se

vedea Decizia nr. 6358 din 26 septembrie 2013) în acest sens, apreciind că, din

perspectivă logico-juridică, textul incident nu poate fi interpretat în maniera

înfățișată în cuprinsul actului atacat.

Mai mult, nici prin

motivele de recurs dezvoltate recurenta-pârâtă, deși susține că textul legal

este neechivoc, nu arată, în mod explicit și convingător care sunt elementele

ce converg spre o atare concluzie.

Motivele de recurs

înfățișate de recurenta-pârâtă nu sunt întemeiate și în considerarea analizei

literale a textului art. 88 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003, pornind

de la utilizarea de către legiuitor a conjuncțiilor „și”, „sau”.

Atâta vreme cât

legiuitorul a utilizat conjuncția "sau" în textul de lege, este

evident că a urmărit realizarea unei reglementări alternative și nu cumulative

pentru cele două sisteme de subordonare, consiliul local și personalul

aparatului din subordine și respectiv consiliul județean și aparatul din

subordine. Utilizarea conjuncției "sau" este mai mult întărită de

legiuitor și de inserarea cuvântului "respectiv" tocmai pentru a face

diferența de reglementare.

În fine, nici

trimiterile și referirile recurentei la prevederile art. 132

1

din

Legea nr. 215/2001 a Administrației publice locale, nu sunt de natură a

configura un raționament juridic diferit de cel al primei instanțe, la care și

instanța de recurs achiesează, natura principială a reglementării incidente

rămânând neschimbată.

Concluzionând, Înalta

Curte, constatând că nu sunt incidente în cauză motivele de nelegalitate

invocate astfel că nu se impune modificarea hotărârii atacate, în temeiul art.

312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâta Agenția Națională de Integritate împotriva Sentinței civile

nr. 110 din 11 mai 2012 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Obligă recurenta

Agenția Națională de Integritate la plata către intimata M.V. a sumei de 1.500

RON cu titlu cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 decembrie 2013.

Procesat de GGC - LM