ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5037/2013

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată și sentința

instanței de fond

Prin cererea formulată pe rolul Tribunalului

Bacău, sub nr. 3027/110/2011, reclamantul R.M. a solicitat, contradictoriu cu

Agenția de Integritate, anularea Raportului de evaluare din 25 mai 2011 emis de

pârâtă.

În motivarea

contestației, reclamantul a arătat că la data de 26 iunie 2008 a fost validat în funcția de consilier local al orașului Târgu Ocna.

Prin Dispoziția nr.

499 din 24 iulie 2008 emisă de primar a fost angajat consilier personal al

acestuia. La angajarea sa s-au avut în vedere prevederile art. 66 din Legea nr.

215/2001.

Acest compartiment

distinct nu face parte din aparatul propriu (de specialitate) al primarului.

În aceste condiții a

fost angajat pe perioadă determinată (pe perioada mandatului primarului).

Dispoziția de

angajare a fost avizată pentru legalitate de secretarul orașului, de profesie

jurist, și înaintată prefectului, acesta din urmă neatacând dispoziția la

instanța de contencios.

În raportul de

evaluare se face referire la incompatibilitatea prevăzută la art. 88 din Legea nr.

161/2003, referitor la funcția de consilier local, text care face însă referire

expresă la aparatul propriu al consiliului local, nu al primarului.

Prin Sentința nr. 775

din 29 septembrie 2011 Tribunalul Bacău și-a declinat competența de soluționare

Curții de Apel Bacău, cauza fiind înregistrată sub nr. 733/32/2011 pe rolul

acestei din urmă instanțe.

Pârâta a depus

întâmpinare solicitând respingerea contestației ca nefondată.

Prin Sentința nr. 13

din 24 ianuarie 2012, Curtea de Apel Bacău, secția a II a civilă, de contencios

administrative și fiscal, a respins acțiunea reclamantului R.M., ca

neîntemeiată.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că prin Legea nr. 286/2006 s-a modificat

fostul art. 156

1

din Legea nr. 215/2001, arătându-se că „Denumirea

aparat propriu de specialitate al consiliului local se înlocuiește, în

cuprinsul tuturor actelor normative în vigoare, cu denumirea de aparat de

specialitate al primarului”.

În aceste condiții,

la data angajării, reclamantul se afla în starea de incompatibilitate prevăzută

de art. 88 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003 care, de la data intrării

în vigoare a Legii nr. 286/2006 înlocuise de drept, sintagma de „aparat de specialitate

al consiliului local

”

cu sintagma „aparat de specialitate al

primarului”.

Instanța de fond nu a

primit critica referitoare la formularea (neadecvată) prevederilor art. 88 alin.

(1) lit. c) coroborate cu prevederile art. 132 din Legea nr. 215/2001, în sensul

că s-a înlocuit numai sintagma „aparat propriu de specialitate al consiliului

local „pe când cel vizat de petent se referea numai la „aparatul propriu al

consiliului local” din moment ce, potrivit art. 30 din Legea nr. 215/2001

(forma sa inițială), calitatea de angajat în cadrul administrației publice

locale este incompatibilă cu cea de consilier local.

Prin urmare, a

stabilit Curtea, indiferent de formularea art. 88 lit. c) din Legea nr. 161/2003,

calitatea de consilier local era, și înainte de apariția Legii nr. 161/2003 și

după intrarea în vigoare a Legii nr. 286/2006, incompatibilă cu cea de angajat

cu contract individual de muncă în orice aparat de specialitate (și propriu)

existent în cadrul administrației publice locale respective (în circumscripția

căreia a fost ales și validat consilierul local).

Împotriva acestei

hotărâri a formulat recurs reclamantul R.M., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În primul rând

recurentul reclamant a învederat Înaltei Curți că, la data de 17 ianuarie 2012,

a formulat cerere de amânare a judecării cauzei dar prima instanță a respins

cererea fără a face vorbire în cuprinsul hotărârii de această împrejurare.

În ceea ce privește

soluția pronunțată, recurentul reclamant a susținut că instanța de fond nu a

ținut cont de faptul că angajarea sa s-a făcut pe durată determinată de către

Primarul Orașului Târgu Ocna, postul făcând parte dintr-un compartiment

distinct, aflat în subordinea primarului și nu în cadrul aparatului de

specialitate al primarului și că în cauză nu se aplică prevederile art. 30 din

Legea administrației locale, întrucât acest articol a fost abrogat și nu se mai

regăsește în forma republicată a Legii nr. 215/2001, întrucât validarea sa s-a

făcut după Legea nr. 215/2001.

Considerentele

Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte de

Casație și Justiție, analizând actele dosarului în raport cu criticile

formulate și dispozițiile legale aplicabile, constată că recursul este

nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește

prima critică formulată de recurent, referitoare la faptul că la termenul la

care s-a soluționat cauza, a formulat cerere pentru lipsă de apărare, despre

care instanța nu a făcut vorbire în cuprinsul Sentinței nr. 13 din 24 ianuarie

2012, Înalta Curte constată că este nefondată, având în vedere că din actele

dosarului, respectiv încheierea de ședință din data de 17 ianuarie 2012 (care

face parte integrantă din sentința civilă), rezultă cert că cererea de amânare

a judecării cauzei formulată de reclamant a fost respinsă, cu motivarea că

acesta a mai beneficiat de un termen pentru lipsă de apărare. Hotărârea

instanței de fond de a respinge cererea a fost legală în raport cu dispozițiile

art. 156 C. proc. civ., potrivit cărora “(1) - instanța va putea da un singur

termen de judecată pentru lipsă de apărare, temeinic motivată.

(2) Când instanța

refuză amânarea judecății pentru acest motiv, la cererea părții, pronunțarea în

vederea depunerii de concluzii scrise.”

Totodată instanță de

fond a procedura la amânarea pronunțării hotărârii pentru ca partea să aibă

posibilitatea de a formula concluzii scrise.

Înalta Curte

apreciază ca fiind nefondate și celelalte motive de casare, inserate la

punctele 2 și 3 din cererea de recurs.

Recurentul reclamant R.M.

a fost validat în funcția de consilier local al orașului Târgu Ocna la data de

26 iunie 2008.

Prin Dispoziția nr.

499 din 24 iulie 2008 emisă de primar a fost angajat consilier personal al

acestuia. La angajarea sa au fost avute în vedere prevederile art. 66 din Legea

nr. 215/2001.

În motivarea cererii

de anulare a Raportului de evaluare nr. 62573/6-II din 25 mai 2011 întocmit de

A.N.I. reclamantul a arătat că art. 88 din Legea nr. 161/2003 se referă la

incompatibilitatea consilierului local cu cea a funcționarului public sau

angajat cu contract individual de muncă în aparatul propriu al Consiliului

Local, or el a avut calitatea de angajat cu contract individual într-un

compartiment distinct - Cabinetul Primarului.

Potrivit

dispozițiilor art. 156

1

din Legea nr. 215/2001, astfel cum a fost

modificat prin Legea nr. 286/2006 „Denumirea aparat propriu de specialitate al

consiliului local se înlocuiește, în cuprinsul tuturor actelor normative în

vigoare, cu denumirea de aparat de specialitate al primarului”.

În aceste condiții,

în mod corect prima instanță s-a pronunțat în sensul existenței

incompatibilității prevăzute de art. 88 din Legea nr. 161/2003, în cazul

reclamantului R.M.

Pe de altă parte, indiferent

de formularea art. 88 lit. c) din Legea nr. 161/2003, calitatea de consilier

local era, și înainte de apariția Legii nr. 161/2003 și după intrarea în

vigoare a Legii nr. 286/2006, incompatibilă cu cea de angajat în orice aparat

de specialitate (și propriu) existent în cadrul administrației publice locale respective

(în circumscripția căreia a fost ales și validat consilierul local).

Totodată Înalta Curte

consideră că susținerea recurentului cu privire la faptul că a fost angajat pe

durată determinată nu are nici o relevanță întrucât dispozițiile legale nu fac

nici o distincție cu privire la contractul individual de muncă.

Înalta Curte nu poate

primi ca motiv de nelegalitate a hotărârii de fond invocarea de către instanța a

dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 215/2001, a căror dispoziții exprese de

incompatibilitate fuseseră abrogate la data validării consilierului local.

Pe de o parte, că

hotărârea de respingere a cererii reclamantului se bazează pe

incompatibilitatea prevăzută expres de art. art. 88 din Legea nr. 161/2003 și,

de asemenea, pe dispozițiile art. 156

1

din Legea nr. 215/2001,

astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 286/2006, în vigoare la data

validării consilierului local.

Pe de altă parte,

prin invocarea dispozițiilor art. 30 în forma inițială a Legii nr. 215/2001 a

dorit să accentueze  incompatibilitatea consilierului local cu cea de angajat

în orice aparat de specialitate (și propriu) existent în cadrul administrației

publice locale respectiv (în circumscripția căreia a fost ales și validat

consilierul local), ținând cont de faptul că art. 30 din Legea nr. 215/2001 care

viza stările de incompatibilitate a fost abrogat tocmai de Legea nr. 161/2003

care a preluat reglementarea stărilor de incompatibilitate.

În concluzie, Înalta

Curte, pentru motivele invocate, constatând că prima instanță a pronunțat o

hotărâre legală și temeinică, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de R.M. împotriva Sentinței civile nr. 13/2012 din 24 ianuarie 2012 a Curții de Apel Bacău

,

secția a II-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 aprilie 2013.