ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5037/2013

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Cererea de chemare în judecată și sentința instanței de fond Prin cererea formulată pe rolul Tribunalului Bacău, sub nr. 3027/110/2011, reclamantul R.M. a solicitat, contradictoriu cu Agenția de Integritate, anularea Raportului de evaluare din 25 mai 2011 emis de pârâtă. În motivarea contestației, reclamantul a arătat că la data de 26 iunie 2008 a fost validat în funcția de consilier local al orașului Târgu Ocna. Prin Dispoziția nr. 499 din 24 iulie 2008 emisă de primar a fost angajat consilier personal al acestuia. La angajarea sa s-au avut în vedere prevederile art. 66 din Legea nr. 215/2001. Acest compartiment distinct nu face parte din aparatul propriu (de specialitate) al primarului.

În aceste condiții a fost angajat pe perioadă determinată (pe perioada mandatului primarului). Dispoziția de angajare a fost avizată pentru legalitate de secretarul orașului, de profesie jurist, și înaintată prefectului, acesta din urmă neatacând dispoziția la instanța de contencios. În raportul de evaluare se face referire la incompatibilitatea prevăzută la art. 88 din Legea nr. 161/2003, referitor la funcția de consilier local, text care face însă referire expresă la aparatul propriu al consiliului local, nu al primarului. Prin Sentința nr. 775 din 29 septembrie 2011 Tribunalul Bacău și-a declinat competența de soluționare Curții de Apel Bacău, cauza fiind înregistrată sub nr. 733/32/2011 pe rolul acestei din urmă instanțe.

Pârâta a depus întâmpinare solicitând respingerea contestației ca nefondată. Prin Sentința nr. 13 din 24 ianuarie 2012, Curtea de Apel Bacău, secția a II a civilă, de contencios administrative și fiscal, a respins acțiunea reclamantului R.M., ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin Legea nr. 286/2006 s-a modificat fostul art. 156 1 din Legea nr. 215/2001, arătându-se că „Denumirea aparat propriu de specialitate al consiliului local se înlocuiește, în cuprinsul tuturor actelor normative în vigoare, cu denumirea de aparat de specialitate al primarului”. În aceste condiții, la data angajării, reclamantul se afla în starea de incompatibilitate prevăzută de art. 88 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003 care, de la data intrării în vigoare a Legii nr. 286/2006 înlocuise de drept, sintagma de „aparat de specialitate al consiliului local ” cu sintagma „aparat de specialitate al primarului”.

Instanța de fond nu a primit critica referitoare la formularea (neadecvată) prevederilor art. 88 alin. (1) lit. c) coroborate cu prevederile art. 132 din Legea nr. 215/2001, în sensul că s-a înlocuit numai sintagma „aparat propriu de specialitate al consiliului local „pe când cel vizat de petent se referea numai la „aparatul propriu al consiliului local” din moment ce, potrivit art. 30 din Legea nr. 215/2001 (forma sa inițială), calitatea de angajat în cadrul administrației publice locale este incompatibilă cu cea de consilier local.

Prin urmare, a stabilit Curtea, indiferent de formularea art. 88 lit. c) din Legea nr. 161/2003, calitatea de consilier local era, și înainte de apariția Legii nr. 161/2003 și după intrarea în vigoare a Legii nr. 286/2006, incompatibilă cu cea de angajat cu contract individual de muncă în orice aparat de specialitate (și propriu) existent în cadrul administrației publice locale respective (în circumscripția căreia a fost ales și validat consilierul local). Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamantul R.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În primul rând recurentul reclamant a învederat Înaltei Curți că, la data de 17 ianuarie 2012, a formulat cerere de amânare a judecării cauzei dar prima instanță a respins cererea fără a face vorbire în cuprinsul hotărârii de această împrejurare.

În ceea ce privește soluția pronunțată, recurentul reclamant a susținut că instanța de fond nu a ținut cont de faptul că angajarea sa s-a făcut pe durată determinată de către Primarul Orașului Târgu Ocna, postul făcând parte dintr-un compartiment distinct, aflat în subordinea primarului și nu în cadrul aparatului de specialitate al primarului și că în cauză nu se aplică prevederile art. 30 din Legea administrației locale, întrucât acest articol a fost abrogat și nu se mai regăsește în forma republicată a Legii nr. 215/2001, întrucât validarea sa s-a făcut după Legea nr. 215/2001.

Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând actele dosarului în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile, constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: În ceea ce privește prima critică formulată de recurent, referitoare la faptul că la termenul la care s-a soluționat cauza, a formulat cerere pentru lipsă de apărare, despre care instanța nu a făcut vorbire în cuprinsul Sentinței nr. 13 din 24 ianuarie 2012, Înalta Curte constată că este nefondată, având în vedere că din actele dosarului, respectiv încheierea de ședință din data de 17 ianuarie 2012 (care face parte integrantă din sentința civilă), rezultă cert că cererea de amânare a judecării cauzei formulată de reclamant a fost respinsă, cu motivarea că acesta a mai beneficiat de un termen pentru lipsă de apărare.

Hotărârea instanței de fond de a respinge cererea a fost legală în raport cu dispozițiile art. 156 C. proc. civ., potrivit cărora “(1) - instanța va putea da un singur termen de judecată pentru lipsă de apărare, temeinic motivată. (2) Când instanța refuză amânarea judecății pentru acest motiv, la cererea părții, pronunțarea în vederea depunerii de concluzii scrise.” Totodată instanță de fond a procedura la amânarea pronunțării hotărârii pentru ca partea să aibă posibilitatea de a formula concluzii scrise. Înalta Curte apreciază ca fiind nefondate și celelalte motive de casare, inserate la punctele 2 și 3 din cererea de recurs. Recurentul reclamant R.M. a fost validat în funcția de consilier local al orașului Târgu Ocna la data de 26 iunie 2008. Prin Dispoziția nr. 499 din 24 iulie 2008 emisă de primar a fost angajat consilier personal al acestuia.

La angajarea sa au fost avute în vedere prevederile art. 66 din Legea nr. 215/2001. În motivarea cererii de anulare a Raportului de evaluare nr. 62573/6-II din 25 mai 2011 întocmit de A.N.I. reclamantul a arătat că art. 88 din Legea nr. 161/2003 se referă la incompatibilitatea consilierului local cu cea a funcționarului public sau angajat cu contract individual de muncă în aparatul propriu al Consiliului Local, or el a avut calitatea de angajat cu contract individual într-un compartiment distinct - Cabinetul Primarului. Potrivit dispozițiilor art. 156 1 din Legea nr. 215/2001, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 286/2006 „Denumirea aparat propriu de specialitate al consiliului local se înlocuiește, în cuprinsul tuturor actelor normative în vigoare, cu denumirea de aparat de specialitate al primarului”.

În aceste condiții, în mod corect prima instanță s-a pronunțat în sensul existenței incompatibilității prevăzute de art. 88 din Legea nr. 161/2003, în cazul reclamantului R.M. Pe de altă parte, indiferent de formularea art. 88 lit. c) din Legea nr. 161/2003, calitatea de consilier local era, și înainte de apariția Legii nr. 161/2003 și după intrarea în vigoare a Legii nr. 286/2006, incompatibilă cu cea de angajat în orice aparat de specialitate (și propriu) existent în cadrul administrației publice locale respective (în circumscripția căreia a fost ales și validat consilierul local). Totodată Înalta Curte consideră că susținerea recurentului cu privire la faptul că a fost angajat pe durată determinată nu are nici o relevanță întrucât dispozițiile legale nu fac nici o distincție cu privire la contractul individual de muncă.

Înalta Curte nu poate primi ca motiv de nelegalitate a hotărârii de fond invocarea de către instanța a dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 215/2001, a căror dispoziții exprese de incompatibilitate fuseseră abrogate la data validării consilierului local. Pe de o parte, că hotărârea de respingere a cererii reclamantului se bazează pe incompatibilitatea prevăzută expres de art. art. 88 din Legea nr. 161/2003 și, de asemenea, pe dispozițiile art. 156 1 din Legea nr. 215/2001, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 286/2006, în vigoare la data validării consilierului local.

Pe de altă parte, prin invocarea dispozițiilor art. 30 în forma inițială a Legii nr. 215/2001 a dorit să accentueze incompatibilitatea consilierului local cu cea de angajat în orice aparat de specialitate (și propriu) existent în cadrul administrației publice locale respectiv (în circumscripția căreia a fost ales și validat consilierul local), ținând cont de faptul că art. 30 din Legea nr. 215/2001 care viza stările de incompatibilitate a fost abrogat tocmai de Legea nr. 161/2003 care a preluat reglementarea stărilor de incompatibilitate. În concluzie, Înalta Curte, pentru motivele invocate, constatând că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de R.M. împotriva Sentinței civile nr. 13/2012 din 24 ianuarie 2012 a Curții de Apel Bacău , secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 aprilie 2013.