ÎCCJ, decizie (scj.ro #223206)

Apel. Trafic de influență. Înșelăciune. Tipicitate

Cuprins pe materii

: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Apelul

Drept penal. Partea specială. Infracțiuni de corupție și de serviciu.

Indice alfabetic

:   - apel

- trafic de influență

- înșelăciune

C. pen.,

art. 291, art. 244

Una dintre deosebirile dintre infracțiunea de trafic de influență și cea de înșelăciune este calitatea persoanei pe lângă care traficantul de influență susține că va interveni. În ipoteza în care aceasta nu are competența funcțională de a efectua actul solicitat, fapta va realiza conținutul infracțiunii de înșelăciune și nu al celei de trafic de influență.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 136/A din 30 aprilie 2024

Prin sentința penală nr. 155/F din 17 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția I penală, în dosarul nr. x/2/2022, în baza art. 396 alin. (1) și (6), raportat la art. 16 alin. (1) lit. g) teza a II-a C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul A. cu privire la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., ca urmare a împăcării cu persoana vătămată B.

S-a luat act că persoana vătămată B. nu s-a constituit parte civilă.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel București a reținut că situația de fapt conturată de probatoriul administrat este următoarea:

În vara anului 2020, martora-denunțătoare B. s-a întâlnit cu numiții A. și cu „doamna C.”, identificată ca fiind D., în municipiul București. Cu această ocazie, A. și D. au început să o convingă pe martora-denunțătoare că va fi angajată pe un post de procuror, așa cum va fi angajată și numita E., soția inculpatului, dacă este dispusă să plătească suma de 25.000 euro.

Inițial, martora-denunțătoare a respins propunerea, susținând că așa ceva este imposibil, întrucât ea nu obținuse licența în drept. Numita D. i-a argumentat că nu este nevoie de licență, pentru că este timp, deoarece o vor angaja pe soția inculpatului A., iar între timp martora-denunțătoare (absolventă a Facultății de Drept) își va da licența și, ulterior, va fi angajată. Cu aceeași ocazie, D. i-a transmis martorei-denunțătoare să îi aducă adeverință din care să reiasă că martora a absolvit facultatea de drept și, dacă poate, și foaia matricolă. De asemenea, D. i-a transmis martorei-denunțătoare că are patru oameni în S.R.I. (Serviciul Român de Informații), între care se vor împărți banii.

La 22.10.2020, martora-denunțătoare, împreună cu nașul său, A., s-a deplasat la adresa unde locuia D., în municipiul București. Ajunși în apartament, D. l-a întrebat pe A. dacă a adus „ce era de adus”. La această întrebare, A. a răspuns: „Păi fina să îți spună dacă a adus pentru că nu crede, de aceea am și venit cu ea din nou”. După aceea, au reluat discuția pentru a o convinge pe martoră. D. a țipat la A., căruia i-a spus că este data de 22, iar înscrierile au fost până în data de 17, iar aceasta deja a vorbit cu cei patru oameni din S.R.I., iar martora dacă nu va da suma de bani sau o tranșă în acea zi, se vor supăra cei patru și se va încurca și situația E. (E., soția inculpatului A.). După ce i-a transmis acest lucru, D. a ieșit din cameră și a lăsat-o pe martoră singură cu nașul său. Acesta din urmă era agitat și supărat și i-a spus martorei-denunțătoare că trebuie să aibă încredere în el și să aducă o parte din bani astăzi, 10 sau 15 mii de euro, pentru a nu se strica situația, E. argumentând, totodată, că acesta a dat pentru soția lui întreaga sumă de 45.000 de euro într-o tranșă. Martora-denunțătoare i-a transmis nașului său (A.) că nu poate aduce banii, întrucât situația nu era credibilă, ea neavând studiile necesare pentru a fi angajată în funcția de procuror. La plecare, D. a transmis că o sa vină și ea cu șoferul său, F., iar pe drum l-a rugat pe A. să o convingă pe martora-denunțătoare.

În drumul spre casă, deoarece o învinovățea pe martora-denunțătoare că soția sa nu va deveni procuror și, totodată, asigurând-o pe aceasta că totul va fi bine, A. a reușit să o convingă pe B. să le dea, lui și numitei D., o primă tranșă de 15.000 euro. Ajungând în oraș, A. a lăsat-o acasă pe martora-denunțătoare să ia banii, iar, ulterior, a sunat-o și i-a spus că el împreună cu D. o așteaptă la restaurantul „X.” din Roșiori de Vede, județul Teleorman

Martora denunțătoare a luat din casă suma de 15.000 euro, în bancnote de câte 50 euro, și a plecat spre restaurant, unde D. i-a întins o mapă de culoare verde și i-a spus să pună acolo suma de bani. Martora-denunțătoare a pus în mapa verde suma de 15.000 euro, iar după o scurtă discuție legată de suma de bani, D. i-a spus martorei că diferența de 10.000 euro trebuie dată în aproximativ o săptămână - o săptămână jumate, deoarece (D.) trebuie să îi plătească pe cei patru din S.R.I.

După aproximativ o săptămână, martora-denunțătoare a plecat împreună cu A. spre București pentru a se întâlni cu D. Întâlnirea a avut loc undeva pe Bulevardul (...), la o terasă; urmând aceeași procedură, martora a introdus diferența de 10.000 euro în aceeași mapă verde, ocazie cu care D. a luat mapa, s-a ridicat și a plecat.

Într-o dimineață, martora-denunțătoare a fost sunată de D., care i-a spus că vrea să se vadă doar ele două, fără A. sau E. (A. sau E.), la restaurantul „X.” din Roșiori de Vede. Cu ocazia întâlnirii, D. i-a spus martorei că dosarul său de angajare stă pe loc, deoarece cei de la S.R.I. au investigat-o și apare în baza de date că ar fi făcut videochat. Martora a negat că ar fi făcut videochat și, întrucât a realizat că a fost înșelată, i-a comunicat numitei D. că vrea să înceteze orice colaborare și i-a cerut acesteia să îi înapoieze banii., D., auzind solicitarea martorei, a încercat să o convingă pe aceasta să continue, spunându-i că o vor șterge din baza de date și va fi „curată”.

Din datele speței nu există absolut nicio probă din care să rezulte că angajații din cadrul Serviciului Român de Informații (cu privire la care D. și-ar fi traficat influența) ar fi urmat să intervină pe lângă vreun alt funcționar pentru a obține „angajarea” martorei denunțătoare ca procuror în București.

S-a reținut că raționamentul procurorului, potrivit căruia inculpații au pretins și au primit sume de bani, neinvocând că lucrătorii din cadrul Serviciului Român de Informații o vor „angaja” pe martora denunțătoare ca procuror în București, ci faptul că prin intermediul acestora se va interveni pe lângă persoane care dețin funcții de decizie în temeiul Legii nr. 303/2004 în contextul organizării unui examen de admitere în magistratură pentru persoanele care au o vechime de cel puțin 5 ani în anumite profesii juridice, este contrazis chiar de probatoriul administrat în cauză.

În acest sens, s-a precizat că martora denunțătoare terminase Facultatea de Drept în urmă cu câțiva ani, iar la data la care a dat sumele de bani menționate aceasta nici nu susținuse examenul de licență (l-a susținut în februarie 2021, câteva luni mai târziu). Pentru ca cele menționate de procuror să fie veridice, ar fi fost necesar ca, ulterior susținerii licenței, aceasta să fi fost angajată în una dintre profesiile juridice menționate de art. 33 din Legea nr. 303/2004 timp de 5 ani și doar ulterior să susțină examenul de admitere în magistratură. Orice eventual demers în acest sens față de vreun funcționar competent nu ar fi putut fi întreprins decât ulterior acestei perioade, în condițiile în care membrii comisiilor de concurs sunt desemnați de către Consiliul Superior al Magistraturii ulterior publicării anunțului de organizare a concursului.

Probatoriul administrat dovedește, însă că, în cauză, nu s-a pus problema „angajării” martorei denunțătoare peste o perioadă îndelungată - peste 5 ani (traficarea influenței pe lângă membrii comisiilor de concurs fiind o simplă supoziție a procurorului), ci după o perioadă relativ scurtă. În acest sens, Curtea de Apel București a avut în vedere declarația martorei denunțătoare dată în fața instanței de judecată: ″Dl A. a vorbit cu o doamnă și după aceea mi-a trimis mesaj si mi-a spus 25000 euro direct pe post în București. Acest lucru urma să se întâmple într-o perioadă de câteva luni. Dna E. (soția inculpatului) prin mai, iar eu în toamnă”.

Că nu era vorba de o perioadă îndelungată (peste 5 ani cum s-ar fi întâmplat dacă susținerile procurorului sunt adevărate) rezultă și din declarațiile martorei denunțătoare din cursul urmăririi penale. Astfel, aceasta a declarat că D. i-ar fi spus că nu este nevoie de licență, pentru că este timp, deoarece o vor angaja pe E., iar între timp martora-denunțătoare (absolventă a Facultății de Drept) își va da licența și, ulterior, va fi angajată. Cu aceeași ocazie, D. i-a transmis martorei-denunțătoare să îi aducă adeverință din care să reiasă că martora a absolvit Facultatea de Drept și, dacă poate, și foaia matricolă. De asemenea, D. i-a transmis martorei-denunțătoare că are patru oameni în S.R.I. (Serviciul Român de Informații), între care se vor împărți banii.

Curtea de Apel București a reținut că este relevantă și declarația martorei denunțătoare privind discuția cu D. din data de 22.10.2020: D. a țipat la A., căruia i-a spus că este data de 22, iar înscrierile au fost până în data de 17, iar aceasta deja a vorbit cu cei patru oameni din S.R.I., iar martora dacă nu va da suma de bani sau o tranșă în acea zi, se vor supăra cei patru și se va încurca și situația E. (E.).

Prima instanță a reținut că este total ilogic a se susține o traficare a influenței pentru un act care urmează a avea loc peste cel puțin 5 ani și jumătate (la acel moment, martora nu era nici măcar licențiată în Drept), având în vedere că traficantul de influență a arătat că termenul de înscriere la concursul respectiv expirase în urmă cu 5 zile.

În continuare, după ce martora denunțătoare a plătit suma de bani menționată, cu ocazia unei întâlniri, D. i-a spus martorei că dosarul său de angajare stă pe loc, deoarece cei de la S.R.I. au investigat-o și apare în baza de date că ar fi făcut videochat. Martora a negat că ar fi făcut videochat și, întrucât a realizat că a fost înșelată, i-a comunicat numitei D. că vrea să înceteze orice colaborare și i-a cerut acesteia să îi înapoieze banii. D., auzind solicitarea martorei, a încercat să o convingă pe aceasta să continue, spunându-i că o vor șterge din baza de date și va fi „curată”.

În acest caz, nu se poate susține că traficarea influenței viza un act care urmează a avea loc peste cel puțin 5 ani și jumătate (cum rezultă din raționamentul procurorului), atâta timp cât probatoriul dovedește că martorei denunțătoare i s-a spus că deja fuseseră declanșate procedurile de angajare a sa și că era verificată pentru a se stabili dacă îndeplinește condițiile pentru aceasta.

În concret, nu exista nici un funcționar public care ar fi avut competențe în a rezolva ca o persoană având situația juridică a martorei denunțătoare (aceasta nu era nici măcar licențiată în Drept) să devină procuror într-o perioadă scurtă, de câteva luni, maxim un an. Deosebit de important este faptul că acesteia nu i s-a promis doar că va fi angajată procuror, ci că va fi angajată procuror în București. Practic, funcționarul competent pe lângă care procurorul pretinde că s-ar fi traficat influența nu trebuia să asigure doar dobândirea calității de procuror, ci și că aceasta urmează a se exercita la București. Chiar acceptând că funcția de procuror urmează a fi dobândită în urma examenului de admitere în magistratură pentru cei cu vechime în anumite profesii juridice de cel puțin 5 ani, din verificarea site-ului inm-lex.ro instanța a observat că niciodată (cel puțin în ultimii 10 ani) nu au fost scoase locuri la concurs în municipiul București. Practic, actul promis martorei denunțătoare, respectiv că va fi angajată direct procuror în București, era imposibil de obținut, neexistând un funcționar public care l-ar fi putut realiza potrivit competențelor sale.

Că martora denunțătoare a fost indusă în eroare, profitându-se de faptul că aceasta nu avea cunoștințe minime privind dobândirea calității de magistrat, rezultă și din manoperele dolosive folosite pentru a-i întări convingerea: indicarea faptului că și soția inculpatului A. a plătit o sumă de bani acelorași persoane și va fi angajată în funcția de procuror, precum și faptul că acesteia i s-a spus că trebuie să facă practică cu inculpatul A. pentru a dobândi o serie de cunoștințe juridice necesare exercitării profesiei.

Faptul că soția inculpatului urma a deveni și ea procuror i-a fost adus la cunoștință martorei cu ocazia primei declarații, spunându-i-se că aceasta din urmă aștepta să fie angajată de aproximativ 1 an și jumătate și trebuia să obțină un post de procuror în luna aprilie sau mai 2021. Existența infracțiunii de înșelăciune este dovedită și de împrejurarea că D. i-a spus în continuare că nu este nevoie de licență, pentru că este timp, deoarece o vor angaja pe E., iar între timp martora-denunțătoare (absolventă a Facultății de Drept) își va da licența și, ulterior, va fi angajată. Cu aceeași ocazie, D. i-a transmis martorei-denunțătoare să îi aducă adeverință din care să reiasă că martora a absolvit Facultatea de Drept și, dacă poate, și foaia matricolă.

Instanța de fond a reținut că nu poate fi primită susținerea procurorului de ședință în sensul că nu poate fi vorba de înșelăciune, în condițiile în care martora denunțătoare este o persoană de rea-credință, care a plătit o sumă de bani pentru a obține un beneficiu ilegal. În practica judiciară și în doctrină este unanim acceptată opinia că ne aflăm în prezența unei infracțiuni de înșelăciune în următoarele două cazuri: 1. X funcționar public pretinde o sumă de bani de la o persoană pentru a îndeplini un act ilegal care nu intră în atribuțiile sale de serviciu, deși susține contrariul; 2. X pretinde o sumă de bani de la o persoană, pretinzând că are influență asupra unui funcționar public pe lângă care va interveni, astfel încât acesta să îndeplinească un act ilegal, deși funcționarul respectiv nu este competent.

În ambele cazuri, dacă persoana respectivă va plăti suma de bani, ea nu va săvârși infracțiunile de dare de mită sau cumpărare de influență, ci va fi subiectul pasiv al infracțiunii de înșelăciune. În ambele cazuri, este clar că persoana respectivă nu este o persoană de bună credință (fiind evidentă reaua sa credință, având în vedere plata unei sume de bani pentru a obține un act ilegal), însă aceasta nu presupune neapărat reținerea unei infracțiuni în sarcina sa. De altfel, după cum s-a arătat, situația existentă în prezenta cauză se încadrează în cea de-a doua ipoteză.

Față de toate aceste aspecte, prin încheierea din 06 iunie 2023, în temeiul art. 386 C. proc. pen., Curtea de Apel București a dispus schimbarea încadrării juridice pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată din infracțiunea de trafic de influență, prev. de art. 291 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea de înșelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., apreciind că se impune a se stabili dacă inculpatul, împreună cu D., au indus-o în eroare pe B., promițându-i că în schimbul sumei de 25 000 de euro (bani care au fost remiși de persoana vătămată), o pot angaja pe aceasta în funcția de procuror la un parchet din municipiul București, chestiune ce urmează a fi rezolvată de patru persoane din cadrul Serviciului Român de Informații.

Față de toate aceste aspecte, având în vedere prevederile art. 244 alin. (3) C. pen., în baza art. 396 alin. (1) și (6), raportat la art. 16 alin. (1) lit. g) teza a II-a C. proc. pen., Curtea de Apel București a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul A. cu privire la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., ca urmare a împăcării cu persoana vătămată B.

Împotriva sentinței penale nr. 155/F din 17 octombrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, Secția I penală, în dosarul nr. x/2/2022, a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Secția de Combatere a Corupției.

Prin motivele formulate, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Secția de Combatere a Corupției a susținut că încheierea din data de 06.06.2023 și sentința penală atacată, pronunțate de Curtea de Apel București, în dosarul nr. x/2/2022, sunt netemeinice în ceea ce privește schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului A. și referitor la soluția de încetare a procesului penal ca urmare a împăcării părților.

Examinând cauza, atât prin prisma criticilor invocate, cât și din oficiu, conform art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte reține următoarele:

În primul rând, se constată că situația de fapt, astfel cum aceasta a fost stabilită de instanța de fond în urma analizei materialului probator administrat în cauză nu a fost contestată de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, aspect rezultat din motivele de apel și confirmat expres de către procurorul de ședință. Parchetul nu a susținut că inculpatul și D. i-ar fi spus martorei denunțătoare că cei patru angajați S.R.I. ar fi urmat să își exercite, la rândul lor, influența asupra unui funcționar care avea atribuții concrete în organizarea examenului de admitere în magistratură, ci, a arătat că această împrejurare rezultă implicit din indicarea actului pentru care era cumpărată influența, nefiind necesară și menționarea funcționarului în ale cărui atribuții intra îndeplinirea acestuia (angajarea în funcția de procuror), întrucât nu putea fi altul decât o persoană din cadrul comisiilor de concurs constituite în baza Legii nr. 303/2004.

Acestea au fost considerentele pentru care instanța de apel nu a procedat la readministrarea probelor, reținând faptul că este sesizată strict cu soluționarea unei probleme de drept, respectiv stabilirea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului A.

Sub aspectul situației de fapt constată că aceasta a fost în mod corect stabilită de către prima instanță.

Înalta Curte constată că parchetul pornește de la presupunerea că martora denunțătoare, dat fiind faptul că era absolventă a unei facultăți de drept, cunoștea procedura de admitere în magistratură prevăzută de Legea nr. 304/2022. Această supoziție este infirmată de probatoriul administrat, iar în realitate, tocmai lipsa acestor informații a creat premisele comiterii faptei de către inculpat și D.

Similar primei instanțe ale cărei argumente și le însușește în integralitate, Înalta Curte constată că nu există nicio probă din care să rezulte că martora B. ar fi fost lăsată să înțeleagă că cei patru ofițeri S.R.I. urmau să intervină, la rândul lor, pe lângă o persoană din cadrul comisiilor de concurs constituite în baza Legii nr. 303/2004. Mai mult decât atât, din probatoriul administrat nu rezultă că martora ar fi urmat să participe vreodată la un examen de admitere în magistratură, referirile la o eventuală susținere a acestuia fiind făcute exclusiv de procuror, în rechizitoriu, pentru a motiva încadrarea juridică pe care a dat-o faptei.

Martora denunțătoare a susținut că i s-a comunicat că va fi angajată direct pe post („25.000 euro direct pe post în București” mesajul SMS transmis de inculpat), că în aceeași modalitate urma să fie angajată și soția inculpatului, care achitase deja suma de 45.000 de euro și care „aștepta de un an și jumătate să obțină un post în luna aprilie sau mai 2021”, că i s-a spus de către „dna. C.” să se grăbească cu banii „că se ocupă locurile” și „că nu este nevoie de licență, pentru că este timp, deoarece o vor angaja pe E., iar între timp eu voi da licența, iar ulterior, și eu voi fi angajată”, „acest lucru urma să se întâmple într-o perioada de câteva luni. Dna E. prin mai, iar eu in toamnă”, „să îi aduc adeverința din care să rezulte că am absolvit facultatea de drept și dacă pot să îi rog pe cei de la facultate să îmi dea foaia matricolă”, că a fost anunțată că „dosarul meu de angajare nu a fost aprobat”, „dosarul meu de angajare stă pe loc deoarece cei de la S.R.I. m-au investigat și apar în baza de date că aș fi făcut videochat”, dar că această problemă se va rezolva.

Profitându-se de lipsa totală de cunoștințe a martorei și de încrederea pe care o avea în inculpat, nașul său, acesteia i-a fost prezentată o situație de fapt în care era posibilă, pentru suma de 25.000 de euro, „angajarea direct pe post”, în București, în câteva luni, doar pe baza dosarului și a practicii realizate la cabinetul de avocatură al inculpatului (deși ea nu avea calitatea de avocat), prin intermediul persoanelor „sus-puse” din S.R.I., în aceeași modalitate în care urma să fie angajată și soția inculpatului, iar singura problemă pe care aceasta și-a ridicat-o a fost cea legată de inexistența, la momentul înțelegerii, a diplomei de licență.

Ca atare, Înalta Curte constată nu numai faptul că inculpatul nu a lăsat să se înțeleagă că ar urma să își exercite influența (reală sau imaginară), prin intermediul celor patru ofițeri S.R.I., pe lângă funcționarii publici care aveau competența funcțională în organizarea examenelor de admitere în magistratură, ci și faptul că în nici un moment nu s-a discutat despre necesitatea susținerii unui atare concurs pentru angajarea în funcția de procuror. Împrejurarea că aceasta era singura modalitate de a accede în profesie, argument folosit de procuror, nu poate întemeia probator varianta expusă prin motivele de apel. Așa cum s-a arătat, inculpatul a profitat de ignoranța martorei denunțătoare care nu avea minime cunoștințe în această materie, de încrederea de care se bucura (date fiind relațiile dintre aceștia), inducând-o în eroare și cu privire la faptul că a procedat într-un mod similar pentru a obține angajarea soției sale.

În cauză, actul promis de inculpatul A. în schimbul banilor pretinși și ulterior primiți era imposibil de îndeplinit de către funcționarii publici asupra cărora s-a susținut că ar exista influența („patru oameni din S.R.I.”), întrucât aceștia nu aveau nicio atribuție privind angajarea unei persoane în funcția de procuror. Dincolo de lipsa totală a oricărei competențe a acestora în angajarea martorei, Înalta Curte constată că nici nu exista posibilitatea îndeplinirii respectivului  act de vreun funcționar public. Accederea în funcția magistrat (procuror) se putea realiza exclusiv conform procedurii reglementate în Titlul II, Capitolele I-III din Legea nr. 303/2004, prin intermediul examenelor organizate de Institutul Național al Magistraturii, fie pentru auditorii de justiție, fie pentru personalul de specialitate juridică cu o vechime în specialitate de cel puțin 5 ani.

Astfel cum s-a arătat, în cauză nici nu s-a pus în discuție niciodată susținerea de către martora denunțătoare, într-un viitor mai mult sau mai puțin apropiat, a unui examen de admitere în magistratură, ci angajarea direct pe post, pe baza dosarului (verificat de S.R.I.), în aceeași modalitate urmând să fie „angajată” și soția inculpatului (care a trebuit doar să aștepte o perioadă mai lungă de timp). Singurul examen pe care martora trebuia să îl promoveze pentru a fi posibilă angajarea sa era examenul de licență.

Rezultă, în mod evident, că actul promis martorei denunțătoare era absolut irealizabil, imposibil de obținut, neexistând un funcționar public care l-ar fi putut îndeplini potrivit competențelor sale.

În aceste circumstanțe de fapt confirmate de probatoriul administrat, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanța de fond a procedat la schimbarea încadrării juridice, fapta inculpatului A., care împreună cu D. au indus-o în eroare pe martora B., susținând că în schimbul sumei totale de 25.000 euro, plătite de martoră, ar fi putut obține, prin intermediul a patru persoane din cadrul Serviciului Român de Informații, angajarea acesteia în funcția de procuror la un parchet din municipiul București, întrunind condițiile de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., și nu pe cele ale infracțiunii de trafic de influență, prev. de art. 291 alin. (1) C. pen.

Nu în ultimul rând este de subliniat și faptul că prin decizia penală nr. 1062/A din 24 mai 2023, Curtea de Apel București, Secția I penală a dispus admiterea apelului formulat de inculpata D. și, rejudecând, a respins acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Secția de Combatere a Corupției și inculpata D., constatând că încadrarea juridică dată faptei de către parchet nu este corectă, aceasta întrunind, sub aspectul laturii obiective condițiile de tipicitate ale infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1), (2) C. pen., iar nu pe cele ale infracțiunii de trafic de influență. Curtea a apreciat că în cauză se impune trimiterea cauzei la Parchet în vederea încheierii unui nou acord de recunoaștere a vinovăției sau în vederea continuării urmăririi penale, după caz, în raport de încadrarea juridică anterior menționată, respectiv înșelăciune prev. de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen.

Ulterior, în baza deciziei definitive, prin Ordonanța din 13 iulie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/P/2022, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Secția de Combatere a Corupției a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală, respectiv din infracțiunea de trafic de influență, prev. de art. 291 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea de înșelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3.

Înalta Curte constată că situația de fapt reținută în sarcina inculpatei D. prin decizia penală nr. 1062/A din 24 mai 2023, a Curții de Apel București, Secția I penală este identică cu cea stabilită în sarcina inculpatului A. prin hotărârea apelată, iar, în prezenta cauză, parchetul nu a invocat împrejurări de fapt noi, diferite de cele stabilite prin decizia definitivă.

Astfel cum rezultă din cele anterior reținute, pretinderea de la martora-denunțătoare B. a sumei de 25.000 euro pentru a fi angajată în funcția de procuror, prin intermediul a patru lucrători din cadrul S.R.I. a fost comisă în mod nemijlocit de ambii inculpați, astfel că aceștia nu sunt autori ai unor infracțiuni distincte, ci coautori ai aceleiași infracțiuni. În aceste condiții, decizia penală definitivă anterior menționată prin care s-a statuat asupra unei probleme exclusiv de drept și s-a stabilit încadrarea juridică a faptei săvârșite de inculpata D. nu poate fi ignorată în soluționarea cauzei privindu-l pe celălalt coautor, inculpatul A.

Dincolo de aceste împrejurări, care reprezintă un argument suplimentar, Înalta Curte a realizat propria analiză a faptelor inculpatului, în raport de materialul probator administrat în această cauză, ajungând la aceeași concluzie.

În raport cu considerentele anterioare și având în vedere că, din oficiu, nu se constată elemente de nelegalitate sau netemeinicie a soluției primei instanțe, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Secția de Combatere a Corupției împotriva sentinței penale nr. 155/F din 17 octombrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, Secția I penală, în dosarul nr. x/2/2022.