Decizia nr. 7534/2013 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 3391/2012 a Curții de Apel București

Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 3391 din 22 mai 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul B.M., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne și Academia de Poliție "A.I.C.", prin care solicita obligarea pârâților la comunicarea Ordinului nr. S/II/4138 din 11 iunie 2009, prin care reclamantul a fost pus la dispoziția unității, și a Dispoziției rectorului nr. S/487 din 01 decembrie 2009, prin care a fost numit șef serviciu la Serviciului Logistic, anularea celor două acte administrative, repunerea sa în funcția de director general administrativ, funcție deținută în perioada 01 decembrie 2006 - 01 iunie 2009, și obligarea pârâților la plata drepturilor salariale și la plata despăgubirilor pentru daunele morale de 40.000 RON. Prin aceeași sentință, a fost respinsă excepția tardivității acțiunii, invocată de pârâți. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele: Prin Ordinul nr. 11/4138 din 11 iunie 2009, ministrul administrației și internelor a dispus eliberarea comisarului șef de poliție B.M. din funcția de director general administrativ din cadrul Academiei de Poliție, ca urmare a reorganizării instituției de învățământ și punerea la dispoziția unității pe o perioadă de 6 luni. Prin Dispoziția nr. 487 din 01 decembrie 2009, Rectorul Academiei de Poliție "A.I.C." a dispus numirea reclamantului în funcția de Șef serviciu la Serviciul Logistic. Cele două acte administrative sus-menționate au fost depuse la dosar în timpul judecății și comunicate reclamantului. În raport cu această situație, se constată că cererile reclamantului de obligare a pârâților la comunicarea celor două acte au rămas fără obiect. În ce privește excepția tardivității acțiunii, se reține că niciunul din actele depuse la dosar nu fac dovada comunicării către reclamant a ordinului și a dispoziției contestate. La data de 9 noiembrie 2009, reclamantul s-a adresat ministrului administrației și internelor cu cererea de anulare a statului de funcții aprobat prin Ordinul S/II/4138 din 11 iunie 2009, cerere în care a arătat că i-a fost comunicată măsura punerii la dispoziție, respectiv cea a împuternicirii de a îndeplini funcția de șef al serviciului Logistic la 22 septembrie 2009. La dosar a mai fost depusă fișa postului - Șef Serviciu - Serviciul Logistic, din 30 decembrie 2009, semnată de reclamant. Pârâții nu au invocat lipsa sau tardivitatea plângerii prealabile, ci tardivitatea acțiunii, susținând încălcarea dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 554/2004. Se constată că excepția tardivității nu poate fi admisă, față de lipsa unor dovezi concludente în ce privește data comunicării actelor administrative. Este adevărat că termenul legal curge nu numai de la comunicare (situație care trebuia să fie îndeplinită în speță în condițiile în care pârâtul - eliberat din funcție și pus la dispoziția unității, respectiv numit într-o funcție publică - era beneficiar al actelor cu caracter individual), ci și de la data la care persoana îndreptățită a luat cunoștință pe orice cale de actul respectiv. Din plângerea formulată la 9 noiembrie 2009 rezultă, însă, că reclamantul nu cunoștea decât măsurile dispuse, nu și conținutul concret al actului. Din conținutul actului sus-menționat, rezultă că prin Ordinul nr. II/4138 din 11 iunie 2009 s-a dispus eliberarea reclamantului din funcția de director general administrativ, ca urmare a reorganizării instituției de învățământ și punerea la dispoziția unității pe o perioadă de 6 luni, iar nu aprobarea noului stat de funcții al Academiei de Poliție. Cu privire la această situație, se constată că după administrarea probelor în prezenta cauză reclamantul a avut posibilitatea să ia cunoștință de faptul că actul administrativ prin care s-a realizat reorganizarea instituției și desființarea funcției de director administrativ este Ordinul M.A.I. nr. 1/0549 din 21 mai 2009, și nu Ordinul contestat în cauză. Pârâții au invocat acest aspect prin întâmpinare, iar Ordinul nr. I/0549 din 21 mai 2009 a fost depus la dosar (la compartimentul acte clasificate). Față de împrejurarea că reorganizarea instituției s-a realizat prin ordinul sus-menționat, neatacat de reclamant, se constată că nu pot fi reținute criticile acestuia referitoare la nelegalitatea desființării funcției de director administrativ (nelegalitatea reorganizării instituției). Prin Ordinul M.A.I. nr. 4138 din 11 iunie 2009, s-a dispus eliberarea reclamantului din funcția de director general administrativ și punerea la dispoziția unității pe o perioadă de 6 luni, iar nu desființarea funcției respective, Ordinul nr. 4138 fiind emis în aplicarea Ordinului nr. 0549 de reorganizare a Academiei de Poliție. Or, dispozițiile legale invocate de reclamant (art. 147 din Legea nr. 847/1995, art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 294/2007) precum și cele invocate de pârâți (art. 10 alin. (1) din H.G. nr. 294/2007, art. 98 din Legea nr. 84/1995 și art. 135 din Legea nr. 128/1997) privesc legalitatea restructurării Academiei de Poliție prin desființarea funcției de director administrativ, restructurare care nu a fost dispusă prin actele contestate în cauză.

Cererea de recurs Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamantul, solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei la aceeași instanță, spre rejudecare. În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ., reclamantul arată, în esență, următoarele: - instanța de fond în mod greșit a respins capătul de cerere privind obligarea pârâților la comunicarea actelor contestate, în loc să ia act de renunțarea la judecată cu privire la acesta; - instanța de fond în mod greșit a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind anularea actelor contestate, motivat de împrejurarea că nu s-a solicitat desființarea actului principal, de reorganizare a instituției, fără a observa că obiectul principal al acțiunii l-a constituit repunerea în funcția de director general administrativ; - prima instanță nu s-a pronunțat cu privire la capătul de cerere referitor la achitarea drepturilor bănești și nici cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M.A.I.

Hotărârea instanței de recurs Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate și în raport de cadrul legal aplicabil, Curtea îl va respinge pentru următoarele considerente: Recurentul-reclamant a învestit prima instanță, ca instanță de fond, cu soluționarea unei acțiuni în contencios administrativ având 5 petite și anume: 1. Obligarea M.A.I. la comunicarea Ordinului M.A.I. nr. S/II/4138/2009. 2. Obligarea Academiei de Poliție "A.I.C." la comunicarea Dispoziției rectorului nr. S/487/2009. 3. Anularea Ordinului M.A.I. nr. S/II/4138/2009 și a Dispoziției nr. S/487/2009.

Repunerea în funcția de director general administrativ, funcție deținută anterior și revocată prin cele două acte administrative.

Obligarea pârâtelor la plata drepturilor salariale de la 1 iunie 2009 până în prezent. La termenul din 5 mai 2012, instanța de fond prin încheierea de ședință a luat act de poziția recurentului-reclamant prin avocat cu privire la primele două capete de acțiune, în sensul că acesta a primit actele administrative solicitate la pct. 1 și 2 din acțiune, motiv pentru care pe fond, instanța a respins aceste 2 petite ca rămase fără obiect. Sub acest aspect, primul motiv de recurs apare ca fiind neîntemeiat, în condițiile în care, recurentul-reclamant sau apărătorul său nu au solicitat în mod expres renunțarea la judecată cu privire la aceste 2 petite, în condițiile art. 246 C. proc. civ. De altfel, recurentul nu a contestat și nici nu contestă că pe parcursul procesului a primit cele două acte solicitate. Cât privește cel de-al doilea motiv de recurs prin care recurentul-reclamant susține că instanța fondului a omis să se pronunțe cu privire la legalitatea Ordinului M.A.I. nr. S/I/0549 din 21 mai 2009, Curtea îl va respinge ca nefondat reținând următoarele: Așa cum s-a arătat, obiectivul acțiunii introductive de instanță îl reprezintă cererea recurentului cu cele 5 petite (...) nici prin acțiunea introductivă și nici ulterior, recurentul-reclamant nu și-a modificat sau completat acțiunea în sensul solicitării anulării sau desființării și a Ordinului M.A.I. nr. S/I/0549/2009, ordin care a stat la baza emiterii celorlalte două acte administrative a căror anulare s-a solicitat (Ordin M.A.I. nr. S/II/4138/2009 și Dispoziția rectorului nr. S/487/2009). Așa fiind, având în vedere dispozițiile art. 126 pct. 6 C. proc. civ., în raport de care "judecătorii hotărăsc numai asupra obiectivului cererii deduse judecății", în mod corect prima instanță nu a analizat și legalitatea acestui din urmă ordin. De menționat este faptul că acest ordin a fost depus la dosar la cererea recurentului-reclamant, ceea ce presupune că acesta avea posibilitatea să solicite în mod expres anularea lui sau desființarea, cu atât mai mult cu cât celelalte două acte administrative a căror anulare s-a solicitat erau subsecvente acestui ultim ordin. În consecință, instanța de fond, în mod corect a respins cererea de anulare a Ordinului M.A.I. nr. S/II/4138/2009 și respectiv a Dispoziției rectorului nr. S/487/2009, în condițiile în care nu s-a solicitat inițial sau ulterior, pe parcursul procesului, anularea ordinului M.A.I. care a stat la baza emiterii acestor două acte. Tot astfel, de vreme ce instanța de fond a respins cererea de anulare a celor două acte administrative, în mod corect aceasta nu s-a mai pronunțat asupra capătului de cerere privind acordarea drepturilor salariale. În consecință, în raport de cele mai sus reținute și față de dispozițiile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, și tot astfel cererea de intervenție formulată în interesul recurentului, fiind o cerere de intervenție accesorie, va fi de asemenea respinsă ca nefondată.