ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7534/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7534/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Hotărârea
instanței de fond
Prin Sentința nr. 3391 din 22 mai 2012,
Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a
respins acțiunea formulată de reclamantul B.M., în contradictoriu cu pârâții
Ministerul Afacerilor Interne și Academia de Poliție "A.I.C.", prin
care solicita obligarea pârâților la comunicarea Ordinului nr. S/II/4138 din 11
iunie 2009, prin care reclamantul a fost pus la dispoziția unității, și a
Dispoziției rectorului nr. S/487 din 01 decembrie 2009, prin care a fost numit
șef serviciu la Serviciului Logistic, anularea celor două acte administrative,
repunerea sa în funcția de director general administrativ, funcție deținută în
perioada 01 decembrie 2006 - 01 iunie 2009, și obligarea pârâților la plata
drepturilor salariale și la plata despăgubirilor pentru daunele morale de
40.000 RON. Prin aceeași sentință, a fost respinsă excepția tardivității
acțiunii, invocată de pârâți.
Pentru a pronunța
această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin Ordinul nr.
11/4138 din 11 iunie 2009, ministrul administrației și internelor a dispus
eliberarea comisarului șef de poliție B.M. din funcția de director general
administrativ din cadrul Academiei de Poliție, ca urmare a reorganizării
instituției de învățământ și punerea la dispoziția unității pe o perioadă de 6
luni.
Prin Dispoziția nr.
487 din 01 decembrie 2009, Rectorul Academiei de Poliție "A.I.C." a
dispus numirea reclamantului în funcția de Șef serviciu la Serviciul Logistic.
Cele două acte
administrative sus-menționate au fost depuse la dosar în timpul judecății și
comunicate reclamantului.
În raport cu această
situație, se constată că cererile reclamantului de obligare a pârâților la
comunicarea celor două acte au rămas fără obiect.
În ce privește
excepția tardivității acțiunii, se reține că niciunul din actele depuse la
dosar nu fac dovada comunicării către reclamant a ordinului și a dispoziției
contestate.
La data de 9
noiembrie 2009, reclamantul s-a adresat ministrului administrației și internelor
cu cererea de anulare a statului de funcții aprobat prin Ordinul S/II/4138 din
11 iunie 2009, cerere în care a arătat că i-a fost comunicată măsura punerii la
dispoziție, respectiv cea a împuternicirii de a îndeplini funcția de șef al
serviciului Logistic la 22 septembrie 2009.
La dosar a mai fost
depusă fișa postului - Șef Serviciu - Serviciul Logistic, din 30 decembrie
2009, semnată de reclamant.
Pârâții nu au invocat
lipsa sau tardivitatea plângerii prealabile, ci tardivitatea acțiunii, susținând
încălcarea dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 554/2004.
Se constată că
excepția tardivității nu poate fi admisă, față de lipsa unor dovezi concludente
în ce privește data comunicării actelor administrative.
Este adevărat că
termenul legal curge nu numai de la comunicare (situație care trebuia să fie
îndeplinită în speță în condițiile în care pârâtul - eliberat din funcție și
pus la dispoziția unității, respectiv numit într-o funcție publică - era
beneficiar al actelor cu caracter individual), ci și de la data la care
persoana îndreptățită a luat cunoștință pe orice cale de actul respectiv.
Din plângerea
formulată la 9 noiembrie 2009 rezultă, însă, că reclamantul nu cunoștea decât
măsurile dispuse, nu și conținutul concret al actului.
Din conținutul actului
sus-menționat, rezultă că prin Ordinul nr. II/4138 din 11 iunie 2009 s-a dispus
eliberarea reclamantului din funcția de director general administrativ, ca
urmare a reorganizării instituției de învățământ și punerea la dispoziția
unității pe o perioadă de 6 luni, iar nu aprobarea noului stat de funcții al
Academiei de Poliție.
Cu privire la această
situație, se constată că după administrarea probelor în prezenta cauză
reclamantul a avut posibilitatea să ia cunoștință de faptul că actul
administrativ prin care s-a realizat reorganizarea instituției și desființarea
funcției de director administrativ este Ordinul M.A.I. nr. 1/0549 din 21 mai
2009, și nu Ordinul contestat în cauză.
Pârâții au invocat
acest aspect prin întâmpinare, iar Ordinul nr. I/0549 din 21 mai 2009 a fost
depus la dosar (la compartimentul acte clasificate).
Față de împrejurarea
că reorganizarea instituției s-a realizat prin ordinul sus-menționat, neatacat
de reclamant, se constată că nu pot fi reținute criticile acestuia referitoare
la nelegalitatea desființării funcției de director administrativ (nelegalitatea
reorganizării instituției).
Prin Ordinul M.A.I.
nr. 4138 din 11 iunie 2009, s-a dispus eliberarea reclamantului din funcția de
director general administrativ și punerea la dispoziția unității pe o perioadă
de 6 luni, iar nu desființarea funcției respective, Ordinul nr. 4138 fiind emis
în aplicarea Ordinului nr. 0549 de reorganizare a Academiei de Poliție.
Or, dispozițiile
legale invocate de reclamant (art. 147 din Legea nr. 847/1995, art. 2 alin. (1)
din H.G. nr. 294/2007) precum și cele invocate de pârâți (art. 10 alin. (1) din
H.G. nr. 294/2007, art. 98 din Legea nr. 84/1995 și art. 135 din Legea nr.
128/1997) privesc legalitatea restructurării Academiei de Poliție prin
desființarea funcției de director administrativ, restructurare care nu a fost
dispusă prin actele contestate în cauză.
Cererea de recurs
Împotriva sentinței
pronunțate de instanța de fond, considerând-o netemeinică și nelegală, a
declarat recurs reclamantul, solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei
la aceeași instanță, spre rejudecare.
În motivarea
recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ.,
reclamantul arată, în esență, următoarele:
- instanța de fond în
mod greșit a respins capătul de cerere privind obligarea pârâților la
comunicarea actelor contestate, în loc să ia act de renunțarea la judecată cu
privire la acesta;
- instanța de fond în
mod greșit a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind anularea
actelor contestate, motivat de împrejurarea că nu s-a solicitat desființarea
actului principal, de reorganizare a instituției, fără a observa că obiectul
principal al acțiunii l-a constituit repunerea în funcția de director general
administrativ;
- prima instanță nu
s-a pronunțat cu privire la capătul de cerere referitor la achitarea
drepturilor bănești și nici cu privire la excepția lipsei calității procesuale
pasive a pârâtului M.A.I.
Hotărârea
instanței de recurs
Analizând recursul
formulat prin prisma motivelor invocate și în raport de cadrul legal aplicabil,
Curtea îl va respinge pentru următoarele considerente:
Recurentul-reclamant
a învestit prima instanță, ca instanță de fond, cu soluționarea unei acțiuni în
contencios administrativ având 5 petite și anume:
Obligarea M.A.I.
la comunicarea Ordinului M.A.I. nr. S/II/4138/2009.
Obligarea
Academiei de Poliție "A.I.C." la comunicarea Dispoziției rectorului
nr. S/487/2009.
Anularea Ordinului
M.A.I. nr. S/II/4138/2009 și a Dispoziției nr. S/487/2009.
Repunerea în
funcția de director general administrativ, funcție deținută anterior și
revocată prin cele două acte administrative.
Obligarea
pârâtelor la plata drepturilor salariale de la 1 iunie 2009 până în prezent.
La termenul din 5 mai
2012, instanța de fond prin încheierea de ședință a luat act de poziția
recurentului-reclamant prin avocat cu privire la primele două capete de
acțiune, în sensul că acesta a primit actele administrative solicitate la pct.
1 și 2 din acțiune, motiv pentru care pe fond, instanța a respins aceste 2
petite ca rămase fără obiect.
Sub acest aspect,
primul motiv de recurs apare ca fiind neîntemeiat, în condițiile în care,
recurentul-reclamant sau apărătorul său nu au solicitat în mod expres
renunțarea la judecată cu privire la aceste 2 petite, în condițiile art. 246 C.
proc. civ.
De altfel, recurentul
nu a contestat și nici nu contestă că pe parcursul procesului a primit cele
două acte solicitate.
Cât privește cel
de-al doilea motiv de recurs prin care recurentul-reclamant susține că instanța
fondului a omis să se pronunțe cu privire la legalitatea Ordinului M.A.I. nr.
S/I/0549 din 21 mai 2009, Curtea îl va respinge ca nefondat reținând
următoarele:
Așa cum s-a arătat,
obiectivul acțiunii introductive de instanță îl reprezintă cererea recurentului
cu cele 5 petite (...) nici prin acțiunea introductivă și nici ulterior,
recurentul-reclamant nu și-a modificat sau completat acțiunea în sensul
solicitării anulării sau desființării și a Ordinului M.A.I. nr. S/I/0549/2009,
ordin care a stat la baza emiterii celorlalte două acte administrative a căror
anulare s-a solicitat (Ordin M.A.I. nr. S/II/4138/2009 și Dispoziția rectorului
nr. S/487/2009).
Așa fiind, având în
vedere dispozițiile art. 126 pct. 6 C. proc. civ., în raport de care
"judecătorii hotărăsc numai asupra obiectivului cererii deduse
judecății", în mod corect prima instanță nu a analizat și legalitatea
acestui din urmă ordin.
De menționat este
faptul că acest ordin a fost depus la dosar la cererea recurentului-reclamant,
ceea ce presupune că acesta avea posibilitatea să solicite în mod expres
anularea lui sau desființarea, cu atât mai mult cu cât celelalte două acte
administrative a căror anulare s-a solicitat erau subsecvente acestui ultim
ordin.
În consecință,
instanța de fond, în mod corect a respins cererea de anulare a Ordinului M.A.I.
nr. S/II/4138/2009 și respectiv a Dispoziției rectorului nr. S/487/2009, în
condițiile în care nu s-a solicitat inițial sau ulterior, pe parcursul
procesului, anularea ordinului M.A.I. care a stat la baza emiterii acestor două
acte.
Tot astfel, de vreme
ce instanța de fond a respins cererea de anulare a celor două acte
administrative, în mod corect aceasta nu s-a mai pronunțat asupra capătului de
cerere privind acordarea drepturilor salariale.
În consecință, în
raport de cele mai sus reținute și față de dispozițiile art. 312 C. proc. civ.,
recursul va fi respins ca nefondat, și tot astfel cererea de intervenție
formulată în interesul recurentului, fiind o cerere de intervenție accesorie,
va fi de asemenea respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de reclamantul B.M. împotriva Sentinței nr. 3391 din 22 mai 2012 a
Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,
ca nefondat.
Respinge cererea de
intervenție accesorie formulată de Corpul Național al Polițiștilor - Biroul
Executiv Central în interesul recurentului B.M., ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 3 decembrie 2013.
Procesat
de GGC - NN