ÎCCJ, decizie (scj.ro #223151)

Hotărâri judecătorești definitive pronunțate în procedura ordonanței de plată vizând clauza penală din același contract. Cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă. Condiții de admisibilitate

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Procedura contencioasă. Căile extraordinare de atac. Revizuirea

Index alfabetic: Ordonanță de plată

Penalități de întârziere

Recurs la revizuire

Efectul pozitiv al autorității de lucru judecat

Admiterea recursului

C. proc. civ., art. 430, art. 431 alin. (2), art. 509 alin. (1) pct. 8, alin. (2),

art. 513 alin. (4), art. 1022 alin. (2), art. 1024 alin. (6), art. 1025

Articolul 430 C. proc. civ., reglementând autoritatea de lucru judecat, stipulează în sensul că aceasta se atașează automat hotărârii prin care se soluționează procesul, inclusiv atunci când se statuează asupra unei chestiuni litigioase dezlegate în cuprinsul considerentelor.

Ca atare, considerentele pe care se sprijină în mod necesar hotărârea se bucură de autoritate de lucru judecat, putând fi, astfel, ulterior opuse cu efectele lucrului judecat, într-un alt litigiu între aceleași părți.

Prin urmare, în mod nelegal a fost respinsă cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care s-a invocat încălcarea efectului pozitiv al lucrului judecat și nesocotirea dispozițiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ. în legătură cu mai multe hotărâri judecătorești definitive anterioare, pronunțate în procedura ordonanței de plată între aceleiași părți, care conțin statuări în legătură cu același contract, prin interpretarea și aplicarea aceleiași clauze din convenția părților și în legătură cu același tip de servicii prestate și care sprijină pronunțarea unor soluții diametral opuse, de admitere, respectiv de respingere a cererii privind plata penalităților.

I.C.C.J., Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1089 din 21 mai 2024

Prin cererea înregistrată în data de 02.03.2023 pe rolul Tribunalului Cluj, Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/117/2023, creditoarea A. S.A. în contradictoriu cu debitoarea U.A.T. Municipiul Baia Mare, a solicitat emiterea unei ordonanțe de plată pentru suma de 114.674,79 lei, reprezentând penalități de întârziere contractuale datorate pentru întârzierea la plată (de la scadență și până la plată) potrivit art. 4.5 din contractul nr. 116/13.05.2019, ca urmare a executării cu întârziere a obligației de plată a prețului serviciului de salubrizare cuprins în factura DRS nr. 1009545/18.03.2022, cu cheltuieli de judecată.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1014 și urm. C. proc. civ. și ale Legii nr. 101/2016.

Prin sentința civilă nr. 790/2023 din 04 aprilie 2023, Tribunalul Cluj, Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale a admis cererea de emitere a ordonanței de plată și a ordonat debitoarei să achite creditoarei suma de 114.674,79 lei, reprezentând penalități de întârziere contractuale datorate pentru întârzierea la plată (de la scadență și până la plată), potrivit art. 4.5 din contractul nr. 116/13.05.2019, ca urmare a executării cu întârziere a obligației de plată a prețului serviciului de salubrizare cuprins în factura fiscală seria DRS nr. 1009545/18.03.2022. S-a fixat termen de plată de 30 de zile de la comunicarea ordonanței de plată, fiind obligată debitoarea la plata sumei de 3.200 lei, cheltuieli de judecată.

A fost menținută sentința atacată în ceea ce privește obligarea debitoarei la plata sumei de 7.805,33 lei reprezentând penalități de întârziere contractuale cu privire la debitul principal, pozițiile 1 și 2 din factura fiscală seria DRS nr. 1009545/18.03.2022 și termenul de plată fixat, fiind compensate parțial cheltuielile de judecată și obligată debitoarea să achite creditoarei suma de 600 lei, reprezentând cheltuieli de judecată rămase după compensare.

Cererea a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, Secția a III-a de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/33/2023, care prin decizia civilă nr. 8/2023 din 04 septembrie 2023, a admis excepția necompetenței materiale și funcționale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Secției a II-a civilă din cadrul Curții de Apel Cluj.

Prin decizia civilă nr. 528/2023 din 16 octombrie 2023 pronunțată în dosarul nr. x/33/2023*, Curtea de Apel Cluj, Secția a II-a civilă a respins cererea de revizuire.

În dezvoltarea motivelor de recurs, a susținut recurenta-revizuentă că, în mod nelegal, instanța de revizuire a apreciat că pentru a exista hotărâri definitive potrivnice este necesară existența identității de obiect între litigiile soluționate prin aceste hotărâri, fiind încălcate dispozițiile art. 430 alin. (2), art. 431 alin. (2), art. 509 alin. (1) pct. 8 și art. 513 alin. (4) C. proc. civ.

În acest sens, recurenta a arătat că revizuirea întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu implică în mod necesar și obligatoriu identitatea de obiect între litigiile soluționate prin hotărârile potrivnice, considerentele primei instanțe de revizuire adăugând la lege.

Potrivit titularei memoriului de recurs, identitatea de obiect a litigiilor soluționate prin hotărârile potrivnice, nu a fost prevăzută de legiuitor ca „cerință indispensabilă” pentru „a opune lucrul anterior judecat, dacă are legătură cu acest litigiu”, potrivit art. 431 C. proc. civ., respectiv de efectul pozitiv al autorității de lucru judecat.

Dimpotrivă, coroborând dispozițiile art. 430 alin. (2) și 431 alin. (2) C. proc. civ., rezultă cu suficientă claritate, că în cazul efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, legiuitorul a stabilit doar să existe „un lucru anterior judecat într-un alt litigiu”, care „are legătură cu soluționarea acestuia din urmă”, fără să prezinte vreo relevanță, dacă există sau nu o identitate de obiect, între cele două litigii.

De altfel, susține recurenta-revizuentă, împrejurarea că legiuitorul a avut în vedere la stabilirea caracterului potrivnic a două hotărâri definitive inclusiv situația în care caracterul potrivnic derivă din efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, rezultă și din prevederile art. 513 alin. (4) C. proc. civ., care dispun în sensul că, dacă instanța încuviințează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre și, după caz, va trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat.

Așadar, potrivit recurentei-revizuente, condiția privește doar existența unei dezlegări în drept ce are o legătură cu soluționarea celui de-al doilea litigiu, condiție îndeplinită în prezenta speță, dat fiind că în acest litigiu, în discuție era aplicarea aceleiași clauze penale din contractul cu executare succesivă, a acelorași tipuri de lucrări, în baza acelorași tarife, cu unică diferență la nivel de cantitate de servicii (utilizatorii serviciului nu produc aceeași cantitate de deșeuri, lună de lună), aspect care fusese anterior dezlegat în drept de către Tribunalul Specializat Cluj.

Or, din acest punct de vedere, considerentele instanței de revizuire în sensul că obiectul dosarelor în discuție, deși similar, nu este identic, sunt vădit nelegale, reprezentând o adăugare la lege, așa cum s-a reținut atât în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, cât și în literatura de specialitate.

Recurenta-revizuentă a precizat că, în cauza dedusă judecății, există identitatea de părți și de cauză, dar nu și de obiect, care este doar similar - diferite fiind luna și cantitățile serviciilor prestate, acest aspect fiind arătat explicit în cererea de revizuire.

Astfel, există un singur contract cu executare succesivă, una și aceeași clauză penală privind penalitățile de întârziere, același tarif de aplicat pentru lucrările prestate în fiecare lună, variind doar cantitatea de lucrări, de la lună la lună. Prin urmare, devin imposibil de acceptat două interpretări și aplicări diametral opuse ale aceleiași clauze penale.

Titulara memoriului de recurs a mai susținut că, în revizuire, Tribunalul Cluj nu a respins penalitățile de întârziere pentru motive de fapt privind întârzierea la plată, ci pentru că exact aceeași clauză penală privind penalitățile, a fost interpretată și aplicată total opus, față de modul în care a fost anterior interpretată și aplicată de aceeași instanță.

Raportat la dezlegarea în drept a Tribunalului Specializat Cluj a chestiunii privind aplicabilitatea clauzei penale de la art. 4.5 din contract în ceea ce privește întârzierea la plata facturilor cuprinzând contravaloarea serviciului prestat, recurenta-revizuentă a invocat încălcarea de către instanța de revizuire a dispozițiilor art. 430-431 C. proc. civ., precum și a art. 6 din C.E.D.O. în ceea ce privește principiul securității raporturilor juridice și a dreptului la un proces echitabil.

Contrar celor reținute de către instanța de revizuire, recurenta-revizuentă a arătat că problema stabilirii pe cale convențională a cuantumului daunelor moratorii conform art. 4.5 din contract tuturor lucrărilor înscrise în factură a fost dezlegată în drept definitiv, impunându-se cu forța juridică a unei constatări jurisdicționale, care trebuie respectată.

Ca atare, recurenta-revizuentă apreciază că statuările contrare ale instanței de revizuire încalcă efectul pozitiv al autorității de lucru judecat potrivit dispozițiilor art. 430-431 C. proc. civ.

Convenția părților, astfel cum subliniază recurenta-revizuentă, cu privire la cuantumul convențional al daunelor moratorii, a primit o aplicare diferită prin hotărâri definitive (a fost apreciată ca aplicabilă și respectiv ca inaplicabilă aceluiași tip de lucrări executate în baza aceluiași contract), aceasta redând în extras, comparativ, considerentele celor două instanțe.

Într-o altă critică, recurenta-revizuentă a arătat că argumentele instanței de revizuire în sensul că Tribunalul Cluj ar fi dezlegat și aplicat clauza penală de la art. 4.5 din contract în mod „detaliat” pe servicii contractate și prestate pentru întâia oară, analiza anterioară a Tribunalului Specializat „nefiind efectivă și concretă”, nu vin decât să confirme încălcarea instituției autorității de lucru judecat.

Potrivit recurentei-revizuente, indiferent și independent de cât de detaliată sau nu, ar fi fost analiza unei instanțe atunci când a pronunțat sau a reținut o dezlegare în drept, acesta se impune a fi respectată ca atare și avută în vedere ca un dat juridic imuabil, în caz contrar, autoritatea de lucru judecat rămânând doar o formă (fără fond) care permite o nouă dezlegare în drept a „lucrului judecat” (art. 431 C. proc. civ.), chiar și una vădit contrară.

A mai arătat autoarea cererii de recurs că probațiunea din cele două litigii a fost identică, atât la nivel juridic, cât și la nivel faptic, soluția diametral opusă cu privire la aceeași categorie de servicii (sortare, tratare, depozitare) fiind rezultatul unei interpretări diferite a contractului.

Potrivit recurentei, cât timp interpretarea art. 4.5 din contract este un aspect litigios dezlegat prin soluțiile sale de către Tribunalul Specializat în hotărârile pronunțate, așa cum reține instanța de revizuire, acesta se impunea a fi avut în vedere ca atare, nefiind permisă o reinterpretare a aceleiași clauze penale, aplicabile acelorași tipuri de servicii.

Sub un ultim aspect, recurenta-revizuentă expune aspecte doctrinare și jurisprudențiale privind autoritatea de lucru judecat și revizuirea pentru motivul contrarietății de hotărâri.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă la 27 decembrie 2023.

Intimata U.A.T. Municipiul Baia Mare, prin întâmpinare, a solicitat, în principal, anularea căii extraordinare de atac, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pentru lipsa motivelor de nelegalitate, iar în subsidiar, respingerea acesteia, ca nefondată, excepția nulității fiind soluționată la termenul din 21 mai 2024.

Prin rezoluția din 19 martie 2024 a fost stabilit, pentru soluționarea recursului, termen de judecată la 21 mai 2024 cu citarea părților în ședință publică.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, apreciază că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Instanța supremă reține că, deși recurenta-revizuentă a invocat nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva motivelor de casare reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., argumentele expuse în susținerea cererii vizează doar motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Potrivit motivului de recurs anterior evocat, casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, în speță fiind criticat modul de aplicare de către instanța de revizuire a dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv verificarea condițiilor privind existența unor hotărâri potrivnice, prin care se încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Revizuirea formulată de recurenta-creditoare are ca obiect decizia civilă nr. 497/2023 pronunțată în dosarul nr. y/117/2023, de admitere a cererii de anulare a debitoarei (intimată în această cauză) împotriva sentinței civile nr. 790/2023, prin care ordonanța de plată a fost anulată în parte, fiind respinse ca neîntemeiate penalitățile contractuale pentru întârzierea la plată a contravalorii serviciilor de depozitare a fracției umede, de sortare a deșeurilor uscate și de tratare mecanică (pozițiile 3-5 din facturi), solicitate de recurentă în temeiul art. 4.5 din contractul nr. 1160/2019 încheiat de părți.

Analizând apărările intimatei, Înalta Curte reține, pentru început, că potrivit art. 1024 alin. (6) C. proc. civ. sunt aplicabile în mod corespunzător dispozițiile art. 1022 alin. (2) C. proc. civ. Instanța a constatat că numai o parte a pretențiilor creditoarei (recurenta în cauză) pot fi admise, ordonanța de plată fiind menținută numai pentru o parte a pretențiilor, creditoarea, în această situație, putând formula cerere de chemare în judecată, potrivit dreptului comun, pentru a obține obligarea debitoarei la plata restului datoriei.

Prin decizia recurată, instanța a constatat că prin alin. (2) al art. 509 C. proc. civ., se prevede că sunt supuse revizuirii nu doar hotărârile care evocă fondul, ci și cele care nu evocă fondul, ultimă ipoteză în care se încadrează hotărârea atacată cu revizuire.

Prin reglementarea actuală, legiuitorul a renunțat la condiția antamării fondului, introducând anumite excepții în cazul revizuirii întemeiate pe anumite motive enumerate expres, inclusiv pentru calea extraordinară de atac întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Constatările instanței de revizuire în legătură cu îndeplinirea acestei condiții legate de obiectul căii de atac și admisibilitatea revizuirii sunt intrate în autoritatea lucrului judecat, întrucât nu formează subiectul disputei în recursul recurentei-creditoare, iar intimata-debitoare nu a formulat recurs.

Prin cererea de revizuire, recurenta a susținut încălcarea efectului pozitiv al lucrului judecat și nesocotirea dispozițiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ. în legătură cu mai multe hotărâri judecătorești definitive anterioare, pronunțate de Tribunalul Cluj în procedura ordonanței de plată între aceleiași părți, fiind menționate decizia civilă nr. 1674/A/2022 (dosar nr. x/1285/2022), decizia civilă nr. 504/A/2023 (dosar nr. y/1285/2022) și decizia civilă nr. 242/A/2023 (dosar nr. x/211/2022).

Revizuenta a arătat că prin toate aceste hotărâri a fost dezlegată în drept, cu autoritate de lucru judecat, chestiunea interpretării clauzei penale de la art. 4.5 din contractul nr. 116/2019.

Chiar dacă hotărârile judecătorești definitive invocate de revizuentă au fost pronunțate în procedura ordonanței de plată efectul lor, din perspectiva autorității de lucru judecat, este prevăzut de art. 1025 C. proc. civ. Astfel, ordonanța de plată este executorie, chiar dacă este atacată cu cerere în anulare și are autoritate de lucru judecat provizorie până la soluționarea cererii în anulare. Ordonanța de plată devine definitivă ca urmare a neintroducerii sau respingerii cererii în anulare, prin epuizarea căii de atac autoritatea de lucru judecat transformându-și caracterul provizoriu într-unul definitiv.

Deși instanța de revizuire își începe analiza prin enumerarea formală a condițiilor cazului de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., printre care tripla identitate de elemente-părți, obiect, cauză, în cuprinsul considerentelor care sprijină soluția pronunțată reține că nu este necesar a fi întrunită această triplă identitate, în raport cu motivele revizuirii.

Constatările instanței de revizuire privind lipsa identității de obiect a litigiilor soluționate prin hotărârile indicate de revizuentă sunt însoțite de confirmarea că lucrul judecat anterior între aceleași părți prin hotărârile menționate anterior, are legătură directă cu soluționarea celui din urmă, obiectul fiind similar, ca urmare a temeiului contractual comun.

Analizând aceste cauze, instanța de revizuire a confirmat că sumele pretinse de revizuenta-creditoare în litigiul pendinte privesc servicii prestate pentru perioade diferite, obiectul acestor cauze fiind similar, fără a fi și identic în privința învestirii prin cererile privind ordonanța de plată.

Motivarea deciziei de respingere a revizuirii nu a avut în vedere, deci, efectul negativ al autorității lucrului judecat, care se determină prin coordonatele întrunite cumulativ ale obiectului, cauzei și părților, ci autoritatea lucrului judecat atașată unor hotărâri anterioare, prin care s-a analizat clauza penală, temei al dreptului dedus judecății și în litigiul pendinte și care asigură, prin efectul pozitiv valorificarea acestor constatări jurisdicționale în procesul ulterior purtat între aceleași părți, pentru a se deduce și alte consecințe juridice.

Înalta Curte subliniază că rațiunea reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 8 al art. 509 C. proc. civ. rezidă din necesitatea asigurării respectării autorității de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești anterioare, astfel încât să nu existe posibilitatea ca cea de-a doua instanță, învestită cu un litigiu similar, să ignore faptul că acesta și-a găsit deja dezlegarea jurisdicțională și să statueze în sens contrar primei judecăți.

Reglementând autoritatea de lucru judecat, art. 430 C. proc. civ. stipulează în sensul că aceasta se atașează automat hotărârii prin care se soluționează procesul, inclusiv atunci când se statuează asupra unei chestiuni litigioase dezlegate în cuprinsul considerentelor.

Se constată că Noul C. proc. civ. a recunoscut, în mod explicit, autoritatea de lucru judecat, alături de dispozitiv, și a considerentelor pe care se sprijină soluția din dispozitiv, aceasta putând fi înțeleasă numai prin prisma rațiunilor de drept și de fapt care au condus la adoptarea respectivei soluții.

Ca atare, considerentele pe care se sprijină în mod necesar hotărârea se bucură de autoritate de lucru judecat, putând fi, astfel, ulterior opuse cu efectele lucrului judecat, într-un alt litigiu între aceleași părți.

Motivul de revizuire a fost extins privitor la existența unor hotărâri potrivnice, prin modificările și completările aduse Legii nr. 134/2010 prin Legea nr. 310/2018, în sensul că acesta vizează și încălcarea autorității de lucru judecat sub aspectul efectului pozitiv al acesteia și care se concretizează în nesocotirea considerentelor prin care s-a tranșat o chestiune litigioasă.

Această extindere a protecției prin revizuire și în privința efectului pozitiv al autorității de lucru judecat urmărește asigurarea coerenței și credibilității hotărârii judecătorești.

Instanța chemată să soluționeze cererea de revizuire nu examinează temeinicia hotărârilor atacate și nu decide care dintre hotărârile în discuție este cea judicioasă, ci se rezumă la anularea ultimei hotărâri cu privire la care constată că nesocotește autoritatea lucrului judecat a hotărârii anterioare, conform art. 513 alin. (4) C. proc. civ.

În cauză, hotărârea supusă revizuirii este pronunțată într-un litigiu început după intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018.

Înalta Curte constată că sunt fondate criticile recurentei, în sensul că în analiza motivului de revizuire prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța nu și-a întemeiat soluția pronunțată pe o analiză corectă și completă a hotărârilor judecătorești, observându-se, de altfel, incongruența motivării.

În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a reținut constant că unul din elementele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, ceea ce impune ca instanțele să nu rejudece constatările instanțelor precedente (e.g. Cauza Amurăriței împotriva României-par. 32).

Motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost înlăturat, prin decizia recurată, apreciindu-se că în lipsa unei suprapuneri a chestiunii litigioase analizate prin considerente, hotărârile judecătorești nu au caracter contradictoriu.

Cu privire la hotărârile judecătorești a căror autoritate de lucru judecat este invocată prin cererea de revizuire, se reține că problema aplicării clauzei penale nu a fost însoțită și de analiza, prin considerente, asupra incidenței cu privire la categoriile de servicii înscrise în facturi, pentru a se verifica măsura în care corespunde celor convenite de părți.

Astfel, prin decizia recurată se reține că s-ar fi analizat, pentru prima dată, incidența art. 4.5 privind clauza penală în legătură cu serviciile indicate la punctele 3-5 din facturi numai în dosarul nr. y/117/2013, în care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se solicită.

Cu toate acestea, se reține, totodată, și că același aspect litigios dezlegat prin hotărârile anterioare ale tribunalului și anume, privind aplicarea clauzei penale prevăzute de art. 4.5 din contract, a fost valorificat probatoriu, deci prin efectul pozitiv al autorității lucrului judecat, prin decizia atacată cu revizuire.

În cauză, în dosarul nr. y/117/2023, în care s-a pronunțat decizia nr. 497/2023, obiect al revizuirii, recurenta-creditoare, în legătură cu apărările formulate de intimata-debitoare cu un conținut identic, astfel cum au fost susținute și în alte dosare cu obiect similar, între aceleași părți și care au primit o dezlegare definitivă, a invocat efectele hotărârilor pronunțate în dosarele nr. x/1285/2022 și nr. x/1285/2023.

Or, decizia civilă nr. 1674/A/2022 (dosar nr. x/1285/2022), precum și decizia civilă nr. 504/A/2023 (dosar nr. y/1285/2022) nu au fost menționate în considerentele care sprijină soluția nici măcar tangențial, iar motivarea deciziei nu conține nicio referire la lucrul judecat în litigiile anterioare purtate între aceleași părți, în sensul art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Prin aceste două hotărâri de care se prevalează recurenta prin cererea de revizuire, alături de decizia civilă nr. 242/A/2023 pronunțată în dosarul nr. x/211/2022, s-a statuat că pentru contravaloarea serviciilor de sortare a deșeurilor uscate, depozitare temporară a fracției umede și tratare mecanică menționate la punctele 3-5 din facturi, în temeiul contractului nr. 116/2019, pentru întârzierea la plată, părțile aflate în litigiu au stabilit prin clauza penală de la art. 4.5 cuantumul daunelor moratorii, penalitățile fiind datorate inclusiv pentru serviciile enumerate anterior.

În schimb, prin hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat, analizându-se o cerere privind plata penalităților contractuale prevăzute de art. 4.5 din contractul nr. 116/2019, instanța învestită cu cerere de anulare formulată de debitoare, admisă în parte, a procedat la interpretarea sistematică a contractului. Astfel, a concluzionat că aplicarea clauzei se restrânge la prestațiile contractuale indicate la pct. 4 din contract, deci se rezumă la plata tarifelor stabilite pentru colectarea și transportul deșeurilor, fiind respinse penalitățile contractuale pentru întârzierea la plată a contravalorii serviciilor de depozitare a fracției umede, de sortare a deșeurilor uscate și de tratare mecanică (pozițiile 3-5 din facturi).

Prin urmare, nu este cazul, așa cum se reține prin decizia recurată, a unei simple diferențe de argumentare ori a unor considerente cu caracter complementar, fiind vorba de statuări în legătură cu același contract, prin interpretarea și aplicarea aceleiași clauze din convenția părților și în legătură cu același tip de servicii prestate care sprijină pronunțarea unor soluții diametral opuse, de admitere, respectiv de respingere a cererii privind plata penalităților.

Prin urmare, față de considerentele înfățișate, Înalta Curte, cu aplicarea dispozițiilor art. 496 și art. 497 C. proc. civ., a admis recursul declarat de revizuenta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 528/2023 din 16 octombrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, Secția a II-a civilă, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe, urmând a se avea în vedere dispozițiile art. 501 C. proc. civ. și dezlegările din această decizie.