ÎCCJ, decizie (scj.ro #219230)

Revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 pct. 8 Cod procedură civilă. Invocarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat. Lipsa identității de părți în litigiile în care s-au pronunțat hotărârile pretins contradictorii. Neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Căile extraordinare de atac. Revizuirea

Index alfabetic: autoritate de lucru judecat

efectul pozitiv al autorității de lucru judecat

identitate de părți

identitate de chestiune litigioasă

C.proc.civ., art. 431, art. 509 alin. (1) pct. 8

Pentru a se putea pretinde nesocotirea efectului pozitiv al autorității lucrului judecat, este necesar să existe aceleași părți ale litigiului, pentru că altfel s-ar ajunge la situația în care unui terț fată de proces i s-ar opune dezlegările jurisdicționale date în absența sa din procedura judiciară, așadar cu încălcarea flagrantă a principiilor fundamentale ale procesului civil referitoare la respectarea dreptului de apărare și la contradictorialitatea dezbaterilor.

În același timp, opunându-se unui terț efectele unei judecăți la care nu a participat s-ar nesocoti principiul relativității efectelor hotărârii judecătorești, care se manifestă doar în relația dintre părți sub ambele aspecte, al obligativității acestor efecte (transpuse pe planul executorialității hotărârii) și respectiv, al lucrului judecat (indiferent că este vorba de efectul negativ sau pozitiv al acestuia).

Ca atare, împrejurarea că în primul proces, reclamanta a supus dezbaterii judiciare chestiunea referitoare la obligația expropriatorului de a achita valoarea TVA-ului pentru despăgubirile reprezentând contravaloarea unui teren expropriat și a obținut câștig de cauză pe acest aspect, nu înseamnă că în litigiul ulterior, în care a adus în discuție aspectul referitor la TVA-ul pe care l-ar datora un alt expropriator pentru despăgubirile stabilite pentru un alt imobil expropriat,  cea de-a doua instanță ar fi fost obligată să țină seama de dezlegările date deja acestei chestiuni, fără să realizeze propria analiză, pentru că i s-ar fi opus efectul pozitiv al lucrului judecat.

Aceasta întrucât dispozițiile art. 431 alin. (2) C.proc.civ. permit oricăreia dintre părți să opună lucrul anterior judecat, dat fiind  principiul relativității, iar nu posibilitatea unei părți de a se prevala de o asemenea judecată în raport cu un terț, care în felul acesta nu și-ar mai putea face propriile apărări. În același sens, cea de-a doua instanță nu este obligată să țină seama de dezlegările anterioare, câtă vreme nu este în ipoteza relativității efectelor lucrului judecat (adică, al obligativității acestuia în relația dintre părți) ci, dimpotrivă, trebuie să realizeze propria verificare jurisdicțională și statuare în drept.

I.C.C.J., Secția I civilă, decizia nr. 1004 din 10 aprilie 2024

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie în data de 18.04.2023, revizuenta A. SRL a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ., anularea deciziei civile nr. 404 din 16.03.2023 a Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie și, rejudecând cauza, să se dispună admiterea apelului formulat împotriva sentinței civile nr. 3447 din 15.11.2021, pronunțată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr. x/2/2016.

În motivarea cererii formulate, revizuenta a susținut că decizia atacată încalcă autoritatea de lucru judecat, sub aspectul ei pozitiv, ce rezultă din sentința civilă nr. 227 din 20.02.2015, pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/3/2011, definitivă prin decizia civilă nr. 1509A din 10.11.2020 a Curții de Apel București și irevocabilă prin decizia civilă nr. 1393 din 16.06.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în privința acordării suplimentare a valorii TVA, calculată la contravaloarea terenului și a construcțiilor expropriate, în cadrul procedurii de expropriere ce are la bază prevederile Legii nr. 255/2010, demarată în legătură cu un imobil al unei persoane juridice înregistrate în scop de TVA, conform dispozițiilor fiscale obligatorii în această materie.

Revizuenta a evidențiat că sunt identice situațiile juridice deduse judecății în ambele hotărâri judecătorești contradictorii, privind aceeași societate supusă procedurilor de expropriere, referitoare la aplicabilitatea valorii TVA suplimentar valorii despăgubirilor, constând în contravaloarea terenurilor construibile și a construcțiilor amplasate pe acestea, având o valoare mai mică decât cea a terenurilor și având același număr cadastral.

Invocă prezența unei situații imposibil de conciliat, generată în mod direct de pronunțarea unei a doua hotărâri definitive, care evocă fondul, contradictorie față de decizia civilă nr. 1509A din 10.11.2020, pronunțată în dosarul nr. x/3/2011, cu privire  la aceeași  situație juridică dedusă judecății, stabilită anterior cu autoritate de lucru judecat, sub aspectul ei pozitiv, astfel cum este reglementat de art. 431 alin. 2 C.proc.civ., în sensul obligativității expropriatorului de a achita TVA-ul suplimentar valorii despăgubirilor.

Prin urmare, văzând această inadvertență în modul de soluționare a problemei TVA-ului aplicabil suplimentar valorii despăgubirilor, menținerea deciziei civile nr. 404 din 16.03.2023, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2/2022, în forma actuală, ar conduce la imposibilitatea de a respecta prevederile fiscale obligatorii pentru revizuentă, în condițiile în care există deja o decizie intrată sub autoritate de lucru judecat pe acest aspect, valoarea TVA-ului trebuind a fi acordată în cadrul procedurii exproprierii.

Nu poate fi primită teza juridică în sensul că revizuenta ar trebui să aștepte o decizie de impunere din partea ANAF pentru a-i fi impus la plata acest cuantum al TVA-ului, întrucât la acea dată oricum revizuenta nu mai era în termenul legal să solicite suplimentarea despăgubirilor, iar intimatul nu este parte în raportul fiscal dintre revizuent și ANAF.

Mai mult decât atât, conform art. 26 alin. 1 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru utilitate publică,

„despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite”.

Ca atare, despăgubirile acordate de expropriator sunt privite în bloc de legiuitor, fiind formate din contravaloarea terenului și a construcțiilor expropriate și contravaloarea prejudiciului cauzat prin expropriere.

Or, prin neacordarea TVA-ului, se cauzează un prejudiciu direct revizuentei din partea expropriatorului, acest TVA diminuând valoarea reală a despăgubirilor.

Și acest aspect a fost tranșat prin decizia civilă nr. 1509A din 10.11.2020, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/3/2011, fiind intrat în puterea lucrului judecat sub aspectul ei pozitiv.

A precizat că instanța de apel a omis să analizeze prevederile fiscale obligatorii în această materie, care se aplică de drept, favorizând, în acest mod, interesele expropriatorului, printr-o analiză superficială a legii.

După cum reiese din prevederile art. 431 alin. 2 C.proc.civ., nu este necesar să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuție o problemă litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a soluționat anterior, așa încât aceasta să nu poată fi contrazisă, indiferent de calitatea soluției anterioare.

Prin notele de ședință depuse în 23.10.2023, revizuenta a precizat că revizuirea se impune prin prisma contrarietății deciziei atacate cu considerentele și cu dispozitivul deciziei civile nr. 1509A din 10.11.2020, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze de minori și de familie în dosarul nr. x/3/2011, sub aspectul aplicării TVA-ului în cadrul procedurilor de expropriere, suplimentar valorii despăgubirilor constând în contravaloarea terenului și a construcțiilor expropriate.

Prin decizia nr. 1479A din 20.11.2023, Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin decizia nr. 404 din 16.03.2023, Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondate, apelul formulat de reclamanta A. SRL și apelul formulat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Transporturilor, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, împotriva sentinței civile nr. 3447 din 15.11.2021, pronunțată de Tribunalul Ilfov - Secția civilă în dosarul nr. x/2/2016.

Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității revizuirii, în raport cu prevederile art. 431 alin. 2 C.proc.civ., având în vedere că soluționarea dosarului la care se face referire nu are legătură cu dosarul nr. x/2/2022, în care a fost pronunțată decizia civilă nr. 404/2023, din cauza modului diferit de soluționare al celor două dosare, determinat de procedurile aplicabile pe parcursul etapelor procesuale, cât și de modificările legislative aplicabile la data promovării acțiunilor în instanță, prevederi legale care au influențat soluția instanțelor în cele două dosare.

Intimatul a menționat că modificarea legislativă sub incidența căruia s-a judecat dosarul nr. x/2/2016 (modificat cu nr. x/2/2022), în cadrul căruia a fost pronunțată sentința civilă nr. 3447/2021 și decizia civilă nr. 404/2023, este și temeiul juridic în baza căruia instanța a respins capătul de cerere privind acordarea TVA suplimentar valorii despăgubirilor, respectiv art. 62 lit. i) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, unde se precizează că sumele primite ca urmare a exproprierii pentru cauză de utilitate publică nu sunt supuse impozitării.

Față de aceste dispoziții, instanța a apreciat corect că dispozițiile art. 268 alin. 1 lit. a) C.fisc., raportate la art. 270 alin. 3 lit. c) C.fisc., rămân inaplicabile, exproprierea neputând fi asimilată unei livrări de bunuri supuse TVA.

Revizuenta a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității de reprezentant convențional a Direcției Regionale Drumuri și Poduri București pentru CNAIR, solicitând, totodată, respingerea apărărilor formulate de către intimat.

În ceea ce privește excepția lipsei calității de reprezentant, a arătat că a invocat-o întrucât la dosarul cauzei nu a fost depus mandatul acordat de către directorul general al CNAIR pentru reprezentarea drepturilor și intereselor acestei autorități centrale, cu personalitate juridică, de către DRDP București (o structură fără personalitate juridică, aflată în subordinea CNAIR).

Pe fondul apărărilor, a solicitat respingerea excepției inadmisibilității cererii de revizuire.

În ceea ce privește apărarea intimatului, în sensul că, în dosarul nr. x/2/2016, se aplică cu prioritate prevederile art. 62 lit. i) C.fisc., conform cărora sumele primite ca urmare a exproprierii nu sunt supuse impozitării, nu exclude, de fapt, teza juridică a aplicabilității TVA-ului suplimentar valorii despăgubirilor, conform normelor de drept fiscal imperative, obligatorii, indicate în cererea de revizuire.

Impozitarea, care se referă strict la aplicarea impozitului pe venitul generat de transferul dreptului de proprietate din proprietatea privată a societății în domeniul public (calculat la valoarea netă a despăgubirilor), nu exclude aplicarea TVA-ului - o instituție fiscală diferită și cu reguli proprii.

Prin urmare, nu se poate pune semnul egalității între impozit și TVA, fiind vorba despre două instituții juridice diferite, care nu se exclud una pe cealaltă, ci se interpretează și se aplică cumulativ: despăgubirile din expropriere nu sunt purtătoare de impozit, dar sunt purtătoare de TVA de plată (acest TVA nu mai poate fi recuperat ulterior de revizuentă în cadrul mecanismului de rambursare TVA).

Mai mult, nu putem vorbi nici de o modificare a reglementărilor legale în materie fiscală, în privința scutirii de la plata impozitului, în noul Cod fiscal, față de vechiul Cod fiscal.

Astfel, aceeași prevedere de scutire de la plata impozitului era impusă de legiuitor și în vechiul Cod fiscal, la art. 42 alin. 1 lit. b

1

).

Prevederea este menținută identic, cu aceeași exprimare juridică, în noul Cod fiscal, la art. 62 lit. i), însă nu aceasta este textul de lege care ar conduce la scutirea de la plata TVA-ului.

Or, valoarea TVA-ului, care diminuează în mod considerabil valoarea despăgubirilor (ce este stabilită în mod legal și corect de expropriator fără TVA, conform standardelor de evaluare), rămâne o formă a prejudiciului generat expropriere, prejudiciu ce poate fi dovedit și solicitat doar în cadrul acțiunii demarate în baza prevederilor speciale ale Legii nr. 255/2010.

Orice analiză ulterioară, prin care să poată fi acordat TVA-ul într-un alt cadru procesual, este tardivă și inadmisibilă.

Intimatul a formulat și răspuns la notele de ședință depuse de revizuentă în 23 octombrie 2023

,

prin care a reinvocat excepția inadmisibilității cererii de revizuire, având în vedere că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate ale revizuirii pentru contrarietate de hotărâri, respectiv să fi existat tripla identitate de părți, obiect și cauză.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând, potrivit art. 513 alin. 3 C.proc.civ., admisibilitatea cererii de revizuire, Înalta Curte constată că nu sunt date condițiile art. 519 pct. 8 C.proc.civ., temei juridic al căii extraordinare de atac promovate, pentru a face posibilă anularea deciziei împotriva căreia este îndreptată revizuirea și, potrivit solicitării revizuentei, reluarea judecății cu respectarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat atașat unei hotărâri definitive anterioare.

Astfel, revizuenta a pretins că decizia nr. 404 din 16.03.2023 a Curții de Apel București – Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, contrazice, prin statuările ei, cele stabilite cu autoritate de lucru judecat, sub aspect pozitiv, prin decizia nr. 1509/A din 10.11.2020 a aceleiași instanțe, în legătură cu chestiunea de drept vizând TVA, în sensul obligativității expropriatorului de a achita această taxă suplimentară valorii despăgubirilor, astfel încât, în final, acestea să nu suporte o diminuare care să afecteze întinderea dreptului la despăgubiri al expropriatului.

S-a arătat că potrivit primei decizii – nr. 1509/2020 a Curții de Apel București – Secția a III-a civilă – opusă sub aspectul dezlegărilor jurisdicționale definitive și efectului pozitiv al lucrului judecat atașat acestora, instanța a stabilit că SC A. SRL, în calitate de proprietar expropriat, datorează TVA în legătură cu despăgubirea cuvenită din expropriere și întrucât nu are posibilitatea de a-și recupera această taxă prin mecanisme legale de rambursare, atunci ea trebuie adăugată valorii despăgubirilor și suportată de expropriator, tocmai pentru a nu se ajunge la o diminuare nejustificată a despăgubirilor cuvenite din expropriere.

În schimb, prin decizia nr. 404 din 16.03.2023 a Curții de Apel București – Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, împotriva căreia este îndreptată revizuirea, s-a statuat în sens contrar și anume, că despăgubirea pentru expropriere nu este purtătoare de TVA, dat fiind faptul că operațiunile privind exproprierea sunt scutite de orice taxe datorate bugetului de stat, așa încât despăgubirea cuvenită persoanei expropriate nu poate constitui baza de impunere pentru aplicarea unei asemenea taxe. Ca atare, astfel de sume nefiind purtătoare de TVA,  expropriatul nu le datorează și deci, nici nu pot fi puse în sarcina expropriatorului.

Prevalându-se de dispozițiile art. 431 alin. 2 C.proc.civ. („

Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă”

) și susținând o nesocotire a efectului pozitiv al lucrului judecat din primul litigiu în legătură cu chestiunea de drept a aplicării TVA pentru despăgubirile provenind din expropriere și necesitatea suportării acestei taxe de către expropriator, revizuenta demonstrează o abordare și o înțelegere eronată a instituției autorității lucrului judecat, în manifestarea efectului pozitiv al acesteia.

Astfel, pornind de la fundamentul autorității de lucru judecat, care presupune contradictorialitatea dezbaterilor părților și respectarea garanțiilor procesuale ale acestora,  în așa fel încât ceea ce a fost supus dezlegărilor jurisdicționale definitive ale instanței, pe cale principală sau incidentală, să nu mai poată fi supus ulterior reevaluării judiciare, este necesar să existe

identitate de părți

, pentru ca acestea să poată opune lucrul judecat (indiferent că s-ar prevala de excepția autorității de lucru judecat sau doar de efectul pozitiv al acesteia).

În termenii art. 431 alin. 2 C.proc.civ. nu este necesară, într-adevăr, tripla identitate de elemente ale raportului juridic transpus pe plan procesual (așa cum statuează art. 431 alin. 1 C.proc.civ. în legătură cu excepția autorității de lucru judecat), ci trebuie să existe doar o identitate de chestiune litigioasă, adică o legătură cu lucrul judecat anterior, care să se impună unei noi judecăți, în sensul de a nu se nesocoti ceea ce o instanță a statuat deja jurisdicțional în mod definitiv.

Altfel spus, un asemenea aspect litigios nu mai poate face obiectul unei analize proprii a instanței învestite a doua oară, el impunându-se ca atare noii judecăți, fără posibilitatea pentru părți de  a mai contrazice dezlegarea dată în primul proces sau pentru instanța de judecată de a realiza o altă evaluare și respectiv, dezlegare a respectivei chestiuni litigioase.

Pentru a se putea pretinde însă, nesocotirea efectului pozitiv al autorității lucrului judecat, este necesar să existe

aceleași părți ale litigiului

, pentru că altfel s-ar ajunge la situația în care unui terț fată de proces i s-ar opune dezlegările jurisdicționale date în absența sa din procedura judiciară, așadar cu încălcarea flagrantă a principiilor fundamentale ale procesului civil referitoare la respectarea dreptului de apărare și la contradictorialitatea dezbaterilor.

În același timp, opunându-se unui terț efectele unei judecăți la care nu a participat s-ar nesocoti principiul relativității efectelor hotărârii judecătorești, care se manifestă doar în relația dintre părți sub ambele aspecte, al obligativității acestor efecte (transpuse pe planul executorialității hotărârii) și respectiv, al lucrului judecat (indiferent că este vorba de efectul negativ sau pozitiv al acestuia).

Or, este ceea ce tinde a valorifica revizuenta prin demersul de față, în contextul în care prima judecată, în care a fost pronunțată decizia nr. 1509 din 10.11.2020 a Curții de Apel București – Secția a III-a civilă, a avut ca părți pe SC A. SRL și Municipiul București, în calitate de expropriator, iar în cel de-al doilea proces, în care a fost pronunțată decizia nr.  404 din 16.03.2023 a Curții de Apel București – Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a cărei anulare se solicită, aceeași societate a opus pretențiile sale, în legătură cu despăgubirile, unui alt expropriator, respectiv Statul Român prin Ministerul Transporturilor.

Separat de împrejurarea că în cele două acțiuni cauza juridică a pretențiilor se află în acte administrative diferite (hotărâre/respectiv, decizie de expropriere emise în ani diferiți) cu privire la imobile aflate în zone diferite, în vederea realizării unor obiective distincte ale expropriatorilor („Supralărgirea șoselei Pipera” respectiv, „Modernizarea centurii rutiere București”), se constată, în mod determinant, astfel cum s-a arătat, că părțile în cele două proceduri judiciare au fost diferite.

Ca atare, împrejurarea că în primul proces, desfășurat în contradictoriu cu Municipiul București, A. SRL a supus dezbaterii judiciare chestiunea referitoare la obligația expropriatorului de a achita valoarea TVA-ului pentru despăgubirile reprezentând contravaloarea terenului expropriat și a obținut câștig de cauză pe acest aspect, nu înseamnă că în litigiul ulterior, în care a adus în discuție aspectul referitor la TVA-ul pe care l-ar datora un alt expropriator (Ministerul Transporturilor), cea de-a doua instanță ar fi fost obligată să țină seama de dezlegările date deja acestei chestiuni, fără să realizeze propria analiză, pentru că i s-ar fi opus efectul pozitiv al lucrului judecat.

Astfel cum s-a arătat, dispozițiile art. 431 alin. 2 C.proc.civ., care reglementează acest efect important al hotărârii judecătorești, permit oricăreia dintre părți să opună lucrul anterior judecat, dat fiind  principiul relativității, iar nu posibilitatea unei părți de a se prevala de o asemenea judecată în raport cu un terț, care în felul acesta nu și-ar mai putea face propriile apărări.

În același sens, cea de-a doua instanță nu este obligată să țină seama de dezlegările anterioare, câtă vreme nu este în ipoteza relativității efectelor lucrului judecat (adică, al obligativității acestuia în relația dintre părți) ci, dimpotrivă, trebuie să realizeze propria verificare jurisdicțională și statuare în drept.

Susținerea revizuentei potrivit căreia, odată dezlegată chestiunea de drept (vizând obligativitatea plății TVA) într-un proces, care a opus anumite părți, ea nu ar mai putea fi dezbătură ulterior și n-ar mai putea primi o altă dezlegare, indiferent cui s-ar opune, este una care nesocotește principiile desfășurării procesului civil și respectiv, funcțiunea autorității lucrului judecat, care înseamnă că nu pot fi opuse dezlegări definitive ale instanței decât părților participante la procedura judiciară.

Distincția dintre efectul pozitiv al autorității lucrului judecat și efectul negativ sau extinctiv al acesteia nu constă în faptul că n-ar trebui să se regăsească aceleași părți ale raportului juridic procesual (identitate care este obligatorie pentru ambele forme de manifestare a efectelor lucrului judecat), ci în împrejurarea că nu trebuie să fie identitate de cauză și obiect, ci doar de  chestiune litigioasă (adică, o legătură cu lucrul judecat anterior, care să se impună noii judecăți).

Pretinzând că în ambele dosare revizuenta a figurat în calitate de reclamantă, persoană expropriată, și că  a doua instanță a ignorat ceea ce a stabilit prima în legătură cu TVA-ul pe care îl datorează expropriatorul (pentru a se adăuga valorii  despăgubirilor, astfel încât să nu se ajungă la diminuarea acestora), aceasta nesocotește faptul că pârâții au fost diferiți în cele două procese și, ca atare, fiecare a avut posibilitatea să-și prezinte punctul de vedere și să-și facă propriile apărări, la a căror analiză instanțele au fost obligate.

În mod inadecvat și cu nesocotirea relativității lucrului judecat susține revizuenta că judecata înfăptuită prin decizia nr. 404 din 16.03.2023 a Curții de Apel București – Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie ar fi trebuit să preia dezlegarea din decizia anterioară (nr. 1509 din 110.11.2020 a Curții de Apel București – Secția a III-a civilă) în privința chestiunii taxei pe valoarea adăugată, câtă vreme cel de-al doilea expropriator (Ministerul Transporturilor) căruia îi opunea respectiva pretenție nu participase la prima judecată, pentru a-i fi opozabile dezlegările jurisdicționale ale acesteia.

Separat de împrejurarea că revizuenta relevă oricum, aspecte care în economia celor două spețe n-au primit rezolvări contradictorii pe fondul lor, din punct de vedere al întinderii dreptului la despăgubiri al expropriatului (de vreme ce prima judecată a reținut în sarcina expropriatorului obligația de a plăti TVA doar în măsura în care s-a considerat că suma constând în despăgubiri din expropriere este purtătoare de TVA, în timp ce, cea de-a doua instanță a considerat că expropriatorul nu datorează TVA pentru că despăgubirile din expropriere nu sunt bază pentru calculul unei astfel de taxe și, ca atare, nici expropriatul nu o datorează), ceea ce este relevant și determinant în legătură cu greșita invocare a efectului pozitiv al lucrului judecat este lipsa identității părților cărora să li se poată opune.

În consecință, promovând revizuirea întemeiată pe art. 509 pct. 8 C.proc.civ. și invocând încălcarea efectului pozitiv al autorității lucrului judecat, partea a nesocotit condițiile acestei instituții care presupune, în sensul art. 431 alin. 2 C.proc.civ., identitatea de părți și de chestiune litigioasă (iar nu identitatea de părți, obiect și cauză, potrivit art. 431 alin. 1 C.proc.civ. corespunzătoare efectului negativ al lucrului judecat).

Ca atare, dezbaterile fiind limitate, în sensul art. 513 alin. 3 C.proc.civ, la admisibilitatea revizuirii și, constatându-se că nu sunt întrunite condițiile art. 509 pct. 8 C.proc.civ., coroborate cu art. 430, art. 431 alin. 2 C.proc.civ. pentru a se pretinde că a avut loc, prin decizia atacată, o încălcare a efectului pozitiv al lucrului judecat, cererea de revizuire a fost respinsă ca inadmisibilă.