ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6079/2023

Ședința publică din data de 14 decembrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la 29.06.2021, sub nr. x/2021, reclamantele A. și B., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, au formulat contestație împotriva rezoluției de clasare nr. 1054/A/14.04.2021 emise în lucrarea nr. 21-834 a Direcției de inspecție pentru procurori din cadrul Inspecției Judiciare și a rezoluției inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. C21-916 din data de 07.06.2021, solicitând admiterea contestației, desființarea rezoluțiilor atacate și trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 307 din 21 februarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în nume propriu și în calitate de reprezentat al fiicei sale minore B., ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond au formulat recurs reclamantele, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care au solicitat admiterea acestuia, casarea sentinței atacate și, după rejudecare, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, recurentele au arătat că, în mod nelegal, instanța de fond a stabilit că obligația de abținere a doamnei procuror ar fi existat doar dacă aceasta era chemată să verifice legalitatea și temeinicia actelor de urmărire penală, întrucât C. proc. pen. prevede în mod imperativ că persoana incompatibilă este obligată să declare procurorului ierarhic superior că se abține de a participa la procesul penal.

Astfel, au apreciat recurentele, prin modul de redactare al acestui articol de lege, legiuitorul a înțeles să impună această obligație persoanei incompatibile în toate situațiile, fără a indica situații în care nu ar avea această obligație legală.

Au mai arătat recurentele că în dosarul penal nr. x/2017 se dispusese o soluție de clasare infirmată de către Prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, întrucât prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani se abținuse anterior, la 12.11.2019, cerere de abținere care a fost admisă, astfel că, dacă s-a abținut din motive obiective de ordin personal existente atât la data primei abțineri, cât și la data soluționării cererii de recuzare, este clar că dna procuror era incompatibilă să soluționeze cererea de recuzare, atâta vreme cât motivele invocate inițial nu au dispărut/încetat și nu s-au modificat în niciun fel.

Împotriva procurorului de caz a fost formulată cerere de recuzare la 07.08.2020, iar doamna prim procuror C. nu s-a mai abținut de la soluționarea cererii de recuzare, deși starea de incompatibilitate exista și, astfel, a dispus în sensul respingerii cererii de recuzare.

Ulterior, la 05.11.2020 s-a formulat a doua cerere de recuzare, din nou respinsă de prim-procuror C., aflat în aceeași situație de incompatiblitate vădită, conform propriei declarații de abținere formulate inițial.

Au apreciat recurentele că sentința instanței de fond este nelegală și are la bază aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 64, 65 și 66 din C. proc. pen., în condițiile în care legea nu prevede nicio excepție de la obligația de abținere a magistratului incompatibil, iar textul de lege a fost greșit aplicat în favoarea acestui magistrat, pentru că art. 64 și art. 65 alin. (1) din C. proc. pen. se referă strict la persoana incompatibilă, și nu la actele pe care este chemată să le soluționeze.

Susținerea instanței de fond conform căreia în situația de față nu ar fi existat obligația de abținere nu are susținere legală, întrucât sentința atacată nu cuprinde vreo referire la vreun text de lege care să susțină o asemenea situație. Printr-o interpretare proprie, nelegală, cu aplicarea greșită a normelor de drept material, s-a pronunțat o soluție nelegală.

Au concluzionat recurentele că este fără echivoc că, în speță, cauza care a stat la baza abținerii inițiale formulate de dna procuror subzistă și la datele de 10.08.2020 și 06.11.2020, iar în acest context, prin soluționarea a două cereri de recuzare aflându-se într-o stare de incompatiblitate declarată, dna procuror a săvârșit abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 303/2004.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamantele au învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care au formulat contestație împotriva rezoluției de clasare nr. 1054/A/14.04.2021 emise în lucrarea nr. 21-834 a Direcției de inspecție pentru procurori din cadrul Inspecției Judiciare și a rezoluției inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. C21-916 din data de 07.06.2021, solicitând admiterea contestației, desființarea rezoluțiilor atacate și trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

Soluționând cauza, curtea de apel a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată, recurentele declarând recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În ceea ce privește acest motiv de casare, Înalta Curte reține că este nefondat și că soluția primei instanțe de respingere a acțiunii este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Potrivit art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, constituie abatere disciplinară nerespectarea îndatoririi de a se abține atunci când judecătorul sau procurorul știe că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abținerea sa, precum și formularea de cereri repetate și nejustificate de abținere în aceeași cauză, care are ca efect tergiversarea judecății.

În speță, prin rezoluția constestată s-au reținut următoarele:

"se constată că dna C., prim-procuror la data de 12.11.2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani a formulat cerere de abținere cu privire la soluționarea plângerii împotriva ordonanței de clasare dispusă în cauză, context în care ar fi fost chemată să verifice legalitatea și temeinicia actelor de urmărire penală efectuate de organul de cercetare penală și de procuror, în condițiile în care, datorită unei relații profesionale vechi cu mandatarul părților civile, se punea în discuție imparțialitatea sa. Pentru a evita interpretarea pronunțării unei eventuale soluții favorabile părților, în condițiile anterior descrise, legiuitorul a prevăzut posibilitatea formulării unei cereri de abținere în temeiul art. 64 lit. f) C. proc. pen., cale de altfel uzitată de procurorul vizat.

Constatând pe de o parte că dispozițiile art. 67 alin. (2) teza finală C. proc. pen. se aplică exclusiv în materia recuzării, neputând fi extins și la cazurile de abținere, se observă pe de o parte că situația care a determinat abținerea la data de 12.11.2019 subzista și la datele de 10.08.2020 și 06.11.0202, fără însă a justifica în raport de motivele concrete ale cererilor de recuzare, demersul prim-procurorului C. de a se abține.

Astfel, se constată că ambele cereri de recuzare sunt fundamentate pe critici formulate expres împotriva actelor de urmărire penală efectuate de procurorul de caz, pentru care însă legiuitorul a prevăzut o altă cale de atac, respectiv cea reglementată de dispozițiile art. 339-340 C. proc. civ..p și nu pot fi analizate în cadrul procedurii de recuzării, ața cum de altfel a procedat și magistratul vizat.

Numai în situația plângerii împotriva actelor și măsurilor procurorului, care pune în discuție verificarea legalității și temeiniciei actelor de urmărire penală ale procurorului, cu posibilitatea pronunțării unei eventuale soluții ce ar naște suspiciuni cu privire la imparțialitatea procurorului ierarhic superior, datorită unei legături profesionale vechi cu mandatarul părților civile, se naște obligația magistratului vizat de a se abține, conduită pe care de altfel dna prim-procuror C. a adoptat-o.

Prin urmare, se constată că nu există indicii cu privire la nerespectarea îndatoririi de a se abține atunci când procurorul știe că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abținerea sa, prin soluționarea cererilor de recuzare, neefectuându-se o analiză asupra actelor de urmărire penală de către procurorul ierarhic superior, ci exclusiv o analiză asupra justificării unei temeri că imparțialitatea personală a procurorului de caz ar putea fi afectată prin dispunerea unei anumite soluții de care procurorul ar fi interesat."

Constată Înalta Curte că în mod judicios a reținut instanța de fond că doamna procuror nu a apreciat că există în privința sa vreun caz de incompatibilitate care să determine necesitatea formulării unei declarații de abținere, având în vedere că, în soluționarea cererilor de recuzare a procurorului de caz, nu era chemată să verifice legalitatea și temeinicia actelor de urmărire penală, ci doar să verifice îndoielile părților cu privire la imparțialitatea procurorului de caz.

Or, vechile relații profesionale pe care doamna procuror C. le avea cu mandatarul părților civile prezintă relevanță din perspectiva imparțialității acesteia în soluționarea în mod direct a chestiunilor care privesc fondul cauzei (legalitatea și temeinicia actelor de urmărire penală).

Întrucât în situația soluționării cererilor de recuzare se realizează aprecieri asupra unor împrejurări care exced legalității și temeiniciei actelor de urmărire penală efectuate în cauză de procurorul de caz, în mod corect s-a reținut că existența relațiilor profesionale cu mandatarul părților vătămate nu prezintă relevanță din perspectiva aprecierii imparțialității doamnei C..

Din moment ce, în soluționarea cererilor de recuzare, doamna procuror C. nu a avut de analizat legalitatea și temeinicia actelor de urmărire penală efectuate în cauză, Înalta Curte reține, în acord cu judecătorul fondului, că nu s-a născut în sarcina acesteia obligația de a se abține.

Recurentele au susținut că, în mod nelegal, instanța de fond a stabilit că obligația de abținere a doamnei procuror ar fi existat doar dacă aceasta era chemată să verifice legalitatea și temeinicia actelor de urmărire penală, întrucât C. proc. pen. prevede în mod imperativ că persoana incompatibilă este obligată să declare procurorului ierarhic superior că se abține de a participa la procesul penal.

Înalta Curte apreciază că este corectă concluzia instanței de fond în sensul că existența cazurilor de incompatibilitate nu se apreciază în abstract, ci prin raportare la activitățile concrete pe care magistratul este chemat să le realizeze în legătură cu o anumită cauză, în acest sens fiind și jurisprudența europeană în materie.

Astfel, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 17 decembrie 2004, pronunțată în Cauza Pedersen și Baadsgaard împotriva Danemarcei, pct. 44) și în jurisprudența Curții Constituționale (Decizia nr. 141/1999; Decizia nr. 236/2016, pct. 50 - 51), s-a reținut că nu se ridică problema garanțiilor procesuale ce țin de dreptul la un proces echitabil, printre care și imparțialitatea magistratului, înainte ca făptuitorul să aibă calitatea procesuală de învinuit sau inculpat în urma unei înștiințări oficiale cu privire la acțiuni întreprinse împotriva sa de către autoritățile judiciare.

În același sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că nu se ridică problema lipsei de imparțialitate în ipoteza în care magistratul a realizat numai "interogarea martorilor, fără a aprecia probele și fără a trage vreo concluzie" (Bulut împotriva Austriei, pct. 33-34) ori a pronunțat decizii formale și procedurale, o asemenea problemă fiind luată în discuție în etapele procedurii în care "magistratul s-a pronunțat cu privire la vinovăția acuzatului" (Gomez de Liano y Botella împotriva Spaniei, pct. 67-72).

Or, în aceste condiții, sunt neîntemeiate criticile recurentelor în sensul că sentința instanței de fond este nelegală și are la bază aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 64, 65 și 66 din C. proc. pen.

Astfel fiind, în mod corect s-a reținut că nu au rezultat indicii privind săvârșirea de către doamna procutor C. a abaterii disciplinare prevăzute de dispozițiile art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004, constând în "nerespectarea îndatoririi de a se abține atunci când (...) procurorul știe că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abținerea sa", prin prisma unei eventuale situații de incompatibilitate în sensul art. 64 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.

Concluzionând, instanța de control judiciar apreciază că nu este fondat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., iar instanța de fond a realizat o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de B., A. împotriva sentinței civile nr. 307 din 21 februarie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B., A. împotriva sentinței civile nr. 307 din 21 februarie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 14 decembrie 2023.