ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5948/2023

Cererea de chemare în judecată Prin actiunea inregistrata pe rolul Curtii de Apel Bucuresti-sectia a IX-a în data de 20.05.2021, reclamanta A. a chemat in judecata pe parata Inspectia Judiciara, solicitand instantei, ca prin hotararea pe care o va pronunta, sa dispuna: 1. Anularea Rezolutiei de clasare nr. 440/19.02.2021 emisa in dosarul nr. x de catre Inspectia Judiciara-inspector judiciar.

Anularea Rezolutiei din data de 27.04.2021 emise in lucrarea nr. x de Inspectia Judiciara-inspector sef. 2. Sentința instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1345 din 29 iunie 2022, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neintemeiata.

Calea de atac exercitată Împotriva acestei hotărâri, reclamanta A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și casarea hotărârii atacate, cu consecința admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată. Subsumat motivului de casare prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., după ce a prezentat circumstanțele de fapt ale cauzei, recurentul a apreciat că, procedând la analiza cauzei deduse judecății, Curtea de Apel București a interpretat nelegal dispozițiile art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, analizând incidența acestui caz de răspundere disciplinară doar din perspectiva existenței relei credințe. A invocat încălcarea de către magistratul judecător B. a modului de instrumentare și soluționare a dosarului nr. x/2020 al Judecătoriei sector 4 București, susținand ca acesta a încălcat cu bună știință dispozițiile legale și principiile fundamentale de drept referitoare la interesul suprem al minorilor, respectiv dispozițiile art. 910, alin. (2) din C. proc. civ.. Așadar, refuzand să studieze procesul-verbal încheiat la data de 27.01.2020 în dosarul de executare silită 141/2019 încheiat de executorul judecătoresc C., trecând peste nulitatea absolută a acestui proces-verbal, admițând, nelegal, prin sentinta civila nr. x/17.07.2020, actiunea introdusa de Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectie a Copilului sector 4 Bucuresti și dispunând efectuarea unui program de consiliere psihologică pentru minora D. (deși se impunea reluarea executării silite, în prezenta unui reprezentant al DGASPC4, eventual și a unui psiholog desemnat de aceasta), judecătorul antemenționat a încălcat dispozițiile legale. Petenta a mai sustinut ca din comentariile mai multor avocați și justițiabili aflați pe holul instanței, mai toți se plângeau de modul în care domnul judecător B. soluționează cazurile și soluțiile pe care le pronunță, compătimind-o că acest dosar este judecat de dânsul, fiind cunoscut pentru opiniile sale de a lua copiii de la mamă și de a îi da la tată. Concluzionâd arată că Inspecția Judiciară a protejat un judecător carea a încălcat cu rea credință legea civilă și nu a apărat interesele superioare ale copilului.

Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu susținerile părților și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Prima instanță a respins cererea dedusă judecății reținând, în esență, că nici Inspecția Judiciară și nici instanța de judecată învestită cu soluționarea contestației exercitate împotriva unei rezoluții de clasare nu pot formula aprecieri cu privire la soluția și la considerentele expuse prin hotărârile pronunțate de magistratul vizat prin sesizarea recurentului. Aceste chestiuni țin de esența activității de judecată, iar o greșeală evidentă, neîndoielnică, căreia îi lipsește orice justificare, cu consecințe grave în ceea ce privește drepturile procesuale ale părților și activitatea de judecată, nu a fost dovedită în cauză. Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul susține că instanța ar fi interpretat nelegal prevederile art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, reiterând argumentele expuse în sesizarea Inspecției Judiciare și în acțiune vizând conduita și soluțiile magistratului vizat prin sesizare. Înalta Curte reține că, potrivit principiului independenței judecătorilor, consacrat de art. 124 alin. (3) din Constituția României, art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor și art. 46 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, intimata-pârâtă Inspecția Judiciară nu poate cenzura modul de interpretare și aplicare a normelor de drept material sau procesual de către instanța de judecată și nici modul de interpretare a probelor administrate. Soluțiile pronunțate prin hotărârile judecătorești pot fi modificate doar prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, așa cum rezultă și din dispozițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată și modificată. Potrivit prevederilor art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, constituie abatere disciplinară "t) exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni. Sancțiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală.", iar în temeiul art. 99 1 din lege, pentru a fi în prezența exercitării funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, în mod necesar trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerințe (ca elemente constitutive ale acestei/acestor fapte). Astfel, potrivit prevederii legale menționate, "(1) Există rea-credință atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu știință normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane. (2) Există gravă neglijență atunci când judecătorul sau procurorul nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual." Așadar, interpretând elementele constitutive ale abaterii disciplinare menționate, pentru a fi în prezența exercitării funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, în mod necesar, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerințe. Pentru existența relei credințe, trebuie să se probeze încălcarea de către magistrat, în mod intenționat, voit (cu știință) a normelor de drept material ori procesual în scopul (urmărind) vătămării unei persoane sau acceptând acest lucru. Pentru existența gravei neglijențe judecătorul trebuie să nesocotească din culpă normele de drept material ori procesual, însă nesocotirea trebuie să fie într-un mod grav, neîndoielnic și nescuzabil. În acest sens, relevante sunt și considerentele extrase din cuprinsul Deciziei nr. 96/2017 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători în Dosarul nr. x/2016, referitoare la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 99 lit. t) teza a doua coroborat cu art. 99 1 alin. (2) din Legea nr. 303/2004: "(i) Din punctul de vedere al laturii obiective, poate intra în sfera răspunderii disciplinare adoptarea unei decizii în afara oricăror prevederi procesuale sau pe baza unei erori macroscopice, pentru care un observator rezonabil (persoană informată și de bună-credință) nu poate găsi o justificare, astfel că pot atrage răspunderea disciplinară numai acele greșeli care au un caracter evident, neîndoielnic, fiind în vădită contradicție cu dispozițiile legale; (ii) prin folosirea sintagmei "gravă neglijență", legiuitorul a stabilit gradul culpei ca fiind cel al culpei lata. Prin urmare, pot atrage răspunderea disciplinară numai acele greșeli care au un caracter evident, neîndoielnic și cărora le lipsește orice justificare, fiind în vădită contradicție cu dispozițiile legale. În concluzie, pentru angajarea răspunderii disciplinare în temeiul dispozițiilor menționate, probatoriul administrat trebuie să reflecte îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: (i) încălcarea de către magistrat, în exercitarea funcției, din culpă, a dispozițiilor legale; (ii) încălcarea dispozițiilor legale să aibă caracter evident, neîndoielnic, fără justificare, în vădită contradicție cu norma legală; (iii) această modalitate de exercitare a funcției să genereze consecințe grave. Pentru a se reține existența unei grave neglijențe în sensul dispozițiilor menționate din Legea nr. 303/2004, se apreciază că încălcarea constatată este necesar să vizeze o normă imperativă onerativă/prohibitivă, întrucât nu se poate reține caracterul evident, neîndoielnic și nescuzabil în privința unei norme dispozitive permisive/supletive." În aceste condiții, Înalta Curte reține că, în exercitarea atribuțiilor sale, Inspecția Judiciară trebuie să analizeze dacă există elemente vădite care să conducă la aprecierea atitudinii judecătorului în sensul reclamat, iar nu să cenzureze argumentele instanței care a pronunțat încheierile ce au produs nemulțumirea titularului sesizării. Astfel cum în mod corect a reținut judecătorul fondului, Inspecția Judiciară, în urma verificărilor efectuate asupra aspectelor sesizate și în limitele de competență conferite de lege, prin rezoluția în litigiu a reținut inexistența indiciilor care să conducă la săvârșirea de către magistratul verificat a abaterii sesizate. Potrivit dispozițiilor art. 97 din Legea 303/2004: "(1) Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanțelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligațiilor profesionale în raporturile cu justițiabilii ori săvârșirea de către aceștia a unor abateri disciplinare. (2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuție soluțiile pronunțate prin hotărârile judecătorești, care sunt supuse căilor legale de atac". Deci, verificările administrative nu pot implica cenzurarea unor raționamente juridice de drept substanțial sau procedural. Modul de examinare a argumentelor, apărărilor sau susținerilor părții reclamante într-o anumită cauză excedează competențelor Inspecției Judiciare, nefiind permis să se realizeze o reanalizare a cauzei sub aspectul legalității și temeiniciei soluției pronunțate de instanță. Sub acest aspect, reține Înalta Curte că, prin Decizia nr. 2 din 11 ianuarie 2012 a Curții Constituționale, instanța de contencios constituțional a statuat cu privire la art. 99 lit. t) și art. 99 1 din Legea nr. 303/2004 că acestea "nu privesc instituirea unui control asupra hotărârilor judecătorești, ci sancționează judecătorul pentru o anumită conduită. Hotărârile pe care acesta le pronunță sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege" și că "nu instituie o nouă cale de atac împotriva hotărârilor judecătorești." Obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raționamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, ci doar încălcarea cu intenție a normelor de drept material ori procesual, cu scopul determinat de vătăma o persoană sau doar de a accepta producerea unei asemenea consecințe. Referitor la criticile privind refuzul judecătorului de a studia procesul-verbal încheiat la data de 27.01.2020 în dosarul de executare silită 141/2019, alegațiile recurentei referitoare la discutiile purtate pe holurile instantei cu privire la impartialitatea magistratului, în mod corect, instanța de fond a reținut că modul de interpretare și aplicare a legii la situația de fapt, precum și raționamentul judecătorului nu pot fi contestate decât prin căile de atac prevăzute de lege, cenzurarea acestora excedând competenței Inspecției Judiciare, iar împrejurările cauzei nu relevă existența unor elemente exterioare din care să se desprindă ideea că magistratul ar fi acționat cu intenția de a favoriza sau defavoriza vreo parte. Înalta Curte arată că toate aceste măsuri au fost motivate de judecătorul cauzei iar interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale sunt operațiuni specifice activității de judecată, care fac parte din raționamentul logico-juridic în temeiul căruia se pronunță soluțiile judecătorești, astfel cum s-a arătat în precedent. Recurenta-reclamantă nu a făcut dovada încălcării normelor de drept material sau procesual în sensul conferit de norma ce reglementează abaterea disciplinară, criticile invocate prin sesizarea adresată Inspecției Judiciare vizând, în concret, tocmai aceste operațiuni de interpretare a normelor juridice specifice activității de judecată, care nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecția Judiciară, fiind supuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulțumită a căilor de atac prevăzute de lege, aspect avut în vedere corect de prima instanță. Pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuție însăși valabilitatea actelor întocmite de judecător și pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce, însă, nu este cazul în speță. În fine, subliniază Înalta Curte că atributul esențial al activității de judecată îl reprezintă raționamentul pe care magistratul îl face atunci când transpune în drept situația de fapt. Interpretarea normelor este o operațiune rațională și logică de determinare a înțelesului și conținutului acestora, reprezintă un proces intelectiv de evaluare a acestora, în urma căruia judecătorul stabilește situația de fapt ce urmează să o încadreze în drept. În acest demers, judecătorul trebuie să decidă liber, fără nicio influență, presiune sau amenințare, iar opinia pe care acesta și-o formează nu poate fi cenzurată decât în căile de atac prevăzute de lege, nu și în cadrul unei verificări disciplinare. A admite altfel ar însemna, pe de o parte, a nesocoti principiul constituțional privind independența judecătorului, iar, pe de altă parte, a încălca dispoziția constituțională potrivit căreia hotărârile judecătorești sunt supuse numai controlului judiciar.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, reținând că soluția pronunțată de prima instanță este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.