ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4677/2023

Ședința publică din data de 18 octombrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 4.11.2020, sub nr. x/2020, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, a solicitat:

(i) obligarea pârâtului la plata de daune morale în cuantum de 50.000 RON;

(ii) obligarea pârâtului la plata de daune materiale în cuantumul diferenței de venituri dintre cel aferent funcției deținute în cadrul IGSU - Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Suceava și cea din cadrul I.P.J. Suceava, în perioada noiembrie 2015 - martie 2020;

(iii) obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 94 din 22 noiembrie 2021, Curtea de Apel Suceava: (i) a respins excepția prescripției dreptului la acțiune; (ii) a admis în parte acțiunea; (iii) a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 19.484 RON daune materiale și 10.000 RON daune morale; (iv) a obligat pârâtul să plătească reclamantei 3.800 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței de fond a declarat recurs pârâtul Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii, ca fiind formulată în afara termenului prevăzut de lege, iar în subsidiar, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

În motivare, se arată că, prealabil antamării fondului cauzei, a înțeles să invoce excepția prescripției dreptului la acțiune pe care, în mod nejustificat, instanța a unit-o cu fondul cauzei prin încheierea din 15.02.2021 și a respins-o ca nefondată.

Recurentul-pârât susține că instanța de fond a apreciat în mod greșit momentul de la care intimata-reclamantă a cunoscut existența și întinderea daunelor morale și materiale, motiv pentru care solicită admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune, urmând a se constata că intimata-reclamantă a introdus cererea de chemare în judecată peste termenul de 1 an prevăzut de art. 19 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

În acest sens, arată că intimata-reclamantă a înțeles să conteste refuzul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență de a-i aproba mutarea în interesul serviciului de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Bucovina" al Județului Suceava la IPJ Suceava - Poliția orașului Vicovul de Sus, formându-se dosarul civil nr. x/2016, soluționat la data de 28.01.2020 când, prin Decizia nr. 408/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat în mod definitiv în sensul admiterii acțiunii reclamantei.

Însă, în speță, atât în cazul daunelor morale, cât și al celor materiale solicitate de către reclamantă, termenul în care acestea puteau fi solicitate este prescris.

Astfel, în ceea ce privește daunele materiale, "în cuantumul diferenței de venituri dintre cel aferent funcției deținute în cadrul IGSU - Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Suceava și cea din cadrul I.P.J. Suceava, în perioada noiembrie 2015 - martie 2020", recurentul-pârât apreciază că termenul de 1 an în care acestea ar fi putut fi solicite este prescris, având în vedere faptul că reclamanta a cunoscut încă de la data de 05.10.2015 (dată la care a fost declarată admisă în urma selecției organizate de către IPJ Suceava), că veniturile ce ar urma să le primească de la această instituție ar fi mai mari decât cele primite de la ISU Suceava.

Art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 prevede că "în cazul soluționării cererii instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate dacă reclamantul a solicitat acest lucru", iar art. 19 alin. (1) din același act normativ dispune că atunci "când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în același timp și despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei".

Dispozițiile art. 19 alin. (2) vin să stabilească în mod clar termenul de prescripție pentru cererile de despăgubire, astfel, "(2) Cererile se adresează instanțelor de contencios administrativ competente, în termenul de un an prevăzut la art. 11 alin. (2)."

Din conținutul acestor prevederi legale rezultă expres situația că despăgubirile pentru daune materiale și morale produse pot să fie cerute "nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau de la data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz."

Or, raportat la data luării la cunoștință cu privire la veniturile ce urma să le primească de la IPJ Suceava, respectiv 05.10.2015, se poate constata depășirea cu mult a termenului de prescripției de 1 an stabilit de art. 19 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

De altfel și practica instanțelor este în acest sens. Face referire la sentința nr. 195 din 19 iulie 2020 a Tribunalului Sibiu, prin care s-a reținut că "Termenul de prescripție reglementat de art. 19 din Legea nr. 554/2004 are durata de un an și curge de la data la care reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei, art. 19 preluând, în privința începutului prescripției extinctive, regulile generale din materia prescripției dreptului la acțiune pentru paguba cauzată prin fapta ilicită și cazurile asimilate.

Momentul la care persoana vătămată a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei este o chestiune de fapt care se stabilește în funcție de circumstanțele cauzei, luându-se în considerare natura, conținutul și efectele conduitei administrative nelegale.

Prin decizia nr. 22 din 24 iunie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiției pentru soluționarea recursului în interesul legii, referitoare la interpretarea și aplicarea uniformă a art. 19 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, s-a statuat faptul că data de la care începe să curgă termenul de prescripție pentru introducerea acțiunii în despăgubire reprezintă momentul la care persoana vătămată printr-un act administrativ nelegal a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască întinderea pagubei, nefiind legat în mod direct și aprioric nici de comunicarea actului administrativ nelegal și nici de momentul rămânerii definitive a hotărârii de anulare a acestuia."

Față de jurisprudența antereferită, recurentul-pârât consideră că instanța de fond a apreciat în mod greșit că "(...) data de la care reclamanta putea să cunoască în concret întinderea pagubei ... este tocmai data la care a rămas definitivă hotărârea judecătorească în dosarul nr. x/2016."

Cât privește daunele morale, instanța de fond a reținut că va avea în vedere argumentele privitoare la încălcarea șansei de a se dezvolta profesional. În raport de aceste argumente, recurentul-pârât apreciază că data de la care reclamanta putea să solicite daunele morale este data la care i s-a refuzat mutarea în interesul serviciului de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Bucovina" al Județului Suceava la IPJ Suceava - Poliția orașului Vicovul de Sus, aceasta fiind data de la care i s-a încălcat presupusa șansă de dezvoltare profesională.

Așadar, intimata-reclamantă a cunoscut încă de la acea dată (a refuzului de aprobare a mutării) că nu mai poate evolua profesional, iar nu de la data la care a rămas definitivă hotărârea prin care instituția pârâtă a fost obligată să aprobe mutarea acesteia (dată de la care se presupune că putea să evolueze profesional).

Mai arată că, prin sentința nr. 195 din 19 iunie 2020, Tribunalul Sibiu a reținut că, "Fiind vorba despre drepturi salariale ce i s-ar fi cuvenit ... întinderea prejudiciului material era previzibil pentru reclamant. De asemenea, chiar și prejudiciul moral invocat de reclamant putea fi cuantificat de acesta."

Prin urmare, solicită admiterea excepției astfel cum a fost formulată și respingerea acțiunii ca fiind prescrisă, conform art. 19 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 2517 C. civ.

Pe fondul cauzei, recurentul-pârât apreciază că instanța de fond a pronunțat hotărârea cu aplicarea greșită a normelor de drept material - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - în sensul că, în analizarea elementelor constitutive ale răspunderii civile delictuale aceasta a apreciat că există o legătură între refuzul acceptării mutării intimatei-reclamante și presupusul prejudiciu.

Or, în ceea ce privește daunele morale, din cele reținute de instanța de fond, apreciază că nu s-a dovedit nici existența prejudiciului și nici legătura de cauzalitate între presupusa faptă ilicită a instituției pârâte și presupusa șanșă pierdută de evoluție în carieră. Așa cum a arătat deja, intimata-reclamantă ocupa în cadrul ISU Suceava o funcție de subofițer pentru ocuparea căreia se cer studii de nivel mediu, iar funcția pentru care a solicitat mutarea este o funcție echivalentă celei de subofițer, respectiv de agent de poliție, pentru care sunt necesare studii tot de nivel mediu.

Referitor la posibilitățile de a evolua profesional, precizează că atât IGSU, cât și unitățile subordonate, au organizat concursuri în toată această perioadă, cu precădere în anii 2016-2017, unele special pentru trecerea subofițerilor în corpul ofițerilor, intimata-reclamantă având astfel posibilitatea de a accede în corpul ofițerilor.

De asemenea, precizează că atât în cadrul inspectoratelor județene pentru situații de urgență, cât și în cel al inspectoratelor județene de poliție, evoluția în carieră este similară, singura diferență fiind statutul cadrelor (ISU - cadre militare, IPJ - funcționari publici cu statut special).

În aceste condiții, apreciază că nu sunt dovedite toate elementele răspunderii civile delictuale în ceea ce privește acordarea daunelor morale pentru presupusa șansă pierdută de a evolua în carieră.

Referitor la daunele materiale, apreciază că instanța de fond a procedat la o aplicare greșită a normelor de drept material. Arată în acest sens, că, la data de 18.10.2021, intimata-reclamantă era decăzută din dreptul de a mai depune probe, în condițiile în care aceasta nu a solicitat proba cu expertiză, chiar și extrajudiciară, iar instanța de judecată nu a dispus efectuarea expertizei ca urmare a unei necesități reieșite în urma dezbaterilor. După cum se poate observa din încheierea de ședință din data de 15.02.2021, dată la care au fost încuviințate probele, aceste probe nu au fost solicitate și nici încuviințate de instanță. În aceste condiții, consideră că proba cu expertiza extrajudiciară era inadmisibilă, iar instanța de fond a administrat-o în afara cadrului legal, ba mai mult decât atât, a stabilit ca daune materiale suma rezultată din înscrisul în cauză.

Pentru toate aceste motive, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

Cât privește critica recurentului în sensul că acțiunea ar fi fost formulată în afara termenului prevăzut de lege, solicită să fie respinsă, arătând în acest sens că instanța de fond a apreciat în mod corect că, data de la care reclamanta putea să cunoască în concret întinderea pagubei a cărei reparare a solicitat-o prin cererea de chemare în judecată, este tocmai data la care a rămas definitivă hotărârea judecătorească în dosarul nr. x/2016 prin care pârâtul a fost obligat la emiterea ordinului de transfer în interes de serviciu, respectiv 28.01.2020.

Având în vedere durata termenului de prescripție reglementată de art. 19 alin. (2) rap. la art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, respectiv un an, data de la care acesta începe să curgă în cauză - 28.01.2020 - și data introducerii acțiunii - 04.11.2020 -, instanța de fond a constatat în mod corect că cererea a fost introdusă în termenul legal, motiv pentru care a respins ca nefondată excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut în mod corect că au intrat în puterea lucrului judecat aspectele referitoare la existența faptei ilicite săvârșite de pârât și a culpei acestuia, iar ceea ce a analizat s-a referit la existența prejudiciului produs intimatei-reclamante, a cuantumului acestuia și a legăturii de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.

Apreciază cuantumul daunelor morale (10.000 RON) ca fiind unul echilibrat, prin raportare la împrejurările în care a fost comisă fapta ilicită și excesul vădit de putere dovedit.

Referitor la daunele materiale, instanța de fond a avut în vedere prevederile art. 1385 alin. (1) C. civ., potrivit căruia "Prejudiciul de repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel." În acest sens, s-a apreciat corect ca fiind dovedite daunele materiale în cuantum de 19.484 RON, reprezentând diferențele salariale ce i s-ar fi cuvenit intimatei-reclamante, iar recurentul-pârât a fost obligat să acopere acest prejudiciu.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Cererea reclamantei A. are ca obiect obligarea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență la plata cu titlu de despăgubiri, constând în daune morale în cuantum de 50.000 RON și daune materiale în cuantumul diferenței de venituri dintre cel aferent funcției deținute în cadrul IGSU - Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Suceava și cea din cadrul IPJ Suceava, în perioada noiembrie 2015- martie 2020 (ca urmare a refuzului exprimat prin adresele nr. x/11.11.2015 și nr. y/18.11.2015, prin care IGSU i-a comunicat reclamantei că solicitarea de mutare la IPJ Suceava nu se aprobă; refuzul pârâtului de a aproba transferul în interesul serviciului fiind apreciat de către reclamantă ca fiind discreționar și care a prejudiciat-o atât material, cât și moral).

Cererea se bazează pe soluția vizând obligarea IGSU să emită un act administrativ unilateral în sensul transferului reclamantei în interes de serviciu la IPJ Suceava, pronunțată în dosarul nr. x/2016 al Curții de Apel Suceava - SCAF, soluționat prin sentința nr. 286/07.12.2016, rămasă definitivă prin decizia nr. 408/28.01.2020 a ÎCCJ.

Instanța de fond a reținut că cererea reclamantei de despăgubiri întemeiată pe art. 19 din Legea nr. 554/2004 a fost formulată în termenul de prescripție de un an reglementat de art. 19 alin. (2) raportat la art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, întrucât "(...) data de la care reclamanta putea să cunoască în concret întinderea pagubei ... este tocmai data la care a rămas definitivă hotărârea judecătorească în dosarul nr. x/2016 prin care pârâtul a fost obligat la emiterea ordinului de transfer în interes de serviciu, respectiv 28.01.2020", aceasta fiind data de început a termenului, or, acțiunea a fost introdusă la 04.11.2020, motiv pentru care (i) a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârât, iar pe fond, (ii) a admis în parte acțiunea în contencios administrativ având ca obiect "despăgubire" și, în consecință, a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 19.484 RON daune materiale și 10.000 RON daune morale.

Prin recursul declarat împotriva soluției instanței de fond, pârâtul a formulat critici subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referitoare la greșita aplicare a art. 19 din Legea nr. 554/2004, atât din perspectiva greșitei soluționări a excepției prescripției dreptului la acțiune, considerând că nu s-a aplicat corect Decizia ÎCCJ nr. 22/2019, cât și a fondului cauzei, în sensul neîndeplinirii condițiilor cerute de lege pentru repararea pagubei cauzate.

Analizând în primul rând criticile prin care se susține greșita soluționare a excepției prescripției dreptului la acțiune, Înalta Curte constată că aceste critici sunt fondate.

Art. 19 din Legea nr. 554/2004 prevede următoarele:

"(1) Când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în același timp și despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.

(2) Cererile se adresează instanțelor de contencios administrativ competente, în termenul de un an prevăzut la art. 11 alin. (2)."

De asemenea, prin decizia nr. 22/24.06.2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a statuat că "în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 19 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, prin raportare la dispozițiile art. 11 alin. (2) din același act normativ, data la care începe să curgă termenul de prescripție pentru introducerea acțiunii în despăgubire reprezintă momentul la care persoana vătămată printr-un act administrativ nelegal a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască întinderea pagubei, nefiind legat în mod direct și aprioric nici de comunicare acatului administrativ nelegal și nici de momentul rămânerii definitive a hotărârii de anulare a acestuia".

Se reține că instanța de fond, raportându-se la aceleași dispoziții antereferite, a apreciat că "data de la care reclamanta putea să cunoască în concret întinderea pagubei a cărei reparare a solicitat-o prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar, este tocmai data la care a rămas definitivă hotărârea judecătorească în dosarul nr. x/2016 prin care pârâtul a fost obligat la emiterea ordinului de transfer în interes de serviciu, respectiv 28.01.2020."

Se reține, însă, că însăși decizia nr. 22/2019 pronunțată de ÎCCJ în recurs în interesul legii a statuat că data de la care începe să curgă termenul de prescripție pentru introducerea acțiunii în despăgubire nu este legat în mod direct și aprioric de momentul rămânerii definitive a hotărârii de anulare, în speță, de obligare la emiterea actului administrativ.

Or, deși reclamanta și-a bazat cererea pe soluția din dosarul nr. x/2016, prin care pârâtul a fost obligat să aprobe mutarea reclamantei în cadrul IPJ Suceava conform propunerii Comisiei constituite pentru desfășurarea concursului pentru recrutare și selecție anunțat de IPJ Suceava prin adresa nr. x/23.09.2015, Înalta Curtea constată, în consens cu susținerile recurentului-pârât, că existența pagubei a fost cunoscută de reclamantă încă din data de 05.10.2015, când aceasta a fost declarată admisă în urma selecției organizate de către IPJ Suceava, iar nu la data de 28.01.2020, data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești din dosarul nr. x/2016, cum greșit a apreciat instanța de fond.

Așadar, intimata-reclamantă cunoștea încă de la momentul la care a fost declarată admisă la concurs (05.10.2015), atât că veniturile ce urma să le primească de la această instituție ar fi mai mari decât cele primite de la ISU Suceava, cât și că i s-a încălcat presupusa șansă de dezvoltare profesională.

În raport de acest moment temporal - 05.10.2015 -, se observă că termenul de prescripție de 1 an a început să curgă cel mai târziu la data de 05.10.2015, astfel că formularea cererii de chemare în judecată întemeiată pe dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004 la data de 04.11.2020 este, în mod evident, realizată cu depășirea termenului de prescripție de un an.

Prin urmare, prima instanță a făcut o aplicare și interpretare greșită a prevederilor art. 19 din Legea nr. 554/2004, în privința momentului la care reclamanta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei, ceea ce atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că în mod greșit a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune, astfel că va reforma hotărârea primei instanțe, în sensul admiterii excepției invocate de pârât și respingerii cererii de chemare în judecată, constatând prescris dreptul material la acțiune.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență împotriva sentinței nr. 94 din 22 noiembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și, rejudecând:

Respinge acțiunea formulată de reclamanta A., ca prescrisă.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 18 octombrie 2023.