ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4325/2023

Ședința publică din data de 4 octombrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 20.01.2022 pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal sub numărul x/2022, reclamanta A. a formulat contestație împotriva Rezoluției din data de 29 decembrie 2021, din lucrarea nr. C21-1998 a Inspectorului Șef din cadrul Ispecției Judiciare, prin care s-a menținut Rezoluția nr. 2962 din data de 10 noiembrie 2021, din lucrarea nr. x, emisă de Inspectorul judiciar în dosarul nr. x Inspecției Judiciare, solicitând reanalizarea sesizării sale, ținând seama de aspectele prezentate și sistematizate la lit. a) - f) din cererea de chemare în judecată.

Prin sentința nr. 1905 din data de 24 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins contestația formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței nr. 1905 din data de 24 octombrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs recurenta-reclamantă A., solicitând admiterea recursului.

În motivarea recursului arată că ponderea susținerilor sale din cererea de chemare în judecată preluate în hotărârea recurată reprezintă 55% din hotărâre, ceea ce este exagerat pentru o hotărâre judecătorească echilibrată, iar considerentele și dispozitivul hotărârii se întind pe doar 18% din hotărâre; că instanța de fond nu a analizat niciuna dintre cele șase greșeli ale judecătorului reclamat, invocate prin plângere și care constituie șase abateri disciplinare.

Arată că aceste abateri constau în aceea că: judecătorul a acordat prerogative de act autentic unui antecontract sub semnătură privată; judecătorul a încadrat ca act sub semnătură privată, procesul-verbal de recepție în loc de înscris oficial; judecătorul a acordat pe baza unei hotărâri judecătorești din 27.01.2006 puteri similare și unui antecontract sub semnătură privată din 09.12.2005; judecătorul nu a analizat în considerente cererea reclamantului de extindere a cercetării penale pentru inserarea în PV de recepție a mențiunii S+P+4E, când în realitate era S+P+4E+M; judecătorul a confirmt în considerente referatul polițistului judiciar, în care nu se menționează că se referă la PV de recepție; judecătorul a reținut că în considerente că lipsa semnăturii în PV de recepție a reprezentantului Primăriei Râmnicu Vâlcea nu este caz penal, fără ca reclamantul să fi cerut acest lucru.

Critică argumentul instanței de fond în sensul că modul de soluționare a litigiului penal nu este susceptibil de analiză în procedura verificării administrative și că Inspecția Judiciară nu exercită atribuții de verificare a legalității și temeiniciei hotărârilor judecătorești, deși, în opinia sa, era vorba de abateri disciplinare, care sunt de competența Inspecției Judiciare.

De asemenea, critică considerentul instanței de fond în sensul că judecătorul trebuie să decidă liber, fără nicio influență, opinia acesruia neputând fi cenzurată decât în căile de atac prevăzute de lege, și nu în cadrul unei verificări disciplinare.

Totodată, arată că nu este de acord cu modul în care instanța de fond a interpretat reaua-credință și grava neglijență a judecătorului reclamat în soluționarea cauzei sale.

Consideră că în cauză, contrar celor reținute de către prima instanță, s-a cauzat părții o vătămare, în condițiile în care, în urma demersurilor imobiliare făcute, A. a constatat că acest bloc este o insulă de 700 mp cu 0,70 m de teren perimetral blocului, în mijlocul proprietății de l.000 mp a lui B., cu un drept de servitute de trecere de 3,50 m, la strada x.

Mai arată că instanța și-a depășit atribuțiile, reținând că este vorba de 9 cereri formulate de reclamantă, deși aceasta a invocat doar 6 abateri disciplinare.

Susține că, deși instanța de fond a reținut că judecătorul reclamat a analizat probele prezentate de reclamantă, a examinat argumentele relevante și a stabilit în conținutul hotărârii situația de fapt, nerezultând niciun indiciu că magistratul ar fi acționat cu rea-credință sau gravă neglijență, în considerentele încheierii penale nr. 777/2021 nu se vorbește despre Legea nr. 54/1998 sau de Legea nr. 50/1991 și nici de referatul comisarului de poliție.

De asemenea, în încheierea de mai sus nu se menționează nici despre cererea reclamantei de extindere a cercetării penale asupra înscrierii în procesul-verbal de recepție a imobilului S+P+4E+M, astfel cum era în realitate, în loc de S+P+4E.

Recurenta-reclamantă susține că judecătorul în discuție nu a analizat probele prezentate de reclamantă.

Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, prin care invocă excepția nulității cererii de recurs, având în vedere că recurenta-reclamantă nu a indicat temeiul de drept, a reiterat aspectele prezentate prin cererea introductivă, astfel că nu pot fi calificate drept motive de nelegalitate.

Pe de altă parte, arată că prin cererea de recurs nu a fost indicată nicio normă de drept care să fi fost interpretată sau aplicată greșit de către instanța de fond, recursul fiind nemotivat.

Pe fond, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca legală și temeinică, apreciind că instanța de fond a reținut în mod corect că rezoluțiile contestate sunt legale și temeinice, dat fiind faptul că modul de soluționare a litigiului penal nu este susceptibil de analiză în procedura verificării administrative.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 9 martie 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 4 octombrie 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

6.1. În ceea ce privește excepția nulității recursului, invocată de către intimata-pârâtă Inspecția Judiciară prin întâmpinare, Înalta Curte constată că este neîntemeiată.

Înalta Curte constată că prin cererea de recurs recurenta-reclamantă a invocat critici ce pot fi circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., deși nu l-a invocat în mod expres, arătând propriile argumente pentru care a apreciat că este greșită soluția primei instanțe de respingere, ca neîntemeiată, a cererii de chemare în judecată.

Neindicarea în concret a motivului de casare din cele prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nu reprezintă un element care să conducă la nulitatea cererii de recurs, câtă vreme argumentele formulate sunt susceptibile a fi încadrate în unul dintre motivele de casare.

În consecință, în temeiul art. 248 C. proc. civ. raportat la art. 486 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului.

6.2. Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În cauză, reclamanta A. a formulat acțiune împotriva Rezoluției din data de 29 decembrie 2021, din lucrarea nr. C21-1998 a Inspectorului Șef din cadrul Ispecției Judiciare, prin care s-a menținut Rezoluția nr. 2962 din data de 10 noiembrie 2021, din lucrarea nr. x, emisă de Inspectorul judiciar în dosarul nr. x Inspecției Judiciare, solicitând reanalizarea sesizării sale.

Prin hotărârea instanței de fond s-a respins contestația formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței instanței de fond a declarat recurs recurenta-reclamantă A., solicitând admiterea recursului.

De asemenea, se reține că în cauză, acțiunea formulată în contradictoriu cu Inspecția Judiciară vizează reținerea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 față de judecătorul care a soluționat dosarul nr. x/2021 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

Potrivit art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004:

"Constituie abateri disciplinare: (...)

t) exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni. Sancțiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală."

De asemenea, se impun a fi reținute și dispozițile art. 99

1

din același act normativ, potrivit cărora:

"(1) Există rea-credință atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu știință normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane.

(2) Există gravă neglijență atunci când judecătorul sau procurorul nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual."

Astfel, Înalta Curte reține că, potrivit principiului independenței judecătorilor, consacrat de art. 124 alin. (3) din Constituția României, art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor și art. 46 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, intimata-pârâtă Inspecția Judiciară nu poate cenzura modul de interpretare și aplicare a normelor de drept material sau procesual de către instanța de judecată și nici modul de interpretare a probelor administrate.

Soluțiile pronunțate prin hotărârile judecătorești pot fi modificate doar prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, așa cum rezultă și din dispozițiile art. 97 alin. (1) și (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată și modificată, potrivit cărora:

"(1) Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanțelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligațiilor profesionale în raporturile cu justițiabilii ori săvârșirea de către aceștia a unor abateri disciplinare.

(2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuție soluțiile pronunțate prin hotărârile judecătorești, care sunt supuse căilor legale de atac."

Înalta Curte constată că prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a invocat aspecte ce țin de soluțiile pronunțate în dosarul nr. x/2021, aflat pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, precum și de aprecierea probatoriului de către judecătorul învestit cu soluționarea cauzei, respectiv de raționamentul logico-juridic al judecătorilor, cât și de administrarea și interpretarea probelor de la dosar.

Altfel spus, recurenta-reclamantă a criticat raționamentul logico-juridic al judecătorului vizat de sesizarea disciplinară, modalitatea de administrare a probelor, aprecierea și coroborarea mijloacelor de probă, interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale, toate acestea fiind operațiuni specifice activității de judecată, ce fac parte din raționamentul logico-juridic în temeiul căruia se pronunță soluțiile judecătorești.

Prin urmare, elementele esențiale ale activității de judecată nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative care se efectuează de către Inspecția Judiciară, ci sunt supuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulțumită a căilor de atac ordinare și, după caz, extraordinare prevăzute de lege.

De asemenea, Înalta Curte constată că remediul pus la dispoziție de legiuitor pentru partea nemulțumită de soluția dispusă de magistrat este reprezentat de căile de atac prevăzute de lege în general, iar nu sesizarea Inspecției Judiciare, pentru că nici pârâta și nici instanța de contencios administrativ nu au competența legală de a verifica soluțiile pronunțate în alte cauze ori modalitatea de interpretare a probatoriului, cum sunt cele menționate de către recurenta-reclamantă.

Aceasta pentru că în procedura verificărilor derulate conform Legii nr. 317/2004, Inspecția Judiciară nu poate realiza o reinterpretare a probatoriului stabilind veridicitatea unor înscrisuri utilizate în procedura de judecată sau o apreciere proprie asupra modalității de aplicare a unor dispoziții legale.

Inspecția Judiciară, în urma verificărilor efectuate asupra aspectelor sesizate și în limitele de competență conferite de lege, prin rezoluțiile în litigiu a reținut inexistența indiciilor care să conducă la săvârșirea de către magistratul verificat a abaterii sesizate.

Cu alte cuvinte, verificările administrative nu pot implica cenzurarea unor raționamente juridice de drept substanțial sau procedural ori interpretarea și administrarea probatoriului. Modul de examinare a argumentelor, apărărilor sau susținerilor părții reclamante într-o anumită cauză excedează competențelor Inspecției Judiciare, nefiind permis să se realizeze o reanalizare a cauzei sub aspectul legalității și temeiniciei soluției pronunțate de instanță.

Din această perspectivă, recurenta-reclamantă nu a făcut dovada exercitării funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, astfel încât prin această încălcare să se contureze indiciile săvârșirii unei dintre abaterile disciplinare prevăzute la art. 99 din Legea nr. 303/2004, criticile invocate prin sesizarea adresată Inspecției Judiciare vizând, în concret, soluția pronunțată de către instanță, precum și operațiunile de administrare și interpretare a probatoriului, specifice activității de judecată și care se subsumează raționamentului logico-juridic al magistratului, fără a se face dovada încălcării cu știință a normelor de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane ori nesocotirea din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, a normelor de drept material ori procesual.

Sub acest aspect, reține Înalta Curte că, prin Decizia nr. 2 din 11 ianuarie 2012 a Curții Constituționale, instanța de contencios constituțional a statuat cu privire la art. 99 lit. t) și art. 99

1

din Legea nr. 303/2004 că acestea "nu privesc instituirea unui control asupra hotărârilor judecătorești, ci sancționează judecătorul pentru o anumită conduită. Hotărârile pe care acesta le pronunță sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege" și că "nu instituie o nouă cale de atac împotriva hotărârilor judecătorești."

Altfel spus, obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raționamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, ci doar încălcarea cu intenție a normelor de drept material ori procesual, cu scopul determinat de a vătăma o persoană sau doar de a accepta producerea unei asemenea consecințe, în condițiile în care interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale sunt operațiuni specifice activității de judecată, care fac parte din raționamentul logico-juridic în temeiul căruia se pronunță soluțiile judecătorești.

În concluzie, aceste elemente esențiale ale activității de judecată nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecția Judiciară, ci sunt supuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulțumită a căilor de atac prevăzute de lege, aspect avut în vedere corect de prima instanță.

Prin urmare, pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuție însăși valabilitatea actelor întocmite de judecător/procuror și pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce, însă, nu este cazul în speță.

Întrucât argumentele recurentei-reclamante vizează administrarea probatoriului de către judecătorul vizat de sesizarea disciplinară, precum și soluția pronunțată în raport cu starea de fapt reținută în speță și tind, în realitate, la o reapreciere a materialului probator și la o diferită aplicare a unor norme legale în cadrul indicat în care a fost implicat, o asemenea cerere este incompatibilă cu analiza instanțelor judecătorești și cu cea a Inspecției Judiciare.

Atributul esențial al activității de judecată îl reprezintă raționamentul pe care magistratul îl face atunci când transpune în drept situația de fapt.

Interpretarea normelor este o operațiune rațională și logică de determinare a înțelesului și conținutului acestora, iar coroborarea probelor reprezintă un proces intelectiv de evaluare a acestora, în urma căruia judecătorul stabilește situația de fapt ce urmează să o încadreze în drept. În acest demers, judecătorul trebuie să decidă liber, fără nicio influență, presiune sau amenințare, iar opinia pe care acesta și-o formează nu poate fi cenzurată decât în căile de atac prevăzute de lege, nu și în cadrul unei verificări disciplinare.

A admite altfel ar însemna, pe de o parte, a nesocoti principiul constituțional privind independența judecătorului, iar, pe de altă parte, a încălca dispoziția constituțională potrivit căreia hotărârile judecătorești sunt supuse numai controlului judiciar.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurenta-reclamantă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinței nr. 1905 din data de 24 octombrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinței nr. 1905 din data de 24 octombrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 4 octombrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.