ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1942/2023

Ședința publică din data de 5 aprilie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 04.01.2022 pe rolul Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2022 reclamantul A. a formulat contestație împotriva rezoluției inspectorului – șef emisă la data de 14.12.2021 în lucrarea nr. C21-1923.

Prin sentința civilă nr. 755 din data de 11 aprilie 2022, Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 755 din data de 11 aprilie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea primului motiv de recurs se susține că hotărârea primei instanțe nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei având în vedere că, contrar prevederilor art. 45

1

din Legea nr. 317/2004, judecătorul instanței de fond nu motivează de ce nu se impune completarea verificărilor realizate de inspectorul judiciar, implicând la nivel general că toate faptele și împrejurările sesizate au fost lămurite.

Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București reține pur și simplu argumentele instanței inferioare și nu justifică concret, punctual, cum exact a examinat și realizat controlul de legalitate a rezoluției de clasare nr. 2968 și a rezoluției inspectorului șef nr. C21-1923 prin care a fost respinsă plângerea; limitat la caracterul complet al verificărilor prealabile, respectiv dacă inspectorul judiciar a lămurit și stabilit în mod corect și complet faptele și împrejurările expuse de petiționar în sesizarea disciplinară nr. 21-3731 și a făcut încadrarea juridică în mod corespunzător.

Raportat la elementele constitutive ale abaterii reținute prevăzute de art. 99 lit. t), art. 99

1

alin. (1) și (2) din Legea nr. 303/2004, exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, curtea a subliniat că obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raționamentul logic juridic al judecătorului chemat să instrumenteze o cauză, ci doar încălcarea cu știință sau nesocotirea din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, a normelor de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane.

Tocmai în acest sens a detaliat prin contestație omisiunile verificărilor inspectorului judiciar corelate cu absența motivărilor acestuia; cu trimiteri la sesizarea inițială, plângerea asupra rezoluției, răspuns la întimpinare- normele de drept material ori procesual încălcate si care consider că pun în discuție însăși valabilitatea actelor întocmite de judecători vizați și pentru care nu poate fi găsită o justificare legală.

Deși Inspectorul Șef indică că "nu este obligat să răspundă oricărui argument', prezența cuvântului "detaliat" înseamnă că instanța trebuie să răspundă cel puțin măcar pe scurt la fiecare argument, ori, aparte de o generalizare, in speță nu s-a dat nici un argument.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs se susține că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Conform prevederilor art. 45

1

din Legea nr. 317/2004, o examinare completă concretă, punctuală, raportată la controlul de legalitate a rezoluției de clasare nr. 2968 și a rezoluției inspectorului șef nr. C21-1923 prin care a fost respinsă plângerea, limitat la caracterul complet al verificărilor prealabile, respectiv dacă inspectorul judiciar a lămurit și stabilit în mod corect și complet faptele și împrejurările expuse de petiționar cu trimitere la reluarea tuturor celor din sesizarea disciplinară inițială, nr. 21-3731 și a făcut încadrarea juridică în mod corespunzător.

Or, în speță se examinează doar situația de incompatibilitate, conform încadrării la dispozițiile art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004 și reglementate de C. proc. civ. art. 41 și 42:

i) nerespectarea îndatoririi de a se abține atunci când judecătorul sau procurorul știe că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abținerea sa.

Omisiunile verificărilor inspectorului judiciar și în această privință, deși confirmă propria obligativitate a judecătorului a verificării impedimentelor, corelate cu absenta motivărilor acestuia - ce constituie abatere disciplinară, au fost evocate la toate etapele, or hotărârea atacată menționează că incompatibilitățile judecătorilor vizați nu rezultă cu certitudine din circumstanțele factuale ale speței.

Completul condus de Președintele B., fără motivare, nu s-a pronunțat nici sesizat asupra excepției autorității de lucru judecat solicitate, cu atât mai mult cu cât privea propriului său dosar, ce altfel prezenta numeroase iregularități ce i-au fost evidențiate.

Prin contestația în anulare specială din dosarul atacat nr. x/2020 a invocat excepția autorității de lucru judecat, pentru care completul de judecată, la fel ca și cel din apel, nu s-au sesizat și nici nu au răspuns, fie fără o motivație concretă. Față de dispozițiile art. 432 noul C. proc. civ., această excepție poate fi invocată oricând în cursul procesului.

În dosarul nr. x/2020 președintele B. decide prin încheierea de ședința din 25.03.2021 asupra admiterii declarației de abținere formulate a două judecătoare și indica ceea ce în fapt ar fi trebuit să fie este aplicabil tocmai lui însuși și ar fi avut propria obligație să verifice în persoana lui și să le însușească.

Prin decizia civila Nr. 540A din 31.03.2021 dosar nr. x/2020 (referită in decizia Nr. 758 A in dosarul nr. x/2020) se respinge contestația în anulare formulată de contestatorul intervenient in nume propriu, împotriva deciziei civile nr. 382A/05.06.2020 pronunțate de Curtea de Apel București, în dosarul nr. x/2017, unde deși a fost considerat parte, judecător C. contrazice precedenta instanță precum "Curtea constată că în etapa apelului contestatorul nu dobândise calitatea de parte" și deci normele de procedură nu stabileau vreo obligație de a fi citat la judecată, ignorându-se complet pretențiile acestuia deduse judecății și analizate de instanță prin răspunsul la întimpinarea din apel.

Or, în dosarul nr. x/2020, președintele B. dă curs acelei decizii din dosarul nr. x/2020, deși în contradictoriu menține ca părți intervenienții în nume propriu.

D-na judecător C. se afla de asemenea într-o situație de incompatibilitate în dosarul asupra căruia s-a făcut trimitere prin decizia președintelui B. (nr. x/2020), deoarece a intervenit și în dosarul nr. x-2017-invocat în cadrul excepției autorității de lucru judecat, și unde, cu atât mai mult, a fost succedată de același judecător B..

Or acesta, cu atât mai mult în calitatea sa de președinte, nu menține aceeași poziție ca în cazul încheierii vizând celelalte două judecătoare (din 25.03.2021) în ciuda evidentelor legături cu dna judecător C. și spețelor comune care se regăsesc în dosarul nr. x/2020.

Se omite tratarea incompatibilității d-nei judecător D. din același dosar nr. x/2017, subiect totodată evocat prealabil președintelui în contestația în anulare specială.

Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 18 octombrie 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 05 aprilie 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat și va fi respins, pentru următoarele considerente:

Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea rezoluției inspectorului – șef emisă la data de 14.12.2021 în lucrarea nr. C21-1923.

Prima instanță a respins cererea dedusă judecății reținând, în esență că, nu a fost dovedită existența vreunui caz de incompatibilitate în privința niciunuia dintre judecătorii vizați de sesizarea disciplinară, iar pentru existența abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004, răspunderea disciplinară nu poate fi atrasă exclusiv în baza unor aprecieri ulterioare ale părții în sensul existenței unei pretinse stări de incompatibilitate.

Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Astfel, prin primul motiv de recurs se susține că hotărârea primei instanțe nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei având în vedere că, contrar prevederilor art. 45

1

din Legea nr. 317/2004, judecătorul instanței de fond nu motivează de ce nu se impune completarea verificărilor realizate de inspectorul judiciar, implicând la nivel general că toate faptele și împrejurările sesizate au fost lămurite.

Conform motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

În literatura de specialitate s-a precizat că, deși la punctul 6 ar fi vorba de trei motive distincte, în realitate este vorba despre ipoteze diferite ale aceluiași motiv de casare, și anume nemotivarea hotărârii, deoarece astfel trebuie calificate și o hotărâre care nu este deloc motivată și una care cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Un atare motiv de casare se justifică prin faptul că, în lipsa oricăror considerente, a unor considerente contradictorii sau străine de natura pricinii, nu se poate aprecia dacă soluția adoptată este sau nu rezultatul cercetării fondului cauzei.

De asemenea, Înalta Curte va avea în vedere dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora, hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, precum și cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părților.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părțile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanță în pronunțarea soluției, iar instanța ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalității și temeiniciei hotărârii, și considerentele pentru care s-a pronunțat soluția respectivă.

Obligația legală a instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

Plecând de la aceste coordonate teoretice, instanța de control judiciar constată că hotărârea pronunțată de prima instanță satisface cerințele prevăzute de art. 425, alin. (1), lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței, fiind examinate efectiv toate problemele esențiale ridicate de părți, respectiv toate motivele de nelegalitate invocate de reclamant în contextul faptic dat.

În aceste condiții, Înalta Curte reține că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. nu este fondat. Împrejurarea că recurentul-reclamant nu împărtășește raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția primei instanțe, nu poate conduce la incidența motivului de nelegalitate referitor la nemotivarea hotărârii, deoarece acest text de lege se referă la pronunțarea hotărârii în baza unor temeiuri străine de natura pricinii, ipoteză care nu se verifică în speță, partea neindicând în concret motivele pretins a fi străine de natura cauzei, pe care le conține hotărârea atacată.

De altfel, se constată că prin argumentele aduse de către recurentul-reclamant pe această cale s-ar putea reține că partea a invocat, eventual, o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente, aspecte ce vor fi verificate și analizate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., însă ipoteza că hotărârea recurată ar fi nemotivată nu poate fi primită.

În cadrul criticilor subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut că instanța de fond a interpretat și a aplicat în mod greșit normele de drept aplicabile în speță, respectiv a prevederilor art. 45

1

din Legea nr. 317/2004, care impun o examinare completă concretă, punctuală, raportată la controlul de legalitate a rezoluției de clasare nr. 2968 și a rezoluției inspectorului șef nr. C21-1923 prin care a fost respinsă plângerea, limitat la caracterul complet al verificărilor prealabile, precum și verificarea dacă inspectorul judiciar a lămurit și stabilit în mod corect și complet faptele și împrejurările expuse de petiționar cu trimitere la reluarea tuturor celor din sesizarea disciplinară inițială, nr. 21-3731 și a făcut încadrarea juridică în mod corespunzător.

De asemenea, subsumat acestui motiv de recurs, recurentul-reclamant invocă incompatibilitatea domnilor judecători C. și B..

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În raport de aceste dispoziții, Înalta Curte constată că prima instanță a fost învestită cu verificarea legalității rezoluției de clasare conform dispozițiilor art. 45

1

alin. (3) și (4) din Legea 317/2004 potrivit cărora:

"(3) Rezoluția inspectorului-șef prin care au fost respinse plângerea și rezoluția de clasare pot fi contestate de persoana care a formulat sesizarea la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare. Soluționarea cauzei se face de urgență și cu precădere.

(4) Soluțiile pe care le poate pronunța secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București sunt:

a) respingerea contestației;

b) admiterea contestației și desființarea rezoluției inspectorului-șef și a rezoluției de clasare și trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

(5) Hotărârea pronunțată potrivit dispozițiilor alin. (4) lit. b) trebuie să cuprindă motivele pentru care au fost desființate rezoluțiile atacate și să indice faptele și împrejurările care trebuie lămurite, precum și mijloacele de probă ce urmează a fi administrate pentru completarea verificărilor."

Dispozițiile legale sus-citate conferită posibilitatea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București de a dispune admiterea contestației și desființarea rezoluțiilor contestate doar în cazul în care se impune completarea verificărilor realizate de inspectorul judiciar. Întrucât hotărârea astfel pronunțată trebuie să indice faptele și împrejurările care trebuie lămurite, precum și mijloacele de probă ce urmează a fi administrate pentru completarea verificărilor, rezultă că instanța realizează un control de legalitate a rezoluției de clasare și a rezoluției inspectorului șef prin care a fost respinsă plângerea limitat la caracterul complet al verificărilor prealabile, respectiv dacă inspectorul judiciar a stabilit în mod corect și complet faptele și împrejurările expuse de petiționar în sesizarea disciplinară și a făcut încadrarea juridică în mod corespunzător. În cazul prezentei proceduri nu pot face obiectul verificării aprecierile inspectorului judiciar asupra îndeplinirii condițiilor pentru existența unei abateri disciplinare în sarcina magistratului vizat de verificare, întrucât s-ar încălca dispozițiile art. 44 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, potrivit cărora Acțiunea disciplinară în cazul abaterilor săvârșite de judecători, procurori și magistrați-asistenți se exercită de Inspecția Judiciară, prin inspectorul judiciar, dar și art. 101 din Legea nr. 303/2004: Sancțiunile disciplinare prevăzute la art. 100 se aplică de secțiile Consiliului Superior al Magistraturii, în condițiile legii sale organice.

În raport de aceste dispoziții, în procedura de verificare a legalității rezoluției de clasare, insanța de contencios administrativ analizează dacă inspectorul judiciar a stabilit în mod corect și complet faptele și împrejurările expuse de petiționar în sesizarea disciplinară și a făcut încadrarea juridică în mod corespunzător și, în caz afirmativ, poate dispune admiterea contestației și desființarea rezoluțiilor contestate doar în cazul în care se impune completarea verificărilor realizate de inspectorul judiciar.

Cu privire la aspectele de fond referitoare la modalitatea în care completul învestit cu soluționarea dosarului nr. x/2020 a răspuns cererilor și argumentelor formulate de parte în cadrul contestației în anulare, Înalta Curte constată că aceste aspecte intră în activitatea specifică de judecată și nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de Inspecția Judiciară, ci sunt impuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulțumită a căilor de atac ordinare și, după caz, extraordinare prevăzute de lege.

În acest context rezultă că, în sfera răspunderii disciplinare pot intra numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuție însăși valabilitatea actelor întocmite de judecător și pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce nu a rezultat din verificările prealabile efectuate în cauză.

Așa fiind, în mod corect a reținut prima instanță că atât prin rezoluția Inspectorului Șef, cât și prin rezoluția de clasare emisă în dosarul nr. x, verificările prealabile au fost realizate în condițiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, iar pentru existența abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004, cazul de incompatibilitate trebuie să existe raportat la judecătorul vizat și să rezulte cu certitudine din circumstanțele factuale ale speței, neputând fi lăsat la aprecierea ulterioară a unor persoanei care nu sunt sesizate cu incidentul procedural al recuzării.

Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. nu sunt întemeiate, iar hotărârea primei instanțe a fost dată cu aplicarea și interpretarea corectă a normelor de drept material.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 755 din 11 aprilie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 5 aprilie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.