ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5087/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 13.07.2022, sub nr. x/2022, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară a formulat contestație împotriva rezoluției de clasare C22-984/01.07.2022, pronunțată de inspectorul șef al Inspecției Judiciare, având ca obiect plângerea împotriva rezoluției de clasare pronunțată în dosarul x/26.05.2022, solicitând admiterea contestației și desființarea rezoluției inspectorului-șef și a rezoluției de clasare și trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1802 din 14 octombrie 2022, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, a desființat rezoluția Inspectorului Șef nr. C22-984/01.07.2022 și a trimis dosarul pentru soluționarea pe fond a plângerii formulate de reclamant împotriva rezoluției de clasare nr. 22-1265/26.05.2022.

Hotărârea atacată cu prezentul recurs Prin sentința civilă nr. 244 din 10 februarie 2023, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de completare a hotărârii judecătorești formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată Împotriva sentinței civile nr. 244 din 10 februarie 2023 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În primul rând, recurentul a precizat că cerere de completare a hotărârii judecătorești face obiectul dispozițiilor legale ale art. 444 din C. proc. civ.. Or, cererea sa a fost una de restituire a cheltuielilor de judecată, formulată în baza prevederilor legale ale art. 451- 453 C. proc. civ. A mai susținut recurentul că prevederile art. 453 C. proc. civ., reținute de instanța de fond nu menționează că restituirea poate fi dispusă, în măsura în care o astfel de solicitare a fost formulată de parte. Mai mult, a formulat o astfel de cerere, pe cale separată. În final, recurentul - reclamant a făcut referire la Decizia (HP) ÎCCJ nr. 59/2017.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata - pârâtă Inspecția Judiciară a invocat excepția nulității recursului, solicitând, în principal, anularea recursului ca nemotivat; pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat. II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului Analizând cu prioritate, în raport de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului, Înalta Curte urmează să o respingă, având în vedere că, deși nu a indicat în mod expres temeiul de drept, recurentul critică greșita aplicare și interpretare a prevederilor art. 453 C. proc. civ., criticile putând fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recursul formulat urmând a fi analizat din perspectiva acestui motiv de casare. Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate prin cererile de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat. În fapt, instanța de contencios administrativ, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a fost învestită de către reclamantul A. cu cererea de chemare în judecată prin care acesta a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, desființarea rezoluției inspectorului-șef C22-984/01.07.2022 și a rezoluției de clasare nr. 22-1265/26.05.2022 și trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor. Cauza a fost soluționată prin sentința civilă nr. 1802 din 14 octombrie 2022, prin admiterea în parte acțiunii reclamantului, în sensul desființării rezoluției Inspectorului Șef nr. C22-984/01.07.2022 și trimiterii dosarului pentru soluționarea pe fond a plângerii formulate de reclamant împotriva rezoluției de clasare nr. 22-1265/26.05.2022. La data de 16.12.2022 a fost înregistrată cererea formulată de reclamantul A. privind restituirea cheltuielilor de judecată efectuate în dosarul nr. x/2022. Înalta Curte observă că, deși a fost citat pentru termenul acordat în vederea soluționării cererii cu mențiunea de a preciza dacă aceasta vizează completarea hotărârii pronunțate la data de 14.10.2022, reclamantul nu s-a conformat dispozițiilor instanței. Astfel, în drept, sub aspect procedural, instanța de fond a reținut în mod corect incidența prevederilor art. 444 C. proc. civ. referitor la completarea hotărârii: "(1) Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare. În cazul hotărârilor definitive pronunțate în apel sau în recurs, completarea acestora se poate cere în termen de 15 zile de la comunicare. (2) Cererea se soluționează de urgență, cu citarea părților, prin hotărâre separată. Prevederile art. 443 alin. (3) se aplică în mod corespunzător. (3) Dispozițiile prezentului articol se aplică și în cazul când instanța a omis să se pronunțe asupra cererilor martorilor, experților, traducătorilor, interpreților sau apărătorilor, cu privire la drepturile lor." În ceea ce privește temeiul de drept substanțial al cererii de completare a hotărârii, instanța de fond a reținut incidența dispozițiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit căruia: "(1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată." Analizând cererea de completare a dispozitivului sub aspectul pretențiilor și în raport de dispozițiile de drept aplicabile, în mod corect și legal judecătorul fondului a reținut că este neîntemeiată. Împărtășind soluția instanței de fond, Înalta Curte reține că dispozițiile art. 444 C. proc. civ. se referă la ipoteza în care instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu, asupra unei cereri conexe sau incidentale. Or, în speță, reclamantul nu a formulat o astfel de cerere. Orice cerere adresată instanței de judecată trebuie să respecte rigorile procedurale atât sub aspectul formei cât și sub aspectul termenului. În ceea ce privește obligarea părții căzute în pretenții la suportarea cheltuielilor de judecată ale părții adverse, Înalta Curte reține că acest lucru nu poate fi făcut decât la cerere, instanța neavând dreptul de a se pronunța din oficiu. Analizând cererea de chemare în judecată, instanța de recurs constată că în cuprinsul acesteia nu se regăsește și cererea accesorie privind obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată în ipoteza în care va fi căzută în pretenții. De asemenea, nici pe parcursul cercetării judecătorești, această cerere nu a existat. Înalta Curte apreciază că o astfel de cerere poate fi făcută cel mai târziu până la închiderea cercetării judecătorești, întrucât este supusă principiului contradictorialității, având în vedere și dispozițiile art. 452 C. proc. civ., potrivit cărora partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și a întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei. Este evident din interpretarea textului art. 452, că înainte de a face dovada cheltuielilor de judecată, acestea trebuie mai întâi cerute. În speță, însă, nu a existat din partea reclamantului o cerere propriu zisă, conform dispozițiilor legale invocate, de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Instanța de fond nu a omis, astfel, să se pronunțe asupra cererii, ci nu a fost investită legal cu o astfel de cerere. În condițiile în care nu s-a formulat o cerere privind aceste cheltuieli, instanța de fond nu se putea pronunța cu privire la cheltuielile de judecată, fiind ținută să se pronunțe exclusiv în limitele învestirii, așa cum prevede art. 22 alin. (6) C. proc. civ. Referitor la Decizia nr. 59/2017 a Î.C.C.J. - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, privind examinarea sesizării formulate de Tribunalul București, secția a V-a civilă în Dosarul nr. x/2015, invocată de recurent, prin aceasta s-a reținut că atât sub reglementarea C. proc. civ. de la 1865, cât și sub cea a actualului cod, literatura de specialitate și jurisprudența au fost unanime în a accepta posibilitatea pentru cel care câștigă procesul - și care, din varii motive, fie nu solicită cheltuielile de judecată prilejuite de susținerea acestuia în chiar cursul procesului ori, deși le solicită, instanța omite să se pronunțe asupra lor - de a le recupera pe calea unei acțiuni separate și autonome față de litigiul care le-a generat, acțiune ce poate fi formulată în termenul general de prescripție de 3 ani de la soluționarea definitivă a acestuia. Prin urmare, partea care a câștigat procesul are un drept de opțiune în a alege valorificarea pretenției sale, fie prin formularea unei cereri de completare, fie prin formularea unei acțiuni distincte. Ori, în cauză, având în vedere formularea cererii de către reclamant în cadrul dosarului în care a fost soluționată cererea sa de chemare în judecată, rezultă că acesta a ales să își valorifice pretenția printr-o cerere de completare a hotărârii. Însă, întrucât o cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată nu a fost deloc formulată pe parcursul soluționării cauzei, în mod corect s-a reținut că nu este îndeplinită ipoteza prevăzută de art. 444 C. proc. civ., în care instanța să fi omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.