ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4316/2023

Ședința publică din data de 4 octombrie 2023

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 05.09.2022 pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Comisia Națională de Strategie și Prognoză, Ministerul Finanțelor, Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Sănătății: constatarea nulității Ordinului Președintelui Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză nr. 239 din 24.07.2019 pentru aprobarea metodologiei privind mecanismul de calcul al cifrei de afaceri; anularea art. 6 din Anexa Ordinului Președintelui Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză nr. 239 din 24.07.2019 (cu privire la Ordinele comune ministeriale); anularea în parte a Ordinelor Ministrului Finanțelor Publice, Ministrului Muncii și Protecției Sociale și Ministrului Sănătății nr. 2.814/1.536A-806/2020 pentru aprobarea modelului, conținutului, modalității de depunere și de gestionare a "Declarației privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate", respectiv a Notei din Anexa 6, Cap. II, Subcapitolul IV, Secțiunea 1, care prevede că "Potrivit prevederilor Ordinului președintelui Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză dat în aplicarea art. 60 pct. 5 lit. e) din Codul fiscal, pentru determinarea ponderii de 80% din cifra de afaceri realizată efectiv din activitatea de construcții, entitățile vor avea în vedere numai veniturile din activitatea desfășurată pe teritoriul României. Veniturile realizate din activitatea de construcții prin sucursale externe, se vor avea în vedere numai pentru calculul cifrei de afaceri totale, realizate din întreaga activitate. Prin activitatea desfășurată pe teritoriul României se înțelege activitatea desfășurată efectiv în România, în scopul realizării de produse și prestării de servicii, indiferent de statutul de rezidență al beneficiarilor"; anularea în parte a Ordinelor Ministrului Finanțelor Publice, Ministrului Muncii și Protecției Sociale și Ministrului Sănătății nr. 1.942/979/819/2020, nr. 203/207/188/2021, nr. 3063/1376/1430/2019 pentru aprobarea modelului, conținutului, modalității de depunere și de gestionare a "Declarației privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate", respectiv a Notei din Anexa 6, Cap. 2, Subcapitolul 1, Secțiunea A, care prevede că "Potrivit prevederilor Ordinului președintelui Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză dat în aplicarea art. 60 pct. 5 lit. e) din Codul fiscal, pentru determinarea ponderii de 80% din cifra de afaceri realizată efectiv din activitatea de construcții, entitățile vor avea în vederi numai veniturile din activitatea desfășurată pe teritoriul României. Veniturile realizați din activitatea de construcții prin sucursale externe se vor avea în vedere numai pentru calculul cifrei de afaceri totale, realizate din întreaga activitate. Prin activitatea desfășurată pe teritoriul României se înțelege activitatea desfășurată efectiv în B. în scopul realizării de produse și prestării de servicii, indiferent de statutul de rezidență a beneficiarilor".

Prin sentința nr. 251 din data de 22 decembrie 2022, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., prin reprezentant legal C., în calitate de administrator, în contradictoriu cu pârâții Comisia Națională de Strategie și Prognoză, Ministerul Muncii și Protecției (Solidarității) Sociale, Ministerul Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Ploiești și cu domiciliul ales la Agenția Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița, Ministerul Sănătății și, în consecință:

A constatat nulitatea Ordinului Președintelui Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză nr. 239/24.07.2019 pentru aprobarea metodologiei de calcul a cifrei de afaceri emis în temeiul art. 60 pct. 5 lit. e) din Legea nr. 227/2015;

A dispus anularea Notei din Anexa 6, pct. II, Anexa 1.1, Secțiunea A - Date privind angajatorii care aplică prevederile art. 60 pct. 5 din Codul fiscal, din Ordinul nr. 2814/1536/1806/2020 ce face referire la calculul cifrei de afaceri potrivit prevederilor Ordinului Președintelui Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză dat în aplicarea art. 60 pct. 5 lit. e) din Codul fiscal;

A dispus anularea Notei din Anexa 6, pct. II, Anexa 1.1, Secțiunea A - Date privind angajatorii care aplică prevederile art. 60 pct. 5 din Codul fiscal, din Ordinele nr. 1942/979/819/2020, nr. 203/207/188/2021 și nr. 3063/1376/1430/2019, ce face referire la calculul cifrei de afaceri potrivit prevederilor Ordinului Președintelui Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză dat în aplicarea art. 60 pct. 5 lit. e) din Codul fiscal;

A luat act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

3.1. Împotriva sentinței nr. 251 din data de 22 decembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs recurenta-pârâtă Comisia Națională de Strategie și Prognoză (CNSP), întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, schimbarea în tot a sentinței recurate și rejudecarea cauzei în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului, arată că instanța de fond nu a luat în considerare înscrisurile depuse la dosar și prevederile legale incidente, invocate de CNSP; nu a reținut că instituția recurentă și-a respectat obligațiile prevăzute de art. 60 pct. 5 lit. e) din Codul fiscal, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 43/2019, în sensul că prin ordin al Președintelui CNSP a stabilit mecanismul de calcul al cifrei de afaceri, în vederea aplicării facilității fiscale și a publicat pe site-ul instituției respectivul ordin, astfel cum norma specială îi impunea.

Consideră că, având în vedere că Ordinul nr. 239/2019 este aplicabil unei categorii limitate de angajatori, respectiv celor care au înregistrat în actul constitutiv cel puțin unul dintre codurile CAEN menționate la art. 60 pct. 5 lit. a) din Codul fiscal, ordinul respectiv are caracter individual, întrucât produce efecte doar cu privire la o pluralitate de destinatari determinați și determinabili prin conținutul actului administrativ.

Susține că instanța de fond nu a ținut cont de faptul că reclamanta a avut cunoștință de ordin și de mecanismul de calcul al cifrei de afaceri, precum și de faptul că acest ordin s-a publicat exclusiv pe site-ul CNSP, astfel cum prevede Codul fiscal, pentru ca ordinul să fie adus la cunoștința destinatarilor la data publicării, care coincide cu data intrării în vigoare a acestuia.

De asemenea, consideră că raționamentul instanței privind inexistența ordinului contravine intenției legiuitorului care a dorit ca doar o anumită categorie de destinatari să fie destinatari ai respectivului ordin, ceea ce determină caracterul acestuia de act administrativ cu caracter individual, în considerarea căruia nu există obligativitatea publicării acestuia în Monitorul Oficial.

Precizează că faptul că intimata-reclamantă a ignorat aplicarea prevederilor Ordinului nr. 239/2019 nu înseamnă că acesta nu a existat și nu a produs efecte juridice.

Pe de altă parte, arată că răspunderea sa ar fi putut fi atrasă doar în ipoteza în care nu ar fi publicat ordinul pe site-ul instituției.

Susține că intimata-reclamantă, deși avea cunoștință de ordinul atacat, privind mecanismul de calcul al cifrei de afaceri, nu l-a aplicat și doar când a fost sancționată pentru calculul incorect al facilităților fiscale, a invocat inexistența ordiului.

3.2. Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și recurentul-pârât Ministerul Finanțelor-DGRFP Ploiești prin AJFP Dâmbovița, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei, în sensul respingerii în tot a cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului, în ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că instanța de fond a interpretat greșit normele de drept și a constatat nulitatea Ordinului nr. 239/2019, apreciind că acesta trebuia publicat în Monitorul Oficial, întrucât este un act administrativ cu caracter normativ, dat fiind obiectul reglementării și caracterul determinabil al persoanelor vizate.

Critică faptul că în acest context, instanța de fond a apreciat că nu se mai impune analizarea celorlalte motive de nulitate, reținând că se impune desființarea cu caracter retroactiv a Notei din Anexa 6, pct. II, Anexa 1.1 Secțiunea A.

Susține că instanța nu a ținut cont de faptul că adoptarea O.U.G. nr. 43/2019 a adus modificări modalității de acordare a facilităților fiscale, și nu Ordinul CNSP nr. 239/2019, prin care s-a aprobat metodologia privind mecanismul de calcul al cifrei de afaceri.

Consideră că Ordinul nr. 239/2019 a fost emis cu respectarea actului normativ pe care s-a întemeiat, neaducând vreo adăugire la lege, ci explicând ceea ce s-a statuat prin O.U.G. nr. 43/2019.

Mai arată că societatea reclamantă și-a calculat facilitatea fiscală potrivit art. 60 pct. 5 din Codul fiscal, deci chiar pe articolul care reglementează la lit. e) obligația CNSP de a publica pe site-ul instituției ordinul privind mecanismul de calcul al cifrei de afaceri.

3.3. Împotriva sentinței instanței de fond a declarat recurs și recurentul-pârât Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS), întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și respingerea cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului, critică în esență, soluția de admitere a acțiunii și de constatare a nulității Ordinului Președintelui Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză nr. 239/24.07.2019, apreciind că aceasta a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

Susține că instanța de fond trebuia să respingă cererea de chemare în judecată și că instanța nu a avut în vedere dispozițiile art. 60 pct. 5 lit. e) din Codul fiscal, ce prevăd publicarea ordinului pe site-ul instituției emitente, dispoziții ce au fost respectate în speță, astfel că instanța trebuia să țină seama de voința legiuitorului, care a apreciat că este vorba de un act administrativ cu caracter individual.

În subsidiar, în măsura în care instanța a considerat că ordinul de litigiu are caracter normativ, trebuia să aibă în vedere dispozițiile Capitolului VIII din Legea nr. 24/2000, respectiv de art. 77, art. 78 și ar. 79, din a căror interpretare reiese că norma specială este cea care derogă de la norma generală.

Referitor la anularea Ordinelor Ministrului Finanțelor Publice, Ministrului Muncii și Protecției Sociale și Ministrului Sănătății nr. 2.814/1.536A-806/2020, nr. 1.942/979/819/2020, nr. 203/207/188/2021, nr. 3063/1376/1430/2019, solicită respingerea acestei cereri, având în vedere că aceste ordine nu sunt subsecvente Ordinului nr. 239/2019.

3.4. Prin recursul declarat împotriva aceleiași sentințe de către recurentul-pârât Ministerul Sănătății, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., acesta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei, în sensul admiterii lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Sănătății, iar pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiate.

În motivarea recursului arată, în ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., că instanța de fond nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra excepțiilor lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Sănătății, inadmisibilității și netimbrării cererii.

Pe fond, în ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., critică argumentul instanței de fond, conform căruia, având în vedere anularea Ordinului nr. 239/2019 și înlăturarea lui din ordinea juridică, se impune desființarea cu efect retroactiv și a acestor prevederi ce stabilesc modalitatea de calculare a cifrei de afaceri potrivit ordinului anulat.

Arată că formularea din Ordinele Ministrului Finanțelor Publice, Ministrului Muncii și Protecției Sociale și Ministrului Sănătății nr. 2.814/1.536A-806/2020, nr. 1.942/979/819/2020, nr. 203/207/188/2021, nr. 3063/1376/1430/2019 este în sensul raportării la Ordinul Președintelui CNSP dat în aplicarea art. 60 pct. 5 lit. e) din Codul fiscal, fără ca acest ordin să fie individualizat, astfel că nu se poate deduce că este vorba de ordinul atacat în cauză.

Mai arată că ordinele comune contestate nu adaugă la lege, ci derivă din condițiile deja instituite prin norma primară și au rolul doar de a clarifica anumite aspecte.

4.1. Recurenta-pârâtă Comisia Națională de Strategie și Prognoză a formulat întâmpinare, prin care solicită admiterea celorlalte trei recursuri, având în vedere criticile formulate și starea de fapt.

4.2. Intimata-reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursurilor, ca neîntemeiate.

În esență, susține că instanța de fond a admis în mod corect acțiunea, în condițiile în care Ordinul nr. 239/2019 este un act administrativ cu caracter normativ, pentru care exista obligativitatea publicării în Monitorul Oficial.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 15 mai 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 4 octombrie 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinări și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat de recurenții-pârâți Ministerul Finanțelor, Ministerul Sănătății și Comisia Națională de Strategie și Prognoză, Înalta Curte reține că aceștia au invocat faptul că instanța de fond nu a avut în vedere anumite aspecte invocate de către pârâți și că, din această perspectivă, hotărârea nu respectă prevederile art. art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere analizarea de către instanța de fond a fiecăruia dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de părți, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Doctrina și jurisprudența au afirmat constant că o motivare clară și cuprinzătoare a unei hotărâri judecătorești nu presupune analizarea tuturor afirmațiilor părților, ci doar a acelora cu caracter esențial, chiar și acestea din urmă putând fi tratate în mod global. Este obligatoriu ca judecătorul să analizeze, în mod real și păstrându-și echilibrul dar și obiectivitatea, susținerile ambelor părți cu interese contrare în proces, dar doar acele susțineri care au legătură cu obiectul cauzei, cu fundamentul pretențiilor deduse judecății și cu soluția ce urmează a se dispune, din perspectiva acestei soluții, urmând a fi filtrate și cenzurate respectivele susțineri, fie în sensul reținerii, fie în cel al înlăturării lor.

Totodată, are în vedere Înalta Curte cele statuate în parag. 20 al Deciziei pronunțate în Cauza Gheorghe Mocuța împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

În ceea ce privește critica formulată de către recurentul-pârât Ministerul Sănătății, în sensul că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepțiilor lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Sănătății, inadmisibilității și netimbrării cererii, Înalta Curte constată că nu este fondată.

Astfel, contrar celor susținute de către recurentul-pârât Ministerul Sănătății, Înalta Curte constată că prin încheierea din 23.11.2022, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a respins excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, invocată de pârâtul Ministerul Sănătății, reținând că reclamanta a achitat suma de 250 RON reprezentând taxă judiciară de timbru.

De asemenea, prin aceeași încheiere, instanța de fond a constatat că a rămas fără obiect excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Sănătății pentru capetele de cerere 1 și 2.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată că aceasta nu a fost invocată în fața instanței de fond, astfel cum reiese din întâmpinarea formulată de către pârâtul Ministerul Sănătății, depusă la filele x din vol. 1 al dosarului de fond.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este întemeiat.

Cu privire la criticile subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sub un prim aspect, se constată că recurentul-pârât Ministerul Sănătății a criticat soluția de respingere a excepției lipsei calității sale procesuale pasive.

Critica nu poate fi primită, în condițiile în care intimata-reclamantă a solicitat, pe lângă anularea Ordinului nr. 239/2019 emis de Comisia Națională de Strategie și Prognoză de aprobare a metodologiei privind mecanismul de calcul al cifrei de afaceri, și anularea în parte a Ordinelor Ministrului Finanțelor Publice, Ministrului Muncii și Protecției Sociale și Ministrului Sănătății nr. 2.814/1.536A-806/2020, nr. 1.942/979/819/2020, nr. 203/207/188/2021, nr. 3063/1376/1430/2019.

În cadrul unui litigiu de contencios administrativ, având ca obiect anularea unor acte administrative, calitate procesuală pasivă o are autoritatea sau instituția publică emitentă a actului.

Or, rezultă cu evidență, că Ministerul Sănătății este emitent al actelor menționate anterior, fiind, astfel, îndeplinită condiția existenței unei identități între persoana pârâtului și cel obligat prin raportul juridic dedus judecății.

Alegațiile recurentului-pârât că nu ar avea calitate procesuală pasivă în raport cu Ordinul nr. 239/2019, nu prezintă relevanță, în raport cu obiectul acțiunii introductive de instanță, astfel cum a fost formulată de reclamantă, prin care s-a solicitat și anularea unor ordine al căror emitent este Ministerul Sănătății.

Pe fondul litigiului, Înalta Curte constată că Ordinul nr. 239/2019 emis de CNSP nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, ci doar pe site-ul Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză. Acest ordin are caracterul unui act administrativ cu caracter normativ, astfel că, potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, era obligatorie publicarea sa în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Excepțiile de la obligativitatea publicării în Monitorul Oficial al României sunt prevăzute la art. 11 alin. (2) din aceeași lege, care prevede că "(2) Nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României: a) deciziile primului-ministru clasificate, potrivit legii; b) actele normative clasificate, potrivit legii, precum și cele cu caracter individual, emise de autoritățile administrative autonome și de organele administrației publice centrale de specialitate."

Publicarea actului în Monitorul Oficial se realizează în vederea intrării în vigoare a actului normativ sau administrativ cu caracter normativ, aspect în raport cu care orice alt mod de aducere la cunoștința publică a actului administrativ nu înlătură obligația de publicare a acestuia în Monitorul Oficial, ci poate avea doar un caracter subsidiar, prin care se asigură o publicitate suplimentară actului în cauză, acesta fiind și sensul normei de la art. 60 pct. 5 lit. e) din Codul fiscal.

Prin urmare, din punct de vedere juridic, consecința nepublicării actului administrativ normativ în Monitorul Oficial este lipsirea acestuia de efecte, ceea ce afectează, implicit, și legalitatea sa. Publicarea în Monitorul Oficial determină momentul intrării în vigoare și, subsidiar, îndeplinește condiția publicității.

Astfel, în ceea ce privește sancțiunea incidentă, prima instanță a apreciat în mod corect că actul normativ nepublicat în Monitorul Oficial nu este în măsură să producă efecte juridice, impunându-se anularea acestuia.

După cum rezultă din cele prezentate anterior, reclamanta a solicitat anularea/constatarea inexistenței Ordinului nr. 239/2019 emis de CNSP și anularea parțială a ordinelor comune în ceea ce privește modul de calcul al cifrei de afaceri.

Ordinul nr. 239/2019 emis de CNSP, la art. 6 prevede că, "În cazul societăților care au sucursale, filiale sau puncte de lucru, calculul cifrei de afaceri se realizează pentru activitatea desfașurată pe teritoriul României la nivelul societății.", condiționând, în cazul societăților care au sucursale, filiale sau puncte de lucru, calculul cifrei de afaceri și, implicit, acordarea facilității prevăzute de normele fiscale anterior menționate, de desfășurarea activității pe teritoriul României."

În privința Ordinului nr. 2814/1536/1806/2020, a solicitat anularea Notei din Anexa 6, cap. II, Subcapitolul IV, Secțiunea 1, conform căreia:

"Potrivit prevederilor Ordinului președintelui Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză dat în aplicarea ari. 60 pct. 5 lit. e) din Codul fiscal, pentru determinarea ponderii de 80% din cifra de afaceri realizată efectiv din activitatea de construcții, entitățile vor avea în vedere numai veniturile din activitatea desfășurată pe teritoriul României. Veniturile realizate din activitatea de construcții prin sucursale externe, se vor avea în vedere numai pentru calculul cifrei de afaceri totale, realizate din întreaga activitate. Prin activitatea desfășurată pe teritoriul României se înțelege activitatea desfășurată efectiv în România, în scopul realizării de produse și prestării de servicii, indiferent de statutul de rezidență al beneficiarilor".

În privința Ordinelor Ministrului Finanțelor Publice, Ministrului Muncii și Protecției Sociale și Ministrului Sănătății nr. 1.942/979/819/2020, nr. 203/207/188/2021, nr. 3063/1376/1430/2019 pentru aprobarea modelului, conținutului, modalității de depunere și de gestionare a "Declarației privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate", reclamanta a solicitat anularea în parte a acestora, respectiv a Notei din Anexa 6, Cap. 2, Subcapitolul 1, Secțiunea A, care prevede că "Potrivit prevederilor Ordinului președintelui Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză dat în aplicarea art. 60 pct. 5 lit. e) din Codul fiscal, pentru determinarea ponderii de 80% din cifra de afaceri realizată efectiv din activitatea de construcții, entitățile vor avea în vederi numai veniturile din activitatea desfășurată pe teritoriul României. Veniturile realizați din activitatea de construcții prin sucursale externe se vor avea în vedere numai pentru calculul cifrei de afaceri totale, realizate din întreaga activitate. Prin activitatea desfășurată pe teritoriul României se înțelege activitatea desfășurată efectiv în B. în scopul realizării de produse și prestării de servicii, indiferent de statutul de rezidență a beneficiarilor".

Înalta Curte reține că actele normative trebuie să fie emise cu respectarea competenței constituționale și legale a organului emitent și cu respectarea actelor normative cu forță juridică superioară.

Ordinele cu caracter normativ, instrucțiunile și alte asemenea acte ale conducătorilor ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale, conform dispozițiilor art. 77 și 78 din Legea nr. 24/2000, se emit în conformitate cu reglementările cu forță juridică superioară, respectiv legea, hotărâri și ordonanțe ale Guvernului.

Prin urmare, în raport cu conținutul dispozițiilor contestate, rezultă că a fost reglementat modul de calcul al cifrei de afaceri în mod continuu, derogator de la norma juridică superioară, Codul fiscal, care, la art. 60 alin. (1) pct. 5, prevedea acordarea de facilități unor contribuabili, fără a condiționa calculul cifrei de afaceri din perspectiva locului desfășurării activității.

Astfel, sunt nefondate argumentele recurenților în sensul că notele respective nu ar fi preluat identic dispozițiile Ordinului CNSP nr. 239/2019 și că nu ar fi presupus condiții suplimentare pentru acordarea facilităților fiscale, în mod corect judecătorul fondului apreciind că, existând motive de constatare a nulității Ordinului nr. 239/2019, se impune și anularea actelor subsecvente (ordinelor comune în privința notelor menționate), care au reglementat la fel modul de calcul al cifrei de afaceri.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurentul-reclamant prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile declarate de recurenții-pârâți Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, Ministerul Sănătății, Comisia Națională de Strategie și Prognoză și Ministerul Finanțelor-DGRFP Ploiești prin AJFP Dâmbovița împotriva sentinței nr. 251 din data de 22 decembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenții-pârâți Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, Ministerul Sănătății, Comisia Națională de Strategie și Prognoză și Ministerul Finanțelor-DGRFP Ploiești prin AJFP Dâmbovița împotriva sentinței nr. 251 din data de 22 decembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 4 octombrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.