ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3542/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 9 august 2022 pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.R.L. Botoșani a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Comisia Națională de Strategie și Prognoză București, Ministerul Finanțelor Publice București, Ministerul Finanțelor Publice București, Ministerul Muncii și Solidărității Sociale București și Ministerul Sănătății București, în principal: - constatarea inexistenței/nulității absolute a Ordinului Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză nr. 239 din 24 iulie 2019 pentru aprobarea metodologiei privind mecanismul de calcul al cifrei de afaceri, iar în subsidiar, anularea în parte a Ordinului Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză nr. 239 din 24.07.2019, în ceea ce privește art. 6 din Anexa la ordin; - anularea Deciziei Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză nr. 444 N.C.S. din data de 28.06.2022, prin care s-a dispus respingerea plângerii prealabile formulate de către reclamantă; - anularea în parte a ordinelor comune emise de ministrul finanțelor, ministrul muncii și solidarității sociale și ministrul sănătății, după cum urmează: Ordinul nr. 611 din 31 ianuarie 2019, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 123/15.02.2019, în ceea ce privește alin. (8) din Capitolul 1 din Anexa nr. 6 - Instrucțiuni de completare a formularului 112 "Declarație privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate"; Ordinul nr. 2165 din 10 mai 2019 publicat în Monitorul Oficial al României nr. 404/23.05.2019, în ceea ce privește nota cuprinsă în penultimul paragraf din Capitolul 0 din Anexa nr. 6 - Instrucțiuni de completare a formularului 112 "Declarație privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate"; Ordinul nr. 3063 din 10 septembrie 2019, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 794/01.10.2019, în ceea ce privește pct. 10 din Subsecțiunea 3 - Notă privind facilitățile fiscale pentru domeniul construcțiilor prevăzute la art. 60 pct. 5, art. 1381, art. 154 alin. (1) lit. r), art. 2203 alin. (2) din Codul fiscal, din cadrul Secțiunii 3: Secțiunea A a Subcapitolului 4, Capitolul 2; Ordinul nr. 1942 din 12 mai 2020, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 426/21.05.2020, în ceea ce privește Nota din Subcapitolul 1: Secțiunea A-Alte date de identificare a plătitorului, Capitolul 2: Anexa nr. 1.1. - Anexa angajator din Anexa nr. 6: Instrucțiuni de completare a formularului 112, precum și în ceea ce privește Nota privind facilitățile fiscale pentru domeniul construcțiilor prevăzute la art. 60 pct. 5, art. 1381, art. 154 alin. (1) lit. r), art. 2203 alin. (2) din Codul fiscal, conform căreia "facilitățile fiscale nu se acordă persoanelor fizice care sunt detașate în afara României", din cadrul Secțiunii 2 a Subcapitolului 4, Capitolul 3: Anexa nr. 1.2. -Anexa asigurat; Ordinul nr. 2814 din 1 octombrie 2020, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 1005 bis/29.10.2020, în ceea ce privește Nota din Secțiunea 1: Secțiunea A-Alte date de Identificare a plătitorului, Subcapitolul IV: Anexa nr. 1.1. - Anexa angajator, Capitolul I din Anexa nr. 6, precum și în ceea ce privește Nota privind facilitățile fiscale pentru domeniul construcțiilor prevăzute la art. 60 pct. 5, art. 1381, art. 154 alin. (1) lit. r), art. 2203 alin. (2) din Codul fiscal, conform căruia " facilitățile fiscale nu se acordă persoanelor fizice care sunt detașate în afara României", din cadrul Subsecțiunii 2: Secțiunea B, Subcapitolul IV: Anexa 1.1. - Anexa angajator, Capitolul I din Anexa nr. 6; Ordinul nr. 203 din 16 februarie 2021, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 174/19.02.2021, în ceea ce privește Nota din Anexa nr. 6: Instrucțiuni de completare a formularului 112 "Declarație privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate", conform căreia "Potrivit prevederilor Ordinului președintelui Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză dat în aplicarea art. 60 pct. 5 lit. e) din Codul fiscal, pentru determinarea ponderii de 80% din cifra de afaceri realizată efectiv din activitatea de construcții, entitățile vor avea în vedere numai veniturile din activitatea desfășurată pe teritoriul României. Veniturile realizate din activitatea de construcții prin sucursale externe, se vor avea în vedere numai pentru calculul cifrei de afaceri totale, realizate din întreaga activitate. Prin activitatea desfășurată pe teritoriul României se înțelege activitatea desfășurată efectiv în România, în scopul realizării de produse și prestări de servicii, indiferent de statutul de rezidență al beneficiarilor (...)", respectiv "Facilitățile fiscale nu se acordă persoanelor fizice care sunt detașate în afara României". De asemenea, a solicitat anularea Deciziei Ministerului Muncii și Solidarității Sociale nr. 10733/1497/DGJ/08.06.2022 privind răspunsul la plângerea prealabilă formulată de către reclamantă în temeiul art. 7 din Legea nr. 554/2004 împotriva ordinelor comune anterior menționate.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 5 din 3 februarie 2023, Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondate, excepțiile invocate de pârâți; A admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Comisia Națională de Strategie și Prognoză București, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și Ministerul Sănătății București și a constatat nulitatea Ordinului Președintelui Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză nr. 239/24.07.2019; A anulat, în parte, următoarele ordine comune emise de ministrul finanțelor, ministrul muncii și solidarității sociale și ministrul sănătății, respectiv: - Ordinul nr. 611/31.01.2019, cu privire la alin. (8) din Capitolul 1 al Anexei nr. 6, - Ordinul nr. 2165/10.05.2019, cu privire la alin. (8) din Capitolul 1 al Anexei nr. 6, - Ordinul nr. 3063/10.09.2019, în ceea ce privește alin. (9) din Nota privind facilitățile fiscale pentru domeniul construcțiilor prevăzute la art. 60 pct. 5, - Ordinul nr. 1942/12.05.2020, în ceea ce privește alin. (2) din Nota privind facilitățile fiscale pentru domeniul construcțiilor prevăzute la art. 60 pct. 5, - Ordinul nr. 2814/01.10.2020, în ceea ce privește Nota la Anexa1.1- Anexa angajator, - Ordinul nr. 203/16.02.2021, în cea ce privește Nota din Anexa nr. 6. - Decizia Ministerului Muncii și Solidarității Sociale nr. 10733/1497/DGJ/08.06.2022, privind răspunsul la plângerea prealabilă formulată de reclamantă împotriva ordinelor comune anterior menționate. - Decizia Ministerului finanțelor publice nr. 741088/07.09.2022 și - Decizia Ministerului Sănătății nr. Reg1/11509/29.07.2022; A obligat pârâții la plata în favoarea reclamantei a sumei de 3350 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Căile de atac exercitate în cauză 3.1. Împotriva sentinței nr. 5 din 03 februarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs recurenta-pârâtă Comisia Națională de Strategie și Prognoză (CNSP), întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, schimbarea în tot a sentinței recurate și rejudecarea cauzei în sensul respingerii cererii de chemare în judecată. În motivarea recursului arată că în ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța de fond nu a luat în considerare înscrisurile depuse la dosar, prevederile legale invocate de CNSP, corelate cu Programul de Guvernare 2018-2020 prin care se acorda ajutor de stat sectorului construcțiilor, Guvernul României având ca obiectiv stimularea acestui sector prin acordarea de ajutoare de stat ca urmare a declarării sectorului construcțiilor "sector prioritar, de importanță națională". Astfel, Guvernul României și Federația Patronatelor din Construcții au încheiat Acordul din 29 noiembrie 2018, al cărui scop a fost susținerea dezvoltării sectorului construcțiilor în România, iar prin O.U.G. nr. 114/2018, legiuitorul român a considerat necesar ca de urgență să clarifice măsurile de sprijin privind sectorul construcțiilor și modul în care se determină cifra de afaceri pentru societățile care beneficiază de sprijin. Ulterior, prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 43/2019 pentru modificarea și completarea unor acte normative care privesc stabilirea unor măsuri în domeniul investițiilor, s-au modificat și completat prevederi din Legea nr. 227/2015 și din O.U.G. nr. 114/2018. Astfel, la art. 60 pct. 5 lit. e) din Codul fiscal a fost instituită obligația Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză de a stabili prin ordin de președinte mecanismul de calcul al cifrei de afaceri precizându-se expres că acesta se publică pe site-ul instituției emitente. Susține că a respectat această prevedere, publicând respectivul act. Consideră că instanța de fond nu a ținut cont de faptul că reclamanta a cunoscut și a acceptat prevederile OPCNSP nr. 239/24.07.2019 și că, deși a afirmat că acest ordin nu îndeplinește condițiile necesare pentru a intra în circuitul civil, societatea reclamantă s-a folosit cu bună știință de prevederile Ordinului nr. 239/2019 prin aplicarea facilităților fiscale prevăzute de art. 138 1 alin. (1) din Codul fiscal, ceea ce denotă recunoașterea existenței și legalității acestuia. De asemenea, pentru stabilirea limitei de cel puțin 80% din cifra de afaceri totală, societatea a utilizat mecanismul de calcul prevăzut la art. 3 respectiv art. 4 din Anexa la OCNSP nr. 239/24.07.2019. Consideră că instanța de fond nu a ținut cont nici de publicitatea și aplicabilitatea OCNSP nr. 239/2019 asupra unei categorii distincte de lucrători, respectiv angajatorilor care au înregistrat în actul constitutiv cel puțin unul din codurile CAEN menționate la art. 60 pct. 5 lit. a) din Legea 227/2015, respectiv desfășoară efectiv activitate de construcții, motiv pentru care acest ordin este un act administrativ cu caracter individual, întrucât produce efecte doar unei pluralități de destinatari determinați și determinabili prin conținutul său. Mai arată că instanța de fond nu a luat în considerare nici modalitatea de publicare a actului administrativ referitor la mecanismul de calcul al cifrei de afaceri, menționată ca prevedere expresă a art. 60 pct. 5 lit. e) din Legea nr. 227/2015. 3.2. Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și recurentul-pârât Ministerul Finanțelor, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei, în sensul respingerii în tot a cererii de chemare în judecată. În motivarea recursului, în ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., arată că instanța de fond a anulat ce nu a cerut reclamanta, respectiv a anulat alin. (8) din Capitolul 1 al Anexei 6 din Ordinul nr. 2165/2019 și alin. (9) din Nota privind facilitățile fiscale, în condițiile în care reclamanta a solicitat anularea Capitolului 0 din Anexa 6 a Ordinului nr. 2165/2019 și pct. 10 din Subsecțiunea 3 - Nota privind facilitățile fiscale. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., critică cele reținute de către instanța de fond, în sensul că, fiind un act normativ, Ordinul nr. 239/2019 trebuia publicat în Monitorul Oficial. De asemenea, susține că în mod greșit instanța de fond a anulat și ordinele comune, acestea fiind publicate în Monitorul Oficial. Mai arată că societatea reclamanță avea cunoștință de ordinul atacat, întrucât și-a însușit metoda de calcul din art. 3 și 4 din respectivul ordin. Pe de altă parte, critică obligarea sa, de către instanța de fond, la plata cheltuielilor de judecată, considerând că suma este disproporționată față de natura pretențiilor și complexitatea cauzei, sens în care solicită reducerea cheltuieli de judecată la care a fost obligată în primă instanță. 3.3. Împotriva sentinței instanței de fond a declarat recurs și recurentul-pârât Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS), întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și respingerea cererii de chemare în judecată. În motivarea recursului, critică în esență, soluția de admitere a acțiunii și de constatare a nulității Ordinului Președintelui Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză nr. 239/24.07.2019, apreciind că aceasta a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material în ceea ce îl privește. Susține că instanța de fond trebuia să respingă cererea de chemare în judecată și că soluția instanței de fond a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor legale, respectiv a art. 14 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, în condițiile în care în cauză nu a fost încălcat principiul unicității reglementării. Astfel, consideră că simpla trimitere la art. 6 din Ordinul CNSP nr. 239/24.07.2019 nu este suficientă pentru evidențierea obiectivului ordinului comun. Potrivit art. 16 pct. 1) din Legea nr. 24/2000, în procesul de legiferare este interzisă instituirea acelorași reglementări în mai multe articole sau alineate din același act normativ ori în două sau mai multe acte normative, iar pentru sublinierea unor conexiuni legislative se utilizează norma de trimitere. De asemenea, critică obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată de către prima instanță, apreciind că trebuia să se facă aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., respectiv instanța trebuia să reducă onorariul de avocat. 3.

Prin recursul declarat împotriva aceleiași sentințe de către recurentul-pârât Ministerul Sănătății, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei, în sensul admiterii lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Sănătății, iar pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiate. În motivarea recursului arată, în ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., că instanța de fond nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra excepțiilor lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Sănătății, inadmisibilității și netimbrării cererii. Pe fond, în ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., critică soluția de admitere a acțiunii, arătând că ordinele comune contestate nu adaugă la lege, ci derivă din condițiile deja instituite prin norma primară și au rolul doar de a clarifica anumite aspecte. Apreciază că motivarea hotărârii recurate nu îndeplinește cerințele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, deși a reținut în considerentele hotărârii recurate invocarea excepțiilor de către pârâtul Ministerul Sănătății, instanța nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra acestora. Susține că instanța de fond în mod greșit a admis cererea de chemare în judecată, în contradictoriu cu toți pârâții, având în vedere că Ordinul președintelui Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză nr. 239/24.07.2019 nu este menționat în Nota din Anexa 6, pct. II, Anexa 1.1, Secțiunea A, intitulată Date privind angajatorii, care aplică prevederile art. 60 pct. 5 din Codul fiscal a Ordinelor nr. 1942/979/819/2020, nr. 203/207/188/2021 și nr. 3063/1376/1430/2019. Arată că, după cum se poate observa, formularea din ordinele mai sus menționate este în sensul raportării la Ordinul Președintelui Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză dat în aplicarea art. 60 pct. 5 lit. e) din Codul fiscal, fără ca acest Ordin să fie individualizat, să aibă un număr, astfel că anularea Ordinului Președintelui Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză nr. 239/24.07.2019 nu are cum să atragă desființarea cu efect retroactiv și a acestor prevederi ce stabilesc modalitatea de calcul a cifrei de afaceri potrivit ordinului menționat la modul general. Referitor la susținerile intimatei-reclamante, arată că ordinele comune contestate nu sunt nelegale, întrucât nu adaugă, modifică ori interpretează în mod discreționar dispoziția legală primară și nu sunt emise cu nerespectarea principiului rangului legislativ, în condițiile în care conținutul lor nu reprezintă o nouă condiție de îndeplinirea căreia să se țină cont pentru acordarea facilităților fiscale, ci derivă din condițiile deja instituite în norma primară, astfel că au doar rolul de a clarifica modul în care trebuie să se procedeze în cazul salariaților detașați în țară sau străinătate. Or, după cum se poate observa, normele primare nu intră în sfera de reglementare a Ministerului Sănătății. Consideră că instanța de fond în mod greșit a obligat toți pârâții la plata cheltuielilor de judecată, în condițiile în care Ordinul nr. 239/2019 nu este emis de către Ministerul Sănătății, iar anexele la Ordinul nr. 2814/1536/1806/2020 și Ordinul nr. 1942/979/819/2020 nu intră în domeniul de competență al Ministerului Sănătății. Sub acest aspect, susține că pentru a fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, este necesar a se dovedi culpa, ceea ce în speță nu s-a întâmplat. Solicită diminuarea cheltuielilor de judecată, în baza dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., precum și acordarea lor în raport cu partea din acțiune care a fost admisă, astfel cum prevăd dispozițiile art. 453 alin. (2) C. proc. civ. 4. Apărările formulate în recurs 4.1. Recurentul-pârât Ministerul Sănătății a formulat întâmpinare, prin care solicită admiterea celorlalte trei recursuri, astfel cum au fost formulate, și rejudecarea cauzei, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiate. 4.2. Intimata-reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursurilor, ca nefondate. Cu privire la recursul recurentei-pârâte Comisia Națională de Strategie și Prognoză, arată că Ordinul nr. 239/2019 este un act administrativ cu caracter normativ, emis de către o autoritate publică centrală, motiv pentru care sunt incidente dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, astfel că exista obligația publicării acestuia în Monitorul Oficial. Referitor la recursul recurentului-pârât Ministerul Finanțelor, în ceea ce privește critica potrivit căreia instanța de fond ar fi anulat alte dispoziții din ordinele comune decât cele care s-au solicitat, arată că este vorba de o eroare materială, îndreptată prin încheierii nr. 4 din 3.05.2023, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal. Mai arată că nu prezintă relevanță aspectul că ar fi avut cunoștință de ordinul atacat, câtă vreme este vorba despre un act normativ. În ceea ce privește recursul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, arată că sunt nefondate susținerile acestuia referitoare la faptul că nu a fost inițiatorul ordinelor comune și că doar a avizat proiectelor celor șase ordine, în condițiile din preambulul ordinelor contestate rezultă că acestea au fost emise și de către ministerul în discuție. Consideră că tot nefondată este și critica privind încălcarea dispozițiilor art. 14 alin. (2) din Legea nr. 24/2000, referitoare la încălcarea la emiterea ordinelor contestate, a principiului ierarhiei actelor normative. Referitor la recursul recurentului-pârât Ministerul Sănătății, arată că și acesta este nefondat, fiind formulate critici similare cu cele din recursul Ministerului Finanțelor.

Procedura de soluționare a recursurilor În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 27 iulie 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererilor de recurs la data de 14 iunie 2024, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată și reține cele ce succed. În cauză, reclamanta A. S.R.L. Botoșani a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Comisia Națională de Strategie și Prognoză București, Ministerul Finanțelor Publice București, Ministerul Finanțelor Publice București, Ministerul Muncii și Solidărității Sociale București și Ministerul Sănătății București: - constatarea inexistenței/nulității absolute a Ordinului Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză nr. 239 din 24 iulie 2019, iar în subsidiar, anularea în parte a Ordinului Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză nr. 239 din 24.07.2019, în ceea ce privește art. 6 din Anexa la ordin; - anularea Deciziei Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză nr. 444 N.C.S. din data de 28.06.2022, prin care s-a dispus respingerea plângerii prealabile formulate de către reclamantă; - anularea în parte a următoarelor ordine comune: Ordinul nr. 611 din 31 ianuarie 2019, în ceea ce privește alin. (8) din Capitolul 1 din Anexa nr. 6; Ordinul nr. 2165 din 10 mai 2019, în ceea ce privește nota cuprinsă în penultimul paragraf din Capitolul 0 din Anexa nr. 6; Ordinul nr. 3063 din 10 septembrie 2019, în ceea ce privește pct. 10 din Subsecțiunea 3, Secțiunea A a Subcapitolului 4, Capitolul 2; Ordinul nr. 1942 din 12 mai 2020, în ceea ce privește Nota din Subcapitolul 1: Secțiunea A, Capitolul 2, Anexa nr. 1.1., precum și în ceea ce privește Nota privind facilitățile fiscale pentru domeniul construcțiilor, din cadrul Secțiunii 2 a Subcapitolului 4, Capitolul 3: Anexa nr. 1.2.; Ordinul nr. 2814 din 1 octombrie 2020, în ceea ce privește Nota din Secțiunea 1: Secțiunea A, Subcapitolul IV: Anexa nr. 1.1., Capitolul I din Anexa nr. 6, precum și în ceea ce privește Nota privind facilitățile fiscale pentru domeniul construcțiilor, din cadrul Subsecțiunii 2: Secțiunea B, Subcapitolul IV: Anexa 1.1., Capitolul I din Anexa nr. 6; Ordinul nr. 203 din 16 februarie 2021, în ceea ce privește Nota din Anexa nr. 6. De asemenea, a solicitat anularea Deciziei Ministerului Muncii și Solidarității Sociale nr. 10733/1497/DGJ/08.06.2022 privind răspunsul la plângerea prealabilă formulată de către reclamantă împotriva ordinelor comune anterior menționate. Prin sentința recurată, instanța de fond a respins, ca nefondate, excepțiile invocate de pârâți; a admis acțiunea și a constatat nulitatea Ordinului Președintelui Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză nr. 239/24.07.2019; a anulat, în parte, următoarele ordine comune emise de ministrul finanțelor, ministrul muncii și solidarității sociale și ministrul sănătății, respectiv: Ordinul nr. 611/31.01.2019, cu privire la alin. (8) din Capitolul 1 al Anexei nr. 6; Ordinul nr. 2165/10.05.2019, cu privire la alin. (8) din Capitolul 1 al Anexei nr. 6; Ordinul nr. 3063/10.09.2019, în ceea ce privește alin. (9) din Nota privind facilitățile fiscale pentru domeniul construcțiilor prevăzute la art. 60 pct. 5; Ordinul nr. 1942/12.05.2020, în ceea ce privește alin. (2) din Nota privind facilitățile fiscale pentru domeniul construcțiilor prevăzute la art. 60 pct. 5; Ordinul nr. 2814/01.10.2020, în ceea ce privește Nota la Anexa1.1- Anexa angajator; Ordinul nr. 203/16.02.2021, în cea ce privește Nota din Anexa nr. 6; Decizia Ministerului Muncii și Solidarității Sociale nr. 10733/1497/DGJ/08.06.2022, privind răspunsul la plângerea prealabilă formulată de reclamantă împotriva ordinelor comune anterior menționate; Decizia Ministerului finanțelor publice nr. 741088/07.09.2022 și Decizia Ministerului Sănătății nr. Reg1/11509/29.07.2022. Împotriva sentinței instanței de fond au formulat recursuri recurenții-pârâți Comisia Națională de Strategie și Prognoză, Ministerul Finanțelor, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, Ministerul Sănătății. În ceea ce privește recursul formulat de recurenta-pârâtă Comisia Națională de Strategie și Prognoză, Înalta Curte constată că la termenul de judecată din data de 14 iunie 2024, instanța de recurs a invocat, din oficiu, excepția rămânerii fără interes în formularea recursului de către recurenta-pârâtă Comisia Națională de Strategie și Prognoză, în raport cu sentința nr. 3 din 05 ianuarie 2022, rămasă definitivă prin Decizia nr. 1801 din 30 martie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a anulat Ordinul CNSP nr. 239/2019. Prin sentința nr. 1603 din 9 noiembrie 2021, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile invocate de către pârâți; a admis cererea formulată de reclamantă și în consecință, a constatat nulitatea Ordinului Președintelui Comisiei Naționale de Strategie și Prognoza nr. 239 din 24.07.2019 pentru aprobarea metodologiei privind mecanismul de calcul al cifrei de afaceri; a anulat Nota din Anexa 6, Cap. II, Subcapitolul IV, Secțiunea 1 din Ordinele Ministrului Finanțelor Publice, Ministrului Muncii și Protecției Sociale și Ministrului Sănătății nr. 2814/1536/1806/2020; a anulat Nota din Anexa 6, cap. 2, Subcapitolul 1, Secțiunea A din Ordinele Ministrului Finanțelor Publice, Ministrului Muncii și Protecției Sociale și Ministrului Sănătății nr. 1942/979/819/2020. Soluția de mai sus a rămas definitivă prin Decizia nr. 1801 din 30 martie 2023, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a anulat recursul formulat de pârâta Comisia Națională de Strategie și Prognoză împotriva sentinței civile nr. 3 din 5 ianuarie 2022 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca insuficient timbrat și a respins recursurile formulate de pârâții Ministerul Finanțelor, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și Ministerul Sănătății împotriva sentinței civile nr. 3 din 5 ianuarie 2022 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. În aceste condiții, având în vedere că în speță Ordinul Președintelui Comisiei Naționale de Strategie și Prognoza nr. 239 din 24.07.2019 a fost anulat prin sentința nr. 1603 din 9 noiembrie 2021 pronunțată în dosarul nr. x/2021 al Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, rămasă definitivă prin Decizia nr. 1801 din 30 martie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, recurenta-pârâtă Comisia Națională de Strategie și Prognoză nu mai justifică un interes în promovarea și susținerea recursului de față, întrucât, indiferent de soluția dată, Ordinul nr. 239 din 24.07.2019 a fost anulat printr-o hotărâre judecătorească definitivă. Cu alte cuvinte, în condițiile în care demersul judiciar al recurentei-pârâte viza schimbarea soluției instanței de fond din cauza pendinte, în ceea ce privește anularea aceluiași ordin, ce a fost anulat în dosarul nr. x/2021, recurenta-pârâtă nu mai poate obține un folos practic prin soluționarea prezentei cereri de recurs, aceasta rămânând fără interes, iar pe de altă parte, nu se poate solicita anularea unui act anulat printr-o hotărâre definitivă. Conform dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. d) și art. 33 din C. proc. civ., una dintre cele patru condiții de exercitare a acțiunii civile rezidă în justificarea unui interes, iar interesul de a acționa trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării unei cauze, nu doar cu prilejul promovării acțiunii sau formulării căii de atac. Referitor la recursurile formulate de recurenții-pârâți Ministerul Finanțelor, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și Ministerul Sănătății, Înalta Curte constată că sunt fondate. Verificând sentința recurată prin prisma motivelor de casare invocate, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată următoarele: Sub un prim aspect, în ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., invocat de către recurentul-pârât Ministerul Finanțelor, Înalta Curte constată că este nefondat. Subsumat acestui motiv de casare, recurentul-pârât a susținut că instanța de fond a anulat ceea ce nu s-a cerut prin cererea introductivă, respectiv a anulat alin. (8) din Capitolul 1 al Anexei 6 din Ordinul nr. 2165/2019 și alin. (9) din Nota privind facilitățile fiscale, în condițiile în care reclamanța a solicitat anularea Capitolului 0 din Anexa 6 din Ordinul nr. 2165/2019 și pct. 10 din Subsecțiunea 3 - Nota privind facilitățile fiscale. Criticile astfel formulate se încadrează în ipoteza depășirii de către instanța de fond a limitelor învestirii. Înalta Curte constată că aceste critici sunt nefondate, având în vedere că ulterior pronunțării hotărârii recurate, reclamanta a formulat o cerere de îndreptare eroare materială ce viza aspectele invocate de către -pârât Ministerul Finanțelor în susținerea acestui motiv de casare, iar prin încheierea nr. 4 din 3 mai 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a dispus îndreptarea erorii materiale din dispozitivul și minuta deciziei civile nr. 5/03.02.2023 a Curții de Apel Suceava, în sensul că în loc de "Ordinul nr. 3063/10.09.2019 în ceea ce privește alin. (9) din Nota privind facilitățile fiscale pentru domeniul construcțiilor prevăzute la art. 60 pct. 5" se va menționa în mod corect "Ordinul nr. 3063/10.09.2019 în ceea ce privește alin. (10) din Nota privind facilitățile fiscale pentru domeniul construcțiilor prevăzute la art. 60 pct. 5". Cu privire la celălalt aspect, referitor la Ordinul nr. 2165/10.05.2019, instanța de fond a reținut că este nefondat, câtă vreme a dispus anularea unei prevederi din Anexa 6 la ordin, care stipulează că "Facilitățile fiscale prevăzute la art. 60 pct. 5, art. 138 1 , art. 154 alin. (1) lit. r) și art. 220 3 alin. (2) din Codul fiscal nu se acordă pentru veniturile din salarii și asimilate salariilor realizate de salariații detașați". Această prevedere este cuprinsă la alin. (8) din partea introductivă la anexă, fiind denumită de către instanța de fond drept Capitolul 0, pentru o mai facilă identificare a textului, întrucât capitolul I ("Termenul de depunere a declarației") debutează ulterior textului menționat, astfel că a apreciat că cererea petentei de îndreptare eroare materială nu este justificată. Prin urmare, nu se relevă incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în condițiile în care argumentele invocate de către recurentul-pârât au primit dezlegare prin încheierea de îndreptare eroare materială nr. 4 din 3 mai 2023 a instanței de fond. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat de către recurentul-pârât Ministerul Sănătății, Înalta Curte constată că nici acesta nu este fondat. Astfel, subsumat acestui motiv de casare, recurentul-pârât a susținut că instanța de fond nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra excepțiilor lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Sănătății, inadmisibilității și netimbrării cererii. Sub un prim aspect, Înalta Curte constată că în fața instanței de fond, recurentul-pârât Ministerul Sănătății nu a invocat excepția netimbrării. În ceea ce privește inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată și lipsa calității procesuale pasive a acestui recurent, Înalta Curte constată că acestea au fost analizate de către instanța de fond prin sentința recurată (la filele x din sentința recurată) și respinse în mod global de către instanța de fond prin dispozitivul hotărârii. Prin urmare, această critică nu poate fi reținută, motivul de casare invocat nefiind fondat. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte costată că este fondat. Astfel, subsumat acestuia, recurenții-pârâți au criticat în esență anularea de către instanța de fond a ordinelor comune atacate, în condițiile în care aceste acte au fost publicate în Monitorul Oficial, iar prin conținutul lor nu adaugă la lege, ci derivă din condițiile deja instituite prin norma primară și au rolul doar de a clarifica anumite aspecte. Examinând sentința recurată, Înalta Curte nu poate împărtăși soluția și raționamentul juridic al instanței de fond, în sensul că se impune și anularea parțială a ordinelor contestate, câtă vreme se condiționează acordarea facilității prevăzute de dispozițiile art. 60 alin. (1) pct. 5 din Legea nr. 227/2015, de îndeplinirea unor cerințe suplimentare, fiind evidentă, și în ceea ce privește aceste acte, încălcarea principiului ierarhiei actelor normative, iar pe de altă parte, că date fiind motivele ce au generat anularea Ordinului nr. 239/2019, înlăturarea tuturor efectelor vătămătoare presupune, inclusiv, desființarea unor acte subsecvente, respectiv cele șase ordine, ce cuprind o reglementare identică din perspectiva modului de calcul al cifrei de afaceri. Instanța de control judiciar apreciază că judecătorul fondului cauzei a interpretat în mod greșit că ordinele comune contestate sunt subsecvente Ordinului nr. 239/2019 și că, în condițiile în care acest din urmă ordin a fost anulat, se impune desființarea și a ordinelor în discuție. În realitate, Înalta Curte constată că ordinele comune atacate sunt acte autonome, emise de alte entități, astfel că nu se poate reține caracterul subsecvent al acestora în raport cu Ordinul nr. 239/2019, pentru a conduce la anularea acestora ca urmare a anulării acestuia. Așadar, contrar celor reținute de către instanța de fond, în condițiile în care a fost învestită de către societatea reclamantă cu anularea parțială a acestor ordine și în condițiile în care acestea sunt acte autonome, se impunea ca instanța de fond să procedeze la analizarea acestora, în vedere soluționării cererii reclamantei, analiză pe care instanța de fond nu a mai făcut-o. În consecință, întrucât instanța de fond nu a analizat celelalte acte contestate, în afara Ordinului nr. 239/2019, cu care a fost învestită prin acțiunea pendinte, și pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, Înalta Curte apreciază că se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Prin urmare, instanța de fond, astfel cum dispune expres art. 501 din C. proc. civ., va proceda la analizarea celorlalte acte contestate, cu excepția Ordinului nr. 239/2019, reținând caracterul autonom al acestora. În raport cu soluția de casare cu trimitere spre rejudecare, nu se mai impune analizarea celorlalte critici din cererile de recurs care se circumscriu motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de către recurenți, acestea urmând a fi examinate de către prima instanță cu ocazia rejudecării cauzei. De asemenea, față de soluția dată recursului, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, urmează a fi avută în vedere de către instanța de fond, care va soluționa cauza în rejudecare, având în vedere că la acest moment nu se poate stabilit care este partea care a pierdut procesul.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite excepția rămânerii fără interes a recursului declarat de recurenta-pârâtă Comisia Națională de Strategie și Prognoză București, invocată din oficiu, și va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Comisia Națională de Strategie și Prognoză București împotriva sentinței nr. 5 din 03 februarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, ca rămas fără interes. Pentru aceleași considerente, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 497 C. proc. civ., va admite recursurile declarate de recurenții-pârâți Ministerul Finanțelor, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și Ministerul Sănătății împotriva aceleiași sentințe; va casa în parte sentința nr. 5 din 3 februarie 2023 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, în sensul că va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță în ceea ce privește cererea de anulare a ordinelor emise de Ministerul Finanțelor, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și Ministerul Sănătății, respectiv: Ordinul nr. 611/31.01.2019, cu privire la alin. (8) din Capitolul 1 al Anexei nr. 6; Ordinul nr. 2165/10.05.2019, cu privire la alin. (8) din Capitolul 1 al Anexei nr. 6; Ordinul nr. 3063/10.09.2019, în ceea ce privește alin. (9) din Nota privind facilitățile fiscale pentru domeniul construcțiilor prevăzute la art. 60 pct. 5; Ordinul nr. 1942/12.05.2020, în ceea ce privește alin. (2) din Nota privind facilitățile fiscale pentru domeniul construcțiilor prevăzute la art. 60 pct. 5; Ordinul nr. 2814/01.10.2020, în ceea ce privește Nota la Anexa1.1- Anexa angajator; Ordinul nr. 203/16.02.2021, în cea ce privește Nota din Anexa nr. 6; Decizia Ministerului Muncii și Solidarității Sociale nr. 10733/1497/DGJ/08.06.2022, privind răspunsul la plângerea prealabilă formulată de reclamantă împotriva ordinelor comune anterior menționate; Decizia Ministerului Finanțelor Publice nr. 741088/07.09.2022 și Decizia Ministerului Sănătății nr. Reg1/11509/29.07.2022, precum și în ceea ce privește obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată. De asemenea, va menține în rest dispozițiile sentinței.