ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4314/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 13.12.2022 pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții dr. A., personal și prin B. și C. au solicitat: 1. suspendarea executării Deciziei nr. 143/05.10.2022, emise de Biroul Executiv al Consiliului Național al Colegiului Medicilor din România; 2. acordarea de despăgubiri pentru discriminare în cuantum de 50.000 RON pentru fiecare reclamant în parte; 3. obligarea pârâților la publicarea sentinței judecătorești în termen de 5 (zile) de la pronunțare în 5 ziare de circulație națională și la 3 televiziuni publice (cu audiență națională); 4. acordarea cheltuielilor de judecată.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 108 din data de 25 ianuarie 2023, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților B. și C.; A respins acțiunea formulată de reclamanții B. și C., ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă; A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Biroul Executiv al Consiliului Național al Colegiului Medicilor din România, Consiliul Național al Audiovizualului și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării; A respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâții Biroul Executiv al Consiliului Național al Colegiului Medicilor din România, Consiliul Național al Audiovizualului și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; A respins în rest cererea de suspendare formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Medicilor din România, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței nr. 108 din data de 25 ianuarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs recurenții-reclamanți A., B. și C., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare. În motivarea recursului arată în esență că hotărârea este nemotivată și că analiza formală a cererii de chemare în judecată a dus la pronunțarea unei soluții nelegale, cu exces de putere și cu depășirea limitelor învestirii, bazată pe considerente străine de natura cauzei și cu încălcarea procedurii. Arată că admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților Biroul Executiv al Consiliului Național al Colegiului Medicilor din România, Consiliul Național al Audiovizualului și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, nu este motivată. Mai arată că: instanța nu și-a îndeplinit rolul activ prevăzut de art. 22 C. proc. civ. instanța a încălcat și principiul disponibilității, ceea ce atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. instanța a încălcat dreptul său la apărare și la un proces echitabil, în condițiile în care potrivit art. 27 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000, judecarea cauzei are loc cu citarea obligatorie a CNCD; în cauză lipsește culpa medicală și nici nu se cunoaște fapta pentru care s-a demarat procedura cercetării disciplinare, iar pe de altă parte, fiind autoritate de lucru judecat, medicul nu poate fi cercetat de două ori pentru aceeași presupusă faptă de indisciplină; în cauză nu a fost depus la dosar întregul probatoriu. Susține că hotărârea nu a fost motivată corespunzător, deși motivarea hotărârii era necesară pentru ca părțile să cunoască motivele avute în vedere de către instanță, în scopul bune administrări a justiției și pentru ca instanțele superioare să aibă posibilitatea exercitării controlului judecătoresc, recurentul-reclamant invocând sub acest aspect denegarea de dreptate. De asemenea, invocă încălcarea principiului contradictorialității, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., precum și încălcare art. 10 din DUDO, potrivit căruia orice persoană are dreptul, în deplină egalitate, de a fi audiată în mod echitabil și public de către un tribunal independent și pațial. Consideră că nu a beneficiat de un proces echitabil în sentul art. 6 par. 1 din CEDO.

Apărările formulate în recurs Intimatul-pârât Colegiul Medicilor din România a formulat întâmpinare, prin care invocă excepția nulității recursului. Pe fond, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate ca temeinică și legală, apreciind în esență, că sentința a fost dată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material, în limitele atribuțiilor puterii judecătorești.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 30 iunie 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 4 octombrie 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. În cauză, reclamanții dr. A., personal și prin B. și C. au învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune prin care au solicitat: suspendarea executării Deciziei nr. 143/05.10.2022, emise de Biroul Executiv al Consiliului Național al Colegiului Medicilor din România; acordarea de despăgubiri pentru discriminare în cuantum de 50.000 RON pentru fiecare reclamant în parte; obligarea pârâților la publicarea sentinței judecătorești în termen de 5 (zile) de la pronunțare în 5 ziare de circulație națională și la 3 televiziuni publice (cu audiență națională); Prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților B. și C. și a respins în consecință acțiunea; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Biroul Executiv al Consiliului Național al Colegiului Medicilor din România, Consiliul Național al Audiovizualului și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și a respins ca atare acțiunea formulată în contradictoriu cu aceștia: a respins în rest cererea de suspendare formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Medicilor din România, ca neîntemeiată. Împotriva sentinței instanței de fond au declarat recurs recurenții-reclamanți A., B. și C., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 și 8 C. proc. civ. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta vizează situația în care instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, ceea ce presupune cu necesitate ingerința instanțelor în sfera atribuțiilor puterilor executive sau legislative. Însă, deși invocă acest motiv de casare, recurenții-reclamanți nu au formulat critici concrete cu privire la modul în care prima instanță, prin sentința recurată, a depășit atribuțiile puterii judecătorești, respectiv nu au adus argumente în susținerea cazului de casare invocat. Înalta Curte reține că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. se întemeiază pe conceptul de "exces de putere" ce derivă din principiul constituțional al separației puterilor în stat și vizează imixtiunea instanțelor judecătorești în domeniul atribuțiilor puterii legislative sau executive, respectiv încălcarea principiului separației puterilor în stat. Or, în speță, nu poate fi decelat un caz de depășire a atribuțiilor puterii judecătorești, respectiv de imixtiune în atribuțiile puterii legislative ori executive și de altfel, recurentul-pârât nici nu a arătat în sfera cărei alte puteri a interferat puterea judecătorească prin pronunțarea hotărârii recurate. Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., invocat de recurenții-reclamanți, Înalta Curte constată că subsumat acestuia s-a invocat faptul că instanța de fond a încălcat principiul disponibilității și principiul contradictorialității, precum și faptul că prin nemotivarea hotărârii, i s-a încălcat dreptul la apărare, întrucât nu cunoaște motivele avute în vedere de către instanță, iar instanțele superioare nu au posibilitatea exercitării controlului judecătoresc. Înalta Curte constată că potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea hotărârii se poate cere când "prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității". Înalta Curte reține că, sub imperiul acestei norme de drept, se pot include doar neregularități de ordin procedural, care atrag sancțiunea nulității sentinței în condițiile art. 174 C. proc. civ., altele decât cele prevăzute expres în cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. Cu alte cuvinte, motivul de casare invocat ar fi incident doar în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greșite de către instanța de fond a unor dispoziții legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la invocarea excepției, comunicarea acesteia celorlalte părți sau discutarea excepției cu nerespectarea principiului contradictorialității, respectiv aspecte ce conduc la nelegalitatea hotărârii recurate și care sunt concomitente sau anterioare pronunțării soluției, or, asemenea aspecte nu au fost invocate de recurenții-reclamanți. În speță, examinând hotărârea recurată, Înalta Curte constată că instanța de fond nu a încălcat principiul disponibilității și nici pe cel al contradictorialității, iar hotărârea a fost motivată în mod corespunzător, astfel încât permite atât exercitarea controlului judecătoresc, cât și luarea la cunoștință de către părți a motivelor avute în vedere la pronunțarea acesteia. Sub acest aspect, Înalta Curte constată că faptul că recurenții-reclamanți nu sunt mulțumiți de soluțiile date de către instanța de fond cu privire la excepțiile lipsei calității procesuale active și pasive, nu este în măsură să determine încălcarea principiului disponibilității părților în procesul civil, instanța având posibilitatea să se pronunțe cu privire la excepțiile invocate de către părți sau din oficiu, chiar dacă prin soluțiile date s-ar aduce modificări cadrului procesual fixat inițial de către reclamant. Prin urmare, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu este fondat. Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), Înalta Curte reține că, subsumat acestui motiv de casare, recurenta-reclamantă a invocat în esență faptul că hotărârea judecătorească nu este motivată. Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților." Verificând conținutul sentinței atacate, astfel cum s-a arătat și în analiza motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată. Motivul de recurs analizat nu are în vedere analizarea de către instanța de fond a fiecăruia dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune. Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de partea reclamantă, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat. Astfel, din analiza considerentelor sentinței recurate, rezultă indubitabil că, în prezenta cauză, instanța de fond a examinat îndeplinirea condițiilor cazului bine justificat și a pagubei iminente cu privire la actul atacat, concluzionând în sensul că acestea nu sunt îndeplinite. În realitate, Înalta Curte observă că recurenții-reclamanți sunt nemulțumiți de considerentele expuse de către instanța de fond și de soluția dispusă. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de suspendare a executării a fost întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004. Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond". Rezultă, din prevederile legale citate, că măsura suspendării executării unui act administrativ este limitată sub aspect temporal, putând fi dispusă, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, numai până la data pronunțării instanței de fond. În speță, obiectul acțiunii reclamanților îl constituie suspendarea executării Deciziei nr. 143/05.10.2022, emise de Biroul Executiv al Consiliului Național al Colegiului Medicilor din România. Prin sentința nr. 1128 din data de 20.07.2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2022 s-a soluționat în primă instanță acțiunea în anularea actului a cărui suspendare a executării se solicită, în sensul: respingerii, ca neîntemeiate, a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei B.; respingerii, ca neîntemeiate, a excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului CNCD; admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților Biroul Executiv al Consiliului Național al Colegiului Medicilor din România și CNA; respingerii, ca neîntemeiate, a cererii formulate de reclamantele A. și B., în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Medicilor din România și cu citarea pârâtului CNCD. Înalta Curte constată că acțiunea în anulare a vizat aceeași decizie ce face obiectul suspendării executării în dosarul de față. În aceste condiții, în ceea ce privește interesul în susținerea recursului de față, Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. d) și art. 33 din C. proc. civ., una dintre cele patru condiții de exercitare a acțiunii civile rezidă în justificarea unui interes. Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiție de exercitare a acțiunii care trebuie să subziste pe tot parcursul soluționării unei cauze, nu doar cu prilejul promovării acțiunii sau formulării căii de atac. Prin urmare, întrucât instanța de fond s-a pronunțat la data de 20.07.2023 asupra acțiunii în anularea deciziei emise de Biroul Executiv al Consiliului Național al Colegiului Medicilor din România, a cărei suspendare a executării se solicită prin prezentul demers judiciar, interesul pentru exercitarea recursului împotriva sentinței prin care s-a soluționat cererea de suspendare a executării actului contestat, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, nu mai este actual, întrucât a fost depășit termenul până la care respectiva hotărâre putea, conform legii, să își producă efectele. Cu privire la cererea privind acordarea daunelor pentru discriminare, Înalta Curte constată că instanța de fond a reținut în mod corect că o astfel de cerere nu poate fi admisibilă în cadrul unui litigiu având ca obiect suspendarea unui act administrativ, întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, întrucât aceasta privește fondul dreptului, fiind indisolubil legată de acesta, astfel că poate fi formulată numai în cadrul litigiului de fond, și nu într-o acțiune având ca obiect suspendare executare act administrativ, în care analiza instanței este una sumară, specifică procedurii de față.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului și va respinge recursul declarat de recurenții-reclamanți A., B. și C. împotriva sentinței nr. 108 din data de 25 ianuarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.