ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4310/2023

Ședința publică din data de 4 octombrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 25.01.2022 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară anularea rezoluției Inspectorului Șef din data de 28.12.2021, din lucrarea C21/2020, desființarea acesteia și trimiterea dosarului pentru continuarea cercetării disciplinare, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 1379 din data de 6 septembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței nr. 1379 din data de 6 septembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs recurentul-reclamant A., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului.

În motivarea recursului arată că instanța nu a analizat cererea sa de chemare în judecată, ceea ce atrage incidența motivului de clasare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., respectiv nu a analizat comportamentul judecătorului și obligațiile acestuia, în condițiile în care se afla în stare de incompatibilitate.

Arată că instanța a făcut abstracție de cele reclamate în plângeri și în cererea de chemare în judecată.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arată că instanța de fond a reținut că soluțiile Inspecției Judiciare sunt corecte din perspectiva dreptului material, dar nu s-a indicat vreun text de lege în acest sens.

Precizează că, deși instanța a indicat art. 45 și art. 45

1

din Legea nr. 317/2004, aceste articole privesc aspecte de procedură, și nu aspecte de drept material, astfel că instanța a respins plângerea sa, fără a indica vreun temei de drept aplicabil soluției pronunțate.

Susține că obiectul dosarului viza analiza unei fraude la Asociația de proprietari din Drumul Taberei nr. 2, iar doamna judecător B. avea obligația să se abțină, conform art. 99 pct. b) din Legea nr. 303/2004; faptul că s-a respins anterior o cerere de recuzare sau ca doamna judecător s-a abținut după introducerea în cauză a C. este lipsit de relevanță, în condițiile în care art. 99 pct. b) din Legea nr. 303/2004 prevede că doamna judecător avea obligația să se abțină de la primul termen, și nu la al treilea termen, după o cerere de recuzare respinsă și după formularea cererii de strămutare.

Consideră că doamna judecător a încercat să judece cauza, deși era în incompatibilitate, în condițiile în care cunoștea personal toate părțile implicate, dar mai ales pe avocatul asociației, D., ceea ce constituie abatere disciplinară, întrucât cunoștea starea sa de incompatibilitate și avea obligația să se abțină; că faptul că nu s-a abținut în termenul legal constituie abatere disciplinară, neavând relevanță dacă acest comportament s-a regăsit în soluția fondului; că față de existența stării de incompatibilitate, ambele rezoluții sunt eronate.

Precizează că plângerea viza infracțiunea de delapidare a C., săvârșită de fostul președinte al Asociației, E. și de administratorul S.C. F. S.R.L., cu suma de 356.040 RON, asociație de proprietari al cărei membru este și doamna judecător. Suma a fost stabilită în urma expertizei judiciare contabile efectuate în cadrul dosarului de urmărire penală.

Mai mult, doamna judecător îi cunoaște personal atât pe fostul președinte, cât și pe actualul președinte, pe reprezentanții administratorului și pe D., avocat al asociației și membru în comitetul executiv.

Apreciază că soluțiile pronunțate atât de către instanță, cât și de Inspecția Judiciară, sunt părtinitoare și superficiale, evitând a se analiza problema ridicată.

Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca temeinică și legală.

Susține că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu este dezvoltat de către recurent, acesta invocând doar faptul că instanța nu a analizat comportamentul judecătorului și obligațiile acestuia când i s-a repartizat un dosar în care era în stare de incompatibilitate.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arată că în speță, hotărârea recurată a fost motivată.

Consideră că nu poate fi reținut nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., având în vedere că instanța de fond a reținut în mod corect că rezoluția de clasare cuprinde expunerea situației de fapt și argumentarea soluției administrative, inclusiv raportat la dispozițiile legale relevante.

De asemenea, arată că prin rezoluția inspectorului-șef se indică argumentele pentru care s-a dispus respingerea plângerii formulate împotriva rezoluției de clasare.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 17 noiembrie 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 3 mai 2023, în ședință publică, cu citarea părților, cauza fiind ulterior amânată la data de 4 octombrie 2023.

Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În cauză, reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară anularea rezoluției Inspectorului Șef din data de 28.12.2021, din lucrarea C21/2020, desființarea acesteia și trimiterea dosarului pentru continuarea cercetării disciplinare, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința instanței de fond s-a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs recurentul-reclamant A., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., invocat de recurentele-pârâte prin cererea de recurs, Înalta Curte constată că potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea hotărârii se poate cere când "prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității".

Înalta Curte reține că, sub imperiul acestei norme de drept, se pot include doar neregularități de ordin procedural, care atrag sancțiunea nulității sentinței în condițiile art. 174 C. proc. civ., altele decât cele prevăzute expres în cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Subsumat acestui motiv de casare, recurentul-reclamant a invocat faptul că instanța nu a analizat comportamentul judecătorului și obligațiile acestuia când i s-a repartizat un dosar în care era în stare de incompatibilitate.

Instanța de recurs apreciază că acest motiv de casare ar fi incident doar în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greșite de către instanța de fond a unor dispoziții legale, respectiv a unor reguli procedurale a căror nerespectare să fie aptă să atragă sancțiunea nulității.

În speță, însă, critica recurentului-reclamant nu vizează încălcarea unei norme de procedură, ci ceea ce se critică este soluția de respingere a cererii de chemare în judecată, și nu încălcarea unor norme de procedură referitoare la această excepție.

Prin urmare, această critică se subsumează motivului de casare privind interpretarea sau aplicarea greșită a normelor de drept materiale, urmând a fi analizată în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), Înalta Curte reține că, subsumat acestui motiv de casare, recurentul-reclamant a invocat în esență faptul că hotărârea recurată este nemotivată, întrucât deși a indicat art. 45 și art. 45

1

din Legea nr. 317/2004, aceste articole privesc aspecte de procedură, și nu aspecte de drept material, astfel că instanța a respins plângerea sa, fără a indica vreun temei de drept aplicabil soluției pronunțate și că instanța de fond a reținut că soluțiile Inspecției Judiciare sunt corecte din perspectiva dreptului material, dar nu s-a indicat vreun text de lege în acest sens.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătorești analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii, instanța de fond înfățișând într-o manieră clară și coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluției asupra cererii de chemare în judecată.

Aceasta deoarece, din analiza considerentelor sentinței recurate, rezultă indubitabil argumentele pentru care instanța de fond a apreciat că rezoluțiile atacate sunt legale, astfel că nu se poate susține, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este întemeiat.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat.

Acțiunea de față vizează neregulile sesizate de către recurentul-reclamant, în lucrarea înregistrată la Inspecția Judiciară sub nr. C21-2020.

Sub un prim aspect, Înalta Curte constată că, desi prin cererea introductivă, reclamantul A. a solicitat în mod expres doar anularea rezoluției nr. C21-2020 din data de 28.12.2021 a inspectorului sef al Inspecției Judiciare, din ansamblul cererii de chemare în judecată se pot identifica pretențiile deduse judecății, reclamantul arătând că este nemulțumit de rezoluția inspectorului șef prin care i-a fost respinsă plângerea împotriva rezoluției de clasare nr. 2987/A din 15.11.2021, emisă în dosarul nr. x, în cuprinsul cererii de chemare în judecată fiind aduse critici ambelor rezoluții.

Înalta Curte constată că recurentul-reclamant a solicitat constatarea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004, potrivit cărora:

"Constituie abateri disciplinare: (...)

b) încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilități și interdicții privind judecătorii și procurorii."

În înțelesul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, precum și prin încălcarea unor principii generale de drept. Altfel spus, textul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se referă fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanța a dat o greșită interpretare a acesteia sau faptele au fost greșit reținute în raport de exigențele textului de lege.

De asemenea, prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale.

În speță, acest motiv de casare nu este incident, soluția primei instanțe reflectând interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile raportat la situația de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Contrar alegației recurentului-reclamant, pe care nu o validează, Înalta Curte constată că normele de lege pretins a fi fost aplicate greșit au fost în mod corect reținute de instanța de fond în fundamentarea soluției pronunțate, deoarece, având de analizat legalitatea soluției de clasare a sesizării adoptate de Inspecția Judiciară, prin prisma existenței unor indicii privind săvârșirea abaterilor disciplinare arătate în privința magistratului reclamat, trebuia să verifice dacă aceste indicii erau de natură a decela fără putință de tăgadă o acțiune realizată cu rea-credință sau gravă neglijență, în sensul art. 99

1

din Legea nr. 303/2004, raportat la aspectele evidențiate, pentru a putea fi reținute abaterile respective.

Sesizarea recurentului-reclamant vizează abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004, forma în vigoare în perioada de referință, reproșând judecătorului căruia i s-a repartizat dosarul nr. x/2021 al Judecătoriei Sector 6 București, membru al C., că nu s-a abținut la primul termen de judecată din 22.04.2021, ci a înaintat dosarul unui alt complet, în vederea reunirii, iar după ce cererea de reunire a fost respinsă, la termenul din 17.06.2021, judecătorul în discuție a amânat cauza pentru lipsa de apărare.

În cauză, reclamantul a formulat o cerere de recuzare, care a fost respinsă de Judecătoria Sectorului 6 București, iar după ce s-a dispus introducerea în cauză a C. nr. 2, B, C, Dl, D2, G, H, El, E2,1, K, L, în calitate de intimat, doamna judecător a formulat cerere de abținere, care a fost admisă.

Prima instanță a respins cererea dedusă judecății reținând, în esență, că singurul motiv al contestației formulate de reclamant este că doamna judecător a știut de la bun început că era incompatibilă și a refuzat să se abțină, omițând să arate vreun alt considerent de nelegalitate al rezoluției atacate.

De asemenea, a mai reținut nu se identifică elemente pentru reținerea abaterii disciplinare invocate.

Înalta Curte împărtășește argumentele instanței de fond, având în vedere finalitatea sancționatorie a abaterilor disciplinare, implicațiile acestora asupra carierei magistratului și a prestigiului justiției, care impun ca aplicarea și interpretarea textelor care le consacră să fie făcute de o manieră strictă și limitativă, acestea găsindu-și incidența doar atunci când sunt întrunite în mod cumulativ toate cerințele expres reglementate de lege, însoțite de o probațiune adecvată, care să depășească simplele afirmații și aprecieri ale petentului.

Articolul 97 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor prevede că "(1) Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanțelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligațiilor profesionale în raporturile cu justițiabilii ori săvârșirea de către aceștia a unor abateri disciplinare.(2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuție soluțiile pronunțate prin hotărârile judecătorești, care sunt supuse căilor legale de atac."

De asemenea, la articolul 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară se prevede că "Hotărârile judecătorești pot fi desființate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege și exercitate conform dispozițiilor legale".

Astfel, controlul exercitat de Inspecția Judiciară în materia răspunderii disciplinare a magistraților și, implicit, cel al instanței de contencios administrativ asupra actului autorității administrative menționate nu pot pune în discuție soluția pronunțată prin hotărârea judecătorească, aceasta putând face doar obiectul căilor de atac prevăzute de lege și exercitate conform dispozițiilor legale. În acest din urmă sens, sunt relevante și dispozițiile art. 124 și art. 126 alin. (1) din Constituția României, texte potrivit cărora "(1) Justiția se înfăptuiește în numele legii. (…) (3) Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii", respectiv "Justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege."

Prin urmare, nu trebuie confundate atribuțiile pârâtei Inspecția Judiciară stabilite de legiutor în sarcina sa în materie disciplinară, în ceea ce îi privește pe magistrați, cu desfășurarea controlului judiciar asupra actelor emise în cursul procesului civil. Cu alte cuvinte, intimata-pârâtă nu are atribuții de exercitare a unui control cu privire la modul de desfășurare a unui proces civil, ci o competență limitată ce se impune a fi exercitată sub aspectul abaterilor disciplinare expres și limitativ prevăzute la art. 99 din Legea nr. 303/2004, nerevenindu-i astfel obligația de a aprecia asupra legalității procedurii desfășurate de judecător sau a soluției dispuse de acesta.

În speță, analiza efectuată în conținutul actului administrativ litigios indică faptul că verificările efectuate de inspectorul judiciar au fost unele corespunzătoare, permițându-i să deceleze atât aspectele sesizate, cât și contextul judiciar corespunzător, în limitele de competență prevăzute de art. 46 alin. (2) din Legea nr. 304/2004. În acest sens, este de observat că actul administrativ în litigiu este motivat, fiind examinate argumentele relevante ale petentului, inclusiv chestiunea pretinsei lipse de imparțialitate a judecătorului reclamat și implicit a neformulării unei cereri de abținere de către acesta la primul termen de judecată, în contextul reliefat.

Sub acest aspect, se impune a se reține că ulterior, doamna judecător a formulat cerere de abținere, care a fost admisă, astfel că dosarul a fost soluționat de către un alt judecător.

Or, argumentele părții reclamante au fost analizate de instanța de fond, prin prisma normelor legale incidente raportat la situația de fapt stabilită și susținută de probatoriul administrat în cauză.

Incompatibilitatea reprezintă un incident procedural privitor la compunerea sau constituirea instanței, prin care se înțelege situația în care un judecător nu poate participa la soluționarea unei pricini, în cazurile expres prevăzute de lege.

În cauză, cererea de recuzare formulată împotriva doamnei judecător a fost respinsă prin încheierea din data de 15.09.2021, reținându-se că cerere de recuzare este neîntemeiată, față de împrejurarea că, la acel moment procesual, C. nr. 2 Bl. A - L nu avea calitate în cauză, cererea formulată în acest sens, de introducere în cauză a C. nr. 2 Bl. A, B, C, D1, D2, G, H, E1, E2, I, K, L, în calitate de intimată, urmând a fi soluționată la termenul de judecată din data de 16.09.2021.

La termenul din data de 16.09.2021, doamna judecător a dispus introducerea în cauză în calitate de intimați a C. nr. 2 Bl. A, B, C, D1, D2, G, H, E1, E2, I, K, L și S.C. F. S.R.L., și, având în vedere calitatea sa de membru în cadrul acestei C., a formulat declarație de abținere de la soluționarea cauzei, față de prevederile art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.., motiv pentru care a dispus înaintarea dosarului completului imediat următor care soluționează cauze în materie penală, în vederea soluționării declarației de abținere formulată de judecătorul de cameră preliminară.

Prin urmare, în raport cu împrejurarea că declarația de abținere a judecătorului reclamat a fost formulată chiar la termenul la care a fost introdusă în cauză Asociația de proprietari în raport cu care doamna judecător a considerat că este incompatibilă, Înalta Curte constată că în acest context factual, nu se relevă elemente de natură a contura existența abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004, întrucât judecătorul reclamat nu a efectuat acte de judecată în respectivul dosar după introducerea în cauză a C..

Pe de altă parte, este important a se reține că rolul declarației de abținere nu este acela de a fi exercitată doar formal, ci, o atare declarație se formulează doar dacă există un motiv de incompatibilitate în privința judecătorului și, evident, în măsura în care acesta știe că există un astfel de motiv de incompatibilitate în privința sa, ceea ce în speță s-a și întâmplat, judecătorul reclamat formulând declarația de abținere imediat după momentul la care Asociația de proprietari a dobândit calitatea de parte și a intervenit cazul de incompatibilitate.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că nu au fost identificate elemente de nelegalitate a sentinței de fond atacate, aceasta fiind la adăpost de orice critică ce vizează interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material incidente, demersul părții recurente fiind, prin urmare, nefondat.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 1379 din data de 6 septembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 1379 din data de 6 septembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 4 octombrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.