ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5908/2022

Ședința publică din data de 8 decembrie 2022

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată, la data de 28.04.2020, pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, anularea Rezoluției nr. 4523/A/30.12.2019 emise de Inspecția Judiciară-Direcția de Inspecție pentru Judecători în cadrul lucrării nr. 19-5347 și a Rezoluției nr. C20-380/02.04.2020 emise de Inspectorul șef al Inspecției Judiciare și trimiterea dosarului în vederea completării verificărilor referitoare la sesizarea disciplinară.

Prin sentința civilă nr. 749 din 11 mai 2021, Curtea a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta A. S.R.L. a formulat recurs, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecarea pe fond a pricinii, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că în mod incorect Curtea de Apel București a apreciat că admiterea modului său de interpretare al art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004 ar reprezenta o veritabilă cenzurare a raționamentului juridic al judecătorilor care au pronunțat Decizia nr. 138 din 19 martie 2019 a Curții de Apel Craiova, cu consecința deschiderii unei noi căi de atac.

În realitate, nu a cerut în cadrul procedurii disciplinare sau în prezentul dosar desființarea sau modificarea hotărârii atacate, ci doar a contestat raționamentul juridic care a stat la baza acesteia.

Conform art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004, pot forma obiectul analizei Inspecției Judiciare și, deci, al instanțelor învestite cu soluționarea pricinii de față, motivele din hotărârile magistraților atunci când acestea îndeplinesc anumite condiții, mai precis sunt contrare raționamentului juridic și aduc atingere prestigiului justiției. Inspecției Judiciare și instanțelor care exercită controlul asupra actelor acesteia nu le este permis să se pronunțe asupra soluției în sine, în aplicarea principiilor autorității de lucru judecat ori a legalității căilor de atac.

În speță, Curtea de Apel București a considerat fără temei că analiza motivării din cuprinsul hotărârii Curții de Apel Craiova prin prisma susținerilor sale ar echivala cu cenzurarea soluției însăși, pentru că a solicitat instanței să aibă în vedere doar motivarea (singura ce putea fi analizată din punct de vedere legal), și nu dispozitivul hotărârii.

Instanța de fond ar fi trebuit să observe că, prin modul în care cei trei magistrați ai Curții de Apel Craiova au procedat, au fost încălcate prevederile art. 99 lit. s) și t) din Legea nr. 303/2004.

Descalificarea, de către magistrații Curții de Apel Craiova, a unor motive de recurs ca neîncadrându-se în cazul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât ar fi fost identice cu motivele de apel, este contrară oricărui raționament juridic corect și denotă reaua-credință ori grava neglijență în exercitarea funcției, adică exact abaterile disciplinare pe care le-a sesizat.

În opinia magistraților Curții de Apel Craiova, în recurs ar fi trebuit să fie invocate doar motive cu totul noi decât cele din apel, fără a ține cont de dispozițiile art. 488 alin. (2) și de expresia "omisso medio".

Un asemenea mod de a raționa aduce atingere în mod implicit prestigiului justiției.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că hotărârea recurată este și parțial nemotivată, pentru că prima instanță nu a tratat toate argumentele sale prezentate în cuprinsul contestației.

Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Decizia instanței de recurs

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu susținerile părților și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Prima instanță a respins cererea dedusă judecății reținând, în esență, că nici Inspecția Judiciară și nici instanța de judecată învestită cu soluționarea contestației exercitate împotriva unei rezoluții de clasare nu pot formula aprecieri cu privire la soluția și la considerentele expuse prin hotărârile pronunțate de magistrații vizați prin sesizarea reclamantei. Aceste chestiuni țin de esența activității de judecată, iar o greșeală evidentă, neîndoielnică, căreia îi lipsește orice justificare, cu consecințe grave în ceea ce privește drepturile procesuale ale părților, cât și activitatea de judecată, nu a fost dovedită în cauză.

1.1. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține că instanța de fond nu ar fi răspuns argumentelor sale din acțiune [pct. 3 lit. a), b) și c), în numerotarea sa].

Însă, lecturând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei și la limitele în care a fost învestită, prima instanță a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății.

Astfel, judecătorul a explicat soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii cererii, ca neîntemeiată, răspunzând tuturor aspectelor invocate prin cererea de chemare în judecată.

De asemenea, motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conținut, nu de volum, instanța nefiind obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor/apărărilor părților ori fiecărei nuanțe date de părți textelor pe care acestea și-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, cerință pe care o îndeplinește sentința recurată.

Faptul că soluția pronunțată nu este în concordanță cu opinia recurentei, nu poate atrage incidența acestui motiv de casare.

1.2. Cu privire la celelalte critici aduse sentinței atacate, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că instanța ar fi interpretat nelegal prevederile art. 99 lit. s) și t) din Legea nr. 303/2004 și a reiterat, în esență, argumentele expuse în sesizarea Inspecției Judiciare și în acțiune vizând conduita și soluția magistraților vizați prin sesizare.

Potrivit art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004 constituie abateri disciplinare, "utilizarea unor expresii inadecvate în cuprinsul hotărârilor judecătorești sau al actelor judiciare ale procurorului ori motivarea în mod vădit contrară raționamentului juridic, de natură să afecteze prestigiul justiției sau demnitatea funcției de magistrat", iar, conform lit. t) a aceluiași articol, "exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni".

Referitor la lit. s) anterior citată, Înalta Curte constată că norma juridică reglementează două ipoteze ale abaterii disciplinare, respectiv utilizarea unor expresii inadecvate în cuprinsul hotărârilor judecătorești sau al actelor judiciare ale procurorului și motivarea în mod vădit contrară raționamentului juridic.

Condiția prevăzută de textul de lege pentru ambele ipoteze este ca săvârșirea acestei abateri să fie aptă să afecteze prestigiul justiției sau demnitatea funcției de magistrat.

Or, recurenta-reclamantă nu a precizat, nici în acțiune și nici prin recurs, în ce fel magistrații judecători vizați prin sesizarea sa ar fi afectat prestigiul justiției sau demnitatea funcției de magistrat, iar în hotărârea recurată s-a reținut corect că motivele invocate în fundamentarea soluției de constatare a nulității recursului nu pot fi considerate ca vădit contrare raționamentului juridic.

În ceea ce privește încălcarea/interpretarea eronată a art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, Înalta Curte reține că, potrivit art. 99

1

din lege, pentru a fi în prezența exercitării funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, în mod necesar trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerințe (ca elemente constitutive ale acestei/acestor fapte).

Astfel, potrivit prevederii legale menționate,

"(1) Există rea-credință atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu știință normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane.

(2) Există gravă neglijență atunci când judecătorul sau procurorul nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual."

Pentru existența relei credințe, trebuie să se probeze încălcarea de către magistrat, în mod intenționat, voit ("cu știință") a normelor de drept material ori procesual în scopul ("urmărind") vătămării unei persoane sau acceptând acest lucru.

Pentru existența gravei neglijențe judecătorul trebuie să nesocotească din culpă normele de drept material ori procesual, însă nesocotirea trebuie să fie într-un mod grav, neîndoielnic și nescuzabil.

Relevante sunt și considerentele extrase din cuprinsul Deciziei nr. 96/2017 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători în Dosarul nr. x/2016, referitoare la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 99 lit. t) teza a doua coroborat cu art. 99

1

alin. (2) din Legea nr. 303/2004:

"(i) Din punctul de vedere al laturii obiective, poate intra în sfera răspunderii disciplinare adoptarea unei decizii în afara oricăror prevederi procesuale sau pe baza unei erori macroscopice, pentru care un observator rezonabil (persoană informată și de bună-credință) nu poate găsi o justificare, astfel că pot atrage răspunderea disciplinară numai acele greșeli care au un caracter evident, neîndoielnic, fiind în vădită contradicție cu dispozițiile legale; (ii) prin folosirea sintagmei "gravă neglijență", legiuitorul a stabilit gradul culpei ca fiind cel al culpei lata. Prin urmare, pot atrage răspunderea disciplinară numai acele greșeli care au un caracter evident, neîndoielnic și cărora le lipsește orice justificare, fiind în vădită contradicție cu dispozițiile legale. În concluzie, pentru angajarea răspunderii disciplinare în temeiul dispozițiilor menționate, probatoriul administrat trebuie să reflecte îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: (i) încălcarea de către magistrat, în exercitarea funcției, din culpă, a dispozițiilor legale; (ii) încălcarea dispozițiilor legale să aibă caracter evident, neîndoielnic, fără justificare, în vădită contradicție cu norma legală; (iii) această modalitate de exercitare a funcției să genereze consecințe grave. Pentru a se reține existența unei grave neglijențe în sensul dispozițiilor menționate din Legea nr. 303/2004, se apreciază că încălcarea constatată este necesar să vizeze o normă imperativă onerativă/prohibitivă, întrucât nu se poate reține caracterul evident, neîndoielnic și nescuzabil în privința unei norme dispozitive permisive/supletive."

Astfel cum în mod corect a reținut judecătorul fondului, Inspecția Judiciară, în urma verificărilor efectuate asupra aspectelor sesizate și în limitele de competență conferite de lege, prin rezoluțiile în litigiu a reținut inexistența indiciilor care să conducă la săvârșirea de către magistrații verificați a abaterii sesizate.

Potrivit dispozițiilor art. 97 din Legea 303/2004:

"(1) Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanțelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligațiilor profesionale în raporturile cu justițiabilii ori săvârșirea de către aceștia a unor abateri disciplinare.

(2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuție soluțiile pronunțate prin hotărârile judecătorești, care sunt supuse căilor legale de atac".

Așadar, verificările administrative nu pot implica cenzurarea unor raționamente juridice de drept substanțial sau procedural. Modul de examinare a argumentelor, apărărilor sau susținerilor părții reclamante într-o anumită cauză excedează competențele Inspecției Judiciare, nefiind permis să se realizeze o reanalizare a cauzei sub aspectul legalității și temeiniciei soluției pronunțate de instanță.

Sub acest aspect, reține Înalta Curte că, prin Decizia nr. 2 din 11 ianuarie 2012, Curtea Constituțională a statuat, cu privire la art. 99 lit. t) și art. 99

1

din Legea nr. 303/2004, că acestea "nu privesc instituirea unui control asupra hotărârilor judecătorești, ci sancționează judecătorul pentru o anumită conduită. Hotărârile pe care acesta le pronunță sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege" și că "nu instituie o nouă cale de atac împotriva hotărârilor judecătorești."

Așadar, obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raționamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, ci doar încălcarea cu intenție a normelor de drept material ori procesual, cu scopul determinat de vătăma o persoană sau doar de a accepta producerea unei asemenea consecințe.

Or, recurenta-reclamantă susține și precizează prin recurs, referindu-se la hotărârea pronunțată de magistrații vizați, că a solicitat instanței să aibă în vedere motivarea hotărârii, contestând raționamentul juridic care a stat la baza acesteia.

Așadar, recurenta nu a făcut dovada încălcării normelor de drept material sau procesual în sensul conferit de norma ce reglementează abaterea disciplinară, criticile invocate prin sesizarea adresată Inspecției Judiciare și prin cererea de chemare în judecată vizând tocmai operațiunile de interpretare a normelor juridice specifice activității de judecată, care nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecția Judiciară și, ulterior, de către instanța de judecată, fiind supuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulțumită a căilor de atac prevăzute de lege.

Nici alegațiile recurentei, în sensul că magistrații Curții de Apel Craiova nu ar fi avut în vedere dispozițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ. și expresia "omisso medio", nu pot fi reținute.

Spre deosebire de apel, care este o cale de atac ordinară, devolutivă și care presupune o nouă judecată asupra fondului, recursul este o cale de atac extraordinară, de reformare, ce nu are efect devolutiv. Astfel, motivele de recurs trebuie să vizeze nelegalitatea hotărârii atacate cu recurs, neputându-se limita la copierea argumentelor expuse în cererea de apel, în stadiul procesual anterior.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, reținând că soluția pronunțată de prima instanță este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 749 din 11 mai 2021 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 8 decembrie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.