Decizia nr. 4277/2023 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 235/2022 a Curții de Apel București

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., în calitate de fiul al victimei B., C., în calitate de fiică a victimei B., D. și E., în calitate de surori ale victimei B., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, au formulat contestație împotriva Deciziei nr. 26263/12.04.2021, solicitând acordarea fiecărui reclamant a sumelor de 300.000 RON cu titlu de daune morale și 2500 RON cu titlu daune materiale.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 235 din data de 15 februarie 2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte contestația formulată de reclamanții A., C., D. și E., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a anulat în parte decizia nr. 26263/12.04.2021 emisă de F.G.A., majorând despăgubirile pentru daunele morale solicitate de reclamanți la câte 100.000 RON pentru fiecare reclamant în parte și a respins capătul de cerere privind acordarea despăgubirilor materiale.

Calea de atac exercitată în cauză 3.1. Împotriva sentinței menționate anterior a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei, cu consecința respingerii acțiunii introductive formulate de reclamanți, ca neîntemeiată. Totodată, a solicitat obligarea părților adverse la plata cheltuielilor de judecată efectuate în prezenta cauză. Ulterior expunerii succinte a situației factuale, recurentul-pârât, apreciind că sentința recurată a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 13 alin. (3) și (3 1 ) din Legea nr. 213/2015 și art. 50 din Norma ASF nr. 23/2014, a învederat că, în analiza cererii, s-a raportat la consecințele negative suferite de fiecare dintre intimații-reclamanți, atât pe plan fizic, cât si psihic, intensitatea cu care au fost percepute aceste consecințe, măsura în care a fost afectată situația familială, socială, profesională, stabilind despăgubiri rezonabile, echitabile, individualizate prin raportare la circumstanțele concrete ale producerii evenimentelor și a consecințelor acestora asupra reclamanților. În continuare, a invocat dispozițiile art. 26 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 50 din Ordinul C.S.A. nr. 23/2014 și a arătat că problema stabilirii despăgubirilor pentru daune morale nu se reduce la cuantificarea economică a unor drepturi și valori nepatrimoniale cum ar fi demnitatea, onoarea ori suferința psihică încercată de cel care le pretinde, ci presupune o apreciere și evaluare complexă a aspectelor în care prejudiciile produse se exteriorizează si pot fi astfel supuse puterii de apreciere. Daunele morale nu reprezintă prețul plătit pentru suferințele psihice care sunt inestimabile, ci reprezintă o reparație simbolică, stabilită din perspectiva consecințelor în planul vieții personale și sociale. Tocmai pentru a respecta aceste principii ale echității, proporționalității, egalității, nediscriminării (indirecte) a creditorilor de asigurare, FGA a adoptat o procedură internă prin care au fost stabilite praguri valorice de acordare a daunelor morale în funcție de mai multe criterii. Așadar, susținerea instanței de fond potrivit căreia "(...) despăgubirile acordate reclamanților nu au ținut cont de situația particulară a acestora, ci s-au raportat strict la criterii stabilite conform stadiului FPVS 2011, fiind acordată strict suma prevăzută în acel document, fără o analiză suplimentară, sumele acordate fiind identice cu alte sume acordate în dosare similare (...) " este total neîntemeiată, deoarece ghidul la care se face trimitere este unul adoptat conform dispozițiilor legale și elaborat în concordanță cu legislația și jurisprudența din România, așa cum se prevede la art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul CSA nr. 14/2011, iar în cadrul acestuia sunt stabilite praguri valorice care la rândul lor cuprind valori minime și maxime ale sumelor ce pot fi acordate cu titlu de daune morale, tocmai pentru ca FGA să poată individualiza cuantumul daunelor morale în baza unei analize concrete, raportându-se la fiecare caz în parte, în funcție de documentele justificative depuse la împreună cu cererea de plată formulată la FGA de către petenți. În plus, recurentele-reclamante, surori ale victimei, deși au precizat că aveau o legătură strânsă cu victima și că se vizitau des nu au demonstrat aceste aspecte, iar instanța de fond a apreciat aceste afirmații ca fiind adevărate, fără a le cerceta din perspectiva probelor depuse la dosar. Totodată, a mărit cuantumul daunelor morale la nivelul acordat si celor doi descendenți ai victimei, deși legătură indisolubilă de familie dintre tată-fiică, respectiv tată-fiu diferă de relația dintre frați și surori. În concluzie, instanța de fond nu a apreciat în mod corect normele de drept material aplicabile în prezenta cauză și a majorat în mod eronat cuantumul despăgubirilor morale acordate de F.G.A. prin decizia contestată, deși aceasta fusese emisă în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile. 3.2. Reclamanții A., C., D. și E., prevalându-se de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., au declarat recurs incident împotriva sentinței civile nr. 235 din data de 15 februarie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, solicitând admiterea acestuia, cu consecința rejudecării cauzei și acordării daunelor materiale în cuantum de 2500 RON pentru fiecare reclamant. Recurenții - reclamanți de asemenea au prezentat situația de fapt, după care au susținut că instanța de fond a respins în mod eronat capătul de cerere privind acordarea daunelor materiale, invocând ca temei al respingerii dispozițiile art. 49 din Ordinul CSA nr. 14/2011, în vigoare la data producerii accidentului. În opinia recurenților-reclamanților, instanța de fond a încălcat prevederile punctului 2 din același act normativ și ale art. 1357 din C. civ. și nu a avut în vedere faptul că recurenții-reclamanți au apelat la serviciile unui psiholog ca urmare a traumei suferite în urma decesului unui membru apropiat al familiei și că există o strânsă legătură de cauzalitate între necesitatea apelării la un astfel de serviciu și evenimentul rutier soldat cu decesul numitului B..

Apărările formulate în cauză 4.1. Față de recursul principal, au formulat întâmpinare recurenții-reclamanți A., C., D. și E., solicitând, în principal, anularea recursului pentru neîncadrarea acestuia în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și în subsidiar, respingerea recursului ca nemotivat, cu obligarea recurentului-pârât la plata cheltuielilor de judecată. 4.2. Recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților, de asemenea, a înregistat la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a invocat nulitatea recursului incident, pentru neîncadrare în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și în subsidiar, a solicitat respingerea recursului incident declarat de reclamanți, ca nefondat.

Procedura de soluționare a cererilor de recurs În cauză, a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 5 iulie 2023, s-a fixat termen de judecată la data de 4 octombrie 2023, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra cererii de recurs II.1. Situația de fapt reținută de prima instanță La data de 12.03.2014, a avut loc un accident de circulație din culpa conducătorului auto cu nr. de înmatriculare x, care a provocat decesul numitului B.. La momentul producerii evenimentului rutier, autovehiculul cu număr de înmatriculare x era asigurat RCA la F. S.A., cu polița nr. x. Urmare a avizării daunei a fost constituit dosarul de daună nr. x (nr. unic x). Reclamanții A., C., D. și E. au formulat cerere de plată, înregistrată la F.G.A., prin care au solicitat acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul material și moral suportat prin decesul victimei B., în sumă totală de 1200 000 RON, cu titlu de prejudiciu moral suferit și 10.000 RON, daune materiale. Prin Decizia 26263 din 12.04.2021, Fondul de Garantare a Asiguraților a admis în parte cererea de plată formulată de părțile civile, acordând următoarele sume: - pentru A. - fiu - 43.879 RON; - pentru C. -fiică - 43.879 RON; - pentru D. - soră - 29.912 RON; - pentru E. - soră - 29.912 RON. În stabilirea cuantumului daunelor morale prin Decizia nr. 26263 din 12.04.2021, F.G.A. s-a raportat la sumele consemnate în Ghidul elaborat de Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, precum și la legislația și jurisprudența națională în materie, practica societăților de asigurare/F.G.A. Prin sentința ce face obiectul prezentului recurs, Curtea de Apel București a anulat parțial decizia FGA, majorând cuantumul daunelor morale cuvenite reclamanților la suma de 100.000 RON fiecare, respingând în rest capătul de cerere privind acordarea daunelor materiale. II.2. Analiza motivelor de recurs formulate de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților Cu caracter prealabil, Înalta Curte constată că, deși pârâtul F.G.A. și-a întemeiat recursul pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., criticile expuse nu se circumscriu decât cazului de casare reglementat de pct. 8 al articolului menționat, întrucât nu cuprinde argumente de nelegalitate referitoare la nemotivarea sentinței recurate ori la existența unor motive străine sau contradictorii în cuprinsul acesteia. Or, în condițiile în care recurentul-pârât a invocat doar în mod formal motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., neformulând argumente de ordin critic care să se circumscrie acestor dispoziții, instanța de recurs se află în imposibilitate de a efectua un control de legalitate a sentinței recurate din această perspectivă. Drept urmare, întrucât argumentația cererii de recurs se subsumează doar greșitei aplicări sau interpretări a dispozițiilor legale incidente, urmează a fi analizată doar din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În esență, criticile de nelegalitate invocate de către recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților vizează soluția primei instanțe de majorare a cuantumului daunelor morale acordate reclamanților. Recurentul-pârât a susținut că sumele cuvenite recurenților-reclamanți au fost acordate prin aplicarea Ghidului de Protecție a Victimelor Străzii, un document de referință în acordarea sumelor cuvenite pentru cazurile de daune morale a unor vătămări corporale sau decese, precum și în concordanță cu Procedura internă a Fondului privind soluționarea pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese. Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 49 din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, în forma în vigoare la data formulării cererilor de plată, "la stabilirea despăgubirilor în caz de deces, se au în vedere următoarele: (…) d) daunele morale, în conformitate cu legislația și jurisprudența din România." În ceea ce privește legislația din România, astfel cum reiese din art. 1381 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., orice prejudiciu dă dreptul la reparație, iar potrivit art. 1385 alin. (1) din C. proc. civ., repararea prejudiciului trebuie să fie integrală, fără însă ca acordarea despăgubirii să ducă la îmbogățirea fără justă cauză a victimei. Potrivit art. 1391 alin. (2) din C. civ. sunt îndreptățiți la despăgubiri pentru durerea încercată prin moartea victimei nu doar ascendenții, descendenții, frații și surorile, ci și orice altă persoană care poate dovedi existența unui astfel de prejudiciu. Astfel, în literatura de specialitate, dar și în practica judecătorească s-a arătat că în absența unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a daunelor morale, acestea sunt stabilite în raport cu consecințele negative suferite de victima accidentului sau de apropiații acesteia, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea și consecințele traumei fizice și psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată situația familială, socială și profesională. Atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, în funcție de care se stabilește întinderea reparației pentru prejudiciul suferit astfel încât despăgubirile reprezentând daunele morale să fie rezonabile, juste și echitabile, să corespundă prejudiciului moral real și efectiv produs victimei și suferite de aceasta. În mod evident, nu se poate pretinde că acordarea de despăgubiri morale, oricare ar fi cuantumul acestora, să fie aptă să conducă la înlăturarea suferinței cauzate de pierderea unui membru de familie, o asemenea suferință neputând fi cuantificată în bani. Ceea ce se urmărește prin acordarea daunelor morale este, în primul rând, recunoașterea caracterului vătămător al faptei, prin producerea unor suferințe psihice/emoționale imposibil de determinat cu exactitate. Cu alte cuvinte, scopul acordării daunelor morale este de a oferi o compensație persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenția ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii. Înalta Curte reține că utilizarea de către pârât a Ghidului FPVS este utilă pentru a realiza o stabilire echitabilă a cuantumului daunelor morale, raportat la alte persoane vătămate în incidente similare, însă nu caracter obligatoriu în fața instanței de judecată, în măsura în care se aduc argumente solide ce antamează criterii din practica judiciară relevantă, de natură a conduce la concluzia greșitei stabiliri a acestui cuantum. Procedura folosită de intimatul-pârât trebuie corelată cu principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1349 alin. (2) și art. 1385 alin. (1) C. civ., dar și cu jurisprudența instanțelor naționale, care poate justifica depășirea cerințelor stabilite prin proceduri interne adoptate de F.G.A. sau de Fondul de Protecție a Victimelor Străzii. Trebuie subliniat că stabilirea unor asemenea despăgubiri implică, fără îndoială, și o doză de aproximare, însă instanțele trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit și despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferințele morale, fără a se ajunge însă în situația îmbogățirii fără just temei. Altfel spus, criteriul fundamental în cuantificarea despăgubirilor acordate pentru prejudiciul moral este echitatea. Aplicând aceste repere teoretice conturate de prevederile legale incidente și de jurisprudența națională, la circumstanțele factuale concrete, instanța de control judiciar constată că, în ceea ce privește prejudiciul moral suferit de reclamanții A. și C., în calitate de descendenți ai defunctului B., instanța de fond în mod corect a procedat la majorarea cuantumului daunelor morale ce se cuvin acestora, prin raportare la gravitatea pierderii suferite, legătura de rudenie cu victima accidentului rutier și relațiile afective cu aceasta. Durerea pierderii unui părinte în mod intempestiv este greu de îndurat, indiferent de vârsta acestuia sau a reclamanților și nicidecum nu poate fi înlăturată pe cale pecuniară. Pe cale de consecință, va menține soluția de majorare a cuantumului daunelor morale dispusă de către prima instanță cu privire la reclamanții A. și C., apreciind că aceasta a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material. În schimb, în ceea ce privește daunele morale acordate reclamantelor D. și E., în calitate de surori ale defunctului B., Înalta Curte apreciază că acestea au fost stabilite în mod corect de către F.G.A., în acord cu procedura stabilită de Ghidul FPVS și că nu se impunea o suplimentare a cuantumului acestora, suma de 29.912 RON RON stabilită prin decizia atacată, pentru fiecare soră a victimei, cu titlu de daune morale, reprezentând o reparație echitabilă și efectivă pentru prejudiciul moral suferit în urma decesului fratelui. Pentru a statua astfel, Înalta Curte are în vedere faptul că reclamantele nu au dovedit, nici în procedura administrativă și nici în procedura judiciară, circumstanțe extraordinare care să conducă spre concluzia că prejudiciul moral suferit prin decesul fratelui acestora excedează valorii stabilite prin decizia contestată. Instanța de fond, deși a făcut referire la aceleași criterii avute în vedere și de pârât la soluționarea cererilor privind daunelor morale, a apreciat în mod neîntemeiat drept inadecvate sumele acordate și a dispus majorarea acestora, deși considerentele expuse de reclamante nu prezentau elemente de noutate în raport de criteriile avute în vedere de F.G.A. la emiterea deciziei contestate. Înalta Curte nu contestă faptul că acestea au o vocație, în calitate de surori ale victimei decedate, la acordarea daunelor morale, însă gradul de rudenie nu este suficient în stabilirea cuantumului acestora, ci trebuie făcută dovada existenței și a intensității prejudiciului suferit. Dacă în cazul descendenților victimei - rude gradul I se poate prezuma o relație afectivă apropiată, în cazul surorilor victimei, sunt necesare probatorii suplimentare referitoare la gradul de afecțiune existent între aceștia și la consecințele negative de ordin moral suferite prin decesul fratelui, or, astfel de probe nu se regăsesc la dosarul cauzei. Înalta Curte reține, așadar, că practica internă administrativă a pârâtului este un reper ce trebuie avut în vedere în măsura în care acesta nu a fost răsturnat prin administrarea de probe în fața instanței de judecată care să releve circumstanțe de natură să conducă, în mod evident și neîndoielnic, la concluzia că sumele stabilite de pârât cu titlu de daune morale sunt derizorii/inadecvate. În acest context, Înalta Curte apreciază ca fiind suficient cuantumul daunelor morale stabilit de către F.G.A., prin raportare la gradul de rudenie existent între reclamantele D. și E. și victimă, relația afectivă și suferința cauzată de decesului fratelui. Drept urmare, constatând că nu se impunea majorarea sumelor acordate cu titlu de daune morale reclamantelor D. și E., de către autoritatea pârâtă, Înalta Curte va reține caracterul fondat al acestui motiv de recurs invocat de recurentul-pârât F.G.A. și va dispune casarea în parte a sentinței recurate în sensul respingerii cererii de anulare formulate de aceste recurente-reclamante și a menținerii sumelor acordate de pârât prin decizia atacată. Față de soluția ce se preconizează, în temeiul art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurentele-reclamante D. și E. la plata către recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a sumei de 100 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru achitată în recurs. II.3. În ceea ce privește recursul incident declarat de reclamanții A., C., D. și E. Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că aspectele expuse de către reclamanți în memoriul de recurs vizează interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 49 pct. 2 din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011 și ale art. 1357 și art. 1531 din C. proc. civ. și se circumscriu ipotezei vizate de motivul de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nefiind incidentă sancțiunea nulității recursului. Abordând recursul din perspectiva motivului de casare arătat, Înalta Curte observă că recurenții-reclamanți au criticat pentru nelegalitate soluția primei instanțe de respingere a capătului de cerere privind acordarea despăgubirilor materiale, reprezentate de costurile serviciilor psihologice la care aceștia au apelat ca urmare a traumelor psihice dezvoltate prin pierderea neașteptată a numitului B.. Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 49 pct. 2 din Ordinul nr. 14/2011 al CSA, modificat prin Ordinul nr. 22/2012 al ASF, "în caz de deces asigurătorul acordă despăgubiri pentru: a) cheltuielile de înmormântare, inclusiv pentru piatra funerară, precum și cele efectuate cu îndeplinirea ritualurilor religioase, probate cu documente justificative; b) cheltuielile cu transportul cadavrului, inclusiv cele de îmbălsămare, probate cu documente justificative, de la localitatea unde a avut loc decesul până la localitatea în care se face înmormântarea; c) veniturile nete nerealizate si alte eventuale cheltuieli rezultate în perioada de la data producerii accidentului și până la data decesului, prevăzute la pct. 1, dacă acestea au fost cauzate de producerea accidentului". Așadar, categoriile de despăgubiri ce se acordă în caz de vătămare corporală sau deces sunt în mod expres și limitativ prevăzute de dispozițiile Ordinului nr. 14/2011 al C.S.A., serviciile psihologice nefiind incluse în categoria riscurilor asigurate în baza contractului de RCA. În această împrejurare, Înalta Curte confirmă legalitatea soluției pronunțate de prima instanță asupra acestui capăt de cerere, aspectele invocate de către recurenții-reclamanți nefiind în măsură să conducă la reformarea sentinței recurate. Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului incident declarat de recurenții - reclamanți A., C., D. și E., ca nefondat. Cât privește solicitarea recurenților-reclamanți din cererea de recurs privind obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de litigiu, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 453 din C. proc. civ. pentru acordarea cheltuielilor de judecată, raportat la soluția pronunțată asupra recursului incident declarat.